Fascinația jocului și macabrul comic

cronica de teatru balul cimitirului

Cronică de teatru de DINU GRIGORESCU 

O nouă premieră la Teatrul Dramaturgilor Români: ”Balul cimitirului” după George Astaloș. Scenariul şi regia: Alexander Hausvater. Adaptarea cântecelor: Horia Gârbea

Cum îl cunosc eu pe dl. Hausvater, original paroxistic, Balul Cimitirului” trebuia montat chiar la cimitir, de Noaptea muzeelor deschise, la Sfânta Vineri, de exemplu, loc mai apropiat de sediul Teatrului Dramaturgilor Români (îngropaţi în uitare şi minimalizare), deşi în spectacol sunt evocate locuri de veci care se revendică mai curând Aleii artiştilor celebri de la Bellu, începând cu Bacovia (voi avea onoarea postumă de a-i deveni vecin, sper cât mai târziu).

Cum şi eu am adus moartea comică pe scenă în Nunta cu miliardar”, la Teatrul Evreiesc de Stat, atât de familiar marelui regizor (îmi amintesc cu plăcere de lungul parcurs al comediei satirice anticorupţie şi pro-comedia îngropată în cronici elogiase), am privit cu ochi de comediograf subiectul generator de haz meditativ (în cimitirele mele vesele − ”Regele broaştelor” sau Estul sălbatic”, din Opera Omnia”, ”Iadul vesel” – aşteaptă nu neăparat un Hausvater).

balul-cimitirului-

Dl. Hausvater e dl. Hausvater. Regizorul suveran. Jos pălăria! Scenariul e copilul năzdrăvan al regizorului atât de îndrăgostit de el însuşi, încât nimic altceva nu mai contează. Alesul a fost de data aceasta George Astaloş, venerabilul scriitor repatriat din capitala culturală a vestului, Parisul, taman în perioada când şi-a presimţit inevitabilul sfârşit. Era un om vesel, locvace, respectat, dar nejucat, fusese militar şi debutase cu o piesă din domeniul lui de activitate (scriitorul avea darul vorbei, relata luxuriant întâmplări de viaţă, avea blazon). Nu a apucat să se bucure de ”Balul Cimitirului”, întrucât, la data premierei, se afla chiar acolo. De fapt, s-a instaurat o modă: întâi mori şi apoi te bucuri de onoarea contemporanilor. Aşa s-a întâmplat şi cu Liviu Ciulei, la ”Bulandra”: el nu a mai apucat să se bucure de faptul că sala istorică îi poartă numele. Reacţionăm mereu cu întârziere. Dl. Hausvater rescrie piesele montate, le actualizează spectaculos, cu o frenezie ludică, pune accentul pe dilatarea comicului vizual prin toate mijloacele posibile: instaurează, în primul rând, o vervă drăcească, uluieşte prin costume (odată a făcut-o prin costumul lui Adam, buimăcind un Bucureşti încremenit în haine proletare, după moartea dictaturii şi a cenzurii), foloseşte coregrafii de primă clasă, organizează scenografii à la Hollywood, în fine, pune accent teribil pe construirea emoţiei cu care ştie că va cuceri sala. Ceea ce am văzut pe scenă acum este, de fapt, un musical macabru, realizat cu actori dresaţi să execute salturi mortale permanente, pe o muzică atractivă (cântece scrise de comediograful Horia Gârbea, autor şi al unor replici memorabile). Este spectacolul sufletelor dispărute din varii motive, care se dau în stambă, fiecare cum poate: unul a trecut pe lumea ailaltă prin malpraxis, o fată frumoasă din cauza unui accident de bicicletă, altul în Războiul din Afganistan, care nu începuse pe vremea scrierii piesei. (Bine-venitele actualizări au însă şi un aer puţin forţat.) Mai există şi alţi decedaţi: o mamă împreună cu fiul şi un soldat necunoscut, simbol al milioanelor de anonimi trimişi la moarte de comandanţii lor, în numele unor idealuri abstracte şi interese foarte concrete, şi al mamelor care pot muri de supărare. Totuşi, nimeni din sală nu poate empatiza cu perspectiva… Ni se aminteşte că şi ei au fost ca noi şi noi vom fi ca ei. Macabrul  colorat şi sinistrul comic fac parte din imaginaţia furibundă a scenaristului-regizor, retribuit, probabil, nu din cutia milei dramaturgilor în viaţă.

BALUL-CIMITIRULUI-1

Decorul, foarte costisitor, recreează de fapt boxele gonflate ale unui crematoriu, din care ies, precum păpuşile mecanice, morţii plini de viaţă şi chef de distracţie. Tehnologia serveşte dramaturgia. Proiecţiile înfăţişează pietre funerare, dar ele nu provin din zona creştină. Filmările reflectă cotidianul plin de primejdii, ceea ce nu am dori să mai vedem; se prăbuşesc chiar blocuri întregi, dar morţii râd, dansează şi fac bal. Au şi idei filosofice, au şi opinii politice de reorganizare a Lumii de Apoi. Macabrul este accentuat, ici-colo, cu voluptate naturalistă. Groparul-romancier aruncă ţărână peste rochia de mireasă. Aici sugestia dispare.

Expert în tematica Holocaustului, subiect întotdeauna de maximă emoţie şi compasiune, şi realizator al unor spectacole absolut zguduitoare, dl. Hausvater se simte în acest bal ca la el acasă, superlicitează funerarul şi reuşește performanţa de a-l atenua tocmai prin manipularea convenţiei, dar cui îi convine să se vadă depus în groapă? Regia izbuteşte multe momente sensibile, pe muche de cavou, de lirism funerar, fără să apeleze la bocete, ci, dimpotrivă, apelând la muzică vivantă, galopantă. Apar şi pietrele funerare ale mormintelor − aripile de plumb ale lui Bacovia (de fapt o cruce din piatră), mormintele lui Eminescu, Vlahuţă, Caragiale, Hariclea Darclée (moment foarte fin izbutit) şi veşnica pomenire cu Sabin Bălaşa, care s-a dus în moarte pre moarte călcând cu tabloul pictat Dictatorului la comanda lui (dar nu au procedat la fel de slugarnic şi marii maeştri ai Renaşterii la comenzile Papalităţii?).

foto balul cimitirului

Imagini din spectacol

În lumea regiei, dl. Hausvater este un brand, precum Coca-Cola sau Kaufland. Ştie să stoarcă actorii până la ultima picătură de energie, ştie cum să vândă bine ceea ce face întotdeauna scump, şi repede, şi profesionist, stabileşte artistic cote valorice înalte, iar puţinii dramaturgi români care i-au ajuns în graţie au fost pe mâini bune. Rescrierea pieselor convine viilor, dar lasă total indiferenţi morţii. Spunem, cu riscurile de rigoare, că există mai mult teatre favorabile regizorilor decât dramaturgilor.

Spectacolul mozaicat, cu destine care s-au terminat înainte de a începe să se desfăşoare şi cu un bal care proclamă drept Regina balului pe Soldatul necunoscut (apare fulgerător şi imaginea cu regina balului comunist, Împuşcata, în vremurile ei de glorie când trăia, spânzura şi cenzura), place publicului din era Facebook, căruia i se adresează. Actorii, bine struniţi, de o mobilitate extremă, având şi fantomatic, şi alegoric, şi comedie, şi tragedie, şi regizor, şi coregraf, şi lumini, şi muzică sunt atuurile care justifică un experiment spectaculos, dar se pare că şi foarte costisitor, mai ales în situaţia unui pachet de numai zece spectacole într-o sală funcţională, bine dotată, dar, cel puţin în prezent, cu un număr mic de fotolii. Remarcăm sobrietatea groparului (Gavril Pătru), sensibilitatea dureroasă a mamei care şi-a pierdut feciorul şi, din cauza lui, propria-i viaţă (Carmen Ionescu), eclatanta prezenţă a Eroului Necunoscut (Eduard Cârlan), verva Luizei plină de viaţă în moarte (Alexandra Stroe) şi restul grupului de actori, saltimbanci între existenţă şi inexistenţă − Ana Nicolae, Ioana Repciuc, Mădălin Mandin, Mihai Munteniţă/Nicolae Dumitru.

Arhitectura scenică a lui Ştefan Caragiu are monumentalitate şi capcane de care beneficiază din plin interpreţii şi spectatorii, ieşiri surprinzătoare, mişcări turbionare, ajutate de coregrafia lui  Florin Fieroiu, de light-designul lui Lucian Moga, de video-designul lui Felix Crainicu și al lui Radu Crăciun. Adela Bițică este asistenta de regie a unui spectacol dificil.

Numai succesul contează şi nou-născutul Teatru al Dramaturgilor Români l-a obţinut şi cu ”Balul Cimitirului”, servit impecabil de actori. Oare nu era mai atractivă invitaţia publicului la Balul fantomelor?

Dinu Grigorescu

Dinu Grigorescu

Alte articole de Dinu Grigorescu: Teodor Mazilu și păcălirea cenzurii, la rubrica Portrete

Dinu Kivu, un „Crai de Curtea-Veche“ autentic, la rubrica Portrete

Satira totalitarismului crepuscular: Tudor Popescu, cel mai jucat și important comediograf al anilor ’80, la rubrica Portrete

Valentin Silvestru: Interferenţe, divergenţe şi reverenţe, la rubrica Portrete

Radu F. Alexandru, harul dramaturgului de cursă lungă, la rubrica Portrete

Poveste incredibilă. Cum am rămas pe scena vieții de Dinu Grigorescu, la rubrica Amintiri picante

Febra autografelor, la rubrica Amintiri picante

Horia Gârbea, dramaturg, poet, romancier, publicist și traducător al pieselor lui William Shakespeare, la rubrica Portrete

Marin Sorescu: ultima întâlnire, la rubrica Evocări

Iosif Naghiu

logo revista teatrala radio

Vezi și: arhiva rubricii Cronica de teatru

Arhiva rubricii Evocări

Arhiva rubricii Portrete

costintuchilaCRONICA DE TEATRUalexander hausvater,Alexandra Stroe,balul cimitirului,cronică de teatru rtr,dinu grigorescu,gavril pătru,george astaloș,horia garbea,Teatrul Dramaturgilor Români
Fascinația jocului și macabrul comic Cronică de teatru de DINU GRIGORESCU  O nouă premieră la Teatrul Dramaturgilor Români: ”Balul cimitirului” după George Astaloș. Scenariul şi regia: Alexander Hausvater. Adaptarea cântecelor: Horia Gârbea Cum îl cunosc eu pe dl. Hausvater, original paroxistic, ”Balul Cimitirului” trebuia montat chiar la cimitir, de Noaptea muzeelor deschise, la Sfânta Vineri, de...