spectacol craciun teatrul nottara

Vineri, 19 decembrie 2014, ora 19.30, la Teatrul „Nottara” din București, Sala „Horia Lovinescu”, Asociaţia SmartArt organizează, în parteneriat cu Teatrul „Nottara”, un spectacol extraordinar cu muzica popoarelor, colinde românești și internaționale, balet și surprize de sărbători: Crăciunul altfel.

Protagoniști: All’s Choir, All’s Ballet, sopranele Mădălina Constantin şi Anfisa Fugaru. Vioară – Ioana Cioflan, pian – Raluca Ouatu, violoncel – Alexandru Grăjdeanu. Grupul coral „Pnevma” şi instrumentişti profesioniști. Coregrafia: Beatrice Şerbănescu. Aranjament muzical: Laura Mânzat. Dirijorul corului: Adrian Ionescu. Regia artistică: Alin Horia Mânzat. Crăciunul altfel este o fantezie muzicală pentru solişti, pian, vioară, violoncel şi… All’s Choir, un spectacol realizat în parteneriat cu Asociaţia SmartArt.

All’s Choir revine pe scena Teatrului „Nottara” cu un spectacol inedit, o combinaţie armonioasă de muzică, dans şi teatru, care oferă spectatorilor pregătiţi de sărbătoare puntea dintre realitate şi ritualul artistic.

Formula magică de anul acesta îmbină refrene celebre (Hava Nagilah, Cielito Lindo, Volver, Kalinka şi Ciuleandra) cu colinde de pretutindeni, reorchestrate ingenios. Sopranele Mădălina Constantin şi Anfisa Fugaru, membre All’s Choir, vor oferi o interpretare originală colindelor din repertoriul românesc şi internaţional. Violonista Ioana Cioflan, pianista Raluca Ouatu şi violoncelistul Alexandru Grăjdeanu, tineri instrumentişti, membri ai orchestrelor bucureştene, vor susţine armonia.

craciunul altfel

Grupul vocal „Pnevma” vă va colinda cu limpezimea de cristal a vocilor à capella. Alături de artiştii lirici din All’s Choir, vor adăuga ritm şi eleganţă balerinii profesionişti, într-o coregrafie de basm semnată de Beatrice Şerbănescu, menită să bucure deopotrivă pe juniori şi seniori.

Alin Horia Mânzat, iniţiatorul All’s Choir, a conceput regia artistică a acestui spectacol ca o sărbătoare a muzicii fără frontiere, a imaginaţiei şi modernismului bine temperat. All’s Choir a obţinut, anul acesta, Diploma de Excelenţă a Festivalului VedeTeatru de la Buzău, cu spectacolul Click…pe voci! – Muzica lumii pe bulevard!, prezentat anul trecut şi la Nottara.

„Vreau că acest spectacol să meargă direct la inima dumneavoastră, aşa cum vă simt: dornici de echilibru şi armonie.

Muzica popoarelor vă va purta în călătorii la care încă visaţi sau de care vă amintiţi cu plăcere.  Colindele, orchestrate original, vă vor dovedi cum reinventează artiştii povestea, an de an, tainică şi surprinzătoare.

Spectacolul acesta este un cadou inedit, cu suflet, pe care puteţi să-l oferiţi celor dragi, la orice vârstă.” – Alin Horia Mânzat, regizorul spectacolului.

logo revista teatrala radioAlte știri despre Teatrul „Nottara”

costintuchilaȘTIRIbeatrice serbanescu,craciunul altfel,sala horia lovinescu,teatrul nottara
Vineri, 19 decembrie 2014, ora 19.30, la Teatrul „Nottara” din București, Sala „Horia Lovinescu”, Asociaţia SmartArt organizează, în parteneriat cu Teatrul „Nottara”, un spectacol extraordinar cu muzica popoarelor, colinde românești și internaționale, balet și surprize de sărbători: Crăciunul altfel. Protagoniști: All's Choir, All's Ballet, sopranele Mădălina Constantin şi Anfisa Fugaru....