premiera d ecourage

Teatrul Naţional din Cluj-Napoca prezintă premiera primei producții concepute special pentru a fi jucată în stradă. d’ECOurage este o montare realizată după un concept de Andrea Gavriliu, care semnează scenariul, regia şi coregrafia spectacolului, pe muzica lui Mihai Dobre, scenografia: Valentin Codoiu. Premiera spectacolului va avea loc joi, 12 mai 2016, la ora 20.00, pe platoul de lângă Monumentul Memorandiștilor de pe Bulevardul Eroilor. 

Andrea Gavriliu este absolventă a secţiei de Actorie a Facultății de Teatru şi Televiziune, Universitatea Babeş-Bolyai Cluj. Dincolo de experienţa ei ca actriţă, Andrea s-a apropiat și de dans: este absolventa Masteratului de Coregrafie de la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale”, și este în acest moment una dintre cele mai interesante și solicitate coregrafe din ţară, fiind realizatorul și coregraful a numeroase spectacole de teatru.

Andreea Gavriliu

Andreea Gavriliu

Pentru spectacolul d’ECOurage, Andrea Gavriliu, odinioară studentă a profesorului Miklós Bács, s-a întâlnit şi a lucrat cu noua generaţie de studenţi ai profesorului clujean: Andreea Bănică, Norbert Boda, Nicole Burlacu, Alexandru Chindriş, Robert Danci, Blanca Doba, Radu Dogaru, Denisse Moise, Alexandru Popa, Dan Pughineanu, Irina Sibef, Cosmin Stănilă, Maria Teișanu, Victor Tunsu, Eric Țuțuianu. Această întâlnire, dintre un absolvent și actualii studenți ai aceluiași cadru didactic, este cu atât mai emoționantă cu cât activitatea de profesor de actorie a lui Miklós Bács a fost recent onorată și celebrată la Gala Premiilor Uniter 2016 cu „Premiul Special: mentor al tinerelor generaţii de actori”. 

afis d eccourage

Spectacolul se va desfășura în stradă, pentru a fi mai aproape de spectatori, și datorită subiectului pe care montarea îl abordează: „d’ECOurage aduce în stradă 15 studenți-performeri care vor spune prin dans și umor povești nu tocmai amuzante despre diversele tipuri de poluare care ne ocupă zilnic timpul și spațiul: suntem ceea ce bem și mâncăm, suntem ceea ce vorbim, suntem ceea ce respirăm. Pe ritmurile energice ale lui Dobrică de la Șuie Paparude și cu un limbaj coregrafic-ludic-matematic, performerii au misiunea de a-i capta pe trecători și de a-i ține preț de 30 de minute pe pietonala Eroilor pentru un spectacol stradal tineresc dar cu un mesaj înțelept.” – Andrea Gavriliu.

Sponsori ai Teatrului Naţional Cluj-Napoca: Erste Private Banking BCR, Deloitte, Floarea ta, Jolly, Ferro, Wens travel.

Parteneri ai Teatrului Naţional Cluj-Napoca: Banca Transilvania, Asociaţia Conexio, Carrefour, Mario Dance Atelier.

Cluj-Napoca 2021 – Capitală Culturală Europeană – oraş candidat

Parteneri media: Zile şi nopţi, Radio România Cluj, Radio România Cultural, Făclia, Infotrafic – radioul de pe strada ta, Thevents, Clujul de buzunar, Cluj.com, Niştebrand, Welcome2Cluj, Ziua de Cluj, Clujul cultural.ro, înoraş.ro, Cluj life, oraşulcluj.ro, City App, Admirror, Monitorul de Cluj.

Comunicat al Teatrului Național din Cluj-Napoca

logo revista teatrala radio

Vezi: arhiva Teatrul Național „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca

Arhiva rubricii Premieră

costintuchilaPREMIERĂandreea gavriliu,d ecourage,spectacol in strada,teatrul national cluj napoca
Teatrul Naţional din Cluj-Napoca prezintă premiera primei producții concepute special pentru a fi jucată în stradă. d'ECOurage este o montare realizată după un concept de Andrea Gavriliu, care semnează scenariul, regia şi coregrafia spectacolului, pe muzica lui Mihai Dobre, scenografia: Valentin Codoiu. Premiera spectacolului va avea loc joi, 12 mai...