Cronică de teatru de RĂZVANA NIȚĂ

crima din strada lourcine cronica de teatru razvana nita

Crima din strada Lourcine de Eugène Labiche, regia: Felix Alexa, Teatrul Naţional ”I. L. Caragiale din Bucureşti 

O escapadă nevinovată. Lenglumé pleacă pe furiş (fără ca soţia să ştie) la banchetul foştilor absolvenţi de liceu. Se face praf (de la salată încolo nu îşi mai aminteşte nimic). Nimic grav totuşi (poate doar pierderea umbrelei cu cap de maimuţă ce-i aparţinea vărului Potard), până când eroul nostru descoperă un individ necunoscut în propriul dormitor, un tip care, în cele din urmă, se dovedeşte a fi un participant la scandaloasa petrecere aniversară, fostul coleg de liceu Mistingue.

crima din strada lourcine masa

Marius Manole, Raluca Aprodu, Istvan Teglaș

Dintr-o iniţiativă nevinovată a valetului, cei doi ”află” că noaptea trecută, în perioada cât li s-a rupt filmul, este foarte posibil, mai mult ca sigur, să fi comis împreună o crimă. De aici, isteria de a scăpa de probe şi de martori.

Miezul şi miza spectacolului de la Naţional reprezintă tocmai construirea acestei stări de panică. Astfel, pe fondul banal al unei mahmureli quasi-vinovate, se instalează ”fandacsia”, disperarea, se acumulează informaţii ucigătoare care le răpesc protagoniştilor orice urmă de raţiune şi calm. Şi apoi, ”fireşte, şi nimica mişcă”. Este teribilul joc al coincidenţelor care îi aruncă pe cei doi foşti colegi de liceu în tăvălugul unor acţiuni din ce în ce mai incredibile şi lipsite de sens pentru cei din jur.

marius manole istvan teglas

Marius Manole și Istvan Teglaș

Felix Alexa a lăsat deoparte statutul de comic bulevardier, suculent, agreabil al dramaturgiei lui Labiche şi a propus în schimb o temerară construcţie şi deconstrucţie a spaimei, a ieşirii din fire. Totul se petrece la limita halucinaţiei, devine monstruos, grotesc. Personajele traversează acest coşmar ce pare un thriller animat, o parodie horror. Mecanica robotică a mişcărilor, grimasele, playback-ul, febrilitatea gesturilor, sunt tot atâtea elemente care potenţează spectaculozitatea delirului.

Raluca Aprodu

Raluca Aprodu

Într-o scenografie insolită semnată de creativa Andrada Chiriac (nişe, trape, ferestre mascate, perdele – soluţii surprinzătoare), siluetele celor cinci actori (Marius Manole, Istvan Teglaş, Raluca Aprodu, Mihai Calotă şi Victor Ţăpeanu) se desenează cu eleganţă şi seducţie. Pe bagajul lor de expresivitate a mijloacelor, pe carisma lor, se construieşte spectacolul paranoiei. Practic, motorul şi combustibilul montării este permanenta echilibristică pe care cei doi pasibili de crimă o fac pe sârma subţire şi slab ancorată a riscului. Noi ştim că nu e nimic adevărat, că ei, de fapt, nu sunt nicio clipă în pericol, dar disperarea lor e contaminantă.

Marius Manole Mihai Calota

Marius Manole și Mihai Calotă

Jucată în cheia absurdului noir, farsa lui Eugène Labiche devine un ofertant pretext pentru a descoperi posibila teatralitate a simptomatologiei criminalităţii. Lenglume şi Minstingue nu se îndoiesc nicio clipă de vocaţia lor omicidiară descoperită şi împlinită după o noapte de beţie. Totul capătă un soi de comic cumplit, căci faptele degenerează pe măsură ce informaţiile se succed rapid iar catastrofa devine inevitabilă.

Marius Manole

Crima din strada Lourcine este o tentativă reuşită de spectacol cu premeditare, despre o întâmplare caraghioasă care ar putea oricând să se sfârşească prost. Temă de meditaţie: şi dacă – din diverse motive – în clipele în care nu ne amintim ce am făcut, în momentele în care ne părăsim propria conştienţă, îmbrăcăm mantia unor eroi străini de noi înşine, comitem fapte incredibile şi ne plimbăm ţanţoşi printr-un oraş învăluit în ceaţă, sprijinindu-ne vremelnic în umbrele cu cap de maimuţă? Sau dacă… altceva, şi mai şi?

Marius Manole tnb

Marius Manole. Fotografii de Florin Ghioca. Sursa foto: TNB

Următoarele spectacole: 15 februarie 2017, 16 februarie 2017, 1 martie 2017, Sala Atelier, ora 20.00.

razvana nita

Răzvana Niță. Foto: Petre Lupu

logo revista teatrala radio

Vezi: Arhiva rubricii Spectator, ca la teatru de Răzvana Niță

Alte articole de Răzvana Niță: Va fi ora exactă

Quo Vadis, Marie…cronică de teatru

„Port doliul vieţii mele…”, cronică de teatru

Cu seriozitate, despre umor, cronică de teatru

Sub semnul creativităţii, cronică de teatru

Mozart rulz, cronică de teatru

Conformism şi nonconformism sau Viaţa pe brânci şi aplauzele în picioare, cronică de teatru

Între istorie şi destin, cronică de teatru

Starea națiunii, la umbra salcâmului tăiat, cronică de teatru

Destine în majuscule, recunoştinţă minusculă, cronică de teatru

Eu, tu, noi…, cronică de teatru

Triaj, cronică de teatru

Înainte ca cenuşa să acopere totul, cronică de teatru

Drumul acesta… De ce?, cronică de teatru

Punctul mort, cronică de teatru

Stella… de la stea. Ca o boîte à musique… Blanche, cronică de teatru

Păsările, ca şi oamenii… visează să zboare, cronică de teatru

Instinctul fericirii, cronică de teatru

Exerciţii de rezistenţă cu Familia Tót, cronică de teatru

Et in Portugalia ego…, cronică de teatru

Cine iubeşte şi lasă…, cronică de teatru

Dance me to the end of love

Istoria pe scenă

Seducţia vocilor şi actualitatea clasicilor, cronică de teatru radiofonic

Constantin Brâncoveanu – cu trei zile înaintea Învierii, cronică de teatru radiofonic

Tablouri într-o expoziţie, cronică de teatru radiofonic

Aventura care schimbă destine, cronică de teatru radiofonic

Moartea glumeşte până la capăt, cronică de teatru radiofonic

Tectonica dansului, cronică de teatru

Ca degetele de la o mână, cronică de teatru

Cum se construieşte o cădere, cronică de teatru

Păsări de pradă, cronică de teatru

Liberă trecere către tine însuţi, cronică de teatru

Cum gestionezi o pleaşcă, cronică de teatru

Pe speaker, cronică de teatru

Povestiţi, povestiţi, tot va rămâne ceva, cronică de teatru

Taina întâmplării: Felix şi Pietro – Such a perfect day, cronică de teatru radiofonic

Între Mitică, prinţul mahalalei şi Hamlet, prinţul Danemarcei 

Teatru în grădină – Comedii, capriţuri, pamplezircronică de carte

Caragiale – între exces şi blestemul veşnicei actualităţi, cronică de carte

La umbra cireşilor în floare, despre actorul total, cronică de carte

Calul din piatră şi teatrul din pâine, cronică de carte

Din Paris, cu dragoste

Apartamentul personal – confesional și altar al prieteniei, cronică de carte

Caietul caietelor de regie, cronică de carte

Există și întâmplări fericite 

Şi mâna trup şi suflet se făcu, cronică de teatru 

La bâlci, cu capu-n jos, cronică de teatru

E pur si muove, cronică de teatru

Japonia – între viaţă şi artă, cronică de carte

Teatrul, această incredibilă metaforă a vieţii, cronică de carte

Când teatrul nu te mişcă, cronică de teatru

Dincolo de perete, cronică de teatru

Lecțiile „Lecției”, cronică de carte

Sfânta treime şi cele două jumătăţi, cronică de teatru

Când filmul – ca şi maioneza – se mai taie, cronică de teatru

Fascinaţia omului cu cap de perlă, cronică de teatru

Escrocherii sentimentale, cronică de teatru

Desprinderea din soare şi dreptul la eternitate, cronică de teatru

Dansând povestea, cronică de teatru

Locuri de joacă pentru adulţi, cronică de teatru

Scene din viaţa lui Gigel. Cu Gigi, cronică de teatru

Repetiţii generale, cronică de teatru

Vânare de vânt, cronică de carte

Pe muchia de cuţit a spectacolului, cronică de carte

Exerciţii de imaginaţie, cronică de carte

logo-revista-teatrala-radioVezi și: arhiva rubricii Cronica de teatru 

costintuchilaCRONICA DE TEATRUCrima din strada Lourcine,cronică de teatru rtr,eugene labiche,fandacsie,farsă,felix alexa,halucinatie,istvan teglas,Lenglume,marius manole,raluca aprodu,răzvana niță,spaimă,teatrul național bucurești
Cronică de teatru de RĂZVANA NIȚĂ Crima din strada Lourcine de Eugène Labiche, regia: Felix Alexa, Teatrul Naţional ”I. L. Caragiale din Bucureşti  O escapadă nevinovată. Lenglumé pleacă pe furiş (fără ca soţia să ştie) la banchetul foştilor absolvenţi de liceu. Se face praf (de la salată încolo nu îşi mai...