cronica la loser de mircea radu iacoban teatrul din giurgiu

Scriind, acum câtăva vreme, despre Loser, noua piesă a lui Mircea Radu Iacoban, pomeneam de amara reflecţie a Ludwg Wittgenstein: „Dialogul este o suită de monologuri paralele”.

Acum, după ce am văzut piesa jucată, în premieră pe ţară, la Teatrul „Tudor Vianu” din Giurgiu, mă simt ispitit să adaug la maxima eminentului logician aceste cuvinte purtând pecetea unică a geniului lui Nichita Stănescu: „Mircea Radu Iacoban nu aude dialogul, ci îl vede. De aceea, oamenii pieselor lui sunt personaje. De aceea, decorul uman devine un teatru perpetuu, iar drama, ca sentiment, continuă. Teatrul lui este de văzut, iar cine are urechi de auzit, să-l audă!”

mircea radu iacoban

Mircea Radu Iacoban

Înţelept sfat acesta al poetului Necuvintelor! L-am urmat şi nu am de ce să mă căiesc. Pentru că în montarea de la Teatrul „Tudor Vianu” din Giurgiu – care, prin frumoasa şi neostenita osârdie a directorului, Mircea M. Ionescu şi a inimoşilor săi colaboratori, este un reper esenţial al vieţii culturale naţionale şi nu numai naţionale! – piesa lui Mircea Radu Iacoban îşi relevă noi şi chiar suprinzătoare valeţe.

Aş fi tentat să spun că ambiţia autorului – notoriu şi împătimit mentor al instituţiilor de teatru (să mă iertaţi că nu scriu „prin experienţa sa managerială”, dar e mai mare păcatul!) – de a fi şi regizor şi scenograf, ba, pe deasupra, de a realiza şi ilustraţia muzicală a spectacolului este pe deplin justificată. Decorul e de fapt o amărâtă de cârciumioară într-un aeroport anume pentru pasagerii curselor „low-cost”, iar muzica e de fapt o varză de manele numai bune pentru starea de spirit a onor publicului consumator. Mircea Radu Iacoban a reuşit, în acest fel, să-şi ducă până la capăt travaliul şi să ofere o viziune cuprinzătoare şi dureros de sinceră despre condiţia „loserului”, a celui mereu în afara mişcărilor tectonice ale realităţii.

loser de mircea radu iacoban teatrul din giurgiu

Alexandru Georgescu, Mirel Stănescu, Violeta Teaşcă în Loser

La fel de adevărat este şi faptul că cei trei interpreţi l-au înţeles perfect şi au reuşit trei creaţii scenice cu adevărat de excepţie. Astfel, Alexandru Georgescu (de la Teatrul Naţional) este un „El” făcut din piesele unui puzzle care ba se adună, ba se risipesc. Ba este un magnat care preferă anonimatul curselor low-cost, ba este falit de-a binelea, ba este un cavaler fără pată şi prihană, ba este un craidon „îmbătrânit în rele” (vorba lui Eugen Barbu), mereu aflat în căutare de amantlâncuri ieftine. Din toate aceste fărâme, Alexandru Georgescu a reuşit un personaj bine croit tocmai prin aceea că mereu îşi ascunde o identitate şi aşa precară. În aceeastă cheie mi se pare că şi-a citit rolul Alexandru Georgescu însuşi, dacă ar fi să dau crezare (şi nu văd de ce nu aş da…) mărturisirii sale: „Când ai pierdut totul, când ai ajuns la capătul unui drum închis, ce te mai poate aştepta? Loser-ul meu, ca şi noi toţi, sper să îşi găsească… rostul.”

Cât despre „Ea”, „Codruţa”, ce să mai spun?! Pur şi simplu, Violeta Teaşcă se întrece pe sine. violeta teascaO frumuseţe care provoacă şi fără să vrea, naturaleţe, şarm, perfidie de doi bani şi băţoşenie de vivandieră, toate măştile acestea fiind purtate şi schimbate fără efort şi fără remuşcare. Dar ceea ce dă nota distinctivă, particularitatea, dacă nu chiar emblema artei actoriceşti a Violetei Teașcă este mimica, figura fetişcanei crescută în curtea de după gardul cu ulcele trădând pe rând teama, jubilaţia, sinceritatea dezarmată şi dezarmantă, şmecheria, disperarea şi până la urmă disperarea. În special ochiii sunt cei care o ajută pe Violeta Teaşcă cel mai mult să îşi construiască şi să îşi releve personajul. Mereu vii, sclipitori, aprinşi parcă de un îndemn parşiv. Jocul fiind condus cu o fină înțelegere a rosturilor personajului şi al întregului curs al piesei: „Realitatea se urcă pe scenă peste mai mult decât trebuie: cei din Loser sunt compatrioţii noştri, chiar dacă speră la salvări în străinătate. Eu, una, sunt mai «romantică» şi-mi plac poveştile «frumoase». Ei doar se «bat». Cu viaţa… deşi sunt «loser»-i.”

premiera loser m r iacoban d r popescu mircea m ionescu serban cionoff

D. R. Popescu, Mircea M. Ionescu, Dinu Grigorescu, Mircea Radu Iacoban, Șerban Cionoff la premiera spectacolului Loser

Nu putea lipsi din această enumerare un personaj aparte al distribuţiei: ospătarul, intrepretat de Mirel Stănescu. Personaj în toată puterea cuvântului fiindcă deşi tot un fel de «loser» în raport cu şuvoiul de monologuri paralele care se vroiau a fi dialogul celor doi, el dă semne că le pricepe şi starea şi fără-de-rostul. Surpriza mi-a fost şi mai mare atunci când am aflat că interpretul nu este actor de meserie, ci face parte din personalul să îi spunem «tehnic» al teatrului. De unde şi modestia mărturisirii sale. „Pentru mine este un privilegiu să apar pe scenă alături de un actor al Teatrului Naţional Bucureşti – maestrul Alexandru Georgescu şi de doamna Violeta Teaşcă. Să duc tava devine, astfel, o onoare.”

sigla teatrul din giurgiuLoser, piesa scrisă, regizată (şi aşa mai departe) de către Mircea Radu Iacoban la Teatrul „Tudor Vianu” din Giurgiu este un eveniment care trebuie salutat şi menţionat aşa cum se cuvine!

Şerban Cionoff

la premiera loser m r iacoban

În foaierul Teatrului „Tudor Vianu” din Giurgiu: D. R. Popescu, Mircea M. Ionescu, Dinu Grigorescu, Alexandru Georgescu, Mircea Radu Iacoban, Violeta Teaşcă, Șerban Cionoff,  Jeana Morărescu (critic de artă), Despina Grigorescu, Anca Mocanu (revista „Teatrul azi”).

Vezi și Dialoguri între două singurătăți paralele de Șerban Cionoff

costintuchilaCRONICA DE TEATRUalexandru georgescu,cronica de teatru de serban cionoff,d r popescu,dialog contemporan,loser,loser de mircea radu iacoban premiera pe tara,mircea m ionescu,mirel stănescu,teatrul tudor vianu giurgiu,violeta teașcă
Scriind, acum câtăva vreme, despre Loser, noua piesă a lui Mircea Radu Iacoban, pomeneam de amara reflecţie a Ludwg Wittgenstein: „Dialogul este o suită de monologuri paralele”. Acum, după ce am văzut piesa jucată, în premieră pe ţară, la Teatrul „Tudor Vianu” din Giurgiu, mă simt ispitit să adaug la...