de RĂZVANA NIȚĂ

george-banu-parisul personal rue de rivoli

Parisul personal: Familia din Rivoli 18 de George Banu, fotografii de Mihaela Marin, București, Editura Nemira, 2016 

Un mărturisit fervent vizitator al anticariatelor lumii şi în special a celor pariziene, George Banu şi-a constituit în timp o familie de personaje, portrete de femei şi bărbaţi din vremuri şi spaţii geografice diferite care i-au stârnit imaginaţia, afectivitatea şi i-au provocat creativitatea. Adoptate din empatie sau din dragoste la prima vedere, aceşti eroi se constituie azi într-o veritabilă familie de suflet şi afinitate. „Familia am preferat să mi-o aleg, să mi-o inventez, ca pe o construcţie proprie, ca pe o creaţie solitară, ca pe un acompaniament imaginar. E motivul pentru care mi-am descoperit înrudiri neaşteptate şi mi-am format o familie de proximitate, o familie nu moştenită, ci aleasă. I-am fost demiurgul improvizat şi, totodată, beneficiarul consolat. […] Asociţia de voci şi mulţimea de ochi ce mă înconjoară ascultă intermitenţele inimii, ritmul ei. Eu nu ma constitui în genealogist profesionist, ci mă asum ca diletant, perturbat de afecte, distrat de accidente. Arborele reconstituit e diagrama unui ipotetic trecut familial, dar şi fotograma personală a unui partener de dialog imaginar. O ficţiune biografică. […] Membrii familiei fictive ale cărei destine mă preocupă şi al cărui arbore genealogic îl reconstitui aici, mă privesc în fiecare zi şi astfel comunicăm, căci ei nu arborează acel gen glacial, oficial cultivat, propriu portretului de prestigiu familial, unde aristocraţi sau burghezi, doamne sau adolescenţi se expun imobili, indiferenţi şi străini nouă: personajele mele, dimpotrivă, mi se adresează şi de aceea îmi place să-i cunosc, să-i frecventez şi să-i analizez. Privirea nu le exprimă aroganţa unei sclerozate ierarhii, ci transmite un apel memorial, atestă o persistenţă de dincolo de timp. Noi dialogăm tocmai pentru că suntem vii, de-o parte şi de alta a frontierei între artă şi viaţă. Acesta este, aş spune, un test la care reciproc ne supunem. Un context de comunicare.”

E fascinantă această punere împreună a unor chipuri traversate de mister dar, în egală măsură, exponate ale unor personalităţi puternice, ferme, cu virtuţi inspiratoare, mai temperate decât spectacolul adesea vulcanic al realităţii, mai înţelepţi şi mai tandri. „Când, de-abia ajuns la Paris, am vizitat apartamentul lui Proust pe care mi l-am imaginat trăind într-un cartier solitar. Dimpotrivă. El s-a izolat printre oameni. Nici Beckett, nici Cioran, nici Michaux – marii singuratici ai timpului meu – n-au dezertat din Paris, ci au avut puterea de a se izola. E ceea ce fac seara când trag perdelele, nu atât pentru a mă ascunde de vecini, cât pentru a mă regăsi… Şi, în linişte, a dialoga cu familia mea imaginară. Această exigenţă indispensabilă comunicării constant reluată.”

George Banu-acasa

George Banu

Şi din acest volum nu putea lipsi referirea la la statutul de emigrant al autorului. Este încă un tărâm pe care se întâlneşte cu această familie eterogenă, formată din exilaţi cu vocaţia adaptării: „Îmi plac familiile care nu mor şi care, construite în timp, supravieţuiesc, se rătăcesc, se regăsesc, graţie unor hazarduri fericite, ca şi unor alegeri fortuite. Într-un fel, am organizat această familie care mă însoţeşte nu conform unui program deliberat, dar, până la urmă, retroactiv, privind tablourile care o desemnează, îi descopăr o ordine interioară, o logică afectivă. Personajele nu-şi sunt străine, nu vorbesc doar cu mine, ci şi între ele, dincolo de timp, dar într-un spaţiu comun ce le uneşte, Franţa, Parisul, parcurile, casele şi castelele sale. Comunitatea de aici provine, chiar dacă uneori intervin divergenţe minore, ele sunt pasagere, accidentale şi aceste eroine dezinvolte sau aceşti amanţi incerţi îşi regăsesc rude dincolo de frontiere, tocmai pentru că nu s-au izolat şi au ales Hexagonul. Eu, străin ca şi ele, de asemenea l-am ales, şi m-am afiliat lui. Dar, de-a lungul timpului, am construit aici această familie intimă, imaginară. Însă indisociabilă de emigrantul ce sunt, familie creată, şi nu moştenită. Rezultat al unei relaţii cu arta nu doar ca ficţiune plastică, ci şi ca indispensabil dublu al vieţii.”

Dar dincolo de orice, George Banu se lasă sedus de spectacolul alterităţii, de jocul subtil al alter ego-urilor. Prietenii săi – aleşi, nu moşteniţi – îl completează, îl întregesc, îl împlinesc, neîncetând să-l surprindă: „De departe, de aproape, voi desemnaţi balizele unei vieţi de substituţie şi, totodată, vă înscrieţi în această familie indispensabilă a singuraticului care, în ciuda aparenţelor, sunt. Pe pereţi, şi nu atât în viaţă, îmi regăsesc aliaţii. Ei se multiplică, ei comunică, dar nu trădează. Iluzie a artei ce consolează de decepţiile existenţei. «Iată familia mea» nu încetez să-mi repet în nopţile de insomnie, în care nu ies să mă plimb, ca Cioran, ci mă mulţumesc să-mi apelez parteneri fideli. Apartamentul ce îi reuneşte e un refugiu, un remediu privat contra decepţiilor publice, a compromisurilor sociale, a minciunilor generalizate. Familia imaginară se constituie ca o şansă de salvare.”

razvana nita

Răzvana Niță. Foto: Petre Lupu

logo revista teatrala radio

Vezi: Arhiva rubricii Spectator, ca la teatru de Răzvana Niță

Alte articole de Răzvana Niță: Va fi ora exactă

Quo Vadis, Marie…cronică de teatru

„Port doliul vieţii mele…”, cronică de teatru 

Cu seriozitate, despre umor, cronică de teatru

Sub semnul creativităţii, cronică de teatru

Mozart rulz, cronică de teatru

Conformism şi nonconformism sau Viaţa pe brânci şi aplauzele în picioare, cronică de teatru

Între istorie şi destin, cronică de teatru

Starea națiunii, la umbra salcâmului tăiat, cronică de teatru

Destine în majuscule, recunoştinţă minusculă, cronică de teatru

Eu, tu, noi…, cronică de teatru

Triaj, cronică de teatru

Înainte ca cenuşa să acopere totul, cronică de teatru

Drumul acesta… De ce?, cronică de teatru

Punctul mort, cronică de teatru

Stella… de la stea. Ca o boîte à musique… Blanche, cronică de teatru

Păsările, ca şi oamenii… visează să zboare, cronică de teatru

Instinctul fericirii, cronică de teatru

Exerciţii de rezistenţă cu Familia Tót, cronică de teatru

Et in Portugalia ego…, cronică de teatru

Cine iubeşte şi lasă…, cronică de teatru

Dance me to the end of love

Istoria pe scenă

Seducţia vocilor şi actualitatea clasicilor, cronică de teatru radiofonic

Constantin Brâncoveanu – cu trei zile înaintea Învierii, cronică de teatru radiofonic

Tablouri într-o expoziţie, cronică de teatru radiofonic

Aventura care schimbă destine, cronică de teatru radiofonic

Moartea glumeşte până la capăt, cronică de teatru radiofonic

Tectonica dansului, cronică de teatru

Ca degetele de la o mână, cronică de teatru

Cum se construieşte o cădere, cronică de teatru

Păsări de pradă, cronică de teatru

Liberă trecere către tine însuţi, cronică de teatru

Cum gestionezi o pleaşcă, cronică de teatru

Pe speaker, cronică de teatru

Povestiţi, povestiţi, tot va rămâne ceva, cronică de teatru

Taina întâmplării: Felix şi Pietro – Such a perfect day, cronică de teatru radiofonic

Între Mitică, prinţul mahalalei şi Hamlet, prinţul Danemarcei 

Teatru în grădină – Comedii, capriţuri, pamplezircronică de carte

Caragiale – între exces şi blestemul veşnicei actualităţi, cronică de carte

La umbra cireşilor în floare, despre actorul total, cronică de carte

Calul din piatră şi teatrul din pâine, cronică de carte

Din Paris, cu dragoste

Apartamentul personal – confesional și altar al prieteniei, cronică de carte

Caietul caietelor de regie, cronică de carte

Există și întâmplări fericite 

Şi mâna trup şi suflet se făcu, cronică de teatru 

La bâlci, cu capu-n jos, cronică de teatru

E pur si muove, cronică de teatru

Japonia – între viaţă şi artă, cronică de carte

Teatrul, această incredibilă metaforă a vieţii, cronică de carte

Când teatrul nu te mişcă, cronică de teatru

Dincolo de perete, cronică de teatru

Lecțiile „Lecției”, cronică de carte

Sfânta treime şi cele două jumătăţi, cronică de teatru

Când filmul – ca şi maioneza – se mai taie, cronică de teatru

Fascinaţia omului cu cap de perlă, cronică de teatru

Escrocherii sentimentale, cronică de teatru

Desprinderea din soare şi dreptul la eternitate, cronică de teatru

Dansând povestea, cronică de teatru

Locuri de joacă pentru adulţi, cronică de teatru

Scene din viaţa lui Gigel. Cu Gigi, cronică de teatru

Repetiţii generale, cronică de teatru

Vânare de vânt, cronică de carte

Pe muchia de cuţit a spectacolului, cronică de carte

logo-revista-teatrala-radioVezi și: Arhiva rubricii Cartea de teatru

costintuchilaCARTEA DE TEATRUbeckett,cartea de teatru rtr,editura nemira,emigrant,Familia din Rivoli 18,george banu,marcel proust,parisul personal,răzvana niță
de RĂZVANA NIȚĂ Parisul personal: Familia din Rivoli 18 de George Banu, fotografii de Mihaela Marin, București, Editura Nemira, 2016  Un mărturisit fervent vizitator al anticariatelor lumii şi în special a celor pariziene, George Banu şi-a constituit în timp o familie de personaje, portrete de femei şi bărbaţi din vremuri şi...