ruxandra sireteanu in discurs intr un ciorap de pusa roth

Miercuri, 27 aprilie 2016, la ora 23.05, Radio România ActualitățiTeatrul Naţional Radiofonic vă invită să ascultați spectacolul Discurs într-un ciorap, scenariu radiofonic de Puşa Roth după volumul Confidenţe fictive de Nina Cassian. Regia artistică: Vasile Manta. Interpretează Ruxandra Sireteanu. Muzica originală şi regia muzicală: George Marcu. Regia de studio: Janina Dicu. Regia tehnică: Mihnea Chelaru. Înregistrare difuzată în premieră în 26 august 2007.

discurs intr-un ciorap de pusa roth

Ciorapul… platonic

Cronică de teatru radiofonic de CRISTINA CHIRVASIE

Există oameni pentru care dimensiunile existențiale au sens doar atunci când iubesc. Există oamenipentru care sensurile interioare converg spre un lăuntru de… esență tare. Există oameni pentru care esențele polenizează cordul… cordial, devoalând mecanismul fiziologic al îndrăgostelii, întotdeauna și pentru toți același, ca și cum ar dezvălui secretul unui Pollux care-și împărtășește nemurirea fraternizând cu dragostea. Oamenii aceștia își trăiesc normalitatea fără întrebări inutile, bifând rubricile firești  ale vieții cu o sinceritate nereținută, vitală. Unii spun despre ei că sunt idealiști, alții că sunt ușuratici sau lunatici. Acești oameni însă, în putința lor de-a se ridica peste mărunțișurile vieții dominate de cele ale Cezarului, nu bălmăjesc prin întunericul mediocrității viagere și nu pierd trenuri.

nina-cassian

Nina Cassian (27 noiembrie 1924, Galați–15 aprilie 2014, New York)

Un astfel de om își căuta odată clipele pe harta iubirii, printre nisipuri, printre firele de aur pur ale unei aventuri de-o viață. Cine a fost acest om? Probabil, bănuiți că e vorba despre o femeie… O mare seducătoare și, cum inspirat o definea criticul literar Alex Ștefănescu, „poate cea mai atrăgătoare femeie urâtă din câte s-au afirmat în literatura română”. Așadar o scriitoare hăruită cu talente nenumărate, care a preferat să-și manifeste creativitatea și în proză și în poezie și în eseistică și în muzică și în artele  plastice, toate într-un amoroso inconfundabil care a devenit echivalentul numelui său. Nina Cassian. Una dintre cele mai inteligente literatoare care a marcat a doua jumătate a secolului trecut, iubită și muză pentru o pleiadă de scriitori care au descoperit dincolo de complexul unui chip strâmb de care fuge umbra, precum spunea ea însăși, onina cassian la scara 1_1 feminitate și o cultură extaziante.

Prin anii ’40, când tatăl său, traducătorul Iosif Cassian-Mătăsaru, i-a dat spre lectură lui Arghezi un caiet cu versuri de-ale Ninei (care pe atunci avea doar 16 ani), acesta din urmă a strigat: Talent incontestabil! Acest verdict venea ca o certificare a aptitudinilor sale literare.

Un destin întortocheat pe alocuri, marcat de o atracție pentru comunismul timpuriu și ilegal, de iluzii, utopii și deziluzii, de un exil neașteptat și de o nebănuită bună primire în rândurileliteraturii americane și engleze îi vor marca existența creatoare și ființială celei care în mirobolanta sa imaginație a inventat o nouă limbă… poetică, sparga.

După ce se lansează cu volumul de versuri suprarealiste La scara 1/1, după ce se refugiază în zona literaturii pentru copii, în urma unui atac ideologic la adresa ei, Renée Annie Cassian (pe numele său adevărat) va publica până în 1985, la plecarea din țară, nu mai puțin de 46 de volume de versuri, proză și traduceri.

nina cassian confidente fictive

În 1971, după ce îi apăruseră, mai cu seamă, versuri pentru copii, Nina Cassian publică un excelent volum de proză, un potpuriu de scrieri inedite despre dragoste, împliniri și eșecuri sub titlul Confidențe fictive. Atât de grozavă și adio și alte proze.

Cât de fictive erau aceste confidențe avea să explice chiar autoarea mărturisind că, deși sunt scrise la persoana întâi… s-a travestit într-unul sau doi bărbați, într-o femeie bătrână, în șase participanți la o înmormântare, a combinat două personalități într-una singură, a inventat întâmplări și caractere… toate trăite.

Au trecut… 36 de ani până când Confidențele fictive au căpătat glas, într-un extraordinar recital radiofonic propus de Teatrul Național Radiofonic sub un titlu inedit, Discurs într-un ciorap. Dramatizarea radiofonică a scriitoarei Pușa Roth a prins contur în regia lui Vasile Manta și în interpretarea inegalabilă, de o sensibiliate, acuratețe, pasiune și puritate memorabile, a mult regretatei Ruxandra Sireteanu.

ruxandra-sireteanu

Ruxandra Sireteanu (20 decembrie 1943, Craiova–18 februarie 2014)

Un spectacol de o expresivitate unică, un compendiu de emoții, stări și cuvinte iradiante, formulate radiofonic într-un soi de hologramă portretistică a Ninei Cassian, Discursul într-un ciorap este, cu certitudine, una dintre cele mai bune producții radiofonice din ultimii 10 ani. Pușa Roth, cu o intuiție dramaturgică admirabilă, a construit dintr-un puzzle etalat literar un scenariu impecabil care se susține singur și care a rezonat ideal cu amplitudinea interpretării Ruxandrei Sireteanu. Spectacolul regizat cu sensibilitate și profunzime de Vasile Manta și ilustrat muzical cu delicatețea sa specifică de George Marcu nu este doar un formidabil recital actoricesc, ci capătă cu fiecare minut un caracter revelator nu numai pentru ceea ce înseamnă condeiul Ninei Cassian, ci și pentru ceea ce reprezintă întreaga sa operă literară. Ascultându-l ai senzația unei contopiri a omului cu opera, a interpretei cu autoarea, a dramaturgului cu contextul teatral. Inflexiunile unei voci conduse cu precizie preschimbă vâltoarea sentimentelor în roadele pârguite ale unui copac din care ești tentat să guști cu savoare și franchețe.

Pușa Roth

Pușa Roth

Discurs într-un ciorap este unul dintre acele spectacole care a intrat de la sine în Fonoteca de aur a Radioului și care asemeni unui vin bun își va dezvălui aromele intime cu fiecare difuzare, așa cum fiecare clipă de iubire își etalează farmecul trăind-o.

Revista Teatrală Radio, 7 iulie 2015

Fragment din spectacol

Grafică, ilustrații și editare multimedia: Costin Tuchilă.

logo revista teatrala radioVezi: Arhiva Teatrul Național Radiofonic

Arhiva rubricii Cronica de teatru radiofonic

costintuchilaTEATRUL NAȚIONAL RADIOFONICcristina chirvasie,discurs într-un ciorap,george marcu,nina cassian,pusa roth,ruxandra sireteanu,teatrul national radiofonic
Miercuri, 27 aprilie 2016, la ora 23.05, Radio România Actualități, Teatrul Naţional Radiofonic vă invită să ascultați spectacolul Discurs într-un ciorap, scenariu radiofonic de Puşa Roth după volumul Confidenţe fictive de Nina Cassian. Regia artistică: Vasile Manta. Interpretează Ruxandra Sireteanu. Muzica originală şi regia muzicală: George Marcu. Regia de studio: Janina Dicu. Regia tehnică: Mihnea Chelaru. Înregistrare difuzată...