Cronică de festival de MARIANA CIOLAN

livada de visini teatrul regina maria oradea cronica mariana ciolan

Un festival de mare tradiție în cultura orădeană și națională, Săptămâna de teatru scurt, precum și noul concept care înglobează de trei ani această manifestare într-o mai largă îmbrățișare a artei spectacolului și o deschidere internațională, Festivalul Internațional de Teatru Oradea (FITO) se află în suferință anul acesta, cu un profil dictat de lipsuri pecuniare și neputințe ale diriguitorilor locali. Pentru că autoritățile tutelare din oraș nu au mai contribuit la acoperirea bugetului estimat pentru festival, organizatorii, începând cu directorul teatrului și al festivalului, actorul Daniel Vulcu, au făcut eforturi uriașe spre a contracara această situație deloc plăcută, dar numărul spectacolelor din festivalul-concurs, cum arată cu justificată mâhnire și în caietul-program acela care a înfăptuit selecția, criticul de teatru și profesorul Mircea Morariu, a trebuit să fie redus aproape la jumătate, iar bună parte dintre spectacolele invitate în afara concursului (din țară ori din afară), conform unui program conceput din timp, nu vor mai ajunge în fața publicului orădean și al invitaților Teatrului „Regina Maria”, inițiatorul și gazda festivalului. Un festival emblematic pentru viața culturală a orașului, care a contribuit desigur la desemnarea acestuia ca loc de desfășurare în 2016 a Galei UNITER, un festival pe care orădenii au dovedit că îl merită din plin.

cehov livada de visini

De altfel, adeziunea publicului la acest veritabil eveniment cultural al orașului, bucuria lui nedisimulată s-a putut simți încă de la deschiderea prezentei ediții. Pe scena mobilă din fața clădirii de patrimoniu a teatrului, el a vibrat din nou la unison (spun a vibrat cu gândul și la decibelii în chestiune), reconfirmând succesul de-acum național i-am putea spune al spectacolului-concert inspirat de Leonce și Lena de Georg Büchner, în viziunea regizorului Mihai Măniuțiu și a Adei Milea, unde își dau măsura înzestrării lor actoricești și vocale o bună parte dintre actorii orădeni. Aceeași incitantă invitație de recitire a clasicilor se remarcă în cele două premiere prin care gazdele onorează festivalul de anul acesta, spectacolul cu Livada de vișini, de Cehov, în direcția de scenă a lui Alexandru Dabija, prezentat la început, și musicalul (gen devenit și el o frumoasă tradițe orădeană cu notabile succese în ultimele stagiuni) Omul din La Mancha de Dale Wasserman, în regia lui Korcsmaros György (semnatarul atât de apreciatului Scripcarul pe acoperiș) , programat ca spectacol de gală în încheierea festivalului.

livada de visini alex dabija oradea

Fidel convingerii (mărturisite public), anume că „omul e o ființă absolut ridicolă în univers”, Alexandru Dabija aduce pe scena orădeană un spectacol prin care caută să redimensioneze valențele din piesa pe care Cehov însuși o numește comedie. O comedie care din start are izul amar al unui ce subiacent din care nasc infuzii mai tari ori mai eterate de grotesc, un aer buf, pigmentat însă cu glume și motive ce dezvăluie tente mai sumbre frizând absurdul, de tip ionescian bunăoară, recognoscibil din alte zone în universul de creație al acestui regizor animat de un rar simț al ludicului. Livada de vișini, în cadrul scenografic la a cărui împlinire au colaborat Florina Belinda și Ianis Vasilatos, anunță de cum intri în sală un amestec ce se va potența permanent în spectacol între un plan real, cu precisă trimitere a acelor scaune în așteptare, la față de cortină, chiar la actul teatral, și altul simbolic, fără echivoc semnalat de păpușa-clovn care odihnește pe unul dintre aceste jilțuri. Sunt obiecte evocate prin text și recognoscibile prin experiența noastră cotidiană care însă arată straniu grație unui amănunt sau unei poziționări… suprarealiste, așa cum este canapeaua fără picioare. Și aceeași pendulare între real și supranatural este marcată de unele elemente ale costumelor.

livada de visini 2

După momentul „clasic cehovian” al așteptării lui Lopahin de la început (poate mai lipsit de tensiunea scontată sub imperiul emoțiilor de premieră), impresia unei lumi dominate de haos, o lume necotrolată se dezvăluie treptat, amețitor, într-un ritm sufocant, care poate contraria spectactorul obișnuit cu tihna meditațiilor acestui text, cu acele pauze care prevalează în istoria mai mult decât centenară a piesei. Aici totul se desfășoară trepidant, personajele-cheie cad lesne pradă unor stări paroxistice, de la Varia, pregnant conturată de Anda Tămășanu ca o erinie casnică, ce îi fugărește pe cei care nu îi sunt pe plac, vrând parcă să alunge, neputincioasă însă, propriile iluzii deșarte și frustrări prea mult înăbușite, până la Ranevskaia, pendulând între stări nevrotice contradictorii și o abulie ce o poate cuprinde în iureșul gălăgios al celorlalți, cu nu puține bune momente realizate de valoroasa actriță Ioana Dragoș Gajdo. Există în spectacol trimiteri la nebunia contemporană, la această lume care gonește online și aievea, decelabile și în acel aspect de nasty girl al Aniei (pentru a cărei caracterizare se străduiește Denisa Vlad) sau în scena finală dominată, în fundal, de un imens cod de bare supradimensionat, care ne aduce aminte de însăși observația cehoviană „Toată Rusia este livada de vișini” și, firește, de atotînstăpânita și devoratoarea societate de consum. Și există grație aceluiași spirit ludic, mereu viu al regizorului, chiar trimiteri la unele motive din propria creație, ca semne ale unei ticăloșii, ale unei josnicii care mânjește lumea de azi, de ieri, dintotdeauna, care se dovedește preocupantă pentru domnia sa. Ele pot șoca spectatorul care ar dori să se răsfețe în fotoliul din stal, în propriul confort preconceput, dar nu îl vor alunga din sală, căci suflul creației autentice învăluie acest demers scenic care are nu puține date să trezească întrebări despre noi, despre ceilalți, despre lume și despre artă.

livada de visini fito 2015

Livada de vișini. Fotografii de Remus Toderici

Spectacolul este realizat pe baza unei traduceri semnate de Elisabeta Pop, fost secretar literar chiar la teatrul orădean, text completat acum, la cererea regizorului cu o scenă dominată de Firs care lipsea din volumul semnat de domnia sa, dar care îi servea acestuia pentru împlinirea acestei viziuni asupra universului uman deloc edulcorat din piesa cehoviană. Asta mă duce cu gândul în anul 2002, la Festivalul Cehov de la Iași. Am văzut acolo, prezentat de Teatrul Dramatic din Moscova, un spectacol cu Trei surori realizat cu prima variantă a piesei, cea mai „dură” (opinează specialiștii), aceea care, de obicei nu intră în atenția directorilor de scenă. Reprezentația din deschiderea festivalului orădean cu Livada de vișini a arătat o trupă cu mare poftă de joc, evident cucerită de propunerea acestui regizor cu care majoritatea actorilor acum se întâlneau prima dată, evident dornică să o treacă rampa cu bine. Am apreciat, pe lângă partiturile deja menționate, evoluția lui Petre Ghimbășan, a cărui experiență a dat o tentă personală în conturarea moșierului Pișcik, dar și pe aceea a tânărului George Dometi, construind coerent, atent la amănunte și la nuanțe personajul studentului întârziat Petea, grija lui Pavel Sîrghi de a nu depăși măsura pentru a ni-l înfățișa pe „omul nou”, Lopahin, deși scena beției după ce a cumpărat la licitație livada pare cumva îngroșată. Richard Balint, în rolul Gaev (acela care la premiera absolută din 1904, la Teatrul de Artă din Moscova era întrupat de Stanislavski), ne-a oferit încă un prilej să remarcăm instinctul lui actoricesc excepțional, să aplaudăm construcția unui personaj consecvent în nepăsarea, delăsarea, ridicolul și chiar infantilismul lui, o emblemă a unei lumi care a strălucit probabil cândva, dar acum își privește neputincioasă propria degenerare.

De luni, 21 septembrie 2015, în fața unui juriu de critici și a aceluiași entuziast public, începe festivalul-concurs. Acesta aduce în Sala mare a teatrului orădean, la Casa de Cultură și în câteva spații neconvenționale șapte spectacole din Arad, Satu Mare, Cluj-Napoca, Râmnicu Vâlcea, Oradea și București. Vom reveni cu impresii.

logo revista teatrala radioCronici, reportaje și interviuri de Mariana Ciolan:

 Pălăria florentină

„Solitaritate”, un strigăt contemporan

„Blackbird” la UnTeatrumariana ciolan

Teatrul Tineretului în turneu la Bucureşti

„Titanic Vals” deschide anul teatral la „Odeon”

„Construim poduri, trecem graniţe”…

Adrian Roman: „Prin spectacole de calitate, încercăm să menținem sincronismul european al Teatrului din Râmnicu Vâlcea”

Sincronism european, cronică la spectacolul O poveste ciudată cu un câine la miezul nopţii

Strălucire și sens, cronică la spectacolul Cabaret

Lucian Vărșăndan: „Creșterea trupei Teatrului German din Timișoara este principalul nostru obiectiv”

Annie Muscă: „O lună dedicată unei actrițe inconfundabile”

Spre lumea largă… 

Shakespeare al tuturor

Cei doi Richard…

FITS 2014. Flash – Începutul

FITS 2014. Flash – Orașul pe scenă

FITS 2014. Flash – Omul-spectacol

FITS 2014. Flash. Bursa de spectacole – construind viitorul

Amintiri cu actori, amintiri despre actori: George Constantin

Annie Muscă – biograful și personajele sale

Mircea Cornișteanu: „Robert Wilson vorbește o altă limbă teatrală, pe care nici noi, nici alții nu o cunoaștem”

Eveniment: „Rinocerii” la Teatrul Naţional din Craiova

Saviana Stănescu pe scena Teatrului Odeon – interviu

Festivalul Internaţional de Teatru de la Oradea se deschide cu „Muzicanţii din Bremen”

Orădenii în festival

Premieră la Întâlnirile Internaționale de la Cluj-Napoca

Moartea pentru patrie sau râsu-plânsu… la bloc

Pledoarie pentru teatru

Aniversare Ștefan Mihăilescu-Brăila

Aniversarea a 10 de ani de audiții la Majestic

Bocsárdi László: „Dacă un spectacol de astăzi este și poetic, nu se strică teatrul”, interviu

Aura Corbeanu: „«Clipe de viață», un omagiu adus de artiști importanți din România colegilor lor”, interviu

„Adunarea păsărilor” la Teatrul „Țăndărică”

La Teatrul Excelsior, in focus: tinerii, cronică de teatru

Lucian Vărșăndan: „«Bremen», un spectacol în viziune ludică”, interviu

Constantin Chiriac: „Noi suntem aici pentru dialog”, reportaj

Școlile și academiile de teatru împreună, cronică de festival

Un spectacol-eveniment: „Dialog imaginar cu Anton Pann” de Pușa Roth

Ecouri FITS 2015, cronică de festival

Spectacolul-lectură la Teatrul „Nottara” – interviu cu Mădălina Negrea

Doina Lupu: „Gala Tânărului Actor – HOP 2015, o ediție cu multe noutăți”, interviu

Mircea M. Ionescu: „Există dramaturgie română. Trebuie doar să fie citită”, interviu

Luminița Puiuleț despre „Antisocial” și alte proiecte teatrale ale studenților sibieni

Alexandru Darie: „«The Bach Files», o poveste despre iubire și căutarea de sine”, interviu

Gala Tânărului Actor HOP în primele zile, reportaj

În căutarea actoriei în stare pură…, cronică de teatru

„Mai tare decât moartea e iubirea”, recital Emil Boroghină la Tel Aviv, interviu

Lucian Vărșăndan despre „Fuchsiada”, interviu

Petru Hadârcă: „Ne propunem să continuăm proiectul de teatru românesc pe ambele maluri ale Prutului”, interviu

logo revista teatrala radio

Vezi: Arhiva rubricii Cronică de festival

costintuchilaCRONICĂ DE FESTIVALalexandru dabija,cehov,festival teatru oradea,FITO 2015,leonce si lena,livada de viisini,lopahin,mariana ciolan,teatrul regina maria oradea
Cronică de festival de MARIANA CIOLAN Un festival de mare tradiție în cultura orădeană și națională, Săptămâna de teatru scurt, precum și noul concept care înglobează de trei ani această manifestare într-o mai largă îmbrățișare a artei spectacolului și o deschidere internațională, Festivalul Internațional de Teatru Oradea (FITO) se află în...