» » Cu Shakespeare, despre teatru, despre lume

Cu Shakespeare, despre teatru, despre lume

de RĂZVANA NIȚĂ

cronica de carte george banu shakespeare

”Shakespeare, lumea-i un teatru” de George Banu, București, Editura Nemira, 2010

Sursa de inspiraţie (şi de meditaţie) a acestei cărţi este un spectacol ”Visul unei nopţi de vară” de Shakespeare în viziunea lui Silviu Purcărete. Văzând această montare care valorifică tema teatrului în teatru şi dezvoltă concepţia shakesperiană despre teatru ca lume şi lumea ca teatru, George Banu a avut ideea de a trece în revistă creaţia marelui dramaturg englez şi universal (”om de teatru unic, deopotrivă filosof şi artizan al scenei”) din acest unghi. ”O antologie care să ne permită să regăsim, să recitim, să regândim frazele prin care Shakespeare îşi trădează sentimentele faţă de el, de la detestare la blamul violent. Din acest ansamblu s-ar putea într-adevăr configura şi ar putea ieşi la lumină, aidoma «desenului din covor» al lui Henry James, o imagine completă a viziunii sale despre teatru, cu umbrele şi luminile ei”.

George-Banu__Shakespeare-lumea-i-un-teatru_

Nu întâmplător, Shakespeare a înscris pe frontispiciul Teatrului său Globe asemenea unui slogan emblematic, maxima lui Petronius ”Totus mundus agit histrionem”. ”Ca să fie exact interpretată, fraza lui Petronius cere ca verbul agit să fie înţeles în dublul lui sens, el însemnând deopotrivă a acţiona/a face şi a reprezenta/a juca. Aşadar, noi oamenii suntem nişte actori ce joacă pe marea scenă a lumii, Shakespeare acordându-i şi acestei aserţiuni două sensuri antinomice. Ideea «simulacrului» este înscrisă de la bun început în faptul de «a juca», «histrionismul» presupune practicarea «jocului», dar a unui joc suspectat de înşelătorie. Astfel încât, atunci când jucăm, plăcerea noastră ţine în egală măsură de jocul ca atare, dar şi de minciună, de fals, de înşelătorie.”

Daniel Maclise (1806–1870), Scena otrăvirii fostului rege din ”Hamlet”, 1842

Daniel Maclise (1806–1870), Scena otrăvirii fostului rege din ”Hamlet”, 1842

Descoperim în acest volum personaje cu vocaţie regizorală precum Hamlet, cel care dă indicaţii actorilor, formulează concepte în numele şi cu scopul de a crea o artă veridică, catalizatoare de energii, inspiratoare, o artă în care protagonistă e însăşi viaţa cu cortegiul ei spectaculos: ”Prinţul detestă improvizaţia la nivelul textului pentru că ea îi trădează motivaţiile fundamentale şi se îndepărtează de spiritul profund al acestuia. El condamnă orice seducţie ostentativă, orice adresare directă, toate acele trucuri grosolane la care unii actori recurg pentru a-şi asigura un succes imediat, obţinut cu concursul acestui respingător şi obtuz public «brut». Ascultându-i însă mai atent vorbele, n-am putea oare deduce din ele şi altceva, bunăoară copleşitorul sentiment de singurătate pe care prinţul îl are uneori când se duce la teatru? Pierdut în mulţimea pestriţă şi gălăgioasă care îl înconjoară şi care aşteaptă de la un spectacol cu totul altceva decât ceea ce îi place lui, se simte izolat, străin de restul oamenilor, deşi reprezentaţia este liantul care i-a reunit pe toţi acolo. Oricum, chiar dacă are îndoieli în privinţa publicului sau a calităţii spectacolului, în schimb, de teatru nu se îndoieşte niciodată. Îi deplânge rătăcirile, dar nu îi contestă esenţa, deşi se teme că şi ea poate fi oricând trădată, pervertită. Doar câţiva spectatori avizaţi, printre care se numără şi el, sunt capabili să o apreceze aşa cum se cuvine şi să o apere. Hamlet iubeşte teatrul pentru că îl obsedează idealul de teatru. Nu se mulţumeşte cu realizările lui concrete, punctuale, cu «starea» lui de fapt (indiferent că e vorba de spectacole pe care le frecventează ori de acel public care îi trezeşte o adevărată repulsie), prinţul vrea mai mult, pretinde mai mult, are aşteptări mai mari şi de aceea se lasă legănat de visul unui teatru aşa cum îl înţelege el şi aşa cum l-ar dori el. Hamlet pleacă de la o situaţie concretă, pe care vrea să o înbunătăţească, şi se hrăneşte cu o speranţă, cu o proiecţie ideală ai cărei termeni îi formulează genial. El are stofa unui gânditor şi totodată a unui reformator al teatrului […]. El crede că teatrul posedă resursele necesare pentru a se ameliora din interior şi acesta este motivul pentru care le dă atâtea sfaturi actorilor. Totul depinde de ei. Dacă le vor urma, nimic nu e încă pierdut.”

Dar pentru ca toate acestea să se împlinească e nevoie de un actor sobru dar deschis, ferm dar ludic, riguros dar născător de empatie. „Actorul nu trebuie să se supună, ci să se implice. Exact asta le cerea şi hamlet actorilor: să fie creatori, să nu se ferească de răspundere pretextând că respectă normele moştenite şi lipsa prescripţiilor inventariate de-a lungul timpului. Fiindcă actorul nu poate ajunge la desăvârşire decât dacă îşi păstrează acea marjă de libertate care îi îngăduie să îşi facă propriile alegeri. Precursor al marilor regizori ostili oricărui abuz de putere, Hamlet nu reclamă un actor docil, ci unul implicat şi, ca atare responsabil.”

Sarah Bernhardt în Hamlet, foto Lafayette Londra

Sarah Bernhardt în Hamlet. Foto Lafayette Londra

Analiza lui George Banu capătă accente nostalgice. Astfel, dacă teatrul e oglinda vremurilor, actorii sunt oglinda noastră. „Craniul lui Yorick şi barba căruntă a Primului Actor, iată clepsidra care măsoară – pentru Hamlet – scurgerea implacabilă a timpului, tot aşa cum o măsoară şi pentru noi, spectatorii de astăzi, înfăţişarea unui actor pe care l-am văzut jucând când era tânăr şi pe care îl revedem acum bătrân. Îmbătrânim şi noi, odată cu actorii, şi devenim conştienţi de asta văzându-i pe scenă. Ei sunt oglinda ridurilor noastre şi a frunţilor noastre tot mai dezgolite: metaforă vie a vremii care trece fără să cruţe pe nimeni. În teatru, timpul îşi înfăptuieşte netulburat lucrarea atât pe scenă cât şi în sală. Amândouă sunt marcate de povara aceleiaşi durate şi supuse aceluiaşi destin. Fiinţele pier, veşnice rămân doar operele.” În plus, „Omul poartă la capătul vieţii, «zdrenţele» rolurilor interpretate de-a lungul anilor pe care i-a trăit.”

Să nu uităm însă că marele spectacol al lumii, al vieţii pământeşti s-a născut şi desfăşurat sub auspiciile marelui demiurg, creatorul, regizorul care ne desenează destinele de undeva din culisele inaccesibile, dintr-un Dincolo misterios şi irezistibil. Astăzi însă „Epavă a unui naufragiu, căzută complet în ruină, „lumea ca teatru” continuă să facă din oameni actori… dar actori ce par a fi mai degrabă nişte disperate automate dereglate. Actorul de odinioară, care evolua sub controlul supravegherii divine, şi-a pierdut nobila lui vocaţie de atunci şi, ajuns un „sărman actor” se împleticeşte jalnic printre iţele încâlcite ale unui teatru haotic, lipsit atât de organizarea cât şi de pavăza pe care i-o oferea prezenţa Marelui Spectator. El evoluează astăzi sub un cer gol.”  

Răzvana Niță. Foto: Petre Lupu

logo revista teatrala radio

Vezi: Arhiva rubricii Spectator, ca la teatru de Răzvana Niță

Alte articole de Răzvana Niță: Va fi ora exactă

Quo Vadis, Marie…cronică de teatru

„Port doliul vieţii mele…”, cronică de teatru

Cu seriozitate, despre umorcronică de teatru

Sub semnul creativităţii, cronică de teatru

Mozart rulz, cronică de teatru

Conformism şi nonconformism sau Viaţa pe brânci şi aplauzele în picioare, cronică de teatru

Între istorie şi destin, cronică de teatru

Starea națiunii, la umbra salcâmului tăiat, cronică de teatru

Destine în majuscule, recunoştinţă minusculă, cronică de teatru

Eu, tu, noi…, cronică de teatru

Triaj, cronică de teatru

Înainte ca cenuşa să acopere totul, cronică de teatru

Drumul acesta… De ce?, cronică de teatru

Punctul mort, cronică de teatru

Stella… de la stea. Ca o boîte à musique… Blanche, cronică de teatru

Păsările, ca şi oamenii… visează să zboare, cronică de teatru

Instinctul fericiriicronică de teatru

Exerciţii de rezistenţă cu Familia Tót, cronică de teatru

Et in Portugalia ego…, cronică de teatru

Cine iubeşte şi lasă…, cronică de teatru

Dance me to the end of love

Istoria pe scenă

Seducţia vocilor şi actualitatea clasicilor, cronică de teatru radiofonic

Constantin Brâncoveanu – cu trei zile înaintea Învierii, cronică de teatru radiofonic

Tablouri într-o expoziţie, cronică de teatru radiofonic

Aventura care schimbă destine, cronică de teatru radiofonic

Moartea glumeşte până la capăt, cronică de teatru radiofonic

Tectonica dansului, cronică de teatru

Ca degetele de la o mână, cronică de teatru

Cum se construieşte o cădere, cronică de teatru

Păsări de pradă, cronică de teatru

Liberă trecere către tine însuţi, cronică de teatru

Cum gestionezi o pleaşcă, cronică de teatru

Pe speaker, cronică de teatru

Povestiţi, povestiţi, tot va rămâne ceva, cronică de teatru

Taina întâmplării: Felix şi Pietro – Such a perfect day, cronică de teatru radiofonic

Între Mitică, prinţul mahalalei şi Hamlet, prinţul Danemarcei 

Teatru în grădină – Comedii, capriţuri, pamplezircronică de carte

Caragiale – între exces şi blestemul veşnicei actualităţi, cronică de carte

La umbra cireşilor în floare, despre actorul total, cronică de carte

Calul din piatră şi teatrul din pâine, cronică de carte

Din Paris, cu dragoste

Apartamentul personal – confesional și altar al prieteniei, cronică de carte

Caietul caietelor de regie, cronică de carte

Există și întâmplări fericite 

Şi mâna trup şi suflet se făcu, cronică de teatru 

La bâlci, cu capu-n jos, cronică de teatru

E pur si muove, cronică de teatru

Japonia – între viaţă şi artă, cronică de carte

Teatrul, această incredibilă metaforă a vieţii, cronică de carte

Când teatrul nu te mişcă, cronică de teatru

Dincolo de perete, cronică de teatru

Lecțiile „Lecției”, cronică de carte

Sfânta treime şi cele două jumătăţi, cronică de teatru

Când filmul – ca şi maioneza – se mai taie, cronică de teatru

Fascinaţia omului cu cap de perlă, cronică de teatru

Escrocherii sentimentale, cronică de teatru

Desprinderea din soare şi dreptul la eternitate, cronică de teatru

Dansând povestea, cronică de teatru

Locuri de joacă pentru adulţi, cronică de teatru

Scene din viaţa lui Gigel. Cu Gigi, cronică de teatru

Repetiţii generale, cronică de teatru

Vânare de vânt, cronică de carte

Pe muchia de cuţit a spectacolului, cronică de carte

Exerciţii de imaginaţie, cronică de carte

Fandacsia, cronică de teatru

Teachers, leave those kids alone, cronică de teatru

În contratimp, cronică de teatru

Nici ghinionul nu ţine o veşnicie şi nici Dracul n-o fi aşa de negru, cronică de teatru

Spectacolul ipocriziei, cronică de teatru

Agonia lui Salieri, cronică de teatru

Sfânta criză is coming to town!, cronică de teatru

Şedinţa cu părinţii, cronică de teatru

Repetabila scenă a viciului, cronică de teatru

Viaţa – o repetiţie cu public, cronică de teatru

Lab Story, cronică de teatru

Comedia viciului, cronică de teatru

În Piaţa Mare, cronică de teatru

Şapte miliarde de Robinsoni, cronică de teatru

Portrete în ramă (pliabilă), cronică de teatru

Binecuvântată fii, libertate!, cronică de teatru

Teatrul – pe cont propriu şi decont colectiv, cronică de carte

logo revista teatrala radioVezi și:  Arhiva rubricii Cartea de teatru

costintuchilaCARTEA DE TEATRUagit,cartea de teatru,george banu,globe theater london,Lafayette,Petronius,răzvana niță,sarah bernhardt,Shakespeare lumea-i un teatru,simulacru,visul unei nopti de vară
de RĂZVANA NIȚĂ ”Shakespeare, lumea-i un teatru” de George Banu, București, Editura Nemira, 2010 Sursa de inspiraţie (şi de meditaţie) a acestei cărţi este un spectacol ”Visul unei nopţi de vară” de Shakespeare în viziunea lui Silviu Purcărete. Văzând această montare care valorifică tema teatrului în teatru şi dezvoltă concepţia shakesperiană...
Revista Teatrală RadioUn proiect Radio România Cultural2018