Interviu realizat de MARIANA CIOLAN

Festivalul Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași interviu cu Oltita Cintec

Timp de opt zile festivalul reunește peste 400 de artiști reprezentând 24 de companii teatrale din România și din alte douăsprezece țări, așa încât publicul fidel teatrului, numeroșii invitați români și străini vor putea vedea mai bine de treizeci de spectacole. După un prolog prin spectacolul-concert Apolodor realizat de Ada Milea la Teatrul Național din Cluj-Napoca, festivalul s-a deschis cu premiera teatrului-gazdă cu Pisica verde de Elise Wilk, în regia lui Bobi Pricop, artist asociat anul acesta la FITPTI.

Festivalul International de Teatru pentru Publicul Tanar 2015 program

Organizat de Teatrul pentru copii și tineret „Luceafărul”, la cea de-a VIII-a ediție, cu genericul Focus: Tânărul artist român, festivalul a fost gândit și se desfășoară sub semnul aniversării celor șase decenii și jumătate de la înființarea Teatrului de păpuși din Iași, aniversare ce a marcat, de altfel, întreaga activitate artistică și culturală a instituției de spectacol din acest an. Teatrologul Oltița Cîntec, directoarea teatrului și a festivalului, ne oferă aici câteva repere.

logo revista teatrala radioCronici, reportaje și interviuri de Mariana Ciolan:

 Pălăria florentină

„Solitaritate”, un strigăt contemporan

„Blackbird” la UnTeatrumariana ciolan

Teatrul Tineretului în turneu la Bucureşti

„Titanic Vals” deschide anul teatral la „Odeon”

„Construim poduri, trecem graniţe”…

Adrian Roman: „Prin spectacole de calitate, încercăm să menținem sincronismul european al Teatrului din Râmnicu Vâlcea”

Sincronism european, cronică la spectacolul O poveste ciudată cu un câine la miezul nopţii

Strălucire și sens, cronică la spectacolul Cabaret

Lucian Vărșăndan: „Creșterea trupei Teatrului German din Timișoara este principalul nostru obiectiv”

Annie Muscă: „O lună dedicată unei actrițe inconfundabile”

Spre lumea largă… 

Shakespeare al tuturor

Cei doi Richard…

FITS 2014. Flash – Începutul

FITS 2014. Flash – Orașul pe scenă

FITS 2014. Flash – Omul-spectacol

FITS 2014. Flash. Bursa de spectacole – construind viitorul

Amintiri cu actori, amintiri despre actori: George Constantin

Annie Muscă – biograful și personajele sale

Mircea Cornișteanu: „Robert Wilson vorbește o altă limbă teatrală, pe care nici noi, nici alții nu o cunoaștem”

Eveniment: „Rinocerii” la Teatrul Naţional din Craiova

Saviana Stănescu pe scena Teatrului Odeon – interviu

Festivalul Internaţional de Teatru de la Oradea se deschide cu „Muzicanţii din Bremen”

Orădenii în festival

Premieră la Întâlnirile Internaționale de la Cluj-Napoca

Moartea pentru patrie sau râsu-plânsu… la bloc

Pledoarie pentru teatru

Aniversare Ștefan Mihăilescu-Brăila

Aniversarea a 10 de ani de audiții la Majestic

Bocsárdi László: „Dacă un spectacol de astăzi este și poetic, nu se strică teatrul”, interviu

Aura Corbeanu: „«Clipe de viață», un omagiu adus de artiști importanți din România colegilor lor”, interviu

„Adunarea păsărilor” la Teatrul „Țăndărică”

La Teatrul Excelsior, in focus: tinerii, cronică de teatru

Lucian Vărșăndan: „«Bremen», un spectacol în viziune ludică”, interviu

Constantin Chiriac: „Noi suntem aici pentru dialog”, reportaj

Școlile și academiile de teatru împreună, cronică de festival

Un spectacol-eveniment: „Dialog imaginar cu Anton Pann” de Pușa Roth

Ecouri FITS 2015, cronică de festival

Spectacolul-lectură la Teatrul „Nottara” – interviu cu Mădălina Negrea

Doina Lupu: „Gala Tânărului Actor – HOP 2015, o ediție cu multe noutăți”, interviu

Mircea M. Ionescu: „Există dramaturgie română. Trebuie doar să fie citită”, interviu

Luminița Puiuleț despre „Antisocial” și alte proiecte teatrale ale studenților sibieni

Alexandru Darie: „«The Bach Files», o poveste despre iubire și căutarea de sine”, interviu

Gala Tânărului Actor HOP în primele zile, reportaj

În căutarea actoriei în stare pură…, cronică de teatru

„Mai tare decât moartea e iubirea”, recital Emil Boroghină la Tel Aviv, interviu

Lucian Vărșăndan despre „Fuchsiada”, interviu

Petru Hadârcă: „Ne propunem să continuăm proiectul de teatru românesc pe ambele maluri ale Prutului”, interviu

„Omul din La Mancha” – celebrare pe scena FITO, interviu cu actorul Daniel Vulcu

Tragos – „un festival al iubirii de teatru”, interviu cu criticul de teatru Doru Mareș

Festivalul Tânăr de la Sibiu, interviu cu Adrian Tibu

logo revista teatrala radio

Vezi: Arhiva rubricii Interviu

 

costintuchilaINTERVIUFestivalul International de Teatru pentru Publicul Tanar 2015,interviu rtr,mariana ciolan,oltița cîntec,pisica verde,teatrul luceafarul
Interviu realizat de MARIANA CIOLAN Timp de opt zile festivalul reunește peste 400 de artiști reprezentând 24 de companii teatrale din România și din alte douăsprezece țări, așa încât publicul fidel teatrului, numeroșii invitați români și străini vor putea vedea mai bine de treizeci de spectacole. După un prolog prin...