de DOINA PAPP

cristian munteanu jocul inchipuirii portret de doina papp

Am preluat această sintagmă – jocul închipuirii – din ultimul volum*) al lui Cristian Munteanu, editat de soția sa, Elisabeta Munteanu, care încheie, se pare, șirul operelor postume**). Poezia astfel intitulată și care dă titlul cărții e o invitație domoală la reverie și joc al imaginației care se încheie chiar așa: „Cine vrea să se  prindă cu mine/ În jocul acesta/Domol?”

regizorul-cristian-munteanu-medalion

Cristian Munteanu

Mi-e greu și acum ca și atunci când ne întâlneam zilnic la redacție să accept că acel domn sobru, cu ținuta impecabilă, care se plimba cu pas măsurat, fumându-și tacticos țigara pe coridorul de la parterul SRR unde era și mai e redacția teatrului radiofonic, trăia o asemena intensă viață interioară, cu închipuiri și vise de poet rebel. A scris toată viața versuri, și nu numai, s-a refugiat în scris pentru a-și consuma acolo, cred astăzi cu tărie, frustrările diurne, care la el luau forma unor încrâncenări lăuntrice. De la un moment dat a fost șeful nostru, poziție care-l chinuia și mai tare, deși ceva din aspirațiile sale ca om de cultură și de condei începuseră să răzbată prin perdeaua de birocratism a instituției.

Cristi a fost și a rămas o mare enigmă pentru mulți dintre noi, parțial deslușită acum prin completarea creațiilor sale la vedere cu aceste volume de scrieri descoperite în arhiva familiei.

cristian munteanu fotografie din vol. Jocul inchipuirii

Fotografie din volumul Jocul închipuirii, București, Editura Semne, 2014

Ca regizor, a reprezentat un nou val în istoria regiei radiofonice, după înaintașii vestiți, în frunte cu Mihai Zirra. Cristian Munteanu alături de Titel Constantinescu, Dan Puican și mai apoi Leonard Popovici încercau să aplice la radio reteatralizarea din marea miscare a scenei românești, ceea ce însemna o modernizare în pas cu dorința de emancipare a unei arte care era, s-a dovedit, nu doar interpretativă, ci și creativă. Mizând pe creativitate, el cerea și făcea el însuși operă de reinterpretare față de textele alese din repertoriul clasic, stimulând totodată genul specific, scenariul radiofonic. Împreună am introdus în grila Concursului național de dramaturgie genul respectiv și câțiva ani au adus o recoltă de premianți, deveniți mai apoi colaboratorii noștri. Criteriile lui eminamente culturale de înaltă ținută au făcut să existe azi în repertoriul permanent al teatrului radiofonic autori mari, unii inediți precum Antonin-cristian-munteanu de doina papp Artaud. Am lucrat pe vremea aceea la transpunerea radiofonică a unor texte celebre dar grele, precum Faust de Marlowe, Un joc al visului de Strindbergpovestirile fantastice ale lui Mircea Eliade și multe premiere absolute, cum au fost scenariile radiofonice ale lui Samuel Beckett  sau Hitchcock. Avea un anumit snobism cultural de bună calitate, fiindcă el însuși era un prețios, un intelectual subțire cu lecturi solide și la zi și, cum se vede din cărțile publicate postum, cu multă meditație asupra acestora pusă pe hârtie. N-a refuzat însă nici curentul popular pe care o instituție mass-media nu putea să-l ocolească, acceptând în repertoriu și piese mai ușoare, divertismentul, care pe vremea lui a cunoscut un reviriment apreciat. (Era un pasionat cititor de romane polițiste, care-i întrețineau gimnastica minții). Sobrietatea sa confundată la prima vedere cu rigiditatea dispărea când Cristi se angaja în câte un proiect în teatrele de scândură, aici fiindu-i foarte drag să dea frâu liber ludicului pe care orice om de teatru e dator să și-l întrețină. L-am însoțit ca secretar literar într-o asemenea aventură scenică la Teatrul „Nottara”. unde în tandem cu Mircea Radu Iacoban, recunoscut pentru umorul său,  Cristi mi-a făcut surpriza să fie la fel de… allegro.

Ca  autor dramatic al unor scenarii ghidate de introspecție, trăda uneori, mai ales spre sfârșitul neașteptat al vieții sale, jocurile unor închipuiri aproape maladive minate de neîncrederea lui funciară în oameni și poate și în sine însuși. Îți trebuiau dinți tari să muști din feliile de viață contorsionată pe care le scormonea în scenariile de teatru destinate câte unui interpret, de obicei femeie, pe care le transpunea apoi în undă, apelând la actrițe sau actori capabili să-l înțeleagă și să-l exprime. Printre ei Irina Petrescu, Irina Movilă, Adrian Pintea. De romanticul Adi Pintea l-a legat o prietenie aparte, semn că cei doi se întâlneau în sensibilitate mai presus de aprehensiuni lumești.

cristian munteanu jocul inchipuirii teatru

Pe copertă: Toamna în livada cu meri, pictură în ulei de Mihai Bandac

Volumul citat la începutul acestor rânduri de aducere-aminte conține piese pentru copii, dramatizări și scenarii radiofonice, relevante pentru valoarea dată de autor jocului ca motor al teatralității. Multe dintre scrierile sale conțin încă din titlu cuvântul joc, cum ne spune Elisabeta Munteanu în prefață: „Jocul cu fantasme, Joc întrerupt, Jocul de table, Joc de-a uitarea, Joc de copii, Joc bătrânesc, Jocul închipuirii. […] un mod de a transla fapte de la imediatul clipei la imaginarul perspectivei, de la ipotetic la posibil, de la dorință la năzuința împlinirii ei.” Lumea copilăriei sau a unor autori recunoscuți pentru valoarea lor filosofică precum Montesquieu sau Dimitrie Cantemir, incursiuni în biografia unor personaje reale sau inventate, alese pentru poezia universului la care trimit, sunt tot atâtea argumente ale faptului că joaca autorului era una serioasă, cu miză, plină de miez și seducție intelectuală.

Cristi a avut paradoxal și episoadele lui de boemă, pe care le-a disimulat însă cu tact în scrieri și în viață tocmai pentru că a vrut să ne lase moștenire imaginea lui de lord într-o țară fără lorzi și respect pentru ranguri. Genul lui de boierie a fost de folos radioului unde a slujit cu demnitate și folos și în epoca dictaturii proletariatului  și a ciocoilor care i-au urmat la putere.

*) Cristian Munteanu, Jocul închipuirii, piese pentru copii, scenarii radiofonice, dramatizări, volum îngrijit și prefață de Elisabeta Munteanu, București, Editura Semne, 2014.

**) Au mai apărut volumele: Dans alb, poeme, volum îngrijit de Elisabeta Munteanu, prefață de Costin Tuchilă, București, Editura Semne, 2009; Dialog nocturn, volum îngrijit de Elisabeta Munteanu, București, Editura Semne, 2011; Jocul cu fantasme, piese într-un act, scenarii radio și tv, volum îngrijit de Elisabeta Munteanu, București, Editura Semne, 2012.

Vezi și: In memoriam Cristian Munteanu de Costin Tuchilă

doina papp

Doina Papp

logo revista teatrala radioAlte articole de Doina Papp: Irina, regina

Un regal feminin, o realizare pentru toate timpurile, cronică de teatru radiofonic

Viitorul este feminin, dar depinde din ce parte privești, cronică de festival

Ultima haltă în Paradis, cronică de teatru tv

costintuchilaEVOCĂRIantonin artaud,cristian munteanu,doina papp,elisabeta munteanu,faust de marlowe,hitchcock,jocul închipuirii teatru de cristian munteanu,mihai bandac,portret cristian munteanu de doina papp,redactia teatru srr
de DOINA PAPP Am preluat această sintagmă – jocul închipuirii – din ultimul volum*) al lui Cristian Munteanu, editat de soția sa, Elisabeta Munteanu, care încheie, se pare, șirul operelor postume**). Poezia astfel intitulată și care dă titlul cărții e o invitație domoală la reverie și joc al imaginației care...