Cronică de teatru de MARIANA CIOLAN

la tiganci un teatru mariana ciolan cronica de teatru rtr

bucuresti 555Cu noua premieră, La ţigănci după Mircea Eliade, lăcaşul teatral bucureştean cu numele… „comun” UnTeatru îşi reafirmă statutul atât de… propriu, acela de a nu face abatere de la calitatea actului artistic şi cultural de înaltă ţinută. Spectacolul, produs în cadrul proiectului „Bucureşti 555”, este rodul gândirii creatoare (şi manageriale) a cuplului de regizori Andreea şi Andrei Grosu, patronii-fondatori,  şi reprezintă cel de-al cincilea titlu pe care îl realizează ei înşişi dintr-un total-record de aproape treizeci de premiere în doar patru ani de la înfiinţare (primele câteva spectacole „importate” şi adaptate, celelalte produse aici cu actori şi directori de scenă care constituie de-acum „familia UnTeatru”). El aduce în atenţia tinerelor generaţii (publicul fidel al acestui teatru) o pagină antologică a literaturii române, nuvela scrisă de Mircea Eliade la Paris şi publicată în volum în 1969, capodoperă a genului fantastic. De altfel, aceasta nu conteneşte să îşi exercite periodic fascinaţia asupra creatorilor de teatru, în ultimele decenii au rămas în amintire cel puţin montările inspirate de acest text de la teatrele Odeon şi Nottara din Capitală. Fabulosul şi farmecul acelui Bucureşti iubit mereu şi necontenit evocat în scrierile literare ale lui Mircea Eliade, şi în această nuvelă, capătă un ecou aparte la UnTeatru, în clădirea care îl adăposteşte, ea însăşi purtătoare de enigme ale unui trecut care invită să fie descoperit. Mediul acesta în sine e ca un prolog, parcă pregăteşte spectatorul.

teatru dupa mircea eliade la tiganci

La ţigănci este o parabolă a drumului către moarte sau o alegorie a iniţierii individuale despre care autorul ei spunea: „Iniţierea este o moarte şi orice moarte inteligent asumată poate echivala cu o iniţiere.” Cei doi tineri artişti, seduşi de aceste pagini de literatură unde poeticul şi narativul se împletesc continuu spre a surprinde jocul multiplu şi complex între real şi imaginar, între faptă şi gând, reuşesc să îi recupereze valenţele profunde printr-un spectacol „economicos”, dar totodată provocator „dens”, pentru care s-au bucurat ca și în alte dăți de colaborarea inspirată a scenografului Vladimir Turturica. Pe un patrulater de numai câţiva metri, străjuit de uşi de o parte şi de alta din punctul de vedere al spectatorului îndemnat la un exerciţiu susţinut de fantezie, se încheagă şi povestea şi sugestiile din acest text pe care cei doi  îl socotesc „cel mai clar şi în acelaşi timp cel mai ascuns despre vis”. Se întrupează în carnea ei de real şi în latura închipuirii istoria lui Gavrilescu, artist redus la condiţia modestă de profesor de pian care coboară din tramvaiul unde se vorbea cu perdea dar cu aluzii evidente despre clădirea somptuoasă numită „La ţigănci”, prin dreptul căreia treceau în zi de vară toridă.  Dorea  să-şi recupereze servieta uitată la eleva Olimpia, dar, după ezitări, până la urmă se lasă purtat în această casă de plăceri. Rătăceşte prin mai multe spaţii şi în propriul trecut, de unde răsare pregnant amintirea lui Hidegard, iubirea lui de la douăzeci de ani, primeşte sfaturi de care nu ţine seama, este împresurat de creaturi misterioase cărora trebuie să le ghicească etnia, o ţigancă, o evreică, o grecoaică, dar le sporeşte misterul prin şovăiala sa. Când iese de aici nici tramvaiul, nici casa doamnei Voitinovici, mătuşa elevei, nici propria locuinţă nu mai arată nimic din ceea ce ştia el, iar locatarii şi soţia lui Elsa nu mai sunt de găsit. Revine la ţigănci, dar acum şi aici totul e altfel, apare Hidegard care îl poartă cu ea într-un dans larg în timp ce lumina scade treptat.

imagini din spectacolul la tiganci unteatru

Glisarea real-imaginar este subliniată și prin dubla distribuire a actorilor. Florina Gleznea, Cristian Casian şi Corina Moise, purtând nu vaporoase rochii sau voaluri, ci costume negre şi cămăşi albe, închise în ele ca înaltele funcţionare din corporaţiile moderne, dar unduioase, languroase, provocatoare, creează  cu  dezinvoltură un ce tainic al celor trei, grecoaica, ţiganca, evreica, prin tuşe când vijelioase, când încărcate de tandreţe şi ghiduşie. Fără a fi pierdut sau uitat farmecul echivocului, ele  întrupează apoi cu un cuceritor umor, prin mici gesturi, fulguraţii de mimică, frânturi de intonaţii, sporite de câte un detaliu vestimentar ca un accent poznaş, concretul pitoresc al unor locatare pe tărâmul unde Gavrilescu „scăpat” de la ţigănci pare şi mai rătăcit. Aceeaşi încântătoare pendulare în cazul Mihaelei Trofimov (Baba/Hidegard) şi al lui Bogdan Cotleţ (şoferul, fost dricar/luntraşul), în timp ce lui Liviu Pintileasa îi revin nu mai puţin savuroase partituri din planul realului pe care acesta le particularizează cu farmec şi pregnanţă. Cu toţii intră/ies din spaţiul/timp al jocului ce se propune spectatorilor, pe când aici, ca un nucleu, centrul viu rămâne continuu Gavrilescu. Distribuirea în acest rol a lui Richard Bovnoczki, actor cu excepţionale disponibilităţi spre expresivitatea corporală, aduce un plus de emoţie. Într-adevăr, prin replică, dar şi apelând la acest arsenal de mijloace expresive, arătate de el deja cu faimoasele rezultate, actorul învesteşte personajul cu o bogăţie de nuanţe de gând, de simţire, de trăiri, dar şi de simboluri. Albul hainelor şi aspectul diafan al chipului său fac din interpret o apariţie. În contrast şi în contrapondere, în momentele din real, din concretul vieţii personajului, actorul propune, totodată, vibraţie mai viguroasă în glas sau în mişcări, dincolo de o sfială-şovăire care ţine de stratul profund al firii eroului, ca un dat necesar poate pentru experienţa pe care o parcurge. Gavrilescu al său este ca o continuă ardere, ca un seismograf care sare cu rapiditate de la o valoare la alta sau înregistrează treceri de o lentoare copleşitoare. Există un ritm unduitor în acest spectacol care dezvăluie voluptatea de a pătrunde, fără a le strivi puterea, ascunzişurile de pe tărâmurile întortocheate ale sufletului, ale minţii.

la tiganci dupa mircea eliade

În mod deliberat, desigur, Andrei şi Andreea Grosu nu şi-au dorit să dezvolte prin decupajul în materia celor opt secvenţe care alcătuiesc nuvela şi prin acest spectacol de un ceas şi jumătate toate temele şi sensurile textului, dar ele sunt contopite aici organic, de la drama artistului ratat la farmecul indicibil al amănuntului de pitoresc citadin.

fantastic la tiganci unteatru bucuresti cronica de teatru revista teatrala radio

În epoca modernă, când nenumărați factori, de la bombardamentul mediatic și agresivitatea virtualului prin Internet la stresul vieții de zi cu zi, bunăoară,  conduc la o alienare tot mai gravă a individului, apelul la această capodoperă a naraţiunii fantastice în literatura română  pare ca un scurtcircuit pe mai multe nivele. În scenariul şi în montarea celor doi regizori se simte un puternic strigăt umanist, un îndemn de a privi adevărul sufletului şi gândului, al omului faţă în faţă cu sine însuşi, ca o cale regală de  regăsire.

logo revista teatrala radioCronici, reportaje și interviuri de Mariana Ciolan:

 Pălăria florentină

„Solitaritate”, un strigăt contemporan

„Blackbird” la UnTeatrumariana ciolan

Teatrul Tineretului în turneu la Bucureşti

„Titanic Vals” deschide anul teatral la „Odeon”

„Construim poduri, trecem graniţe”…

Adrian Roman: „Prin spectacole de calitate, încercăm să menținem sincronismul european al Teatrului din Râmnicu Vâlcea”

Sincronism european, cronică la spectacolul O poveste ciudată cu un câine la miezul nopţii

Strălucire și sens, cronică la spectacolul Cabaret

Lucian Vărșăndan: „Creșterea trupei Teatrului German din Timișoara este principalul nostru obiectiv”

Annie Muscă: „O lună dedicată unei actrițe inconfundabile”

Spre lumea largă… 

Shakespeare al tuturor

Cei doi Richard…

FITS 2014. Flash – Începutul

FITS 2014. Flash – Orașul pe scenă

FITS 2014. Flash – Omul-spectacol

FITS 2014. Flash. Bursa de spectacole – construind viitorul

Amintiri cu actori, amintiri despre actori: George Constantin

Annie Muscă – biograful și personajele sale

Mircea Cornișteanu: „Robert Wilson vorbește o altă limbă teatrală, pe care nici noi, nici alții nu o cunoaștem”

Eveniment: „Rinocerii” la Teatrul Naţional din Craiova

Saviana Stănescu pe scena Teatrului Odeon – interviu

Festivalul Internaţional de Teatru de la Oradea se deschide cu „Muzicanţii din Bremen”

Orădenii în festival

Premieră la Întâlnirile Internaționale de la Cluj-Napoca

Moartea pentru patrie sau râsu-plânsu… la bloc

Vezi: arhiva rubricii Cronica de teatru

 

costintuchilaCRONICA DE TEATRUandreea andrei grosu,corina moise,cristian casian,florina gleznea,gavrilescu din la tiganci,initiere,la tiganci,mariana ciolan,mircea eliade,naratiune fantastica,Richard Bovnoczki,scenografie vladimir turturica,teatru dupa mircea eliade,unteatru
Cronică de teatru de MARIANA CIOLAN Cu noua premieră, La ţigănci după Mircea Eliade, lăcaşul teatral bucureştean cu numele... „comun” UnTeatru îşi reafirmă statutul atât de... propriu, acela de a nu face abatere de la calitatea actului artistic şi cultural de înaltă ţinută. Spectacolul, produs în cadrul proiectului „Bucureşti 555”, este...