teszt exit teatrul maghiar de stat

Schilling Árpád și echipa „Exit” tratează tema imigranților-emigranți

Duminică, 21 mai 2017 va începe ediția a zecea a Festivalului Euroregional de Teatru TESZT. Printre cele mai importante obiective ale TESZT se numără schimbul cultural între artiștii și teatrele din regiune și sprijinirea colaborării artistice. În acest context s-a născut și spectacolul de deschidere a festivalului de anul acesta, Exit, o producție comună a Teatrului Maghiar de Stat ”Csiky Gergely” din Timișoara, a Teatrului Clasic ”Ioan Slavici“ din Arad și а Teatrului Național din Sombor. Regizorul spectacolului este Schilling Árpád, care a fost prezent și anul trecut în programul TESZT cu producția Ziua mâniei.

exit teatrul maghiar

Pe parcursul perioadei de repetiții, artiștii de naționalitate maghiară, română și sârbă s-au inspirat din experiențele lor proprii privind situațiile de zi cu zi, prejudecăţile si obiceiurile lor culturale. Personajele spectacolului sunt imigranţi economici, care au fost închişi într-o clădire scoasă din funcțiune, undeva în Marea Britanie. Au sosit din regiunea estică a Europei: vor să iasă de undeva și în aceași timp vor să intre undeva. Cei de afară le-au promis că totul se va rezolva, iar până atunci nu au altceva de făcut decât să aștepte.

„Cum este atunci când am lăsat ceva din urmă dar încă nu am primit nimic în loc? Despărțirea de acasă și adaptarea într-o lume necunoscută vine cu dificultăți inimaginabile. Dar unii chiar și așa își asumă aceste dificultăți pentru că pur și simplu nu văd altă ieșire”, scrie regizorul Schilling Árpád. Trecând prin cele şapte capitole, spectacolul ne arată această așteptare aparent fără sfârșit, reflexele imigranților-emigranți din Balcani, obiceiurile lor, modelele de comportamente moștenite și învățate, prejudecăţile, neîncrederea și temerile lor. „Vrem să vorbim despre temerile din prezent, despre dorințe, despre vise, despre cum ne imaginăm noi tot ce ne poate oferi Occidentul, cum ar fi să trăim în Marea Britanie, ce fel de așteptări avem și ce obiceiuri și neînțelegeri produc astea, despre multele moduri în care ne putem păcăli singuri. În adâncul acestor experienţe prezente se poate găsi toată istoria, cultura noastră. Pe mine mă interesează faptul că, dacă vrem să rezolvăm problemele personale actuale, problemele familiei, comunității noastre, atunci trebuie să fim pregătiți să regândim și să re-evaluăm aceste experienţe. […] E ca un experiment în laborator: ce rămâne în filtru?”

spectacol exit

Imagini din spectacol. Foto: Biro Marton. Sursa: Teatrul Maghiar de Stat ”Csiky Gergely” din Timișoara

Exit nu s-a născut dintr-un text dramatic deja existent. Pe parcursul repetițiilor regizorul a propus actorilor mai multe scene și personaje, iar improvizațiile născute din acestea au fost finalizate cu ajutorul lui Láng Annamária, co-autor, și al dramaturgului Biró Bence.

„Obiectivul principal era să cunoaștem cât mai bine actorii, și pentru asta am făcut interviuri cu ei înainte de a începe perioada de repetiție”, spune Biró Bence. „Árpád se bazează foarte mult pe actori, nu le dă sarcini care nu li se potrivesc, ceva care nu găseşte în ei o bază profundă. Când se gândește la concepția regizorală, știe deja foarte clar cine ce rol va juca. Desigur, și noi urmărim cu mare atenţie actorii și este treaba noastră să le dăm provocări și exerciții care sunt cumva naturale pentru ei, deci spectacolul final depinde în mare parte de actorii care joacă.”– Láng Annamária. Pe parcursul spectacolului toți actorii sunt pe scenă de la început până la sfârșit, astfel spectatorii putând să decidă care dintre ei par mai interesanți, pe cine vor să urmărească. Pe scenă sunt doar câteva elemente de decor sau costume, tot ce vedem este estetica minimalistă a spațiului gol al scenei, personalitatea și interdependența actorilor. 

EXIT afis

Afiș de Benedek Levente

Schilling Árpád, unul dintre cei mai cunoscuți regizori maghiari, a înființat Trupa Krétakör în 1995, un teatru renumit pe plan internațional. Fundația Krétakör, fondată după desființarea trupei în 2008, se ocupă cu diferite proiecte artistice, pedagogice și sociale.

În spectacol joacă: Balázs Attila, Bandi András Zsolt, Csata Zsolt, Ninoslav Dordević, Éder Enikő, Andrei Elek, Branislav Jerković, Mátrai Lukács Sándor, Dragana Šuša, Tokai Andrea, Vass Richárd și Carmen Vlaga-Bogdan, interpreții sunt: Kedves Emőke și Molnár Zoltán, coordonatorii producției au fost: Dobre Júlia, Fekete Réka, Gálovits Zoltán, Bojana Kovačević, Ságodi Ildikó, iar regizorul technic este Kertész Éva.

Premiera spectacolului Exit va avea loc în cadrul festivalului TESZT duminică, 21 mai 2017, de la 20.00, în Sala Mare a Teatrului Maghiar de Stat ”Csiky Gergely”. Fiind vorba despre o coproducţie, urmează şi o premieră la Sombor în data de 31 mai 2017, ora 20.00, la Teatrul Național din Sombor, iar în 8 iunie 2017, de la ora 19.00 se ține premiera din Arad, pe scena Teatrului Clasic ”Ioan Slavici”.

Biletele pentru premiera din Timișoara din 21 mai s-au epuizat, dar se mai găsesc bilete pentru avanpremiera din 20 mai, de la ora 20.00. Biletele pot fi achiziționate zilnic de la ora 11.00 de la casieria Teatrului, str. Alba Iulia sau pe site-ul www.biletmaster.ro. Vă atragem atenția că spectacolul se joacă în maghiară, română și sârbă și că se asigură supratitrare cu traducere în limba maghiară, română și engleză.

Comunicat al Teatrului Maghiar de Stat ”Csiky Gergely” din Timișoara

logo revista teatrala radioVezi: Arhiva rubricii Festivaluri

costintuchilaFESTIVALURIAndrei Elek,balazs attila,Bandi András Zsolt,Branislav Jerković,Carmen Vlaga-Bogdan,Csata Zsolt,Dragana Šuša,Éder Enikő,Exit,Festivalul Euroregional de Teatru TESZT,Mátrai Lukács Sándor,Ninoslav Dordević,Schilling Árpád,Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timişoara,Tokai Andrea,Trupa Krétakör,Vass Richárd,Ziua mâniei
Schilling Árpád și echipa „Exit” tratează tema imigranților-emigranți Duminică, 21 mai 2017 va începe ediția a zecea a Festivalului Euroregional de Teatru TESZT. Printre cele mai importante obiective ale TESZT se numără schimbul cultural între artiștii și teatrele din regiune și sprijinirea colaborării artistice. În acest context s-a născut și...