Cronică de teatru de DINU GRIGORESCU

presul ion baiesu tnb

”Preșul” de Ion Băieşu la Teatrul Național din București. Regia: Mircea Cornişteanu

Ion Băieşu a debutat cu ”Ariciul de la dopul perfect”, dar s-a impus fulminant prin comedii dramatice. A devenit viral prin ”Tanţa şi Costel”, pe care doar reclama farmaceutică cu Stela şi Arşinel a egalat-o şi serialul ”Las Fierbinţi” o continuă. În ambele situaţii, autorii au creat personaje de substanţă emblematică ce atestă filiera Caragiale. Am avut şansa de a mă afla, ca dramaturg (comediograf), alături de ”Preşul” lui Băieşu pe afişul Teatrului de Comedie, în anul 1979, când se aniversau 100 de ani de la prima reprezentaţie a piesei ”O noapte furtunoasă”. Am văzut şi am aplaudat  ”Preşul”  cu Stela Popescu şi Ştefan Tapalagă.

Altă epocă, altă viziune. Mircea Cornişteanu este un regizor care respectă textul cu rigurozitate şi îl modernizează cu minuţiozitate, nu face regie de dragul regiei, nu face spectacol pentru a fi spectaculos. Respectul faţă de textul şi spiritul pieselor montate este categoric. Am apreciat şi am scris despre ”Breaking News” (”Ultima oră” de Mihail Sebastian), piesă montată la Teatrul de Comedie, şi despre ”Luminiţa, de la capătul tunelului” a lui Radu F. Alexandru, montată la TNB. ”Preşul” nu face excepţie de la stil. E un stil sobru, un stil profund comic. Actualizările sunt discrete, minimale. Regizorul de comedie pur sânge preferă stilul clasic, comedii psihologice cu poveste. A montat la Craiova şi ”Casa cu ţoape” a lui Dumitru (Puşi) Dinulescu, un alt comediograf de sorginte caragialiană, şi ”Nunta lui Puiu”, care conţine lumea de bloc din ”Preşul”, pe care o face şi mai rea, şi mai urâtă, şi mai imorală. În ”Preşul” lui Băieşu, afişează o lume aparte, bolnavă ludic. Miza pare minoră, dar nu e. Regizorul veteran a sesizat perfect ce se ascunde în spatele unei acţiuni hazlii care se învârte diabolic în jurul unui preş. Cu mare abilitate, autorul a fentat cenzura. Dar în haina personajelor de duzină, din fauna blocurilor socialiste, se ascund adevăruri general-valabile şi pentru blocurile construite de ANL. Lumea se schimbă, năravurile ba. Comediile nu vindeau, dar semnalizau ceva.

Există o enormizare a nimicului la proporţiile unui conflict gigantic creat de Pamfil, vicepreşedinte de bloc, înarmat cu bâtă, ghioagă şi puşcă, gata să-l ucidă pe acela care i-a violat, cu tălpile, virginitatea posibil improbabilă a preşului său. Nimic nu poate fi mai derizoriu, dar de aici porneşte o anchetă morală scrisă cu înverşunare comică. Neostentativă, nonconformistă.

M-am dus la spectacol să verific perenitatea textului de acum 40 de ani. Ceea ce înainte de ’89 stârnea hohote de râs, astăzi, cel puţin la premieră, stârneşte parcă o stare zâmbitoare a publicului care urmăreşte cu mare atenţie tevatura. Noul secol relevă construcţia perfectă a piesei, aglutinarea faunei satirizate în jurul ideilor. Nimic nou. Un nimic care poate genera consecinţele cele mai grave. Prostia, invidia, incultura ucid spectacolul pamfletar. Regizorul inventiv construieşte cu comicitate fiecare moment, fiecare situaţie, fiecare gag. Şi sunt foarte multe momente de extaz.

Marius Rizea

În Pamfil, culmea submediocrităţii, tâmp şi agresiv, gata să-şi ucidă vecinul neidentificat şi neidentificabil pentru un moft, Marius Rizea face un adevărat tur de forţă actoricească, portretul unui cetăţean turmentat de mica putere administrativă (vicepreşedinte de bloc). Scenele memorabile abundă. De la început este tiranic şi până la final, când bestia se reciclează în slugarnic. Bătătorul de covoare devine un personaj. Scenele lui cu Avocatul sunt de o comicitate enormă. Mişcările turbionare, ameţitoare. Textul generos îi oferă un rol cărnos. Relaţia cu Filofteia e de la stăpân la slugă, pentru a se inversa.

Raluca Petra

Raluca Petra

În Filofteia, Raluca Petra are de înfruntat legenda Stelei Popescu şi reuşeşte să fie exact ce trebuie. Autoritară şi duplicitară, energică şi manipulatoare, ea ştie totul despre toţi locatarii, notându-şi scrupulos câte ceva despre fiecare. Face echipă cu Pamfil. Cine se aseamănă se adună. Actriţa cu mare potenţial artistic susţine ritmul drăcesc al comediei în toate momentele când apare în scenă, în curtea interioară şi de la fereastră (decorul verticalizează). Pamfil şi Filofteia sunt un binom, capul şi pajura.

Şi Alexandru Bindea, în rolul Avocatului, joacă o comedie de zile mari. Alura unui Louis de Funès. Mobilitate, expresivitate în pledoariile fanfaronice, în monologurile gongorice şi în dialogul scurt. Pitit în lada cu nisip, specimenul pare scos dintr-o cutie de vopsele colorate, într-un costum cărămiziu viu. Timbrul vocii îi conferă o particularitate savuroasă. Discută cu Pamfil care-l angajează să-l apere în cazul comiterii unei crime; discuţia este antologică. Umorul este în formă continuată. Infracţiunea nu se comite, dar se emite.

În jurul preşului se adună şi alte specimene. O creaţie face Tomi Cristin în Gigel, altă poamă a blocului, afemeiatul afemeiaţilor, care jonglează simultan şi cu fosta soţie, şi cu ipotetica viitoare nevastă, fiind subliniată deriziunea sentimentală la paroxism.

Fotografii din spectacol de Florin Ghioca Sura TNB

Ovidiu Cuncea revine cu mare aplomb şi vervă pe scenă în ipostaza Fotografului cu motocicletă. El este angajat să-l surprindă pe cel care murdăreşte preşul. Bănuitul este un tânăr intelectual; aici se simte ura de clasă. Multe acceptă Pamfil, dar nu şi intelectualii.

Dragoş Ionescu întruchipează un personaj pitoresc. Italianul lui este jucat cu eleganţă vestimentar-comportamentală, iar în dialogul-cascadă cu Avocatul, semidoct şi care mimează faţă de clienţi cunoaşterea limbii italiene, rostind de-a valma nume de oraşe şi alte locuri comune, generează haz şi aplauze.

Gicu, funcţionarul de la Asigurări, oferă un câmp de acţiune comică, de care profită din plin actorul versat Eduard Adam, fiind racolat de Pamfil sub pretextul nevoii de a se asigura contra crimei pe care este dispus s-o comită în numele Preşului.

Magistral jucată şi regizată este calcularea profitului unei afaceri cu împărţirea procentelor, unde comicul derivă din ”D’ale carnavalului” (abonamentele plastografiate la frizerie). ”Preşul”, prin dinamică şi specimene, pare a fi un nou Carnaval!

Şi femeile fac senzaţie. Monica Davidescu (Gica) creează un portret de neuitat. Senzuală, cambrată, cu ciorapi desenaţi şi rochie mulată pe corp de vedetă, este o Ziţă şi zeiţă modernă. O nouă Veta, Tatiana Constantin, în rolul Getuţei, oferă cu precizie şi tristeţe fizionomia unei femei ponosite, părăsite.

Eroii pozitivi ai lui Băieşu (care lipsesc la Caragiale) fac pereche fizionomică şi caracterologică. În George, inventatorul, Alexandru Barbu, student, se dovedeşte a fi deja un actor credibil, e sensibil şi talentat, dedicat comediei reflexive, de unul singur, dar şi în tandem cu sfioasa şi frumoasa prezenţă (cu şi fără role) a Irinei Antonie, în rolul Anei, fiica Filofteiei. Erika Băieşu, nora dramaturgului, conservă amintirea scriitorului dispărut şi în ipostaza scenică a doamnei Popescu, un fel de fan courier al destinului, binevoitor cu tinerii curaţi şi talentaţi.

Ambianţa este asigurată de scenografia lui Puiu Antemir (de care şi eu am beneficiat în 1983), ingenioasă, realistă, fluidă, exactă, funcţională: o curte dintre blocuri vopsite pastelat şi cu mâzgăleli de graffiti, cu peturi aruncate peste tot, faţade pe două etaje, cu ferestre unde apar, din când în când, locatari, ghena mascată, pubele şi aleea între blocuri. Costumele sunt amuzante, comice, relevante. Liliana Cenean îmbracă personajele adecvat condiţiei lor sociale, umoristic impecabil. Muzica şi dansurile au relevanţă în istoria Preşului”.

Marius Rizea și Emilia Popescu

Marius Rizea și Emilia Popescu. Foto de Florin Ghioca. Sursa: TNB

Am revăzut piesa cu Emilia Popescu, titulara rolului Filofteia, concluziile de mai sus validându-se în întregime. Ion Băieşu rămâne şi în postumitate un comediograf de excepţie datorită capacităţii de a recrea viaţa, comicul şi tragicul, derizoriul uman şi observaţia psihologică. Emilia Popescu o (re)încarnează pe Filofteia Stelei Popescu, din anii ’70–’80, dezinvolt, etalând un farmec anume, clădit pe un soi de lirism satiric, în timp ce Raluca Petra subliniază latura cinică a lumii de bloc. Reacţiile publicului la ambele interpretări (şi reprezentaţii aproape la indigo) confimă un alt spectacol de succes, cu vedete, marca TNB şi Mircea Cornişteanu. Un regizor care nu duce cu preşul niciodată. Afişul elegant şi necesarul program de sală reproduc un preş (oltenesc) care acoperă teritoriul României, subtil mesaj al demnităţii. 

Dinu Grigorescu

Dinu Grigorescu

Alte articole de Dinu Grigorescu: Teodor Mazilu și păcălirea cenzurii, la rubrica Portrete

Dinu Kivu, un „Crai de Curtea-Veche“ autentic, la rubrica Portrete

Satira totalitarismului crepuscular: Tudor Popescu, cel mai jucat și important comediograf al anilor ’80, la rubrica Portrete

Valentin Silvestru: Interferenţe, divergenţe şi reverenţe, la rubrica Portrete

Radu F. Alexandru, harul dramaturgului de cursă lungă, la rubrica Portrete

Poveste incredibilă. Cum am rămas pe scena vieții de Dinu Grigorescu, la rubrica Amintiri picante

Febra autografelor, la rubrica Amintiri picante

Horia Gârbea, dramaturg, poet, romancier, publicist și traducător al pieselor lui William Shakespeare, la rubrica Portrete

Marin Sorescu: ultima întâlnire, la rubrica Evocări

Iosif Naghiu, la rubrica Portrete

Naufragiul unor destine, cronică de teatru

Strălucirea unui eveniment, cronică de teatru

”Exemplară deschidere de stagiune la Teatrul Național din București”, cronică de teatru

Un nou spectacol de succes la Teatrul Național din București: ”A fost odată în România”, cronică de teatru

Satira geloziei burleşti, cronică de teatru

Haz în buna tradiție a dramaturgiei evreiești, cronică de teatru

logo revista teatrala radio

Vezi și: Arhiva rubricii Cronica de teatru

costintuchilaCRONICA DE TEATRUcronică de teatru rtr,ion baiesu,mircea cornișteanu,teatrul național bucurești
Cronică de teatru de DINU GRIGORESCU ”Preșul” de Ion Băieşu la Teatrul Național din București. Regia: Mircea Cornişteanu Ion Băieşu a debutat cu ”Ariciul de la dopul perfect”, dar s-a impus fulminant prin comedii dramatice. A devenit viral prin ”Tanţa şi Costel”, pe care doar reclama farmaceutică cu Stela şi Arşinel a...