de CRISTINA CHIRVASIE

cristina chirvasie portret cristian munteanu sapte ani de la moarte

Într-o lume care șerpuiește pe orizontală, într-o degringoladă devenită galopantă, nicidecum recentă, într-o vreme condusă de „dă bine” și de penibilul „dacă nu te vezi, nu exiști”, într-un astfel de timp cultura este considerată a fi un liman. Limanul ca refugiu. Limanul ca bucurie. Limanul ca valoare. N-am să vorbesc aici despre ceea ce înseamnă cultura, ci mai degrabă m-aș referi la unul dintre efectele ei. Și folosesc acest cuvânt considerându-l cuprinzător prin definiție pentru ceea ce îndrăznesc să numesc Efectul de aur al Radioului Românesc. Și pentru că pomeneam de definiția cuvântului „efect”, am să iau doar două dintre sensurile acestuia care se potrivesc unei personalități culturale de un rafinament și cu un intelect aparte. Prin urmare, așa cum spune DEX-ul, efectul este un fenomen „care rezultă în mod necesar dintr-o anumită cauză, fiind într-o legătură indestructibilă cu aceasta”. Perfect valabil! Efectul este producător al unei impresii puternice. Absolut! Efectul se alipește cuvântului sonoritate, o sonoritate inedită. Corect! Așa că s-ar cuveni să vorbesc astfel și acum, la trecerea a șapte ani de la plecarea sa dintre noi,  despre unul dintre cei mai importanți regizori pe care i-a avut cultura românească, un regizor de efect, un nume sonor al Teatrului Național Radiofonic. Cristian Munteanu, efectul de aur al Radioului Românesc.

cristian-munteanu regie teatru radiofonic

Cristian Munteanu

Fascinantul romancier francez Antoine de Saint-Exupéry spunea că „a oferi cultură înseamnă a oferi setea.” Maestrul Cristian Munteanu a oferit de-a lungul a peste 45 de ani împătimiților (și nu numai) ascultători ai producțiilor Teatrului Național Radiofonic peste o mie de spectacole. Și a făcut asta cu sete. O sete molipsitoare.

Cristian Munteanu a ales teatrul radiofonic. Cristian Munteanu a pus „în matcă” Redacția Teatrală Radio. În Fonoteca de Aur numele lui va rămâne pentru totdeauna ancorat de titlurile unor spectacole unice.

Din păcate, nu l-am întâlnit niciodată față către față. Aș fi fost onorată. Dar recunosc că acest regret este diminuat întrucâtva atâta vreme cât îl pot „întâlni” ascultându-i spectacolele. Așa încât nu pot decât să mă refer la ceea ce înseamnă pentru mine regizorul Cristian Munteanu. Există încă mulți însă dintre aceia care au atât de multe de povestit despre omul Cristian Munteanu.

Parcurgând o listă de câteva zeci de titluri ale spectacolelor a căror regie a semnat-o, am descoperit cu încântare putința sa de descifrare a unor texte atât de variate, de la antice la moderne, de la drame la comedii, de la piese aparținând repertoriului clasic până la cele actuale și poate mai puțin cunoscute. Acest lucru cred că este principalul efect al maestrului Cristian Munteanu. Faptul că nu a fost tributar unor idei șablonarde, faptul că simți în spectacolele sale noul, ineditul, pasiunea, sunt lucruri… de efect. Poate pentru unii ar părea, de la o distanță intelectuală considerabilă, că un regizor nu trebuie să facă prea mare lucru. Alege un text, o distribuție potrivită și spectacolul e ca și făcut. Ei bine, în spectacolele lui Cristian Munteanu concretizezi laboratorul de creație al regizorului, aproape că poți vizualiza un caiet de regie impecabil. În producțiile sale nimic nu e lăsat la întâmplare. Fie că e vorba de un cor antic sau de un monolog plin de profunzime, maestrul găsea modalitatea cea mai potrivită pentru a calibra spectacolul la operă sau, de ce nu, la capodoperă. Această calibrare, făcută cu rafinament, inteligență și profunzime, denotă capacitatea sa de plămăditor de teatru, de creator de teatru.

cristian-munteanu regie teatru radiofonic

Fotografie de Vasile Blendea, 1979

Ceea ce mi se pare excepțional este faptul că regizorul Cristian Munteanu a izbutit să recreeze teatrul antic, reconstruindu-l într-o manieră modernă pentru a putea fi digerat fără „a scrie în program”. Experimentând cu curaj și apăsând pe „pedala” contemporaneității, a izbutit să transforme, prin gestul său artistic, acea rigiditate, care întrucâtva ne îndepărtează de textele antice, în construcţii teatrale admirabile. Orestia de Eschil (1966), Broaştele de Aristofan (1976), Electra de Sofocle (1984), Cel ce se pedepseşte singur de Terenţiu (1986), Odiseea de Homer (1987), Adunarea femeilor de Aristofan (2003) și Comedia măgarilor de Plaut (2005) sunt spectacole monumentale ce aparțin Fonotecii de Aur. Dacă pentru tragedia lui Eschil toate elementele dramaturgice sunt destul de lesne de intuit și redat, Broaştele de Aristofan rămâne, în opinia mea, unul dintre cele mai ravisante și spumoase texte antice alese de Cristian Munteanu. Cu o distribuție fabuloasă, avându-l drept centru de echilibru pe unicul Toma Caragiu, în rolul lui Dionysos, Broaştele este un spectacol subtil, plin de nuanțe, din care radiază un umor fin, aproape savant, în sensul bun al cuvântului.

Au urmat alte și alte spectacole, un comando teatral-radiofonic de elită, dacă îmi este îngăduit să spun așa, care vorbește de la sine: Henric al IV-lea, Othello, Troilus şi Cresida şi Cymbeline de Shakespeare, Tragica istorie a doctorului Faust şi  Viaţa e vis de Calderón de la Barca, Faust, Torquato Tasso, Iphigenia în Taurida şi Clavigo de Goethe, Maria Stuart şi Intrigă şi iubire de Schiller, Ruy Blas şi Marion Delorme de Victor Hugo,  Lungul drum al zilei către noapte, Anna Christie, Din jale se întrupează Electra, Dramele mării de Eugene O’Neill, Procesul şi Castelul de Kafka, Deşertul tătarilor de Dino Buzzati, Istoria ieroglifică de Dimitrie Cantemir, Răscoala de Liviu Rebreanu, Avram Iancu, Zamolxe şi Arca lui Noe de Lucian Blaga, Iată femeia pe care o iubesc de Camil Petrescu, Mantaua după N. V. Gogol sau Duios Anastasia trecea după Dumitru Radu Popescu.

cristian munteanu fotografie din vol jocul inchipuiriii

Fotografie din volumul Cristian Munteanu, Jocul închipuirii, piese pentru copii, scenarii radiofonice, dramatizări, volum îngrijit și prefață de Elisabeta Munteanu, București, Editura Semne, 2014

Am amintit intenționat la sfârșitul acestei enumerări două dintre spectacolele semnate de Cristian Munteanu pe care le consider, din punct de vedere al punerii în undă, ca fiind supuse unor similitudini intenționate. De ce spun asta? Mă refer la modalitatea de orchestrare a celor două spectacole. Dramaturgic vorbind, ambele texte (de altfel ambele sunt dramatizări semnate de același autor, scriitoarea Pușa Roth) au corespondențe literare și dramatice evidente. Ambele sunt două drame colosale, care funcționează în aceiași regiștri dramatici. Într-o mare măsură așadar formula regizorală aleasă este asemănătoare, pentru că substanța teatrală este aceeași. Dar orchestrarea acestora este fundamental diferită. Dacă ascultați cu ochii închiși cele două spectacole, veți recunoaște efectul sonor Cristian Munteanu. Cheia ascultării acestora, valabilă de altfel pentru multe dintre producțiile sale, stă în extragerea celormari regizori cristian munteanu două planuri regizorale. Cristian Munteanu își construia punerile în undă, după părerea mea, mai întâi într-un plan care ține strict de partea tramei, a condiției dramatice a textului, care ar putea fi în sine un spectacol, ca mai apoi să suprapună peste aceasta, cu o precizie uimitoare, transpunerea sonoră a textului, care desigur ar putea fi un spectacol în sine. Aceasta înseamnă arta lui Cristian Munteanu. O artă a detaliilor, a subtilului, a ingeniozității teatrale, a generozității intelectuale, a rafinamentului cultural,  a pătrunderii în esența dramatică și a deslușirii „vestimentației”  sonore.

Aș prefera să închei aceste rânduri cu… propriile mele rânduri, scrise acum ceva timp despre spectacolul Duios Anastasia trecea, ultimul din enumerarea de mai sus. Prefer să fac acest lucru pentru că n-aș fi nevoită să formulez o încheiere. Atunci când vorbești despre Cristian Munteanu, pur și simplu, nu poți formula o încheiere. Și acesta este probabil tot efectul Cristian Munteanu. Efectul de aur al Radioului Românesc.

De cele mai multe ori, atunci când trebuie să fac aprecieri asupra unei producţii semnate de regizorul Cristian Munteanu, arborez un soi de subiectivism întrucât mă regăsesc, regizoral vorbind, în felul său de a-şi gândi spectacolele. Tipicul prin care îşi alege distribuţia, modul în care prin fiecare replică simţi că se confesează auditoriului, maniera în care formulează decorul sonor, calea pe care o alege pentru a-şi face mărturisirea artistică sunt definitorii pentru un creator de prim rang.

Fragmente din spectacole radiofonice regizate de Cristian Munteanu:

Orestia de Eschil, traducere de Alexandru Pop. Adaptare radiofonică de Cristian Munteanu. Data difuzării în premieră: 28 aprilie 1966

Broaștele de Aristofan, adaptare de N. Al. Toscani. Data difuzării în premieră: 9 februarie 1976

Duios Anastasia trecea, dramatizare de Pușa Roth dupa nuvela lui D. R. Popescu. Data dfifuzării în premieră: 19 decembrie 2004 

Cymbeline de William Shakespeare, traducere şi adaptare radiofonică de Florian Nicolau. Data difuzării în premieră: 11 decembrie 1978

Grafică, ilustrații și editare multimedia: Costin Tuchilă.

logo revista teatrala radioVezi și:  In memoriam Cristian Munteanu de Costin Tuchilăcristina-chirvasie

Cristi și jocul închipuirii de Doina Papp

Cristian Munteanu de Pușa Roth

Alte articole de Cristina Chirvasie:

Vezi: arhiva rubricii Cronica de teatru radiofonic

costintuchilaPORTRETEadunarea femeilor,caiet de regie,cristina chirvasie,efectul de aur,mari regizori de teatru cristian munteanu,medalion de regizor,orestia in regia lui cristian munteanu,regizorul cristian munteanu,saint exupery,ștefan iordache,teatrul national radiofonic
de CRISTINA CHIRVASIE Într-o lume care șerpuiește pe orizontală, într-o degringoladă devenită galopantă, nicidecum recentă, într-o vreme condusă de „dă bine” și de penibilul „dacă nu te vezi, nu exiști”, într-un astfel de timp cultura este considerată a fi un liman. Limanul ca refugiu. Limanul ca bucurie. Limanul ca valoare....