Cronică de teatru de RĂZVANA NIȚĂ

cronica de teatru revista teatrala radio familia tot

Familia Tót de Örkeny István, regia: Victor Ioan Frunză, Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu” din București

Din dor şi grijă pentru tânărul Tót aflat pe front, mama, tata şi sora lui cad într-o capcană, să-i spunem a ospitalităţii desăvârşite. Cele mai nevinovate tabieturi ale tihnitei lor existenţe cotidiene sunt anulate de prezenţa Maiorului, cel care se află într-un sejur tămăduitor în acest ţinut învăluit într-o linişte „ca şi catifeaua neagră”. Maniile post-traumatice ale oaspetelui care detestă în egală măsură zgomotul şi liniştea, nu suportă să i se uite cineva peste umăr, dezaprobă lipsa de activitate, relaxarea şi tresaltă la fiecare geamăt suspect (vezi obiceiul pompierului Tót de a-şi întinde oasele), toate acestea deci, îi aruncă în epicentrul unui coşmar grotesc şi fără ieşire. 

imagine spectacol familia tot

Ajunşi la discreţia toanelor Maiorului, cei trei Tót se complac într-o mecanică sinonimă cu rutina şi alienarea. Râvna lor de a face cutii de carton, fără răgaz, cu entuziasm şi din ce în ce mai mare eficienţă aminteşte de Vremuri noi al lui Chaplin. Sub această gimnastică forţată, această instrucţie hilară, o tulburare hiperkinetică, crudă şi absurdă sunt înăbuşite liberul arbitru, comunicarea şi, de fapt, libertatea. În bucătăria invadată de cartoane pe care oaspetele atroce le porţionează cu din ce în ce mai febrilă îndemânare, familia Tót încearcă să ţină ritmul, să reziste în lagărul de celuloză. 

familia-tot centrul unesco

Victor Ioan Frunză construieşte cu abilitate şi tenacitate acest eşafod pe care sunt jertfite libertatea, personalitatea, individualitatea – un sacrificiu cu atât mai inutil cu cât fiul în numele căruia se face este ucis în război. E fascinantă maniera în care regizorul jonglează cu tonurile, gesturile semnificative, ritmul rostirii, proiecţiile, pentru a aduce totul în zona paroxismului, a lui „care pe care” sau „ori ori”. Din acel moment crima devine o simplă formalitate. 

familia tot regia v i frunza

Pentru o asemenea întreprindere ai nevoie de o distribuţie versatilă, inteligentă, cu bune intuiţii, mijloace remarcabile şi gust pentru performanţă. De această dată vorbim de efectivul de bază al „trupei lui Frunză”: George Costin, Sorin Miron, Nicoleta Hâncu, Adrian Nicolae, cărora li se alătură carismaticul Alexandru Ion. Farmecul şi veritabilul profesionalism al actorilor, inventivitatea mereu proaspătă a scenografei Adriana Grand, preţioasa obsesie a acestui regizor unicat pentru claritate în mesajul scenic, apetenţa pentru comic dar şi constanta undă de emoţie fac din fiecare spectacol Frunză un eveniment deopotrivă puternic, valoros şi insolit. 

Nu voi obosi să remarc că fundamentul acestor aventuri reuşite este echipajul ai cărui membri sunt acei „puţini aleşi” aflaţi în acelaşi timp şi la cârma strategică a proiectului dar şi umăr lângă umăr, la galere, în subpuntea acestui vas de croazieră având precizia unui crucişător. 

familia-tot-de-orkeny-istvan

Familia Tót, regia: Victor Ioan Frunză. Foto: Adriana Grand

Am rămas în minte cu inocenţa din glasul Nicoletei Hâncu arătând în zare („Ia uite!”), impasibilitatea încărcată de măşti şi traversată de gânduri a lui Sorin Miron (cel care reinventează travestiul, necăutând să semene, ci să fie), zâmbetul îngrozitor cuceritor al lui Alexandru Ion, balansul lui Adrian Nicolae între teluricul grobian şi fineţea chirurgicală a schimbării de mimică, nerăbdarea înfiorătoare, de copil răsfăţat al lui George Costin, ghilotinând cu patimă cartoane în care va fi ambalat aer. 

familia tot cronica de teatru razvana nita

La fundul cutiilor familiei Tót, ca şi în pliurile ascunse ale fiinţei noastre, speranţa se rostogoleşte haotic, agâţându-se cu disperare de ea însăşi. Pe răbdătoarea masă din lemn –  un măr din care cineva a muşcat cu poftă… Cortina!

Următorul spectacol cu Familia Tót va avea loc duminică, 10 mai 2015, la ora 19.00, la Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu” din București.

razvana nita

Răzvana Niță. Foto: Petre Lupu

logo revista teatrala radio

Alte articole de Răzvana Niță: Va fi ora exactă 

Quo Vadis, Marie…cronică de teatru

„Port doliul vieţii mele…”, cronică de teatru 

Cu seriozitate, despre umor, cronică de teatru

Sub semnul creativităţii, cronică de teatru

Mozart rulz, cronică de teatru

Conformism şi nonconformism sau Viaţa pe brânci şi aplauzele în picioare, cronică de teatru

Între istorie şi destin, cronică de teatru

Starea națiunii, la umbra salcâmului tăiat, cronică de teatru

Destine în majuscule, recunoştinţă minusculă, cronică de teatru

Eu, tu, noi…, cronică de teatru

Triaj, cronică de teatru

Înainte ca cenuşa să acopere totul, cronică de teatru

Drumul acesta… De ce?, cronică de teatru

Punctul mort, cronică de teatru

Stella… de la stea. Ca o boîte à musique… Blanche, cronică de teatru

Păsările, ca şi oamenii… visează să zboare, cronică de teatru

Instinctul fericirii, cronică de teatru

Dance me to the end of love

Istoria pe scenă

Seducţia vocilor şi actualitatea clasicilor, cronică de teatru radiofonic

Constantin Brâncoveanu – cu trei zile înaintea Învierii, cronică de teatru radiofonic

Tablouri într-o expoziţie, cronică de teatru radiofonic

Aventura care schimbă destine, cronică de teatru radiofonic

Moartea glumeşte până la capăt, cronică de teatru radiofonic

Taina întâmplării: Felix şi Pietro – Such a perfect day, cronică de teatru radiofonic

Între Mitică, prinţul mahalalei şi Hamlet, prinţul Danemarcei 

Teatru în grădină – Comedii, capriţuri, pamplezircronică de carte

Caragiale – între exces şi blestemul veşnicei actualităţi, cronică de carte

La umbra cireşilor în floare, despre actorul total, cronică de carte

Calul din piatră şi teatrul din pâine, cronică de carte

Există și întâmplări fericite 

Arhiva rubricii Spectator, ca la teatru de Răzvana Niță

logo revista teatrala radioVezi și: arhiva rubricii Cronica de teatru

costintuchilaCRONICA DE TEATRUAdrian Nicolae,adriana grand,alexandru ion,Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu”,Familia Tót de Örkeny István,george costin,nicoleta hâncu,Sorin Miron,victor ioan frunză,vremuri noi chaplin
Cronică de teatru de RĂZVANA NIȚĂ Familia Tót de Örkeny István, regia: Victor Ioan Frunză, Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu” din București Din dor şi grijă pentru tânărul Tót aflat pe front, mama, tata şi sora lui cad într-o capcană, să-i spunem a ospitalităţii desăvârşite. Cele mai nevinovate tabieturi ale tihnitei lor...