helmut sturmer expozitie spatii imaginare

„Talentul primit de sus nu se poate întoarce decât prin muncă”

Căldură, atmosferă prietenoasă, uimire, fericire și încantare. Iată câteva cuvintele care ar putea surprinde perfect atmosfera uneia dintre cele mai frumoase seri din cadrul Festivalului Național de Teatru și anume cea a expoziției lui Helmut Stürmer. Totul s-a desfășurat între pereții primitori ai Fundației Löwendal, fundație care se ocupă de valorificarea și producereahelmut sturmer foto silvia dumitrache sursa obsrvator cultural proiectelor culturare și artistice (de la teatru și până la arhitectură și pictură).

Anul acesta Fundația a găzduit, în cadrul FNT, o multitudine de fotografii și câteva elemente de decor ale celebrului scenograf, adevărate opere de artă, de o tenacitate și minuțiozitate aparte. Gândurile și ideile scenografului au fost adunate și prezentate pentru public într-un cadru intim și ambiental, chiar într-o adevărată poveste.

De cum intri pe poartă, o păpușă gigantică te întâmpina, invitându-te mai departe spre noi descoperiri. La parter, o mulțime de fotografii și machete ale unor spectacole și regizori celebri, începând cu Silviu Purcărete și Vlad Mugur până la regizori străini, cum ar fi Konstanze Lauterbach.

helmut sturmer papusi uriase foto sorin radu

Helmut Stürmer, Păpuși uriașe. Foto: Sorin Radu

Dar cea mai mare surpriză se află la etaj, într-o cameră foarte puțin luminată. Muzica ambientală de la parter, se oprește în momentul în care sunetele din camera obscură îi iau locul. Un scaun mare de fier, ce se mișcă înainte și-napoi, în mijlocul unei cuști imense tot de fier. Este surprinzător cum, aparent, un element al unui spectacol îți poate trezi un amalgam de sentimente și trăiri.

Contrar camerei obscure, într-o cameră alăturată se aude muzică de jazz. Pereții sunt acoperiți cu fotografii personale, pe birou este o cană de cafea și o scrumieră, iar lângă… un casetofon vechi, dar care încă funcționează. Biroul scenografului. Comod, liniștit și inspirațional.

helmut sturmer desen

Pe parcursul expoziției, relația oficială scenograf–public se transformă într-o relație de prietenie, relaxare și comunicare. O seară perfectă între prieteni și decoruri speciale, care va rămâne mult timp întipărită în mintea oricărui vizitator.

Elena Bâgiu

Anul III, Teatrologie, UNATC

 Foto Helmut Stürmer: Silvia Dumitrache, „Observator Cultural”.

Expoziția Helmut Stürmer, Spații imaginare va putea fi vizitată până joi, 30 noiembrie. Adresa Fundației Löwendal: Piaţa Gh. Cantacuzino, nr.1, București.

Ascultă emisiunea De la Arlechin – Metamorfozele spaţiului scenic, realizator: Crenguța Manea

Faust, regia: Silviu Purcărete, Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu. Scenografia și light design: Helmut Stürmer

costintuchilaFNT EXPOZIȚIIarlechin,camera obscură,casetofon vechi,elena bagiu,emisiune helmut sturmer,expoziție helmut sturmer,faust,jazz,light design,purcărete,spatii imaginare,talent
„Talentul primit de sus nu se poate întoarce decât prin muncă” Căldură, atmosferă prietenoasă, uimire, fericire și încantare. Iată câteva cuvintele care ar putea surprinde perfect atmosfera uneia dintre cele mai frumoase seri din cadrul Festivalului Național de Teatru și anume cea a expoziției lui Helmut Stürmer. Totul s-a desfășurat...