FITS 2015

Au mai rămas 3 zile până la începerea celei de-a XXII-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, ce va avea loc în perioada 12–21 iunie 2015. Polonia și Grecia sunt reprezentate în acest an de cele mai importante producții și de cei mai mari actori naționali. 

Teatr Polski din Wrocław vine la Sibiu cu spectacolul care a fost declarat „Cel mai bun spectacol din Polonia” în anul 2013: Courtney love, realizat după un scenariu al cunoscutului dramaturg Pawel Demirski. Reprezentația va avea loc vineri, 19 iunie, ora 17.00, la Colegiul Naţional „Octavian Goga” – Sala de sport (112 bilete mai sunt disponibile).

Courtney Love_Natalia Kabanow

Courtney Love. Foto: Natalia Kabanow

Spectacolul combină imaginea carierei spectaculoase a trupei Nirvana cu realitatea industriei spectacolului din Polonia în anii ’90, când succesul – perceput ca unica opţiune demnă în viaţă – a fost întipărit în mentalitatea socială. Este o poveste muzicală bazată pe intrigi, limitări şi modalităţi triviale de construire a unei posibile cariere. Courtney Love – cea care a acompaniat cu loialitate marele succes al trupei Nirvana, fiind acuzată în acelaşi timp că a determinat prăbuşirea acestui grup – devine un simbol care accentuează în mod evident efectele negative ale unei realităţi capitaliste. Regia îndrăzneaţă a Monikăi Strzepka, dramaturgia intransigentă a lui Pawel Demirski şi cântecele nemuritoare ale trupelor Nirvana şi Hole, cântate live de actorii Teatrului Polski, fac ca acest spectacol să fie unul de neuitat.

Pawel Demirski a primit premiul revistei „Politica” (2010) „pentru dezvoltarea consecventă a proiectului teatrului critic. Pentru curajul de a vorbi mai mult și mai dur decât am vrea să auzim”. El este prezent la Sibiu și cu un spectacol-lectură, Diamantele sunt cărbuni care s-au pus pe treabă, în 18 iunie, ora 14.00, la Librăria Humanitas.

Cel mai mare actor al Poloniei, Andrzej Seweryn, își va demonstra măiestria într-un one man show pe texte de Shakespeare, în producția realizată de Arnold Szyfman Polish Theatre din Varșovia și prezentată marți, 16 iunie, ora 18.00, la sala Thalia (240 de bilete mai sunt disponibile). Andrzej Seweryn este unul dintre cei (doar) trei actori angajați ai Comediei Franceze care nu sunt de naționalitate franceză. În prezent este director la Polski Theatre din Varșovia.

Eternul-Shakespeare-Krzysztof Bielinski

Andrzej Seweryn în Eternul Shakespeare. Foto: Krzysztof Bielinski

În Eternul Shakespeare, Andrzej Seweryn povesteşte despre lumea lui Shakespeare şi despre lume în general, creând un dialog interactiv cu publicul, într-o dezbatere nemaiîntâlnită până acum despre teatrul contemporan şi în acelaşi timp, o manifestare a credinţei în puterea artei dramatice. Spectacolul abordează teme consacrate ale dramaturgiei shakesperiene: obsesia pentru putere, nebunia simţurilor, atemporalitatea iubirii şi tristeţea singurătăţii, gelozie şi trădare, omniprezenţa dorinţei şi durerea provocată de eşec, incertitudinile asupra sensului vieţii şi puterea speranţei – ce transformă drama shakespeariană într-un context pentru propriile noastre îndoieli şi tragedii moderne. Această producţie este recomandată atât celor care cunosc operele lui Shakespeare, cât şi celor care abia încep să îi desluşească arta.

Iliada-Elina Yiounanli

Iliada. Foto: Elina Yiounanli

Din Grecia vine o producție impresionantă: Iliada de Homer, în regia lui Stathis Livathinos, care a devenit de curând directorul artistic al celui mai important teatru din Grecia, Greek National Theatre. Spectacolul a fost programat în ultima zi a festivalului, pe 21 iunie, ora 20.00, la BRD Scena 9 (148 de bilete mai sunt disponibile).

Aristotel a numit Iliada prima tragedie din istorie. Este un teatru al războiului. Lucrare clasică, fundamentală, a culturii Greciei antice, Iliada este supusă acum unei viziuni artistice moderne. Atmosfera de pe scenă este dinamică şi schimbătoare, în timp ce 15 actori trec cu uşurinţă de la teatru la rapsodii contemporane. Doi muzicieni cu un set de percuţie complex şi diverse dispozitive electronice îmbogăţesc experienţa. „Mai rar întâlneşti o asemenea producţie plină de energie, extrem de concentrată, intensă şi totuşi executată cu atâta precizie. Pur şi simplu genial! O poveste spusă cu umor şi imaginată ingenios, despre oboseală, onoare, autoritate, temeritate şi absurdităţi de război.” (din recenzia scrisă de Karin Veraart pentru „Volkskrant”, Amsterdam, în octombrie 2013).

Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu va reuni timp de 10 zile participanţi din 70 de ţări, ce vor prezenta 427 de evenimente în 67 de spaţii de joc, pentru un public estimat la 65.000 de spectatori pe zi.

Accesul publicului la evenimentele programate în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu se face pe baza tichetelor emise la Agenţia Teatrală din Sibiu, bd. Nicolae Bălcescu nr. 17, precum și online, pe www.eventim.ro şi în reţeaua naţională a magazinelor Domo, Germanos, Orange şi Vodafone, Librăriile Humanitas şi Cărtureşti. Intrarea este liberă pentru evenimentele în aer liber şi la evenimentele speciale (conferinţe speciale, spectacole-lectură şi film).

Programul Agenției de bilete pentru perioada următoare:

  • 9–11 iunie, între orele 11.00 şi 18.00
  • 12–21 iunie, între orele 10.00 şi 15.00

Daniela Plopeanu

PR, Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu

logo revista teatrala radioȘtiri despre FITS 2015

Arhiva FITS 2014

costintuchilaFITS 2015Andrzej Seweryn,aristotel,Courtney Love,festivalul internațional de teatru de la sibiu,fits 2015,homer,iliada,Stathis Livathinos

Au mai rămas 3 zile până la începerea celei de-a XXII-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, ce va avea loc în perioada 12–21 iunie 2015. Polonia și Grecia sunt reprezentate în acest an de cele mai importante producții și de cei mai mari actori naționali.  Teatr...