teatru radiofonic cristina chirvasie cymbeline

sigla cronica de teatru radiofonicOri de câte ori mă întâlnesc cu opera lui Shakespeare, pentru câteva clipe, mă cuprinde un soi de vertij circumstanţial. Am senzaţia că picioarele ar vrea să scape din lanţurile gravitaţiei, iar mintea încearcă să găsească motivul ivirii acestei stări. Probabil că e un simptom firesc de care sunt cuprinşi cei care încearcă să deschidă deodată mai multe uşi spre o lume a uimitoarelor semne de exclamare.

cristina chirvasie cronica de teatru cymbeline shakespeare

În aventurile mele lecturabile era şi firesc să caut, să disting şi să cern, cu o subiectivitate cordială, personajele din caruselul marelui Will, cu care preferinţele mele intelectualiceşti să facă un tandem viager. Fără să vreau am remarcat faptul că oglinda lumii mele şi-a găsit reflectări subtile în „cosmosul” comediilor shakespeariane. Fie că e vorba de comediile senine, din perioada de început a creaţiei sale, fie că se referă la acele câteva comedii pe care criticii le scotesc ca fiind „sumbre”, din cel de-al doilea interval creativ sau la frumoasele comedii romantice de sfârşit, judecata mea a preferat inepuizabila şi irepetabila estetică a acestei laturi a operei sale dramatice. Neintenţionat, aveam dintru început să mă raliez opiniei unuia dintre cei mai reputaţi shakespearologi români, anglistul Leon Leviţchi, care a decriptat cu o forţă de pătrundere excepţională lumea creată de Will şi puterea textelor sale dramatice de a stârni râsul şi, în acelaşi timp, tristeţea, printr-o partajare minuţioasă a personajelor între serios şi comic.

Thomas Burke after William Hamilton scena din cymbeline

Cymbeline (actul I, scena 2), ilustrație de Thomas Burke după William Hamilton

Nu cred că este întâmplător faptul că Shakespeare a ales, în cei mai din urmă ani ai vieţii, să se refugieze într-o filozofie concentrată pe expresivităţile definitorii ale vieţii, adunând într-o romanticitate aleasă resursele unei lumi senine. În această ultimă perioadă Shakespeare a scris unele dintre cele mai importante comedii romantice ale literaturii universale. Cymbeline este una dintre ele. The Tempest (Furtuna), considerată de exegeţi ca fiind testamentul literar al dramaturgului, avea să se „nască” doi ani mai târziu. Ceea ce este interesant însă la Cymbeline este faptul că, în peisajul operei shakespeariene, ocupă un loc aproape contradictoriu. Nu din pricina subiectului, ci mai cu seamă din cauza manierei în care este scrisă. Plasată din perspectiva cronologiei literare între două texte dramatice fundamentale, Regele Lear şi Furtuna, Cymbeline constituie fără doar şi poate o nouă viziune creatoare. Prin acest text, Shakespeare „leapădă” maniera renascentistă a teatrului, făcând un pas uriaş spre fantastic. Modificarea aceasta de perspectivă îşi va găsi ecou, mai cu seamă, în structurarea personajelor, care ies din acea realistă „oglindă a lumii” şi capătă semnificaţii spirituale. Simbolul transcende acum de la acea memorabilă realitate provenită din contemporaneitate la o existenţă atemporală, dominată de un vizionarism aproape profetic.

Imogen de Herbert_Gustave_Schmalz cristina chirvasie

Herbert Gustav Schmalz, Imogen

Nu se poate trece cu vederea peste faptul că în prima variantă tipărită a piesei aceasta purta subtitlul de tragedie. O tragedie a inocenţei şi geloziei. Asemănătoare cu un alt text important, Othello. Criticii moderni însă au disputat cu înverşunare genul dramatic al piesei şi probabil că unii exegeţi încă o mai fac, schimbându-i clasificarea în romance (piesă basm), alături de The Winter’s Tale (Poveste de iarnă), The Tempest (Furtuna) şi Pericles, Prince of Tyre (Pericle, Prinţ al Tironului). Elementul comun? Feericul?

Prin definiţie cuvântul „feerie” se fundamentează exclusiv pe o componentă vizuală. Mărturisesc că la premiera spectacolului radiofonic Cymbeline aveam o vârstă nepotrivită pentru a înţelege textul shakespearian. De curând însă, pe 27 aprilie 2014, Teatrul Naţional Radiofonic a difuzat Cymbeline, un spectacol memorabil din Fonoteca de Aur, realizat în anul 1978 de regizorul Cristian Munteanu. Ei bine – m-am gândit – cum poate „suna” o feerie radiofonică?

cristian-munteanu regie teatru radiofonic cymbeline 1978

Cristian Munteanu. Fotografie de Vasile Blendea, 1979

Deşi din perspectiva tramei textul este extrem de încărcat din pricina unor confuzii, intervertiri şi comploturi, regizorul a reuşit să extragă poezia specific shakespeariană, impresionând prin evadarea din clişeele inevitabile. Folosind parcă un transfocator „radiofonic”, Cristian Munteanu „sparge” cadenţa textului şi creează spectacolul printr-un decor sonor necăutat, neartificial, care sugerează cu fidelitate o atemporalitate care transpare din textul lui Shakespeare. În viziunea sa regizorală, elementele fabulosului, care într-un anume fel proiectează melancoliile care l-au urmărit pe dramaturg în această etapă a vieţii, anihilează artificialul care „pândeşte” textul. Cristian Munteanu, prin distribuţia pe care a ales-o, exploatează substanţa dramatică până într-acolo încât spectacolul depăşeşte convenţionalul şi, printr-o estetică rafinată, obligă ascultătorul să „vadă”.

Chiar dacă în comediile shakespeariene tema pare a fi un clişeu, în spectacolul propus de Cristian Munteanu aceasta se dezagreghează în sentimente care ţin de un neviciat caracter umanist. Formula aproape legendară a piesei se reconverteşte, deconspirându-l pe Shakespeare ca fiind cuprins de o fascinatoare pasiune pentru chiar lumea creată de el. Prin spectacolul său, Cristian Munteanu desfiinţează fără echivoc umbra care a fost aruncată de George Bernard Shaw peste textul piesei atunci când o considera ca fiind o „maculatură scenică de cea mai joasă speţă”.

Wilhelm-Ferdinand-Souchon-Imogena-1872

Wilhelm Ferdinand Souchon, Imogen, 1872

„Lumea” din Cymbeline trăieşte din intrigi şi trădări, se „hrăneşte” din ignoranţă şi beligeranţă, pendulează între iubire şi viclenie, ipocrizie şi denaturări. Este o lume complicată, un puzzle format din frânturi dramatice cu o evidentă patină a mistificării.

Cristian Munteanu şi-a compus textura spectacolului printr-o acordare perfectă a vocilor la textul piesei. Grila interpretativă a punerii sale în undă contruieşte prin ea însăşi semnificaţii remarcabile.

gina patrichi

Gina Patrichi

Ipocrita consoartă a regelui Britanei este interpretată cu o rară expresivitate şi subtilă inteligenţă de minunata actriţă Gina Patrichi. Portofoliul actoricesc al Ginei Patrichi se completează astfel cu un rol dificil, mai cu seamă că amplitudinea acestuia nu este una facilă, iar replicile nu sunt ofertante ca număr.

Cymbeline, furiosul rege al Britaniei, interpretat în chip magistral de actorul George Constantin, fluctuează cu premeditări făţişe între patimă, orgoliu şi frustrare. Faptul că Imogen, fiica lui din prima căsătorie, refuză să se căsătorească cu fiul celei de-a doua soţii, măritându-se cu Posthumus, un tânăr fără „pedigrée”, îl aruncă într-o stare nevralgică plină de nesiguranţă şi confuzie.

george constantin

George Constantin

Dacă ar fi să rezumăm într-un singur rând trama piesei am putea spune că acest text vorbeşte, în esenţă, despre libertate. Libertatea omului de-a alege, de-a trăi, de-a gândi, de-a iubi, de-a lupta. Relaţia dintre Posthumus şi Imogen este calapodul dramatic pe care se sprijină textul. Limpezirea acestei relaţii, compunerea, descompunerea şi recompunerea ei se fac anevoie, fiind necesar pentru calibrarea dramatugică un fin dozaj interpretativ. Imogen, întrupare a lealităţii şi a devoţiunii, este unul dintre cele mai valoroase personaje shakespeariene. Cristian Munteanu a ales pentru acest rol o voce remarcabilă, o actriţă din păcate aruncată în uitare, victimă a unor vremuri oprimante. De altfel numele său nu este menţionat în distribuţie, pentru simplul fapt că aceasta, după ce supravieţuise în chip minunat cutremurului din 1977, a avut curajul să părăsească ţara. Melania Cârje este numele ei. O actriţă cu un potenţial uluitor care a semnat, prin interpretarea acestui personaj, o pagină sonoră valoroasă a Fonotecii de Aur.

Construit cu o rigoare aproape matematică, stăpânind impecabil „circuitele” spiritului shakespearian, Ion Caramitru interpretează echilibrat şi pur rolul unui gentlemen veritabil, soţul Imogenei, Posthumus Leonatus.

Aflat în faţa unui iminent pericol de-a cădea în „păcatul” exceselor, personajul italianului Iachimo, interpretat cu minuţiozitate de regretatul actor Ovidiu Iuliu Moldovan, un împătimit shakespearian, oscilează între comic şi tragic, între lumină şi întuneric, între invidie şi serenitate. Stăpânind la perfecţie ludicul, Ovidiu Iuliu Moldovan are putinţa de-a da consistenţă personajului nu numai prin forţa replicii, ci mai ales prin coerenţa interpretativă.

ovidiu iuliu moldovan

Ovidiu Iuliu Moldovan

Acestea sunt personajele-pilon ale „piesei basm” scrise în anul 1609 de marele Will. Ele sintetizează şi definesc fantastica lume a lui Shakespeare. Însă după audiţia spectacolului lui Cristian Munteanu mi-am dat seama că această catalogare a textului în genul „romance” nu este tocmai potrivită. Regizorul demontează aşa-zisul „basm”, reconstruind cu forţă şi graţie o poveste stranie, pe alocuri tragică, cu o intrigă greu de descâlcit, uneori manieristă, alteori eclectică, dar care dincolo de aparenţe, rămâne unul dintre cele mai bune texte ale lui Shakespeare.

Răspunsul la întrebarea mea a sosit şi poate că a fost chiar acela pe care îl aşteptam. Aşa încât acum mă grăbesc să ascult feeria Furtuna, în versiunea scenică a memorabilului Liviu Ciulei, pe care Cristian Munteanu a ales să o monteze radiofonic în anul 1987 sau, de ce nu, să audiez Poveste de iarnă, un spectacol radiofonic semnat de acelaşi Cristian Munteanu la mijlocul anilor ’60.

Cristina Chirvasie 

Cymbeline de William Shakespeare. Traducere şi adaptare radiofonică de Florian Nicolau. Regia artistică: Cristian Munteanu. În distribuţie: George Constantin, Gina Patrichi, Ion Caramitru, Ovidiu Iuliu Moldovan, Adrian Georgescu, Ion Pavelescu, Emil Hossu, Paul Avram, Victor Ştrengaru, Ion Marinescu, Matei Alexandru, Sorin Gheorghiu. Regia de studio: Crenguţa Manea. Regia muzicală: Timuş Alexandrescu. Regia tehnică: ing. Tatiana Andreicic. Înregistrare din anul 1978. Redifuzat duminică, 27 aprilie 2014, ora 14.00, la Radio România Cultural.

Cymbeline de William Shakespeare, regia: Cristian Munteanu. Data difuzării în premieră: 11 decembrie 1978 – fragment 

Grafică, ilustrații și editare multimedia: Costin Tuchilă.

logo revista teatrala radioAlte cronici de Cristina Chirvasie:cristina chirvasie

Trei legende într-un singur spectacol

Un funt pentru datorie sau Moneda lui Puican

Lanţurile urii

Liftul societăţii sau liftingul sentimental

Lecţiile lui Mary Poppins

Livada ca vis

Moștenirea Cehov

Pura lentilă a lumii

Multiviziunile unui titan

Revolta absurdului sau Gingaşa balanţă a echilibrului

„A fost odată…” revine!

Scala și escalele puterii

Reamintim că Revista Teatrală Radio a dedicat luna mai 2014 actorului

GEORGE CONSTANTIN

george constantin comemorare 20 ani revista teatrala radio

Vezi:  George Constantin, un mare timid de Loreta Popa 

Revista Teatrului Național Radiofonic, 18–25 mai 2014, realizator: Domnica Țundrea

Evocare George Constantin la Majestic

George Constantin în „Candida” de G. B. Shaw de Costin Tuchilă

George Constantin în „Iona” de Marin Sorescu

George Constantin la rubrica „Remember” de Annie Muscă

20 de ani de la plecarea lui George Constantin de Costin Tuchilă

Luna mai, dedicată actorului George Constantin

 

costintuchilaCRONICA DE TEATRU RADIOFONICbasm,cristian munteanu,cristina chirvasie,cronica de teatru radiofonic,cymbeline,feeric,george constantin,iachimo,imogen,ion caramitru,melania cârje,ormance,shakespeare,tablouri imogen
Ori de câte ori mă întâlnesc cu opera lui Shakespeare, pentru câteva clipe, mă cuprinde un soi de vertij circumstanţial. Am senzaţia că picioarele ar vrea să scape din lanţurile gravitaţiei, iar mintea încearcă să găsească motivul ivirii acestei stări. Probabil că e un simptom firesc de care sunt...