festival francofon amifran

Fidel unei promisiuni făcute acum 23 de ani, Festivalul Internaţional de Teatru Tânăr Francofon reuneşte, şi anul acesta, pe scena mare a Teatrului Clasic „Ioan Slavici” din Arad, mai bine  de 200 de liceeni din România, Franţa, Italia, Rusia, Bulgaria şi Polonia.

Contextul internaţional – din păcate altul, mult mai grav decât cel al „crizei gripei aviare” din  2006 –, a descurajat drastic participarea unor invitaţi tradiţionali precum Cehia, Spania, Austria, Canada, Serbia, Ungaria sau Belgia.

Amifran

Şi totuşi festivalul propune 22 de spectacole în majoritatea lor  din oraşele din România unde atelierele de teatru licean francofon se încăpăţânează să  nu obosească. Emulaţia şi atracţia irezistibilă a fenomenului AMIFRAN aduce la întâlnirea autumnală arădeană liceeni din Bucureşti (două trupe), din Constanţa, Slobozia, Târgu Jiu (3 trupe), din Iaşi, Huedin, Cluj-Napoca, Dej, Bistriţa, Baia Mare, Sighetu Marmaţiei şi, în premieră la Arad, pe cei de la Liceul „Ioan Slavici” din Panciu. Dimensiunea internaţională e dată de prezenţa unor trupe din Lyon, Sofia, Catania, Lodz şi Moscova.

Festivalul se va desfăşura în nota lui obişnuită ce presupune, în afară de prezentarea, respectiv vizionarea spectacolelor, şapte sesiuni de dezbatere a prestaţiilor scenice ale liceenilor francofoni, 14 ateliere de teatru conduse de profesionisti francofoni, un spectacol al atelierelor, un concurs spectacol pe tema dramaturgiei franceze (anul acesta la loc de cinste va fi Boris Vian şi piesa sa L’Équarrisage pour tous), o expoziţie de fotografii (Dincolo de cortină). Şi tot ca de obicei, un grup de elevi ai Colegiului Naţional „Moise Nicoară” din Arad va redacta cotidianul festivalului, „Girouette de la nuit”.

amifran spectacol

„Amifranii” vor performa în mai multe reprize. Sâmbătă 24 octombrie 2015, ora 20.30, generaţiile 2011, 2012, 2013, acum studenţi sau masteranzi la Cluj, Bucureşti şi Timişoara, vor relua unul dintre cele mai longevive  spectacole ale Amifran-ului, Au revoir, à la prochaine!, pe care îl vor dedica regizorului francez Alain Sabaud, care a montat patru spectacole în coproducție cu teatrul arădean  între anii 2008–2012 şi care ne-a părăsit în vara aceasta.

Marţi, 27 octombrie 2015, de la ora 14.00 va avea loc spectacolul La petite ONU de Jean-Michel Ribes, premiat la Festivalul „Maski” din Moscova (decembrie 2014) precum şi  la Festivalul de Teatru Licean Francofon de la Pecs (2015). Cei interesaţi vor putea urmări ultima producţie a amifranilor, Auto-psy  de petits crimes innocents după texte de Gérald Gruhn şi Vasile Leac, miercuri, 28 octombrie 2015, de la ora 20.00, o reprezentaţie pe care amifranii o aşteaptă cu mari emoţii pentru că în sală vor fi prezenţi şi cei doi autori. De altfel, Gérald Gruhn s-a oferit să conducă, în mod benevol, un atelier de producere de text (Inventer des mots) pentru elevii francofoni cu înclinaţii literare.

Această a XXIII-a ediție a fost posibilă datorită  sprijinului financiar al Consiliului Municipal Arad și al Centrului Municipal de Cultură, al Consiliului Județean Arad și al Centrului Cultural Județean, al Ambasadei Franței la București și al Organizației Internaționale a Francofoniei.

Program AMIFRAN

logo revista teatrala radioArhiva rubricii Festivaluri

costintuchilaFESTIVALURIamifran,boris vian,Festivalul Internaţional de Teatru Tânăr Francofon,L'Équarrisage pour tous,moise nicoară,teatrul ioan slavici arad
Fidel unei promisiuni făcute acum 23 de ani, Festivalul Internaţional de Teatru Tânăr Francofon reuneşte, şi anul acesta, pe scena mare a Teatrului Clasic „Ioan Slavici” din Arad, mai bine  de 200 de liceeni din România, Franţa, Italia, Rusia, Bulgaria şi Polonia. Contextul internaţional – din păcate altul, mult mai...