casting margareta faust teatrul national sibiu

Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu anunţă deschiderea înscrierilor pentru rolul Margaretei din spectacolul Faust în regia lui Silviu Purcărete.

faust margareta 2

Margareta, simbol al inocenţei şi al tinereţii în textul lui Goethe, este reprezentată în spectacolul lui Silviu Purcărete ca un personaj colectiv, iluzoriu, interpretat de şapte fetiţe. Aflat la cea de-a patra generaţie, ansamblul de Margarete urmează să fie schimbat în primăvara acestui an, fiind impusă o limită de vârstă pentru rol.

faust margareta 3

Acest apel se adresează fetelor cu vârsta cuprinsă între 8 şi 12 ani. Castingul va avea loc în data de 21 martie, de la ora 10.00, la sediul Teatrului Național din Sibiu, iar programarea la interviu se face prin e-mail la adresa teatru@sibfest.ro sau prin telefon la numărul 0722 305 090, persoană de contact Luminița Puiuleț. La interviu, candidatele vor avea de interpretat un cântec, preferabil în limba germană. Castingul se va desfășura în prezența coordonatorului corului din spectacolul Faust.

faust margareta 1

Considerat un spectacol de referinţă în istoria teatrului românesc și universal, Faust după Goethe, în regia lui Silviu Purcărete, se distinge prin viziunea regizorală şi complexitatea rolurilor prezentate în construcţia barocă stăpânită până la cele mai mici şi grăitoare detalii: decor şi light design de o impresionantă forţă evocatoare, costume provocator sugestive, elegante sau burleşti, muzică antrenantă sau copleşitoare cu efecte sonore adecvate acelei ambianţe funambuleşti, proiecţii video ingenios şi convingător articulate în arhitectura întregului demers scenic creat monumental prin jocul actorilor în hala de la „Fabrica de cultură”. Spectacolul a avut premiera în 2007, în cadrul Programului „Sibiu – Capitală Culturală Europeană 2007”, fiind prezentat mai apoi inclusiv în selecţia oficială a Festivalului Internaţional de la Edinburgh.

logo revista teatrala radioVezi: Pactul lui Purcărete, cronică de Ani Bradea la spectacolul Faust

Arhiva Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu 

Arhiva rubricii Casting 

costintuchilaCASTINGani bradea,fabrica de cultura,margareta faust,silviu purcărete,teatrul național sibiu
Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu anunţă deschiderea înscrierilor pentru rolul Margaretei din spectacolul Faust în regia lui Silviu Purcărete. Margareta, simbol al inocenţei şi al tinereţii în textul lui Goethe, este reprezentată în spectacolul lui Silviu Purcărete ca un personaj colectiv, iluzoriu, interpretat de şapte fetiţe. Aflat la cea...