recomandare piesa teatru loser de mircea iacoban serban cionoff

„Loser” de Mircea Radu Iacoban

Nu cred că aş putea găsi un motto mai nimerit pentru Loser, noua piesă a lui Mircea Radu Iacoban, decât acida butadă a logicianului Ludwig Wittgenstein: „Dialogul este o suită de monologuri paralele”.

Fiindcă, de fapt, asta şi este intriga piesei. Un „El” („ostenit”) şi o „EA” („foarte blondă”) se intersectează într-un separeu, în barul unui aeroport, şi încearcă „să socializeze”. Ce altceva ar putea să facă, în zilele noastre, un „El” şi o „Ea”? Mai ales dacă tot fac parte dintr-un grup de excursionişti care aşteaptă îmbarcarea pentru o cursă de avion spre Turcia? Socializează de mama focului. Sau, după cum bine observă „Ea” la un moment dat: „Conversăm ca să ne aflăm în treabă”; la care „El” răspunde mintenaş: „Chiar asta facem.” Completând amara concluziune, pusă, desigur, înaintea premiselor: „Chiar asta facem”.

loser de mircea iacoban piesa de teatru serban cionoff

Aici ne întâlnim cu zicerea lui Wittgenstein, fiindcă încercând să se apropie şi să se respingă unul pe celălalt, cele două personaje nu fac decât să mimeze că se caută, când, de fapt, se ascund pe ei înşişi… de ei înşişi!

mircea radu iacoban piesa loser cronica de serban cionoff

Mircea Radu Iacoban

De fapt, este un joc de-a şoarecele şi pisica, „El” încercând mereu să o ţină în şah, iar „Ea” să îi stârnească simţurile. În realitate, mint amândoi: „El” nu este prosperul agent economic, descurcăreţ nevoie mare, aşa cum bine îi stă românului în mascarada capitalismuui de precupeţe, sub zodia căruia ne facem că vieţuim şi nici „Ea” nu este diva tv pe care o aşteaptă cu sufletul la gură producătorii din Ţara lui Galatasaray Istanbul să joace în superproducţia care va sparge piaţa.

Sunt doar doi indivizi obişnuiţi, hăituiţi de mizeriile, mai mici sau mai mari ale vieţii cotidiene şi mai ales taraţi de un imens vid sulfetesc. În jocul acesta de-a şoarecele şi pisica, fiecare aruncă la bătaie tot ce poate: „El” nişte afaceri încâlcite şi (se putea altfel?) un asociat sau amploiat care nu se descurcă fără „El”, iar „Ea” nişte picioare frumoase. Schimbul de replici, care se vrea un dialog fie el şi căznit nevoie mare, este de toată savoarea:

„El (pe zâmbet): Aveţi picioare frumuşele.

Ea: Iaca, na, noutate! Frumuşele? Ba pardon, frumoase.”

De fapt, ei nu sunt decât nişte „loseri”, adică nişte oameni în afară, nişte anonimi, inşi fără identitate sufletească. Tocmai de aceea, autorul nu le-a dat câte un nume ci numai aceste două nume de cod „El” şi „Ea”. În consecinţă, atunci când, totuşi, îşi vor spune numele din mircea radu iacoban dramaturgie contemporanapaşaport, asta nici că va mai conta… De voie, de nevoie, de fapt mai mult pentru că anodinul curs al lucrurilor îi aduce aici, cei doi nu mai au ce face şi îşi scot măştile. „El”, Matei până la urmă, este în insolvenţă, adică falit, iar „Ea”, Cosmina, tot până la urmă, nu merge la nicio filmare, ci în căutarea unuia Yusuf, ibovnic de ocazie, care are o mamă ciufută şi o familie cam nebuloasă. Plus, tot „Ea”, un trecut, mai bine spus un palmares tumultuos de scandaluri provocate (nici că se putea altfel ?!) de picioarele ei, nu „frumuşele”, ci chiar frumoase!

Finalul va fi exat în tipicul întregului joc de părelnicii şi de minciuni reciproce:

„Ea: Ne mai putem spune ceva?

El: Poate, cum ziceam, altădată. Păcat că n-am pariat.

Ea: Loserii nu câştigă. Altădată, să ne întâlnim unde? Tot la barul acesta?

El: OK, dacă vrei tu, tot aici.”

Şi, pentru ca totul să fie exact ca între doi „loseri”, scena despărţirii arată aşa:

„El: Atunci, la revedere? Ţine. (Îi dă o carte de vizită.)

Ea: De ce la revedere? Adio. Să nu uit, «mişto» nu vine din turcă. (Ţipă cârdul de gâşte sălbatice.)

El: Da, cred că am greşit. Greşesc mereu. Şi acu’ greşesc. (Iese.)

Derulată într-un ritm sincopat, cu nişte personaje gâfâind de teamă să nu cumva să fie prinse din urmă de amintiri apăsătoare, dar, deopotrivă, lipsite de un alt orizont în afara celui imediat, piesa lui Mircea Radu Iacoban, Loser, este o meditaţie tristă, inteligent de bine dozată în dezamăgirea ei, despre condiţia efemerului şi a aventurii clipei.

Condiţie în care dialogul, mai bine spus aparenţa sa nu fac decât să accentueze până la prăpastie ruptura neputinţei de a comunica nu doar cu celălalt, ci, în primul rând, cu tine însuţi.

Șerban Cionoff

costintuchilaPIESĂ DE TEATRUaeroport,diva tv,loser piesa de teatru,mircea radu iacoban,personaje contemporane faliment,serban cionoff
„Loser” de Mircea Radu Iacoban Nu cred că aş putea găsi un motto mai nimerit pentru Loser, noua piesă a lui Mircea Radu Iacoban, decât acida butadă a logicianului Ludwig Wittgenstein: „Dialogul este o suită de monologuri paralele”. Fiindcă, de fapt, asta şi este intriga piesei. Un „El” („ostenit”) şi o...