Dicționar de personaje, rubrică de PAULA ROMANESCU

dictionar-de-personaje-ecaterina-cea-nare-de-paula-romanescu-rtr

În 17 noiembrie 2016 se împlinesc 220 de ani de la moartea Ecaterinei a II-a a Rusiei, figură proeminentă în Secolul Luminilor, când în Franţa luminau enciclopediştii. 

ecaterina-a-ii-a-a-rusiei-de-johann-baptist-von-lampi-cel-batran_kunsthistorisches_museum

Johann Baptist von Lampi cel Bătrân, Ecaterina a II-a a Rusiei (Ecaterina cea Mare), Kunsthistorisches Museum, Viena

sigla-rubricii-dictionar-de-personajeDe parcă părinţii ei – Cristian-August, prinţul prusac de Anhalt-Zerbst şi Johanna-Elisabeth de Holstein-Gottorp – ar fi intuit că pruncuţa lor ivită sub soare în ziua de 2 mai 1729 avea să ocupe în Secolul Luminilor un loc cât un imperiu, numele dat ei dintru început n-a fost să fie doar unul, ci asocierea a trei prenume: Sofia (adică înţeleapta apud prea înţelepţii filosofi greci), Augusta (adică imperiala apud războinicii romani dedulciţi şi ei la împărăţia cea cu zăngănit de zale şi spade), Fredericka (cât să se ştie că ţine de stirpea Fredericilor de Prusia!).

Minte cuprinzătoare, mica Sofia-Augusta-Fredericka de Anhalt Zerbst a asimilat încă de timpuriu temeinice cunoştinţe de limbi străine (cu precădere franceza), fapt care i-a permis să se afunde în lecturi care nu prea aveau legătură cu basmele de adormit copiii ci erau mai degrabă tratate de filosofie, scrieri cu şi despre legile sociale, istorie, poezie, ştiinţă. Era o enciclopedistă „en herbe” trecută pe la izvoarele de cuvânt ale unor foarte la modă pe atunci Voltaire, Rousseau, Montesquieu, Diderot, dar şi pe la mai vechi vetre de istorii în care vor fi ars cu flăcări albăstrii ideile lui Publius Cornelius Tacitus, acel maestru al prozei latine trăitor prin  secolul întâi pe sfârşite şi, respectiv, primele două decenii din cel de al doilea al erei de după Christos.

Era o mică mare însetată de cunoaştere, cu o voinţă de fier, proprie celor din rasa lor de germanici severi şi ordonaţi, frumuşică şi foarte isteaţă pentru o adolescentă de 15 ani, cât avea în 1744 când a fost invitată de Împărăteasa Elisabeta a Rusiei (fiica lui Petru cel Mare) la balul de Anul Nou de la Curte, împreună cu mama ei desigur, că pe vremea aceea adolescentele nu umblau brambura pe la discoteci (a se citi baluri!) de capul lor, de cum le mijeau sub bluziţă rotunjimile cu promisiuni de dulce fruct oprit.

Numai că la amintitul bal ea nu fusese invitată chiar de „florile dalbe de măr”, doar să i se admire graţia de lebădă… bine îndopată când s-a avântat la un cazacioc cu Marele (tăntălău) – Ducele Petru, nepotul de soră al Elisabetei ţarina, ci chiar ca să se pună la cale din înalte raţiuni (?!) dinastice căsătorie dintre aceşti proaspeţi dansatori.

Că subiecţii nu s-au plăcut, n-ar fi de mirare: ea – prea deşteptă, el – prea de tot tont!

Dar mecanismul matrimonial se pusese deja în mişcare.

Marele Duce Petru oficia cu pioşenie împărtăşania cotidiană cu vodkă, urmată de obositoarele partide de bătălie cu soldăţei de plumb şi, deopotrivă cele de frământat (doar atât!) trupuri de zeiţe ale amorului în acorduri de balalaică şi învârtejiri de fuste cu volane creţe şi viu colorate.

Pentru Sofia-Augusta-Fredericka anul 1744 avea să-şi cearnă altfel nisipul din clepsidră: după balul de la Palatul de Iarnă din Sankt-Petersburg din acel 1 ianuarie când şi-a văzut pentru prima oară (ne)alesul, în 28 iunie ea, luterana, trece la religia ortodoxă şi primeşte numele de Ecaterina.

 Portret-al-Marii-Ducese-Ecaterina-Alexeevna-viitoarea-Ecaterina-cea-Mare-în-anul-căsătoriei-1745

Portret al Marii Ducese Ecaterina Alexeevna (viitoarea Ecaterina cea Mare) în anul căsătoriei, 1745

În anul următor (avea deja 16 ani!) la 21 august – nunta cu Petrică cel Mare Duce, îi aduce tinerei mirese titlul de Mare Ducesă a Rusiei.

Acum, nunta ca nunta, dar mirele era cam beteag prin părţile esenţiale (de cap vorbesc!) şi, iat-o pe Ecaterina Mare Ducesă, după 8 ani de la (ne)fericitul eveniment, tot mare: fată!

Împlinise 24 de ani. Ar fi fost cazul să-şi împlinească sacra datorie de nevastă (şi ce nevastă!) împărătească şi să-şi fericească norodul  prin a dărui naţiei vânjoase (de la duce slabă nădejde!) un prinţ moştenitor – prilej să primească şi ei, mujicii proşti… dar mulţi din cale-afară, o stacană cu vodkă de să-ţi ia piuitul, cât să prindă curaj să(‑şi) strige ura!…

Ce-i rămânea prin urmare de făcut ţarinei fecioare Ecaterina decât să-şi fericească neîntârziat norodul!…

Şi-uite aşa s-a trezit Marele Duce Petru că i se naşte în ograda imperială (între timp devenise Ţarul Petru al III-lea!)  în ziua de 20 septembrie 1754 o minune de prinţişor – Pavel Petrovici – căruia chipeşul şambelan Serghei Saltîkov abia a avut răgazul de o clipă să-i audă ţipătul vestitor de venire pe lume că, din ordin împărătesc, el s-a şi trezit trimis (expulzat e un termen prea dur dar ar fi mai exact!) cu grabnice misiuni prin Suedia…

Cât despre tânăra mamă Ecaterina, tot din ordin împărătesc, aceasta s-a văzut claustrată într-o aripă a Palatului de Iarnă iar pruncul Pavel dat în grija ţarinei Elisabeta, imperiala mătuşică săritoare.

palatul-de-iarna-din-st-petersburg

Palatul de Iarnă din Sankt-Petersburg

În inima aceluiaşi Palat, nevolnicul ţar Petru al III-lea, desfrânat lipsit, vai! de darul unei virilităţi cât de cât rezonabile, în schimbul unor daruri dolofane a instalat-o pe amanta lui, Elisabeta Voronţova – deşteaptă ca el  dar  pricepută la dezlegarea „legăturilor” care-l ţineau în mrejele unei benefice (pentru naţiune!) impotenţe.

Claustrata Ecaterina face ce ştia ea mai bine: continuă să-şi îmbogăţească lecturile din care desprinde adevărate lecţii de liberalism social şi politic, fără să neglijeze deloc recuperarea cu asupra de măsură a celor opt ani de inactivitate sexuală cu care a fost marcată căsnicia ei dintru început.

Avea 29 de ani când a dat naştere unei fetiţe – Anna – despre care mai tânărul conte Stanislaw Poniatovski (23 de ani) ar fi jurat că e fiica lui…

Ecaterina l-a ajutat mai apoi pe acesta să devină rege al Poloniei – Stanislaw August. Numai că în ziua de Crăciun a anului 1761, la vârsta de 26 de ani, Augustul Stanislaw  a murit de moarte (ne)bună de nu cumva a fost ajutat să moară puţin.

Micuţa Anna se stinsese cu un an mai înainte. (Tot cu ajutorul unei persoane binevoitoare?)

Măsurile de izolare impuse Ecaterinei de consortul ei ţar se înăspresc.

Ei, şi?

portretul-al-lui-grigory-orlov-1734-1783

Grigori Orlov

Spre a nu pierde timpul preţios (care tot fugit veşnicul irreparabile!) în acelaşi an 1761, în „colaborare” cu contele Grigori Orlov, ea aduce pe lume un băiat – Alexei Grigorievici Bobrinski, pe care îl încredinţează spre creştere unor oameni de încredere, după ce şi-a tot ascuns (de ochii curtenilor?!) rotunjimea taliei în generoasele falduri ale rochiilor. Se spune că atunci când i-a venit sorocul să nască, a „regizat” un incendiu la conacul unui loial slujitor al său, mizând pe faptul că „micul Nero” Petru al III-lea n-ar fi ratat pentru nimic în lume spectacolul focului. Aşa a şi fost. Cine să mai audă în vacarmul stârnit scâncetul unui inocent nou născut?

Nu, să nu vă gândiţi că năpăstuitul incendiat va fi rămas pe drumuri! Ecaterina a avut grijă să-i facă o reşedinţă mult mai luminoasă şi mult mai frumoasă

Situaţia devine însă complicată foarte pentru Petru al III-lea care hotărăşte s-o închidă pe vrednica născătoare a lui soaţă la fortăreaţa Schlusselburg…

Mişcare greşită.

Ecaterina n-a apreciat cum se cuvine „generoasa nouă ofertă” domiciliară a ţarului soţ şi, îşi va fi şoptit atunci cu o ură ne-mpăcată scrâşnind din măsele: Ori eu, ori el!

Petru  al III-lea se vede obligat s-o elibereze ca să nu provoace un şi mai mare scandal şi o trimite la Peterhof.

Cum ea avea de parte ei toată floarea cea vestită a nobilimii din Maica Rusia, porneşte vijelioasă spre Sankt-Petersburg şi-şi face o intrare triumfală în oraş, escortată de un regiment în fruntea căruia era contele Imailowski la care se adaugă şi cel al contelui Kiril Razumovski care o proclamă Împărăteasă Suverană Unică şi Absolută a Întregii Rusii.

Cum nu-i plăcea să tărăgăneze lucrurile, după evenimentele din 30 iunie 1762 când cu intrarea triumfată în Sankt-Petresburg, Petru al III-lea, care spre ghinionul lui uitase să se pună sub protecţia Domnului la încoronarea ca împărat…, este trimis la închisoare din înaltul ordin al Suveranei Unice şi Absolute şi,  spre a nu mai încurca iţele împărăţiei, avea să-i fie scurtată umilinţa fiind asasinat în 6 iulie de fratele lui Grigori Orlov, prinţul Alexei.

Oficial, întemniţatul murise din pricina unei încurcături de maţe. Întemniţaţilor pogorâţi din sferele politicii dâmboviţene din vremea noastră li se încurcă atât de jalnic iţele încât dau în patima scrisului – maladie incurabilă din care li se trage nevoia grabnică de a se cere afară…

Acelaşi prinţ Alexei Orlov, la ceremonia de înmormântare a ţarului, va purta în palmele sale (cu evlavie!) perna de catifea tivită cu fir de aur pe care era aşezată coroana acestuia…

portretul-ecaterinei-a-ii-a

Ecaterina a II-a (Ecaterina cea Mare)

Văduva Ecaterina e pe cai mari!

La Moscova, în ziua sfântă de duminică 22 septembrie a aceluiaşi an are loc încoronarea ei sub cupola bisericii cu turle policrome în formă de ceapă din Krasnaia Ploşceadi.

Toate clopotele Kremlinului răsunau făcând să se zguduie tăriile cerului în toamna aceea ca o imensă livadă cu fructe de aur.

Îşi vor fi primit mujicii bărdaca de vodka?

Credem că n-ar fi lovit-o amnezia tocmai atunci pe Augusta Ecaterina.

I s-a căutat (şi găsit!) un nume pe măsură: Ecaterina cea Mare!

Dar nici să se ocupe prea mult de plebe, n-avea vreme şi nici trebuinţă.

Coresponda deja cu luminaţii iluminişti francezi – Voltaire, Diderot – şi ar fi vrut să facă… lumină şi în scrierile şi artele ruseşti, să îmbogăţească zestrea literară şi artistică din imperiul ei cu comori prin care Rusia să rivalizeze cu marile biblioteci şi colecţii de artă europene.

Diderot ajunsese cu enciclopedia franceză la cel de al VII-lea volum şi, s-a trezit că i se interzice în ţara lui să continue editarea vastei lucrări.

Ecaterina se oferă să-l… sponsorizeze. El refuză cu eleganţă.

Ea îi propune să-i cumpere biblioteca. El stă în cumpănă.

voltaire

Voltaire

Îi propune acelaşi lucru şi lui Voltaire. Acesta ezită o vreme. Într-un … prea târziu ajunge la o înţelegere cu Marea Ecaterina care intră în posesea bibliotecii filosofului. Dacă i-ar fi propus poate să-i facă un copil… frumos ca el şi deştept ca amândoi, părintele lui Candide  i-ar fi cerut poate mai întâi dezlegare de suflet umbrei prea dragei sale inspiratoare, castelana Emilie de Châtelet (1706–1749) de la Cirey să meargă la Sankt-Petersburg  ca să tranşeze afacerea… Dar nu! A trebuit ca mai întâi el să asculte de chemarea unei alte mari doamne, cea meşteră la coasă, şi s-o urmeze supus pe aceasta. Era în 30 mai 1778. (N-ar fi păcat acum să vrei să mori?, răzbate prin timp întrebarea poetului-actor Arcadie Donos al nostru plecat şi el în noaptea care nu ştie să mai ajungă „mâine”.)

Fără Voltaire în viaţă, biblioteca lui a ajuns la Ecaterina cea Mare.

Peste câţiva ani, după moartea lui Diderot (1784), şi biblioteca acestuia ia drumul Sankt-Petersburgului.

Între timp ea tot construieşte palate, le înfrumuseţează, le încarcă de artă dar înfiinţează şi un azil de orfani, o şcoală de moaşe, una sanitară, alta de educaţie pentru tinerele fete, un colegiu de formare a profesorilor, licee în fiecare capitală de provincie, şcoli cu şcolarizare gratuită în fiecare oraş, atât pentru băieţi cât şi pentru fete (copiii de şerbi, nu!), se lasă vaccinată împotriva variolei (ca să dea exemplu norodului că înţepătura aceea are şi ea Dumnezeul ei!), aduce din Europa muncitori nemţi, recunoscuţi pentru ordinea şi seriozitatea în lucru, calităţi cu care ar fi vrut să-i „contamineze” şi pe mujicii ei; arhitecţi italieni (e plină Rusia de palate care poartă semnătura lui Bartolomeo Rastrelli), medici francezi; înfiinţează Academia de Ştiinţe, Academia Rusă de Limbă (care alcătuieşte primul dicţionar rus), înfiinţează Banca rusă şi „bate” ruble de hârtie.

nakaz

Nakaz

În materie de legislaţie, iniţiază celebrul Nakaz (Cod de Legi) inspirat din scrierile iluminiştilor francezi prin care Rusia se constituia drept „monarhie absolută cu legi fundamentale”; deschide un teatru chiar în Palatul de Iarnă, pe care-l sponsorizează cu generozitate (era doar şi autoare de librete de operă, satire, povestiri cu caracter istoric!), achiziţionează un mare număr de opere de artă italiană renascentistă şi nu numai, flamandă, spaniolă, franceză, olandeză şi, nu de puţine ori, colecţii întregi care aparţineau unor regi dispuşi să primească ruble ademenitor sunătoare pentru visteria lor nesăţioasă…

Nesăţioasă întru iubire a rămas până la capăt de cale (17 noiembriesemnatura-ecaterina-cea-mare 1796) Marea Ecaterina cea devoratoare de conţi, prinţi, ofiţeri superiori, ofiţeraşi, aleşi din Marea Rusie (zdraveni adică la constituţie nu efeminaţi pirpirii din mai spilcuitele naţii uzate de iubiri fără iubire), statornică în legătura cu aceştia, generoasă, dar rupând scurt cu infidelii (au fost destui şi din aceştia), ţinând parcă să se înscrie într-un avant la lettre à la Édith Piaf  cu acel „Non, rien de rien / non, je ne regrette rien / ni le bien, ni le mal, / tout ça m’est bien égale. / C’est payé, balayé, oublié / Je me fous du passé”…

portrait-of-russian-fieldmarshal-grigory-potemkin-1739-1791

Feldmareșalul Grigori Potemkin

Dintre preferaţi, se detaşează net prinţul Grigori Potemkin, făcut de ea mareşal al Rusiei, cu zece ani mai tânăr decât ea, care i-a rămas până la moarte (a lui!) confident de nădejde, iubit de încredere şi ajutor într-ale politicii externe, prieten fără cusur, sfătuitor înţelept, el, diplomatul genial, eminenţa cenuşie a imperiului, poate chiar soţul ei de taină, cum se şoptea, ştiut fiind că, după moartea lui (1791), sufletul ei n-a mai ştiut să zboare, trupul i s-a îngreunat, gândul la moarte o încerca adesea.

Potemkin a murit în timpul unei călătorii cu plecare din Iaşi (cu ce treburi pe la noi?!) spre Kherson. Aici s-a oprit definitiv. A fost înmormântat în catedrala din Kherson dar n-a avut parte de odihnă veşnică fiindcă ţarul Pavel I, fiul şi succesorul la tron al Ecaterinei cea Mare, când s-a văzut împărat, a dispus aruncarea osemintelor celui care a fost iubitul mamei sale.

Câtă ranchiună să fi adunat el în suflet ca să recurgă la un astfel de gest!

profile_portrait_of_catherine_ii_by_fedor_rokotov_1763_tretyakov_gallery

Feodor Rokotov, Ecaterina a II-a, 1763, Galeria Tretiakov, Moscova

Dar în 1801, Platon Zubov, ultima mare iubire a Ecaterinei cea Mare, un prea frumos Apollo cu 30 de ani mai tânăr decât ea şi  pe care ea l-a copleşit cu nenumărate onoruri, numindu-l Guvernator General al Noii Rusii şi Crimeei, avea să pună umărul temeinic, ajutat şi de fraţii lui, la răsturnarea de pe tron a nedemnului de mama sa, Pavel.

Un alt iubit al Ecaterinei a fost Ivan Rimski-Korsakov. Vi se pare că se aud acorduri simfonice? Nu vi se pare!

Au mai fost: Alexei Lanskoi, Alexei Mamolov (ambii Alexei dând iama şi prin doamnele şi domniţele de la curtea ţarinei şi, înlăturaţi de aceasta cu promptitudine), Piotr Zavadovski (care a ajutat-o pe ţarină să realizeze reforma administrativă locală, precum şi alţi neştiuţi fericiţi că vor fi trecut măcar o dată prin patul ei.

ecaterina-a-ii-a-a-rusiei-de-johann-baptist-von-lampi-cel-batrantretyakov_gallery

Johann Baptist von Lampi cel Bătrân, Ecaterina a II-a a Rusiei, Galeria Tretiakov, Moscova

Despre ţarina Ecaterina a II-a au scris (între mulţi alţii) Henri Troyat, un roman biografic, şi dramaturgul George Bernard Shaw – o piesă de teatru care are drept titlu chiar numele ţarinei – Ecaterina cea Mare, în care a excelat inegalabilul Ştefan Iordache în rolul lui Potemkin, nemaipomenit de inventiv în realizarea portretului marelui beţivan învârtitor de matrapazlâcuri de toate… diplomaţiile, spre a-i fi pe plac Ecaterinei, gata oricând de a-i aduce acesteia (la pat) trufandale masculine pe care ea să le ronţăie cu nesăţioasa-i poftă de prospături şi, în rolul ţarinei, Rodica Mandache, fermecătoare combinaţie de frivolitate, viclenie de fiară, duioşie, vulgaritate, graţie, forţă, tandreţe, luciditate, ironie, un spectacol radiofonic antologic în regia Cezarinei Udrescu.

Acelaşi Ştefan Iordache, alături de Maia Morgenstern, a recreat rolul lui Potemkin din amintita piesă a lui G. B. Shaw, sub lumina reflectoarelor de pe scena Naţionalului bucureştean, nu cu mult înainte de a se muta şi el în umbră „veşminte de pământ luând” (14 septembrie 2008), la aceeaşi vârstă la care murea şi Ecaterina cea Mare – 67 de ani.

ochelari-ecaterina-ii

Ochelarii Ecaterinei a II-a

Dar Ecaterina cea Mare nu prin  râvna ei erotică a fost mare ci prin aceea că  s-a dovedit a fi o demnă continuatoare a politicii lui Petru cel Mare, de întărire a imperiului rus în plan politic, economic, administrativ, cultural, artistic, ştiinţific, că i-a extins graniţele în cele patru puncte cardinale (vai, şi în detrimentul Ţărilor Române!), că a făcut deschidere spre (pe) întinderile de ape.

calaretul-de-arama

Călărețul de aramă

Pe malul Nevei, paznic la frontiera nopţilor albe din Sankt-Petersburgul cel cu palate de poveste, stă neclintit de veghe la creşterea Maicii Rusii, Petru cel Mare – Călăreţul de Aramă.

Statuia a fost ridicată în 7 august 1782 prin grija Ecaterinei cea Mare spre a marca împlinirea unui secol de la naşterea ţarului Petru cel Mare.

Pe soclul statuii stă scris: Lui Petru I, Ecaterina a II-a.

S-au mai împăunat amestecându-şi numele în splendidul oraş al lui Petru I, înfrumuseţat şi îmbogăţit cu comori de arhitectură şi artă de Ecaterina cea Mare, şi unii aventurieri roşii care s-au crezut prin veacul al XX-lea mari şi tari (în grade!) şi, s-a văzut că nu-s…

Dar asta e altă poveste şi Şeherazade nu se mai nasc!

Ștefan Iordache în Ecaterina cea Mare de George Bernard Shaw. Traducere de Antoaneta Ralian. Adaptarea radiofonică și regia artistică: Cezarina Udrescu. Înregistrare din anul 2005. Premiul UNITER pentru teatru radiofonic, 2006 – fragment

Rodica Mandache în  Ecaterina cea Mare de George Bernard Shaw – fragment

Grafică, ilustrații și editare multimedia: Costin Tuchilă.

Paula Romanescu

Paula Romanescu. Fotografie de Vasile Blendea

logo revista teatrala radioVezi: Arhiva rubricii Dicţionar de personaje

Alte articole de Paula Romanescu: 

 Se întâmpla la Cabaret Voltaire de Paula Romanescu   

Poeta aeea se numea Carmen Sylva

Brâncuşi pe nisipul infinitului, cronică de teatru radiofonic 

costintuchilaDICȚIONAR DE PERSONAJECălăreţul de Aramă,candide,cezarina udrescu,dan astiean,diderot,ecaterina a II-a rusiei,ecaterina cea marea,g b shaw,grigori potemkin,istoria ecaterinei cea mare,Johann Baptist von Lampi cel Bătrâ,palatul de iarna peterburg,paula romanescu,petru cel mare,rodica mandache in ecaterina cea mare,rubrica dictionar de personaje rtr,seherazada,stefan iordache in ecaterina cea mare,țari și țarine,voltaire
Dicționar de personaje, rubrică de PAULA ROMANESCU În 17 noiembrie 2016 se împlinesc 220 de ani de la moartea Ecaterinei a II-a a Rusiei, figură proeminentă în Secolul Luminilor, când în Franţa luminau enciclopediştii.  Johann Baptist von Lampi cel Bătrân, Ecaterina a II-a a Rusiei (Ecaterina cea Mare), Kunsthistorisches Museum, Viena De...