Amintiri picante, rubrică de DINU GRIGORESCU

amintiri picante dinu grigorescu febra autografelor rev teatrala radio

rubrica amintiri picante revista teatrala radio dinu grigorescuSunt şi eu scriitor, am şi eu dreptul (obligaţia) de a oferi autografe. Nu ca fotbaliştii, pe tricouri şi baloane, ci pe cărţi. Baloanele mele de săpun! Tricoul meu este prima pagină, unde apare tipărit numele autorului şi titlul cărţii. Dar se poate utiliza şi a doua pagină unde se repetă titlul cărţii şi numele autorului. Simbol al celebrităţii, autograful exprimă laconic sau mai prolix, sentimentele autorului faţă de persoana care cumpără cartea sau o primeşte gratuit: se oferă, de regulă, în ziua de lansare (pot fi mai multe lansări, la târguri, librării sau biblioteci) când autorul – scăpat de povara cărţii sale – se eliberează de stres, trăind o clipă de fericire. Cu cât autorul este considerat mai genial, mai important decât altul, fireşte, creşte atât tirajul cât şi tapajul autografelor. E mare lucru pentru unii cititori să aibă în bibliotecă o carte şi în carte grafia autorului. Amintirea timpurilor trecute.

febra autografelor dedicatii pe carte

Mă documentez. Observ că scriitorii prieteni îşi dau cărţile şi autografele unul altuia, e ca un du-te-revino  al respectului literar, al amiciţiei cordiale etc., etc. Micile tiraje de carte, de 300 la 500, ar trebui să sporească valoarea autografelor după un principiu simplu!, ce e rar e valoros. Nu orice mare scriitor face parte dintr-un partid la putere, dintr-o echipă literară, dintr-o juntă culturală, majoritatea dintre noi trăim şi scriem la limita supravieţuirii, apăsaţi şi de neputinţa noastră – şi a limbii – de a ne integra în marea, super-culturala Europă, cu alte cuvinte suntem provinciali, la o cultură cotată second-hand a fi un autor first-class ţine de o religie, de o şansă fantastică, de marketing. Mediocra ministreasă propulsată de apariţiile la televiziuni într-o madonă a spiritului românesc mi se pare un argument plauzibil şi de luat în consideraţie la desenarea scărilor în ierarhia literară a momentului. Asist la o lansare de succes. Are loc în mansarda de la Cărtureşti. Atât de departe mă situez de boema culturală şi de geografia lansărilor încât greşesc locaţia şi mă duc lângă restaurantul ”Capşa“, la cealaltă librărie Cărtureşti, de unde aflu adresa locaţiei care mă interesa: mansarda de lângă Cinematograful ”Patria“. Ce păcat! Am pierdut lansarea. Discursurile sunt pe sfârşite. Titlul cărţii lansate total neinteresant, dar se pare că povestirile tipărite de una din cele mai prestigioase edituri din România începutului de secol 21, unde funcţionează ca filtru un simpatic mare critic literar, constituie garanţia valorii intrinsece a tânărului autor, care se destăinuie cititorilor săi cu emoţie. Nu stau la autografe. Mă simt un intrus. La Librăria ”Mihail Sadoveanu” îşi lansează opera un politician. Public mult. Tiraj mare. Scriitorul politic – mă uit atent încorsetat de armata fanilor – scrie, jovial, numele său, caligrafic, apetisant pentru colecţionar.

librarie lansare carte

Eu n-am harem şi îmi înşel soţia numai cu scrisul care mă acaparează total. Tot mai adânc mă domină sentimentul timpului furat vieţii de familie şi rezultatele abia acum le constat, primesc reproşuri tardive, bobârnace meritate. Evident primul autograf de pe prima mea carte, apărută foarte târziu, când mulţi colegi de generaţie se aflau în Panteon, s-a adresat soţiei mele şi mamei mele. Ambele autografe forţate sentimental, la o nouă lectură îmi displac. Refac cu stiloul care are altă cerneală decât pixul iniţial. Realizez că nu numai cărţile sunt perfectibile în timp dar şi autografele. Dau autografe celor care au trudit la carte. Directorului editurii, plictisit de cărţi, colaboratorilor, cu afecţiune şi mulţumiri calde. Am umor gri. Personalizez (am oroarea repetiţiei şi a locului comun). Astfel, domnului de la munte care mi-a facilitat cazarea într-o vilă şi distinsei sale soţii din Azuga, le doresc, ambilor, ”viaţa lungă în turism, pârtie fericită, să urcaţi pe cărările prosperităţii!“ Giurgiuveanului, prieten de vreme rea, îi urez multă fericire în viaţă. Realizez că eu nu voi mai fi, dar cartea mea va supravieţui în biblioteci publice şi private. Directorului B. de la Biblioteca Judeţeană Prahova – excelent amfitrion cultural – i-am scris din toată inima, dar nu mai ştiu ce. Mă adresez lapidar, sintetic.

Autografe, autografe, dau, dar le şi primesc. Recitesc gândurile unor confraţi despre mine – ”excelentului dramaturg“, ”bunului coleg“. Mă bucură excelenţa confirmată de un coleg mai mult decât orice altceva. Iată o carte a colegului T. P., trecut în lumea umbrelor ilustre, cartea lui – cărămidă – conţine zece piese excepţionale, cu mult succes la critică şi la public, în deceniul opt al veacului trecut. Îmi scrie cu căldură: ”Dragă prietene, îţi ofer acest ort de hârtie proastă, că tu eşti unul dintre puţinii care pot să înţeleagă exact câtă muncă este prinsă în interiorul lui. Aştept cu interes şi sinceră emoţie primul tău volum…”

Dinu Grigorescu

Dinu Grigorescu

Grafică de Costin Tuchilă

Alte articole de Dinu Grigorescu: Teodor Mazilu și păcălirea cenzurii, la rubrica Portrete

Dinu Kivu, un „Crai de Curtea-Veche“ autentic, la rubrica Portrete

Satira totalitarismului crepuscular: Tudor Popescu, cel mai jucat și important comediograf al anilor ’80, la rubrica Portrete

Poveste incredibilă. Cum am rămas pe scena vieții de Dinu Grigorescu, la rubrica Amintiri picante

logo revista teatrala radioArhiva rubricii Portrete

costintuchilaAMINTIRI PICANTEamintiri,autograf pe carte,baloane de sapun,Biblioteca Judeţeană Prahova,caligrafic,capsa,Cărtureşti,dedicatie,dinu grigorescu,dramaturgi români,harem,La Librăria ”Mihail Sadoveanu”,tabletă,teodor mazilu
Amintiri picante, rubrică de DINU GRIGORESCU Sunt şi eu scriitor, am şi eu dreptul (obligaţia) de a oferi autografe. Nu ca fotbaliştii, pe tricouri şi baloane, ci pe cărţi. Baloanele mele de săpun! Tricoul meu este prima pagină, unde apare tipărit numele autorului şi titlul cărţii. Dar se poate utiliza...