drama 5 rezidente reactor cluj

Reactor de creație și experiment din Cluj-Napoca lansează înscrierile pentru cea de-a doua ediție Drama 5 – rezidențe de scriere dramatică. Proiectul se adresează tuturor autorilor dramatici, cu experiență sau fără, care doresc să își dezvolte un text cu sprijinul unui mentor și al unui grup de actori, regizori și dramaturgi din mediul teatral clujean, în perioada iunie–iulie 2017.

Drama 5 susține dezvoltarea dramaturgiei românești printr-un program de rezidențe de scriere dramatică oferită unui număr de cinci autori. În perioada iunie–iulie 2017, celor cinci li se va crea cadrul ideal pentru a căpăta o mai bună înțelegere a ceea ce presupune un text de teatru și a finaliza o piesă proprie: ședințe de lectură și feedback cu un mentor cu experiență, întâlniri cu regizori, actori, dramaturgi, producători, sprijin și încurajare pentru ducerea la bun sfârșit a ideilor lor. În toamnă, unul din cele cinci texte va fi montat la Reactor de creație și experiment, iar spectacolul rezultat va fi prezentat în alte teatre din țară, în cadrul unui turneu național. Celelalte patru piese vor avea câte un spectacol-lectură la Reactor. Toate cinci vor fi distribuite, alături de recomandări, către instituții și profesioniști din lumea teatrului, pentru a le spori șansele de a deveni spectacole.

Afis Drama 5 open call

Ca și anul trecut, mentorul celor cinci rezidenți, persoana care la va fi alături pe tot parcursul rezidenței, oferindu-le din experiența proprie, va fi Alina Nelega. Alina Nelega este unul dintre cei mai de succes autori dramatici români contemporani, cu piese traduse în numeroase alte limbi, citite, publicate şi reprezentate în România şi în străinătate. Din 2010 conduce masteratul de scriere dramatică al Facultății de Teatru din cadrul Universităţii de Arte din Târgu-Mureş, iar din 2012 este director artistic al Teatrului Național din Târgu-Mureș.

Înscrierile se fac până la 31 martie 2017, la adresa rezidente.drama5@gmail.com. Dosarele de înscriere trebuie să conțină un CV al autorului și o scurtă motivație de participare, precum și un proiect dramaturgic (o prezentare detaliată a textului pe care se va lucra, precum și un fragment de minim 1000 de cuvinte din acesta). Nu există nici o restricție în privința alegerii temei sau a subiectului piesei, singura cerință este ca aceasta să poată fi jucată de maxim cinci actori. Rezidențele sunt remunerate, iar cazarea va fi asigurată pentru rezidenții din afara Clujului. 

Rezultatele selecției vor fi anunțate în 3 mai.

În selecția rezidenților se vor lua în calcul originalitatea conceptului, relevanța proiectului pentru societatea contemporană, fluența și calitatea scrisului, motivația coerentă și clară de a lua parte la acest program. Se caută autori cu o voce proprie, care au ceva de spus și cărora nu le este teamă să experimenteze, persoane deschise la feedback și care își doresc să cunoască și să colaboreze cu profesioniști din lumea teatrului. Nu în ultimul rând, se caută oameni cărora le face plăcere să scrie teatru și care vor să își vadă textele pe scenă.

Puteți afla noutăți legate de Drama 5 urmărind pagina de Facebook a proiectului www.facebook.com/Drama5.rezidente și site-ul Reactor www.reactor-cluj.com.

Drama 5 – rezidențe de creație, ediția a II-a este un proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

logo-revista-teatrala-radio3Vezi și: Arhiva rubricii Proiecte

costintuchilaPROIECTEalina nelega,Drama 5 – rezidențe de scriere dramatică,feedback,Reactor de creație și experiment din Cluj-Napoca,spectacol lectura,Teatrul Național din Târgu-Mureș
Reactor de creație și experiment din Cluj-Napoca lansează înscrierile pentru cea de-a doua ediție Drama 5 – rezidențe de scriere dramatică. Proiectul se adresează tuturor autorilor dramatici, cu experiență sau fără, care doresc să își dezvolte un text cu sprijinul unui mentor și al unui grup de actori, regizori și dramaturgi...