festivalul national de teatru independent 2015

În perioada 2–8 noiembrie 2015, Bucureștiul devine scena principală a teatrului independent din România. Timp de o săptămână, Festivalul Național de Teatru Independent va prezenta cele mai bune producții independente din țară.

Festivalul Național de Teatru Independent, ediția a treia (FNTi3), avându-l ca director artistic pe Vlad Logigan și organizat de Fundația Godot, își propune să aducă în prim plan spectacolele de calitate din zona independentă, subliniind necesitatea existenței și susținerii acestui fenomen teatral în România. Programul FNTi3 va reuni producții din București, Sibiu, Iași, Cluj, Oradea, Timișoara și Baia Mare, care vor putea fi urmărite atât în Godot Café-Teatru cât și în spațiile partenere din capitală: Teatrul Luni de la Green Hours, Unteatru, Teatrul de Artă din Bucureşti, Teatrul Elisabeta, În Culise (La Scena), Centrul de Teatru Educațional Replika, Teatrul Arte dell’ Anima și Teatrul Coquette.

afis fnti 2015

Ediția de anul acesta va prezenta atât spectacole ce participă la concurs, cât și montări din București sau din țară aflate în OFF ( în afara selecției de jurizare). Distincțiile acordate de către juriul festivalului, format din Ana Ciontea, Alexandru Mâzgăreanu și Monica Andronescu, vor fi oferite în cadrul Galei de Închidere a Festivalului din data de 8 noiembrie. Acestea vor avea ca scop principal susținerea în plan profesional a tinerilor artiști și dezvoltarea viitoarelor proiecte ale acestora. De asemenea, Constantin Cojocaru, directorul onorific al festivalului, va oferi la rândul său un premiu în cadrul festivității de închidere.

Festivalul va găzdui trupe din toată țara, având o selecție de 36 de spectacole, iar astfel, pe parcursul a șapte zile, publicul va avea ocazia să ia parte la cea mai mare manifestare națională a teatrului independent. Aceste evenimente vor fi subsumate scopului FNTi3 de a crea un mediu de comunicare între artiștii independenți din întreaga țară.

PROGRAM FNTi 2015

Informații despre spectacole și bilete pe fnti.ro.
Proiect cultural finanțat de Administratia Fondului Cultural Național și Centrul Cultural al Municipiului București ARCUB.

Parteneri Media: Hotnews, TANĂNANA, Radio România Cultural, Agerpres, Realitatea.net, Yorick.ro, Antena 1, LiterNet.ro, Zile și Nopți, Șapte Seri, BeWhere, Ziarul Metropolis, Publikon, Calendar Evenimente, IleanaAndrei.ro.

FNTi3: www.fnti.ro; office@fnti.ro; 0736 414 244.

logo revista teatrala radioVezi: arhiva FNTI

Arhiva rubricii Festivaluri

costintuchilaFNTIalexandru mâzgăreanu,ana ciontea,constantin cojocaru,festivalul national de teatru independent,godot cafe teatru,la scena,teatrul luni,unteatru
În perioada 2–8 noiembrie 2015, Bucureștiul devine scena principală a teatrului independent din România. Timp de o săptămână, Festivalul Național de Teatru Independent va prezenta cele mai bune producții independente din țară. Festivalul Național de Teatru Independent, ediția a treia (FNTi3), avându-l ca director artistic pe Vlad Logigan și organizat de Fundația Godot,...