Cronică de teatru radiofonic de MARINA ROMAN

cronica teatru radiofonic marina roman domnisoara iulia strindberg

sigla cronica de teatru radiofonicCât de puternică şi cât de slabă poate fi, în acelaşi timp o femeie!? Cât de lucidă şi cât de influenţabilă? Cât de inteligentă şi cât de umilă? Cum poate iubi şi urî, în acelaşi timp, o femeie? Cum îşi poate pune viaţa în mâinile unui bărbat pe care îl dispreţuieşte?

Şi cât meşteşug, câtă emoţie, câtă dorinţă de întrupare poate avea o actriţă să poată de glas unei astfel de femei? Să-i poată da atâta glas, încât, doar auzindu-l, să-i putem vedea şi chipul, şi trupul… şi în superbie, şi în decădere? Cât talent?

Am ascultat, în ultimele zile ale acestui abia trecut decembrie, Domnişoara Iulia la Radio România Cultural, în regia lui Liviu Lucaci şi Vasile Manta – spectacol translatat de la Teatrul de Comedie –, care a avut premiera la Teatrul Naţional Radiofonic în 2011.

teatru radiofonic domnisoara iulia cu delia nartea

M-am bucurat că nu am văzut spectacolul de la teatru, pentru că, poate, mi-ar fi lenevit urechea. Poate că amintirea imaginilor văzute pe scenă ar fi scăzut din tensiunea pe care, aşa, aerul purtând vocile personajelor a avut-o pentru mine. Şi mi-am adus aminte de cuvintele Deliei Nartea – protagonista acestui spectacol –, într-un răspuns însufleţit la o întrebare care viza bogata ei experienţă radiofonică: „Da, m-a ajutat foarte mult, e un alt tip de concentrare, ai textul în față și apropo de susținere vocală, apropo de acel tip de concentrare de a susține până la capăt numai prin glas personajul, este un exercițiu foarte bun pentru actor, mai ales dacă are de a face cu roluri mari, cu roluri importante, pe care nu ai întotdeauna norocul să le faci pe scenă. Pe scenă ești distribuit și în funcție de cum arăți, nu numai pentru ceea ce poți.”

august strindberg delia nartea iulia tnr 2011

Adevărul e că această piesă – modernă, perfect actuală ca mijloace de expresie – a lui August Strindberg nu este neapărat scenică, aproape că nu are potenţial spectacular. Forţa sa, excepţională, este una interioară, de cercetare profundă a celor trei oameni implicaţi într-o relaţie, aş zice acum, de tip concentraţionar. Viaţă sau moarte, tertium non datur. Iuliei, viaţa pe domeniul tatălui îi este cu totul nemulţumitoare, iar atracţia pentru Jean, doar substitutul la îndemână pentru ceea ce universul parental nu îi poate oferi. Moartea, în acest caz, nu este decât consecinţa firească a lipsei oricărei posibilităţi de a alege. Pentru că a pleca în condiţiile impuse de Jean constituie o altfel de moarte: socială, intelectuală, morală şi sufletească. La capătul nopţii petrecute cu Jean, deasupra poveştii despre părinţii ei – o poveste în care nobilul tată nu a avut puterea să-şi ia viaţa –, Iulia va avea puterea să se sinucidă.

delia nartea

Delia Nartea

Acest spectacol de o oră şi jumătate m-a obligat să renunţ la trebăluiala de prin casă – aşa cum firesc se întâmplă de obicei – şi m-a aşezat, cuminte, în fotoliu. Nu vorbele Iuliei sau ale lui Jean sau ale Kristinei m-au cuminţit (în vreo trei decenii le-am tot citit şi auzit), ci materialitatea, tridimensionalitatea lor. Strindberg practică introspecţia în termenii unui realism-naturalism percutant emoţional, iar actorii au reuşit cu excelenţă să treacă rampa hertziană. Domnişoara Iulia, într-o nouă traducere semnată de Viorel Vizureanu, este un spectacol de o senzorialitate copleşitoare. La Delia Nartea nu funcţionează doar intelegenţa, instinctul teatral, ci şi experienţa de muzician. Polisemiile textului, până la nuanţă, sunt marcate cu rigoare de matematician şi, deloc paradoxal, potenţează emoţia. Şerban Gomoi nu lasă nicio clipă senzaţia că este abia la începutul performării radiofonice: fără inhibiţii, îşi arată personajul în lumină plină. Sorina Ştefănescu (Kristin) îşi asumă corect rolul bucătăresei şi contribuie la armonia întregului. La ascultător nu ajung doar sensurile uneori disjuncte ale replicilor, nu doar stările uneori contradictorii ale personajelor, ci şi parfumul Iuliei, aroma vinului furat de valet din rezervele nobile ale stăpânului sau mirosul acid, ca în lucrarea lui Edvard Munch, al dimineţii de după…

Serban Gomoi

Șerban Gomoi

Religioasă mai degrabă din raţiuni sociale (nici măcar bigotă), Kristin (mic-burgheză în mentalitate) nu este capabilă de iubire: ea, bucătăreasă în casa unui conte, nu s-ar coborî niciodată până la inima unui rândaş. Pentru Kristin, Jean nu este decât o relaţie care îi susţine confortabil statutul. La rându-i, valetul Jean este omul de succes al viitorului – Strindberg a scris piesa în 1888! – fără scrupule, inteligent şi… informat (ştie că în România se poate cumpăra orice, chiar şi un titlu nobiliar). Domnişoara Iulia este singura care trăieşte absolut, chiar dacă unora le poate părea patologic. Asemenea scatiului ei, vulnerabilă în faţa vieţii, puternică în faţa morţii. Iulia ştie că Jean nu ucide numai scatiul.

august strindberg tara minunilor 1894 muzeul national stockholm

August Strindberg, Țara minunilor, 1894, Muzeul Național din Stockholm

Mulţi, din ce în ce mai mulţi regizori îşi obligă spectatorii să stea în gradene montate pe scenă sau într-un spaţiu cât mai apropiat de actori, scontând pe augmentarea impactului emoţional. Nu cred că în gradul de apropiere fizică stă înţelegerea, simpatia, emoţia publicului în faţa gestului artistic. Chiar dacă sunt prezenţe mijlocite tehnic, Delia Nartea, Şerban Gomoi şi Sorina Ştefănescu, susţinuţi de muzica originală semnată de… Delia Nartea, au reuşit performanţa unui spectacol care se desfăşoară atât de aproape de tine încât respiri odată cu ei.

Se cade, la un asemenea succes, aplaudată întreaga echipă. Bravo: Costin Tuchilă (adaptarea radiofonică), Florina Istodor, Robert Vasiliță, Florin Bădic (regia de montaj), Janina Dicu (regia de studio), Mihnea Chelaru (regia tehnică și muzicală), Domnica Țundrea (producător)!

Domnișoara Iulia de August Strindberg (fragment), Teatrul Național Radiofonic, 2011

Grafică și ilustrații: Costin Tuchilă. Editare multimedia: Maria Andronache.

Cu acest articol, Revista Teatrală Radio relansează, așa cum anunțam cu două zile în urmă, o specie publicistică aparte, Cronica de teatru radiofonic, inexistentă în presa de astăzi. Alte detalii: Cronica de teatru radiofonic.

costintuchilaCRONICA DE TEATRU RADIOFONICaugustr strindberg,cronica domnisoara iulia teatru radiofonic,delia nartea în domnișoara iulia de august strindberg,kristin d-ra iulia,marina roman cronici teatru radiofonic,mihnea chelaru,personaje strindberg,pictura de august strindberg,scatiu d-ra iulia,sinucidere teatrală,strindberg și românia,tertium non datur,tridimensional,valetul jean caracterizare,vasile manta,vulnerabilitate
Cronică de teatru radiofonic de MARINA ROMAN Cât de puternică şi cât de slabă poate fi, în acelaşi timp o femeie!? Cât de lucidă şi cât de influenţabilă? Cât de inteligentă şi cât de umilă? Cum poate iubi şi urî, în acelaşi timp, o femeie? Cum îşi poate pune viaţa...