de COSTIN TUCHILĂ

edouard de max costin tuchila revista teatrala radio

Primul actor de origine română Societar al Comediei Franceze este Édouard (Eduard) de Max. Considerat în epocă unul dintre cei mai mari actori, tipul ideal de tragedian liric, Édouard de Max primea înalta onoare la 1 ianuarie 1918, fiind, în ordine, din 1680, al 355-lea Societar al Comediei Franceze. După patru ani avea să-i urmeze Maria Ventura (13 iulie 1886–3 decembrie 1954, Paris), care făcuse o carieră fulminantă la Paris; în 1929, Jean Yonnel (21 iulie 1891, București–17 august 1968, Paris), pentru ca în 1932 lista actorilor români / de origine română care primeau înalta onoare să se încheie cu Élisabeth (Ely) Nizan (24 aprilie 1896, București–martie 1969, Paris).

edouard de max la tinerete

Édouard de Max la tinerețe

Eduard Alexandru Max era fiul faimosului medic ginecolog de origine evreiască, Emil Max, membru, din 1884, al „Junimii”. Mama sa, născută Romalo, era rudă cu Elena Cuza. Se născuse la 14 februarie 1869 la Iași. Urmează cursurile Conservatorului Național Superior de Artă Dramatică, la clasa lui Gustave Worms. Printre colegi: Aurélien Lugné-Poe și Marguerite Moreno, pe care îi va avea parteneri de scenă. Încă student la Conservator, amintește Ioan Massoff, apare pe scena Teatrului Național din București, în 24 septembrie 1888, recitând o poezie de Eminescu, O, rămâi…, La Nuit d’octobre de Alfred de Musset (Muza era Ana Popescu) şi interpretând un fragment din Ruy Blas de Victor Hugo. Va reveni la București, în plină glorie, într-un turneu alături de Maria Ventura, cu o trupă franceză (4–13 octombrie 1904, Teatrul Național).

Edouard de Max in Prometeu

Édouard de Max în Prometeu

În 1893 îl interpretează pe Horațiu din piesa Glycère de Eugène Boyer pe scena Teatrului Odéon. În același an i se încredințează rolul lui Nero din Britannicus de Racine, pe care îl va relua în 1898. În Regii, dramă în cinci acte de Jules Lemaître, o are ca parteneră pe Sarah Bernhardt (1893).

 Edouard-de-Max-si-Sarah-Bernhardt-in-Gismonda

 Édouard de Max și Sarah Bernhardt în Gismonda. Foto: Arhiva GBB / Agenzia Grazia Neri

rand albLa Théâtre de la Renaissance din Paris apare în Gismonda de Victorien Sardou (1894), după doi ani în Heraklea de Auguste Villeroy la Théâtre de l’Œuvre, în regia lui Lugné-Poe. André Antoine îl distribuie în Don Carlos de Schiller la Odéon (1896), apoi în rolul lui Samuel Renaudin din Judith Renaudin de Pierre Loti (1898). În 1900, la Arènes de Béziers, apare aproape gol în rolul lui Prometeu, rol vorbit, din tragedia lirică cu același titlu de Jean Lorrain și André-Ferdinand Hérold, muzica: Gabriel Fauré (premiera: 26 august 1900; spectacolul a avut aproape 800 de reprezentații). Extravaganța, afișarea fără menajamente a naturii sale excentrice, disprețul pentru convenții, gustul pentru rafinamente bizare, un soi de „decadentism” (cel puțin după gustul burghez), care părea a avea rădăcini levantine, stârnesc controverse. Este admirat, adulat de un numeros cerc de prieteni, care fac un adevărat cult pentru el, un „cult isteric” în peisajul Belle Époque. Dar în egală măsură actorul cu privire pătrunzătoare, trup statuar, cu părul lung răsfrânt în bucle sperie, șochează. Jean Lorrain îl numește „Domnul cu camelii”. Mulțimea de inele orientale, imitații la limita kitschului, batista cu parfum exotic îi sunt accesorii nelipsite. „Amestec de prinț persan, țigan și dandy efeminat”, De Max este suspectat că ar practica ritualuri satanice (Giovanbattista Brambilla, Édouard de Max, „Pride”, februarie 2008, preluat pe site-ul Rocaille). E un amestec de „sublim și ridicol”. Jean Cocteau, de care îl va lega o statornică prietenie, nu ezită să-l numească „Prințul tuturor celor ce nu trebuie făcute”.

edouard de max desen de jean cocteau

Edouard de Max by Jean Cocteau about 1910

Portrete de Jean Cocteau. Al doilea, cca 1910, colecție particulară

„Ignora codurile, formulele. Căuta, inventa. Provoca. Devia. Se simțea responsabil de greșelile sale. Nu îndrăznea să se uite la parteneri. Transpira. În același timp se rușina de propria-i rușine. Cu un «Sss!» potolea râsul. De Max, cu un pumn furios, strunea și domina ridicolul. Mândria o ducea cu sine și și-o ducea în galop.” (Jean Cocteau).

Edouard De Max costume Paul Charles Delaroche

Édouard de Max – costume. Desene de Paul Charles Delaroche

Edouard de Max and Sarah Bernhardt in La courtisane de Corinthe de Michel Carré si Paul Bilhaud desene de Yves Marevéry

Édouard de Max și Sarah Bernhardt în Curtezana din Corint de Michel Carré și Paul Bilhaud. Desene de Yves Marevéry

timon din atena edouard de max

În Timon din Atena de W. Shakespeare și Împărăteasa de Catulle Mendès. Desene de Yves Marevéry. Sursa: gallica.bnf.fr / Biblioteca Națională a Franței

Un farmec nebun, se spune, i-l conferea timbrul cald al vocii și intonația care nu pierduse accentul limbii natale. Epata, fuma numai țigări inscripționate cu numele său. Iarna etala în automobilul său cuverturi din blană de vidră garnisite cu vulpe argintie. Adesea, nefiind de acord cu decorul spectacolului, aducea de acasă piese de mobilier pe gustul său. Apartamentul din strada Caumartin devenise o colecție de obiecte care serviseră recuzitei teatrale. „Vechiturile din strada Caumartin – își amintește Jean Cocteau – erau de fapt accesorii de teatru și mobilier. Diadema lui Eliogabalo îi servea drept candelabru. Simțea nevoia să stea pe tronul lui Nero sau pe X-ul de pe afișul Ximenei.”

ed de max nero britannicus racine

În rolul lui Nero din Britannicus de Jean Racine. Caricaturi de Bib

Edouard de Max in La Sorcière de Victorien Sardou (1903)

Édouard de Max în Vrăjitoarea (La Sorcière) de Victorien Sardou, Teatrul Sarah Bernhardt, 1903

În 1900 joacă în Puiul de vultur de Edmond Rostand, alături de Sarah Bernhardt, în 1901, în Regele Candaul de André Gide, în 1903 apare în rolul lui Oreste din Andromaca de Racine, la Teatrul Sarah Bernhardt, în Werther de Pierre Decourcelle și Henri Crisafulli, în Vrăjitoarea de Victorien Sardou, având-o ca parteneră de Marguerite Moreno. În 1904, 1906, 1908 îl găsim în distribuțiile a trei piese shakespeariene: Regele Lear, regia: André Antoine, Teatrul Antoine; Iulius Cezar (rolul Marc Antoniu), regia: André Antoine, Teatrul Odéon; Timon din Atena (adaptare de Émile Fabre), în rolul titular, în regia lui Firmin Gémier la Teatrul Odéon. În 1905, în Angelo, tiranul Padovei de Victor Hugo (rolul Homodei, Teatrul Sarah Bernhardt). Lugné-Poe îl distribuie într-o adaptare de Jeanne Dortzal după Albă ca zăpada și cei șapte pitici de Frații Grimm (Théâtre Fémina, 1909). Excelează în rolul lui Tiresias din Oedip rege de Sofocle și în Don Salluste din Ruy Blas de Victor Hugo. Tragedianul nu refuză nici roluri de comedie: Don Basile din Bărbierul din Sevilla de Beaumarchais.

cu sarah bernhardt in Tosca

Cu Sarah Bernhardt în Tosca

Angajat al Comediei Franceze în 1915, va apărea aici, pe lângă spectacolele cu Bărbierul din Sevilla, Oedip rege, Ruy Blas, în Femeia lui Irod de Albert du Bois (1919), Festinul leului de François de Curel (1920), Moartea încătușată de Maurice Magre (1920), Pisălogii de Moliére (1921), Esop de Théodore de Banville (1922), Fenicienele de George Rivollet (1922).

Edouard de Max in filmul Dupa douazeci de ani

În rolul Cardinalului Richelieu, în filmul După douăzeci de ani

Câteva filme mute din perioada 1908–1923 îl au pe afiș pe actorul de origine română: Macbeth de Stuart Blackson (1908), Tosca de André Calmettes și Charles Le Bragy, în care îi are ca parteneri pe Sarah Bernhardt, Cécile Sorel, Charles Mosnier, René Alexandre (1909), Polyeuct de Camille de Morlhon (1910), Athalie de Albert Capellani și Mirche Carré (1910), Masca groazei de Abel Gance (1912), Cei trei mușchetari de André Calmettes (1912) și versiunea lui Henri Diamant-Berger din 1922, Amicul Fritz de René Hervil (1920), Messalina de Enrico Guazzoni (1922), După douăzeci de ani (1922), în care joacă alături de Marguerite Moreno, Băiatul cel rău (în rolul lui Nero, 1922; în distribuția filmului apărea și Maurice Chevalier), Milady (1922), ultimele trei de Henri Diamant-Berger.

Edouard-de-Max

Édouard de Max moare în 28 octombrie 1924 în locuința sa din strada Caumartin, nr. 66. Este înmormântat în Cimitirul Montparnasse din Paris. În Prolegomene la o etică fără metafizică sau Billy, buldog și filosof (1930), Pierre de Massot scria: „Mă gândesc în mod special la preaiubitul meu prieten Édouard de Max, ilustrul tragedian român. Văzându-l murind în 1924, când, dându-și ultima suflare, își întorcea fața la perete pentru a-și ascunde agonia de cei care îl înconjurau, nu voi uita niciodată expresia privirii sale și impresia pe care mi-a făcut-o.”

sacha guitry de max

Portrete de Sacha Guitry 

O caracterizare succintă dar edificatoare citim în „Revue d’art dramatique” sub semnătura lui Georges Champenois: „Artist deconcertant, niciodată egal, mereu curios, a cărui concepție îi uimește și îi irită pe pontifii zaharisiți ai criticii; spirit neîncrezător, total și ireductibil, revoltat chiar și de aparența unui jug.”

Edouard de Max in L’Aiglon de Edm Rostand

Édouard de Max în Puiul de vultur (L’Aiglon) de Edmond Rostand, 1900

Edouard De Max in Typhon de Joseph Conrad traducere de Andre Gide

În Typhon de Joseph Conrad (traducere de André Gide), 1903

Édouard de Max in Angelo tiranul Padovei

Homodei în Angelo, tiranul Padovei de Victor Hugo, 1905

eliogabalo

În Eliogabalo de Jean Lorrain. Sursa foto: Biblioteca A.R.T. (Asociația Administratorilor de Teatru)

eliogabalo ed de max

Eliogabalo

mari actori de origine romana edoaurd de max

Eliogabalo

Placa memorială pe apartamentul din strada Caumartin nr. 66, Paris

logo revista teatrala radioArhiva rubricii Evocări

costintuchilaEVOCĂRIbritannicus,comedie francaise,costin tuchilă,edouard de max,elena cuza,elisabeth nizan,emil max,gabriel faure,jean cocteau despre edouard de max,jean lorrain,jean yonnel,levantin,lugne-poe,maria ventura,nero,portret edouard de max,primul actor roman societar al comediei franceze,rue caumartin paris,ruy blas,sarah bernhardt,theatre odeon paris
de COSTIN TUCHILĂ Primul actor de origine română Societar al Comediei Franceze este Édouard (Eduard) de Max. Considerat în epocă unul dintre cei mai mari actori, tipul ideal de tragedian liric, Édouard de Max primea înalta onoare la 1 ianuarie 1918, fiind, în ordine, din 1680, al 355-lea Societar al...