Cronică de teatru de MARIANA CIOLAN

eu oblio nona ciobanu cronica de mariana ciolan

Într-o ţară unde toate sunt ţuguiate, casele şi drumurile, uneltele şi ustensilele, oamenii şi capetele lor, se naşte un băieţel, Oblio, cu capul perfect… rotund. Numai că în acea ţară şi regulile sunt tăioase, iar cei care le impun fără discernământ nu iartă pe nimeni care nu s-ar supune orbeşte. Acela este eliminat, condamnat la pieire. Dar Oblio nu se lasă cu una cu două, el va reuşi să îşi impună alteritatea şi modul generos prin care i-a descoperit valoarea.

eu-oblio-cu-public

Ca pe mulţi copii ai generaţiei sale, pe Nona Ciobanu a impresionat-o la modul acela profund, care lasă urme pe viaţă, filmul de desene animate ce îl are ca protagonist pe Oblio, ne mărturiseşte regizoarea. Reacţia nu mai puţin puternică pe care a observat-o la propria sa fiică în faţa aceleiaşi poveşti cinematografice a fost probabil elementul care a decis-o că trebuie să abordeze ea însăşi istoria intrată în patrimoniul cultural mondial modern. Eu, Oblio la Teatrul „Ţăndărică” din București este un spectacol născut din iubirea de poveste, din acele reminiscenţe culturale din copilărie care marchează fundamental, din iubirea pentru curăţia copiilor şi sinceritatea plină de farmecul vârstei fragede. Şi mai ales dă seama de imensă dăruire, de disponibilitatea faţă de scenă ca o continuă provocare, căci iată îşi asumă un nou debut, la „Ţăndărică”, ea, regizoarea care s-a remarcat nu numai la Teatrul Mic – unde profesorul ei, excepţionalul Dan Micu, a adus-o în 1995 şi unde a creat spectacole incitante, de la acel remarcabil Dragostea celor trei portocale, cu care a debutat, la rafinatul Trei gemeni veneţieni,  înscris pe afişul ultimei stagiuni –, care a fondat şi a condus o companie particulară, „Toaca”, impusă în peisajul teatral bucureştean cu un profil artistic şi intelectual de ţinută, care a semnat cu succes montări în mai multe ţări europene, începând cu Slovenia, unde şi-a întemeiat familia şi are o a doua casă.

imagini oblio foto andrei gandac

Imagini din spectacol. Fotografii de Andrei Gândac. Sursa foto: Teatrul „Țăndărică” din București

Ca şi în cazul emoţionantului spectacol cu Cel care închide noaptea, montat acum doi ani la Cluj-Napoca, spectacolul de la „Ţăndărică” se hrăneşte şi din fascinaţia realizatorilor lui faţă de… a şaptea artă. Aproape o direcţie dacă ne gândim la alte câteva reuşite pe plan internaţional, dar şi în teatrul românesc, perfect explicabilă în raport cu expansiunea filmului în cultura modernă, dar şi cu nevoia de continuă adaptare a teatrului la timpul prezent. Povestea muzicianului şi textierului american Harry Nilsson avându-l ca protagonist pe simpaticul Oblio care a inspirat filmul de desene animate şi un  musical devenite celebre este rescrisă acum de către Nona Ciobanu prin grila propriei sensibilităţi artistice şi gândiri teatrale. Iar ceea ce ni se propune, spectacolul despre băieţelul „altfel”, este un spectacol cumva şi el „altfel”, construit prin profunde, subtile şi mai ales convingătoare întrepătrunderi între virtuţile filmului de animaţie şi cele ale artei mânuitorului de păpuşi, un spectacol cu o laborioasă structură fundamentată pe sincretismul artelor ridicat la un nou rang, care lasă un aer de prospeţime stenică, într-o orchestraţie bine strunită de regizoare.

imparatul si contele oblio

Împăratul și Contele

Asistăm la nararea faptelor şi la întruparea lor prin câteva personaje-cheie, Oblio, drăgălaşul său câine Vârfu (cel mai aplaudat personaj la premieră, unde între mari personalităţi din lumea teatrului erau şi destui prichindei spectatori), împăratul cel bun sau contele rău şi fiul său, într-o osmoză potenţată de un flux de imagini edificatoare, sugestive, ce se derulează continuu pe trei ecrane care îmbrăţişează spaţiul de joc, dar şi de un ambient sonor deopotrivă creator de atmosferă, de tensiune, nuanţând înţelesul celor petrecute între personajele-păpuşi. O lume complexă, vie, un întreg univers care copleşeşte la modul benefic spectatorul.

oblio graficaTipologiile sunt limpezi, firesc şi fără echivoc conturate graţie aspectului şi construcţiei păpuşilor, minuţios întemeiată pe elemente definitorii, simbolisticii simple a culorilor, măiastrei mânuiri şi rostirii pregnante a replicilor datorată unei distribuţii de excepţie care a dat cu prisosinţă, ireproşabil măsura talentului, începând cu Liliana Gavrilescu (Oblio), Ionuţ Brancu (Câinele, Împăratul) şi Daniel Apostol  (Povestitorul, Pasărea păsărilor, Contele), secondaţi de Florin Mititelu, Marin Fagu, Cristina Ţane, Geo Dinescu. Întâmplările cu miezul lor bine pus în valoare de dramatizare, de replicile fireşti, naturale au un ritm antrenant şi, cum spuneam, beneficiază de un permanent „ecou” care aduce un plus de substanţă prin ecranele care umplu scena. Ele traduc cu un aport de mare emoţie stările personajelor, şi tot aici povestea se continuă prin alte personaje, cum este cel colectiv, al mulţimii informe a populaţiei ţuguiate, dar mai ales această „componentă” impresionează prin bogăţia amănuntelor cu răbdare puse în valoare prin desen, alcătuit din elemente realiste şi din subtile stilizări în forme de o geometrie frapantă, prin baletul  fascinant al acestora, dezvăluind  acea pădure unde Oblio este alungat. În opinia celor puternici în ţara sa, pădurea nu are sens, aşa cum nu ar avea sens un cap rotund ca perfecţiunea sferei între cele subţiate, adică golite, de gândire şi simţire, pădurea unde „poate să atingă soarele, luna, norii cu fruntea”, adică unde descoperă bucuria existenţei şi sensul ei, în actele simple ale convieţuirii paşnice, ale comprehensiunii, toleranţei…  Prin procedee specifice  basmului, de unde nu lipseşte elementul fantastic savuros reprezentat şi el mai ales prin apariţii precum omul de stâncă sau pasărea păsărilor, un fel de Archeopterix cu calităţi de pedagog înnăscut şi afecţiune maternă, spectacolul descrie fără ostentaţie, într-o fluenţă captivantă un parcurs iniţiatic. Ideea este întărită prin acea turnantă cu braţe care domină centrul scenei, o provocare în plus pentru echipa de interpreţi, ca şi manipularea personajului uriaş Pasăre. Prin felul ataşant în care se reuşeşte dezvoltarea acestui drum iniţiatic, celor mici li se arată adevărurile simple care fac mai târziu oamenii mari în cuget şi simţire. Şi ca orice basm care are într-adevăr  această calitate, spectacolul de la „Ţăndărică” este nu mai puţin ofertant pentru spectatorul de toate vârstele, prin suculenţa înţelesurilor discrete dar evidente despre o lume  bolnavă de „isme” periculoase şi degradante, care alienează, învrăjbesc, întinează esenţa speciei, simbolizată  cândva drept o trestie, dar o trestie gânditoare…

Nona-Ciobanu-Foto-Dan-Bodea

Nona Ciobanu. Foto: Dan Bodea

Titlul este şi el grăitor pentru asumarea de către echipa de realizatori a sensului profund, de strigăt contemporan responsabil, al acestui spectacol deloc încrâncenat, ci, dimpotrivă, mângâiat mereu de fine irizări de umor, îmbrăcat în câteva momente prin delicateţea poeziei adusă ca atare în scenariu, prin versuri ieşite de sub pana lui Gellu Naum (autor frecventat deja anterior de regizoare) şi a Anei Blandiana, sau generată de lirismul unor imagini puternice, cum este configurarea acelui copac creat de trupul actorului la vedere şi mâinile celorlalţi. În fapt, se poate spune că este un spectacol de autor, rod al munci acestui cuplu de creatori care alcătuiesc şi o familie, Nona Ciobanu (regia, ilustraţia muzicală) – Peter Kosir (scenografia, animaţia video, concepţia păpuşilor). Ca şi în cazul spectacolului clujean pomenit mai sus, producţia de la „Ţăndărică” dă seama de multiple şi puternice afinităţi spirituale şi artistice între cei doi, regizoarea Nona Ciobanu şi arhitectul şi artistul vizual sloven Peter Kosir, calitate care a avut o foarte bună înrâurire asupra colectivului artistic şi tehnic al teatrului. Fapt probat cu un spectacol unde, dincolo de dificultăţile incitante ale unor mecanisme, se vede şi se transmite cu brio în public pofta de joc, de performanţă, de mesaj generos. Un spectacol unde prin privirea proaspătă a celor doi creatori-realizatori, păpuşăriei i se revelează dimensiuni  ingenios exploatate, iar actorilor-mânuitori li se dă în plus ceva din teatralitatea spectacolului de dramă, fără a se ştirbi acea puritate, acea candoare specifică teatrului de animaţie. Un spectacol curat şi ataşant, deopotrivă important pentru noul program iniţiat la Teatrul „Ţăndărică”, ce le este destinat adolescenţilor şi adulţilor. Cât despre Nona Ciobanu, înţelegem că experienţa aceasta din teatrul cu păpuşi nu se opreşte aici,  încât următorul spectacol la care va purcede cât de curând la lucru o incorporează, fireşte la un alt nivel, într-o coproducţie „Nottara” – „Ţăndărică”. Dar asta e altă… poveste…

Următorul spectacol: vineri, 11 martie 2016, ora 10.00, Teatrul „Țăndărică” din București

Eu, Oblio, trailer

Cronici, reportaje și interviuri de Mariana Ciolan:

 Pălăria florentină

„Solitaritate”, un strigăt contemporan

„Blackbird” la UnTeatrumariana ciolan

Teatrul Tineretului în turneu la Bucureşti

„Titanic Vals” deschide anul teatral la „Odeon”

„Construim poduri, trecem graniţe”…

Sincronism european, cronică la spectacolul O poveste ciudată cu un câine la miezul nopţii

Strălucire și sens, cronică la spectacolul Cabaret

Lucian Vărșăndan: „Creșterea trupei Teatrului German din Timișoara este principalul nostru obiectiv”

Annie Muscă: „O lună dedicată unei actrițe inconfundabile”

Spre lumea largă… 

Shakespeare al tuturor

Cei doi Richard…

FITS 2014. Flash – Începutul

FITS 2014. Flash – Orașul pe scenă

FITS 2014. Flash – Omul-spectacol

FITS 2014. Flash. Bursa de spectacole – construind viitorul

Amintiri cu actori, amintiri despre actori: George Constantin

Annie Muscă – biograful și personajele sale

Mircea Cornișteanu: „Robert Wilson vorbește o altă limbă teatrală, pe care nici noi, nici alții nu o cunoaștem”

Eveniment: „Rinocerii” la Teatrul Naţional din Craiova

Saviana Stănescu pe scena Teatrului Odeon – interviu

Festivalul Internaţional de Teatru de la Oradea se deschide cu „Muzicanţii din Bremen”

Orădenii în festival

Premieră la Întâlnirile Internaționale de la Cluj-Napoca

Moartea pentru patrie sau râsu-plânsu… la bloc

Pledoarie pentru teatru

Aniversare Ștefan Mihăilescu-Brăila

Aniversarea a 10 de ani de audiții la Majestic

Bocsárdi László: „Dacă un spectacol de astăzi este și poetic, nu se strică teatrul”, interviu

Aura Corbeanu: „«Clipe de viață», un omagiu adus de artiști importanți din România colegilor lor”, interviu

„Adunarea păsărilor” la Teatrul „Țăndărică”

La Teatrul Excelsior, in focus: tinerii, cronică de teatru

Lucian Vărșăndan: „«Bremen», un spectacol în viziune ludică”, interviu

Constantin Chiriac: „Noi suntem aici pentru dialog”, reportaj

Școlile și academiile de teatru împreună, cronică de festival

Un spectacol-eveniment: „Dialog imaginar cu Anton Pann” de Pușa Roth

Ecouri FITS 2015, cronică de festival

Spectacolul-lectură la Teatrul „Nottara” – interviu cu Mădălina Negrea

Doina Lupu: „Gala Tânărului Actor – HOP 2015, o ediție cu multe noutăți”, interviu

Mircea M. Ionescu: „Există dramaturgie română. Trebuie doar să fie citită”, interviu

Luminița Puiuleț despre „Antisocial” și alte proiecte teatrale ale studenților sibieni

Alexandru Darie: „«The Bach Files», o poveste despre iubire și căutarea de sine”, interviu

Gala Tânărului Actor HOP în primele zile, reportaj

În căutarea actoriei în stare pură…, cronică de teatru

Festivalul de Teatru Scurt 2015, o ediție atipică, cronică de teatru

„Mai tare decât moartea e iubirea”, recital Emil Boroghină la Tel Aviv, interviu

Lucian Vărșăndan despre „Fuchsiada”, interviu

Petru Hadârcă: „Ne propunem să continuăm proiectul de teatru românesc pe ambele maluri ale Prutului”, interviu

„Omul din La Mancha” – celebrare pe scena FITO, interviu cu actorul Daniel Vulcu

Tragos – „un festival al iubirii de teatru”, interviu cu criticul de teatru Doru Mareș

Festivalul Tânăr de la Sibiu, interviu cu Adrian Tibu

Festivalul Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași își onorează titlul de festival european, interviu cu Oltița Cîntec

 

Tudor Lucanu: „Îmi plac poveștile care să mă emoționeze mai întâi pe mine”, interviu

Liviu Timuș: „Teatrul a prins din nou viață, interviu

Festivalul Național de Teatru – în jurul scenei, cronică de teatru

La Teatrul „Nottara”, plăcerea lecturii continuă, cronică de teatru

Trupa Arcadia – două spectacole, două festivaluri, cronică de teatru

„Omul care mânca lumea” la Teatrul de Artă, cronică de teatru

George Albert Costea: „Un gen inedit deocamdată pentru Craiova”, interviu

Claudiu Goga: „«Dansând în noapte» este un spectacol care propune un stil”

Teatrul „Sică Alexandrescu” din Brașov – scenă a dramaturgiei contemporane, cronică de festival

Aplauze pentru Lena… la București, cronică de teatru

Trupa românească permanentă din Oradea a împlinit 60 de ani!, cronică de teatru

Lucian Vărșăndan: „Spectacolul «De fapt e frumos» aduce în prim-plan o realitate specifică oamenilor tineri, dar nu numai lor”, interviu

Alexandru Gherman: Proiecte de film și teatru, interviu

Trupa Osonó încheie anul 2015 cu două reprezentaţii la Sfântu Gheorghe, interviu cu actorul și regizorul Fazakas Misi

În căutarea… anului dispărut, cronică de teatru

Vlad Cristache: „Învăluite în umor, problemele grave capătă o valoare mult mai mare”, interviu

Teatrul „Nottara” deschide anul teatral cu un spectacol de Alexander Hausvater, reportaj

„Să fim atenți cum construim prezentul!”, cronică de teatru

Turneul Teatrului Național din Chișinău la București, cronică de teatru

Matei Vișniec: „Fiecare fapt divers are un fel de etaj metafizic”, interviu

Sânziana Stoican: „Caut locul și oamenii cu care să spunem ceva prin spectacolele noastre”, interviu

Teatrul Național din București – între Centenarul Dada și Anul Shakespeare

În retortele trăirii: „Respiră” la Teatrul „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea, cronică de teatru

Teatru la Arhiepiscopia Râmnicului – interviu cu Doina Migleczi

Lucian Sabados: „Am adus întotdeauna la București spectacolele pe care le consider reprezentative”, interviu

logo revista teatrala radioVezi și: Arhiva rubricii Cronica de teatru

costintuchilaCRONICA DE TEATRUanimație,cap rotund,cap tuguita,cronică de teatru rtr,cronica eu oblio,eu oblio,mariana ciolan,nona ciobanu,spectacole montate de nona ciobanu,teatrul tandarică,video
Cronică de teatru de MARIANA CIOLAN Într-o ţară unde toate sunt ţuguiate, casele şi drumurile, uneltele şi ustensilele, oamenii şi capetele lor, se naşte un băieţel, Oblio, cu capul perfect... rotund. Numai că în acea ţară şi regulile sunt tăioase, iar cei care le impun fără discernământ nu iartă pe...