Spectator, ca la teatru – rubrică de RĂZVANA NIȚĂ

publicistica satira spectator ca la teatru

rubrica spectator ca la teatru revista teatrala radioTe-ai îmbrăcat frumos, te-ai parfumat, te-ai pus în valoare şi ai ieşit în jungla urbană: metrou, tramvai, aglomeraţie, ploaie, noroi, strigăte, urlete, înjurături, coate. Din cartierul tău până la teatru, s-a ales praful de look-ul tău special. Arăţi ca una care a muncit opt ore la scos cartofi. Eşti năduşită, coafura e o palidă amintire a ceea ce era acum o oră, ai o privire de om hăituit. Ai traversat oraşul şi ai supravieţuit. Cucerirea Normandiei a fost nimic. Acolo soldaţii se luptau doar cu moartea.

spectator ca la teatru rubrica de razvana nita

Dar, nimic nu mai contează. Iei o pastilă de distonocalm (fără apă, că sticla de jumătate de litru a dispărut în luptele de escaladare a scării rulante) şi îţi spui că ce a fost a fost, important e să ai o seară frumoasă, să vezi un spectacol minunat, cu actori îndrăgiţi. Ajungi în foaier. Lume ca pe platoul Bucegilor, înghesuială, ocheade anemice. Îţi laşi haina la garderobă şi te îndrepţi spre sală cu biletul în mână. „Alo! Nu se intră!” Se aude o voce autoritar plictisită. „Poftim?”, întrebi nedumerită şi uşor stânjenită cam ca atunci când te fluieră poliţistul intuindu-ţi intenţia criminală de a traversa pe galben. „Nu se intră, am spus! Aşteptaţi!”, se uită cu ură la tine o fiinţă cu alură de halterofil şi senzualitatea Anei Pauker.

Te alături unui grup de victime care, asemeni ţie, îşi privesc ceasurile, îşi suflă nasurile şi îşi butonează telefoanele în aşteptarea unor mesaje care nu mai vin, tocmai acum când ai nevoie de o activitate, ceva care să te facă să te afli într-o treabă.

spectactori in foaier teatru

Când pierduseşi orice speranţă, se aude acelaşi glas metalic: „Poftiţi!”. Intri în şirul dezorganizat cu entuziasmul vitei duse la tăiere. Caşti. Deja te simţi epuizată. Abia aştepţi să te aşezi pe scaun. Intri. Te întâmpină o beznă populată cu umbre mişcătoare. Din difuzoare duduie nişte ritmuri asurzitoare. Trec doi tineri: „Ce mişto!!” (îşi clatină capetele în acord cu tobele şi se aşează pe jos). După ce ţi-ai sucit o mână şi ţi s-a dus firul de la ciorap în disperarea de a evita o cădere cauzată de un lampadar de care te-ai împiedicat (moment în care ai devenit centrul atenţiei căci tovarăşa Pauker a urlat: „Nu atingeţi recuzita!!”), te străduieşti să decodifici cifrele de pe scaune.

intamplari in sala de teatru

Plasatoarea e la ani lumină de tine. Întrebi o fiinţă ce pare bărbat, din faţa ta, pe ce loc stă. „Locul nu e totul. Depinde şi ce sector.” Simţi brusc că ţi se face dor de casă, de televizor şi măsuţa din faţa fotoliului şi de restul de tort rămas de la prânz. Vrei acasă, vrei la căldură, în propriul tău decor, vrei la mama. Îţi doreşti să nu fi crescut niciodată, să nu te fi îndrăgostit de Marius Manole, să nu fi găsit bilete la spectacol. Îţi juri că nu mai ieşi din casă fără lanternă şi cască de protecţie. Mai mult, îţi promiţi că nu mai mergi la teatru până în vară, ca să fii sigură că va fi în aer liber. Tocmai când te traversează fiorul unei lacrimi irepresibile… miracol!!! Apare plasatoarea. „Ce locuri aveţi?” Cine a zis că Dumnezeu nu există? Asemenea unui apostol, unui chirurg sau a unui pilot de avion supersonic, plasatoarea te duce în siguranţă către destinaţie – locul tău.

Te simţi invadată de o binecuvântată pace. Se aude gongul. Te relaxezi. Închizi ochiii. Eşti fericită. Cortina se ridică. Şi dincolo e tot întuneric. Deocamdată. Cu gândul la Marius Manole… aţipeşti.

razvana nita

  Răzvana Niță. Foto: Petre Lupu

Arhiva rubricii Spectator, ca la teatru de Răzvana Niță

logo revista teatrala radioAlte articole de Răzvana Niță: Va fi ora exactă 

Quo Vadis, Marie…cronică de teatru

„Port doliul vieţii mele…”, cronică de teatru 

Cu seriozitate, despre umor, cronică de teatru

Sub semnul creativităţii, cronică de teatru

Dance me to the end of love

Istoria pe scenă

Seducţia vocilor şi actualitatea clasicilor, cronică de teatru radiofonic

Constantin Brâncoveanu – cu trei zile înaintea Învierii, cronică de teatru radiofonic

Tablouri într-o expoziţie, cronică de teatru radiofonic

Aventura care schimbă destine, cronică de teatru radiofonic

Moartea glumeşte până la capăt, cronică de teatru radiofonic

Între Mitică, prinţul mahalalei şi Hamlet, prinţul Danemarcei 

Teatru în grădină – Comedii, capriţuri, pamplezircronică de carte

Caragiale – între exces şi blestemul veşnicei actualităţi, cronică de carte

Există și întâmplări fericite

 

costintuchilaSPECTATOR, CA LA TEATRUana pauker,dumnezeu nu există,foaier teatru,întâmplări în sala de teatru,look,marius manole,răzvana niță,satira,spectator ca la teatru
Spectator, ca la teatru – rubrică de RĂZVANA NIȚĂ Te-ai îmbrăcat frumos, te-ai parfumat, te-ai pus în valoare şi ai ieşit în jungla urbană: metrou, tramvai, aglomeraţie, ploaie, noroi, strigăte, urlete, înjurături, coate. Din cartierul tău până la teatru, s-a ales praful de look-ul tău special. Arăţi ca una care...