de ANNIE MUSCĂ

aniversare dan mihaescu de annie musca

Dan Mihăescu, celebrul creator de umor în cea mai rafinată formă, ar fi împlinit astăzi 82 de ani.

Născut într-o zi de 5 a lunii lui Cireșar, omul al cărui nume va rămâne pentru totdeauna în istoria umorului românesc, îmi mărturisea cu câțiva ani în urmă:

„Ar fi o glumă să devin octogenar.”

De fapt, tot el îmi spunea:

„A fost o glumă că m-am născut.”

dan mihaescu biografie de annie musca revista teatrala radio

Dan Mihăescu

„Dan Grigore Mihăescu, umoristul nostru scriitor, şi-a făcut debutul în lume odată cu anotimpul estival, mai precis pe 5 iunie, în anul de apogeu al crizei economice, 1933.

Unde? În Bucureşti. S-ar fi putut şi la poalele muntelui Vlădeasa, în Margău, comună de geamgii din tată în fiu, dacă Floarea Capotă nu ar fi fost peţită şi scoasă la capitală de chipeşul avocat de întreprindere, Costin Mihăescu.

Crescut doar de mamă, personajul nostru avea să fie mai târziu teribil de gentil cu femeile…

În copilărie i-au lipsit multe. De la toba adevărată și tricicletă până la bicicletă, pom de Crăciun și… tată.

Au urmat visele de adolescență. Când juca rolul de cuceritor al fermecătoarei Liz Taylor, când le dădea fiori spectatorilor gonind în cerc pe motoretă la «Zidul morții».

Prima dragoste, platonică doar, a fost Maria… la nunta căreia a ajuns cavaler de onoare… Cu un sentiment de iubire foarte dezvoltat scria în liceu scrisori de amor la comandă pentru colegii săi. Aceștia reușeau pe dată să fure inima fetelor…”  (Annie Muscă, Dan Mihăescu. Spovedania unui umorist, Focșani, Editura Terra, 2010).

Cu studii juridice şi de jurnalistică, membru al Uniunii Scriitorilor și al Uniunii Cineaştilor din România, dar şi al Uniunii Ziariştilor Profesionişti, Dan Mihăescu a lucrat în presa scrisă până să ajungă redactor-șef la Divertisment şi Muzică în Televiziunea Română.

dan mihaescu fotografii actori filme annie musca

Foto 1: Anii ’30. Cu mama la fotograf; foto 2: Zi de montaj film la RECOM; foto 3: Dan Mihăescu învățând să filmeze cu un aparat de 16 mm; foto 4: Fericit când își cumpărase magnetofonul…; foto 5: Probe pentru filmul Portretul unui necunoscut, la sugestia lui Marian Pârâianu, director la  Studiourile Buftea; foto 6: Cu ochelari negri și mâinile în buzunare, pe platourile de filmare, la Buftea, pentruPortretul unui necunoscut. Indicații regizorale: Andrei Călărașu; foto 7 și 8: Cu Jean Marais si Jean Lorin Florescu la Buftea, în 1966; foto 9: Cu Michael Kittner, cunoscut impresar; foto 10: Filmări la Vama Veche, cu Cristea Avram, Ioana Bulca și regizorul Manole Marcus care a regizat Actorul și sălbaticii; foto 11: La filmări în TVR pentru Revelion 1993, cu Adriana Trandafir și Horia Șerbănescu.

Prin 1964–1965 era director RECOM, primul studio de film publicitar din România, unde filma cu actori reclame pentru cravate, aspiratoare sau bomboane, dar și spoturi publicitare pentru restaurante și hoteluri de pe Valea Prahovei.

A semnat ca autor, co-autor, regizor artistic și realizator, mari show-uri sau emisiuni cu absolut toţi marii actori români de comedie. Citește articolul integral în Revista Teatrală radio, 5 iunie 2014.  Fotografii din arhiva Dan Mihăescu, oferite de Annie Muscă; fragmente de teatru radiofonic și scenete TV de Dan Mihăescu.

annie-musca-biografii-revista-teatrala-radio1

Annie Muscă

logo revista teatrala radio

Vezi: arhiva rubricii Remember de Annie Muscă

Alte articole și interviuri de Annie Muscă: 

Sandu Sticlaru

Vasilica Tastaman

Lucia Sturdza și Tony Bulandra jucau în primul film românesc înainte de a se căsători

Evocări: Leopoldina Bălănuţă

Evocări – Elia Kazan

De la rugby la film: Ilarion Ciobanu

Ingrid Bergman, actrița care s-a născut și a murit în aceeași zi

Prima femeie-pilot din lume cu brevet de zbor a fost actriță

Portrete – Jean Constantin – actorul care nu și-a stăpânit niciodată umorul

„Anda Călugăreanu a plecat departe”

Silvia Popovici, în premieră în presă

Oana Anagnoste: „Secretul armoniei dintre părinții mei a fost însăși pasiunea pentru profesia lor”– interviu realizat de Annie Muscă

Oana Anagnoste: „Gina Patrichi, o flacără, un fluture, o adiere…” – interviu realizat de Annie Muscă

logo revista teatrala radioArhiva rubricii Portrete 

costintuchilaPORTRETEannie muscă,cireșar,dan mihăescu,jean marais,minciuna are picioare lungi,portret dan mihăescu,scenete tv de dan mihaescu,stela popescu,toma caragiu
de ANNIE MUSCĂ Dan Mihăescu, celebrul creator de umor în cea mai rafinată formă, ar fi împlinit astăzi 82 de ani. Născut într-o zi de 5 a lunii lui Cireșar, omul al cărui nume va rămâne pentru totdeauna în istoria umorului românesc, îmi mărturisea cu câțiva ani în urmă: „Ar fi o...