de DINU GRIGORESCU

portret dinu kivu critic de teatru dinu grigorescu

Printre criticii din anii ’70–’80, când dramaturgia românească se juca în draci, cu bune, cu rele, Dinu Kivu făcea opinie separată. Nu doar estetică. Umană. El era boier pur-sânge. Un aristocrat. Un „Crai de Curtea-Veche” autentic.

În anii salamului de soia şi a vodcii Stalicinaia, când eu şi Tudor Popescu (Tudor Popescu şi cu mine) ne dădeam de ceasul morţii ca să procurăm cele necesare sărbătoririi unei premiere cu actorii – vinul roşu de la ţară – Dinu Kivu ne făcea critica pieselor şi critica vinului.

Dinu Kivu

Dinu Kivu

Prietenia lui nu era conjuncturală şi nu-i afecta obiectivitatea. Ne sucea şi ne răsucea pe toate părţile. Cerea explicaţii, ne dădea peste nas, ba cu una, ba cu alta, ori nu-i plăcea un personaj, ori avea pretenţii exagerate.

De la nicotină i s-a retezat viaţa şi opera. Fuma cele mai proaste şi ieftine ţigări. Două pachete pe zi, numai ”Mărăşeşti”. Era plătit cu cronica şi nu i se dădea slujbă la stat, ”datorită originii sale sociale boiereşti”. Dar era un boier adevărat. Publica cronici la revista ”Teatrul”, la ”Contemporanul” şi unde mai era acceptat. Luminiţa Vartolomei, critic muzical de prim rang, a avut grijă să-i adune în volum cronicile risipite. Bun prieten cu Tudor, cu Toca, cu o grămadă de regizori, actori de prestigiu, Dinu Kivu scria despre toţi cum numai el ştia.

Dinu Kivu Dinu Grigorescu

Dinu Kivu și Dinu Grigorescu după premiera bucureșteană, la Sala Polivalentă, a comediei ”Fluturi de noapte” (Teatrul din Piatra Neamț, regia: Mircea Marin, scenografia: Mihai Mădescu), octombrie 1986.

Ce mare adevăr ne spui tu nouă cu titlul Ulciorul nu merge de multe ori la apă? mă întreba Dinu, la un păhărel de vodcă. Scrisese bine despre satira mea ”promiţătoare“. Nu-i plăcuse titlul, proverbul nu era filtrat artistic, în viziunea lui. Sincer, nici nu mă gândeam atât de departe: la ”ulciorul comunismului“ care se va sparge… Deşi în text mişunau şopârle şi vipere. De gura lui am dat alt titlu noii versiuni – Fluturi de noapte. După reprezentaţia de la Sala Polivalentă din Bucureşti, cu 2000 de spectatori, am dat o petrecere acasă, în cartierul Parcul Tineretului. Coada musafirilor teatrali pornea din stradă şi până la lift. În apartamentul de bloc eram ca sardelele. Atunci mi s-a descompletat şi ceva din argintăria de familie. Dinu Kivu, Tudor Popescu, Paul Chiribuţă, Natalia Stancu, Ileana Lucaciu, Mihai Vasiliu, Ion Bibicioiu, o lume care trăia din teatru şi se îmbăta cu himere.

Dinu s-a spart ca un pahar, ca o epocă.

A plecat dincolo tocmai când era indicat să rămână.

Dinu Grigorescu

Dinu Grigorescu

logo revista teatrala radioVezi și: Teodor Mazilu și păcălirea cenzurii de Dinu Grigorescu, la rubrica Portrete

Poveste incredibilă. Cum am rămas pe scena vieții de Dinu Grigorescu, la rubrica Amintiri picante

Arhiva rubricii Portrete

costintuchilaPORTRETECrai de Curtea-Veche,dinu grigorescu,Dinu Kivu,dramaturgia românească,Fluturi de noapte,Ileana Lucaciu,Ion Bibicioiu,mărășești,Mihai Vasiliu,Mircea Marin,natalia stancu,paul chiribuță,rubrica portrete revista teatrală radio,tudor popescu
de DINU GRIGORESCU Printre criticii din anii ’70–’80, când dramaturgia românească se juca în draci, cu bune, cu rele, Dinu Kivu făcea opinie separată. Nu doar estetică. Umană. El era boier pur-sânge. Un aristocrat. Un „Crai de Curtea-Veche” autentic. În anii salamului de soia şi a vodcii Stalicinaia, când eu şi...