faust la tvr 2 silviu purcarete

La cinci ani de la participarea în selecţia oficială a Festivalului Internaţional de la Edinburgh (2009), în seara zilei de luni, 25 august 2014, cu începere de la ora 20.00, Casa de Producţie TVR a iniţiat difuzarea pe TVR 2 a spectacolului Faust de J. W. Goethe, în regia lui Silviu Purcărete.  

Spectacolul produs de Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu a fost înregistrat de SRTV în cadrul ediţiei a XV-a a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu. Regia: Silviu Purcărete. Traducere de Şt. Augustin Doinaş. Decorul şi light design: Helmut Stürmer. Costumele: Lia Manţoc. Muzica originală: Vasile Şirli. În distribuţie: Ilie Gheorghe (Faust), Ofelia Popii (Mefisto). Regia de televiziune: Silviu Jicman.

Faust_Foto C TNRS - Paul Baila

Faust. Foto: Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu

Un reper important al teatrului românesc de după ’89, producţia Teatrului Naţional „Radu Stanca” din Sibiu contribuie semnificativ la promovarea valorilor culturale naţionale. Acest lucru a fost confirmat atât prin premiile obţinute, cât şi prin turneele întreprinse: premiul pentru cea mai bună interpretare feminină într-un rol principal (Ofelia Popii) şi premiul pentru cea mai bună scenografie (Helmut Stürmer) la Gala UNITER din 2008, participarea la Festivalul Goethe de la Frankfurt în 2008 şi în selecţia oficială a Festivalului Internaţional de la Edinburgh în 2009, Premiul Herald Angel Award 2009, Premiul de Excelenţă al Galei UNITER din 2010, participarea extraordinară de la Bruxelles din anul 2011, ce l-a avut ca invitat de onoare pe Preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, precum şi invitaţia primită în cadrul Programului Maribor Capitală Culturală Europeană 2012.

spectacol-teatrul-national-sibiu-faust-goethe-purcarete

Seara de 25 august va fi cu siguranţă o sărbătoare a Teatrului Românesc, un prilej pentru publicul larg de a vedea această producţie impresionantă sau un prilej de revedere prin intermediul micului ecran pentru toţi cei care au avut posibilitatea să vadă spectacolul la Sibiu în ultimii ani.  

Daniela Plopeanu

     PR, Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu

costintuchilaTEATRU TVfaust silviu purcarete,goethe,ilie gheorghe,ofelia poii,silviu jicman,st aug doinaș,tvr 2,vasile șirli
La cinci ani de la participarea în selecţia oficială a Festivalului Internaţional de la Edinburgh (2009), în seara zilei de luni, 25 august 2014, cu începere de la ora 20.00, Casa de Producţie TVR a iniţiat difuzarea pe TVR 2 a spectacolului Faust de J. W. Goethe, în regia...