de RĂZVANA NIȚĂ

casa in flacari eugenio barba cronica de razvana nita

Eugenio Barba, Casa în flăcări, despre regie și dramaturgie, Editura Nemira, 2013 

casa-in-flacari eugenio barba

Într-un interviu acordat criticului de teatru George Banu, regizorul Eugenio Barba mărturisea: „Teatrul rămâne pentru mine în primul rând o mască ce mă ajută să-mi ascund lipsa de siguranţă. […] Am suferit trei şocuri în viaţă: când am văzut un spectacol al lui Brecht, apoi când am văzut Prinţul constant al lui Grotowski şi, în fine, când am descoperit, în 1963, teatrul Kathakali. Aceste trei experienţe m-au făcut să-mi pun unele întrebări: cum se face că am plâns văzând Mutter Courage al lui Brecht? Cum funcţiona «efectul de distanţare»? […] Am simţit atunci că textele erau singura posibilitate de a pune experienţa unei generaţii într-o sticlă şi de a o arunca apoi în marea indiferenţei. Cu timpul, am descoperit că întrebarea «de ce fac teatru?» era fundamentală pentru mine şi că era strâns legată de o alta, şi ea fundamentală: «cum fac teatru?». Tehnica nu înseamnă o colecţie de competenţe mecanice, ea e întotdeauna legată de anumite valori, ştiu asta toţi artiştii; eu m-am pregătit să fiu meseriaş, mi-am câştigat viaţa ca sudor, iar proprietarul atelierului e cel care mi-a inculcat respectul pentru munca bine făcută. Nu teatrul m-a învăţat asta. În lumea mea de valori, gratitudinea e fundamentală, iar eu trebuie să-mi plătesc datoria, nu faţă de aceleaşi persoane (unele erau deja moarte când mi-au dat ceva), ci faţă de altele, ce mi-au fost aproape – aşa că scriu, pregătesc sticluţe, încerc să le astup bine, pentru a nu lăsa să pătrundă în ele indiferenţa şi banalitatea, şi le arunc în mare –, iată de ce scriu.”  

Eugenio Barba

Eugenio Barba

Eugenio Barba s-a născut în anul 1936 la Gallipoli, Italia. În 1954 emigrează în Norvegia, unde lucrează mai întai ca sudor şi marinar. Studiază literatura franceză şi norvegiana şi istoria religiilor la Universitatea din Oslo. În 1961, Eugenio Barba pleacă la Varşovia pentru a studia regia de teatru, dar renunţă un an mai târziu pentru a i se alătura lui Jerzy Grotowski, la vremea respectivă directorul artistic al Teatrului 13 Rânduri din Opole. Barba rămâne alături de Grotowski timp de trei ani. În 1963 pleacă pentru prima dată în India, unde întâlneşte teatrul Kathakali. În 1964, Eugenio Barba revine la Oslo, cu intenţia de a lucra ca regizor, însă, străin fiind, nu e binevenit în breaslă. Astfel, se decide să îşi înfiinţeze propria companie de teatru. Adună în jurul său un grup de tineri respinşi de şcolile tradiţionale de teatru şi, la 1 octombrie 1964, înfiinţează Odin Teatret. Prima producţie, Ornitofilene, după un text al autorului norvegian Jens Bjørneboe, a fost prezentată în Norvegia, Suedia, Finlanda şi Danemarca. Eugenio Barba este invitat apoi de municipalitatea din Holstebro, un oraş mic din nord-vestul Danemarcei, să creeze un laborator de teatru în localitate. Pentru început, i se oferă o fermă veche şi o sumă modestă. Astfel, regizorul se hotărăşte să mute Odin Teatret la Holstebro. În 1979, Eugenio Barba fondează ISTA (International School of Theatre Anthropology). În ultimii patruzeci şi cinci de ani, regizorul a realizat peste şaptezeci de producţii cu Odin Teatret şi cu ISTA intercultural Theatrum Mundi Ensemble, unele având nevoie de peste doi ani de repetiţii. Printre cele mai cunoscute spectacole ale sale se numără Ferai, Min Fars Hus, Rămăşiţele pământeşti ale lui Brecht, Evanghelia de la Oxyrhyncus, Talabot, Kaosmos, Mythos, Visul lui Andersen, Ur-Hamlet şi Don Giovanni all’Inferno. 

Visul lui Andersen, spectacol de Eugenio Barba, Odin Teatret Stockholm Foto Jan Rusz

Visul lui Andersen, spectacol de Eugenio Barba, Odin Teatret. Foto: Jan Rüsz

Volumul Casa în flăcări este o încercare de definire a teatrului ca modalitate de cunoaştere şi explorare a lumii. „Astăzi ştiu că prin toate spectacolele mele mi-am propus să stârnesc dezordinea în mintea şi în simţurile spectatorului. Am vrut să semăn în el îndoiala, să îi zdruncin obişnuinţa de a pre-vedea, precum şi criteriile de judecată. Spectatorul despre care vorbesc nu este un străin, cineva care să fie convins sau cucerit. Vorbesc în primul rând despre mine însumi. Cine face un spectacol e şi spectator. […]. Clasicii spun: viaţa e vis. Nu e adevărat, viaţa e un basm.” 

Eugenio Barba cronica carte razvana nita

În acelaşi timp, regizorul explică elementele esenţiale în relaţia cu actorii: „Ce face convingător un regizor în ochii propriilor actori? Faptul că ştie să vorbească? Că are o ideologie articulată sau o clară viziune estetică sau politică? Că stăpâneşte o teorie? Că a citit mai multe cărţi decât alţii? Că se află în posesia unei diplome de la o şcoală? Dacă autoritatea sa ţine de asta, va putea forma un grup, dar e sigur că mai devreme sau mai târziu actorii îl vor abandona. Regizorul nu trăieşte experienţa actorilor, una dintre condiţiile cele mai chinuitoare care se pot imagina. Liv Ullmann a descris astfel colaborarea sa cu Ingmar Bergman: când în fiecare zi cineva îţi cere «fă asta; uită-te încolo; mişcă-te mai încet; ridică puţin bărbia, mâna… nu stânga, cealaltă», şi tot aşa, ore şi ore în şir, regizorul se poate să fie un geniu, dar la sfârşit tot îţi vine să-l omori. Regizorul este un lider. Are o putere unică: transformă fiinţele umane în persoane care-i acceptă cele mai mici dorinţe. Dar acceptă numai dacă ştiu că regizorul e în măsură să le dea ceva în schimb. Acest consens nu durează mult. După un timp regizorul nu mai exercită aceeaşi atracţie. Atunci devine sufocant şi actorii îl părăsesc.” 

regizorul eugenia barba

Dintotdeauna spectacolele lui Barba au contrariat şi datorită materialului dramaturgic ales şi a felului în care acesta a fost valorizat. Regizorul însuşi admitea: „Două tendinţe: a munci pentru text şi a munci cu textul. A munci pentru text înseamnă a considera opera literară valoarea principală a spectacolului. Actorii, regia, organizarea spaţiului, muzica şi desenul luminilor se angajează să evidenţieze calitatea şi complexitatea operei, posibilele aluzii, legăturile sale cu contextul iniţial şi cu cel actual, capacitatea sa de a iradia în diferite direcţii şi dimensiuni. Nu cred nicidecum că îi este caracteristic vechiului teatru. Poate fi non plus ultra al celui nou. Teatrul care munceşte pentru text transformă opera literară din scriere într-o experienţă a simţurilor şi a minţii. Cuvintele scrise devin carne şi gând-în-acţiune. Iubesc teatrul care urmează acest drum până la capăt. Dar l-am practicat arareori. A munci cu textul înseamnă a alege una sau mai multe scrieri, nu pentru a te pune în serviciul lor, ci pentru a extrage o substanţă care alimentează un nou organism: spectacolul.” 

Ne aflăm în faţa unei vieţi dedicate luptei cu tradiţia, cu convenţia, cu comoditatea, o viaţă închinată dezordinii cu sens – un deziderat şi o operă care pot naşte prozeliţi: „Poate într-o zi un tânăr, îmboldit de forţele sale obscure, va exhuma moştenirea mea şi şi-o va apropia, arzând-o cu temperatura acţiunilor sale. Astfel, într-un act de pasiune, voinţă şi revoltă, moştenitorul fără voie va intui secretul meu în acelaşi moment în care va pricepe sensul ereticei sale tradiţii.”

eugenio_barba_si_george_banu_foto_mihaela_marin

Eugenio Barba și George Banu. Fotografie de Mihaela Marin

Şi la final, o preţioasă confesiune făcută prietenului său George Banu: „Când lucrezi în teatru, respiri prin doi plămâni: unul e cunoaşterea, experienţa, practica, toate visele care s-au transformat în coşmaruri şi toate situaţiile în care vei găsi acul în carul cu fân, vei descoperi printr-o întâmplare fericită ceea ce n-ai căutat. Celălalt plămân e biografia ta personală, cu toate urmele lăsate de răni şi de bătăliile pe care le-ai pierdut […] M-a intrigat povestea unui Fiu de dulgher ce a strâns în jurul lui doisprezece analfabeţi şi care a sfîrşit prin a fi răstignit; aceşti doisprezece analfabeţi continuă să-mi influenţeze viaţa. Ce le-a făcut El? Ce flacără a aprins în ei încât au fost gata să predice şi să moară pentru el? Gândindu-mă la ei, mi-am spus că teatrul trebuie să depindă de fiinţe umane, nu de bani şi de clădiri, ci de un fel de disperare personală, de naivitate sau de bucurie de a trăi.”

Talabot, spectacol de Eugenio Barba, Odin Teatret – fragment

Legendă – imaginea de sus este un fragment decupat din fotografia: Rena Mirecka și Ryszard Cieslak în Prințul constant, spectacol de Jerzy Grotowski, 1965:

printul constant grotowski rena mirecka si ryszard cieslak 1965

razvana nita

Răzvana Niță. Foto: Petre Lupu

logo revista teatrala radio

Alte articole de Răzvana Niță: Va fi ora exactă 

Quo Vadis, Marie…cronică de teatru

„Port doliul vieţii mele…”, cronică de teatru 

Cu seriozitate, despre umor, cronică de teatru

Sub semnul creativităţii, cronică de teatru

Mozart rulz, cronică de teatru

Conformism şi nonconformism sau Viaţa pe brânci şi aplauzele în picioare, cronică de teatru

Între istorie şi destin, cronică de teatru

Starea națiunii, la umbra salcâmului tăiat, cronică de teatru

Destine în majuscule, recunoştinţă minusculă, cronică de teatru

Eu, tu, noi…, cronică de teatru

Triaj, cronică de teatru

Dance me to the end of love

Istoria pe scenă

Seducţia vocilor şi actualitatea clasicilor, cronică de teatru radiofonic

Constantin Brâncoveanu – cu trei zile înaintea Învierii, cronică de teatru radiofonic

Tablouri într-o expoziţie, cronică de teatru radiofonic

Aventura care schimbă destine, cronică de teatru radiofonic

Moartea glumeşte până la capăt, cronică de teatru radiofonic

Taina întâmplării: Felix şi Pietro – Such a perfect day, cronică de teatru radiofonic

Între Mitică, prinţul mahalalei şi Hamlet, prinţul Danemarcei 

Teatru în grădină – Comedii, capriţuri, pamplezircronică de carte

Caragiale – între exces şi blestemul veşnicei actualităţi, cronică de carte

La umbra cireşilor în floare, despre actorul total, cronică de carte

Există și întâmplări fericite 

Arhiva rubricii Spectator, ca la teatru de Răzvana Niță

logo revista teatrala radioVezi și: Arhiva rubricii Cartea de teatru 

 

 

costintuchilaCARTEA DE TEATRUbrecht,casa in flacari de eugenio barba,cronica de carte revista teatrala radio,Don Giovanni all’Inferno.,eugenio barba,Evanghelia de la Oxyrhyncus,Ferai,Ingmar Bergman,jerzy grotowski,kaosmos,liv ulmann,min fars hus,Mythos,Odin Teatret,Rămăşiţele pământeşti ale lui Brecht,răzvana niță,regizorul si actorul,talabot,Ur-Hamlet,Visul lui Andersen
de RĂZVANA NIȚĂ Eugenio Barba, Casa în flăcări, despre regie și dramaturgie, Editura Nemira, 2013  Într-un interviu acordat criticului de teatru George Banu, regizorul Eugenio Barba mărturisea: „Teatrul rămâne pentru mine în primul rând o mască ce mă ajută să-mi ascund lipsa de siguranţă. Am suferit trei şocuri în viaţă: când...