Cronică de festival de MARIANA CIOLAN

cronica de festival fits 2016

În ultima zi de festival, am trăit la modul foarte intens ceva definitoriu pentru contextul festivalier al Sibiului: spectacolul de teatru Noh intitulat Demonul muntelui. Spun am trăit, iar nu am văzut, pentru că într-adevăr experiența a fost mult peste simpla prezență în sala de spectacol. A început la primele ore ale dimineții cu o conferință de presă dedicată exclusiv prezenței artiștilor japonezi ai Companiei Yamamoto Akihiro. Cu acest prilej a fost adresat mesajul Excelenței sale dl. Kisaburo Ishii, Ambasadorul Japonei în țara noastră, transmis de către d-na Myo Nishiike, atașat cultural, o excelentă vorbitoare și traducătoare de română, cât și salutul din partea Japan Foundation cu care festivalul sibian dezvoltă relații din anul 1995, prin vicepreședintele executiv al acesteia, doamna Hiroko Miyajima Tsuka.

Yamamoto Akihiro

Yamamoto Akihiro

Prima impresie puternică s-a născut văzând costumația în stil tradițional a conducătorului companei, domnul Yamamoto Akihiro, un maestru al artei teatrale japoneze străvechi, titlu care se câștigă doar prin merite remarcabile și ani de exercițiu în meserie, și a delicatei sale tovarășe de viață, cu chipul senin în chimonoul ei de culori luminoase. Impresie amplificată de faptul că simțeai evident că acestă îmbrăcăminte este expresia unui profund respect pentru cultura pe care o reprezintă și pentru locul unde au venit să o exprime prin acest teatru, bun înscris de UNESCO în marele patrimoniu al umanității. Erai deja purtat într-un univers aparte, condus de mirarea necontenită a europenilor față de salutul atât de adânc pe care și-l fac și ni-l fac oamenii din Țara Soarelui Răsare, îndemnat să constați seriozitatea lor și respectul față de prestigiul acestui festival, caracteristici care, de altfel, au însoțit cea mai mare parte a trupelor japoneze când au ajuns la marea reuniune sibiană. Domnul Yamamoto Akihiro, care este și președintele Asociației de Teatru Noh din Japonia, cu o disponibilitate și un umor care trădează un spirit ales, a prezentat compania, teatrul clasic pe care domnia sa îl practică de la vârsta de trei ani, ca pe o moștenire a propriei familii, așa cum se întâmplă adesea în Japonia, ne-a vorbit despre rafinamentele acestei forme de spiritualitate ca o continuă provocare pentru actor, ca un teritoriu mereu de cucerit în unghere adânci, spre o continuă perfecționare, ca și despre esența acestui teatru cu formă și reguli stricte, dar într-o profundă relevare și exprimare a adevărurilor general omenești, foarte diferit de drama europeană care are conflict, o creștere a lui și deznodământ, despre muzica specifică de care este însoțit și despre instrumentele care o produc dându-i un farmec tainic. În plus, domnia sa a amintit și unele strădanii întreprinse în direcția de a face cunoscute elementele teatrului Noh spre înțelegerea contemporană, chiar și prin inteligente jocuri pe computer pentru tineri. Începând din anul 2010 Yamamoto Akihiro a început să susțină spectacole de teatru în Europa de Est cu scopul de a înfățișa aspecte ale „adevăratei culturi japoneze”, iar pentru acestă activitate a sa în anul 2015 a primit Premiul Japan Foundation pentru „cetățenie globală”. La acea întâlnire matinală, a fost adusă și oferită participanților o documentație capabilă să ne arate reperele esențiale ale unei dramaturgii și ale unei forme de spectacol vechi de șapte secole, dezvoltată din legendă și ritualuri, pe care domnia sa cu compania pe care o conduce, o oficiază, nealterat, într-o clădire de lemn, și ea aproape centenară, cu scena deschisă și fără cortină, o raritate aproape incredibilă în inima metropolei de secol XXI care este Osaka, a doua ca mărime din Japonia. Aceleași pliante edificatoare, bine traduse și imagini imprimate pe CD aveau să fie oferite peste câteva ore publicului de la Sala Thalia, înainte de reprezentația cu Demonul muntelui, una dinte cele mai imporante piese din repertoriul clasic.

demonul muntelui 2

În scena dominată de pictura reprezentând un pin imens urmărim povestea unor călugări care călătorind prin munți cer adăpost peste noapte în coliba unei femei sărace și bătrâne. Dialogul sau, mai bine zis, monologurile paralele, care pleacă de la cele mai simple aspecte ale vieții, deschid multiple orizonturi de meditație despre soarta omului în lume (aici cred că merită să menționăm și calitatea traducerii care ne-a fost oferită). Când bătrâna pleacă după lemne pentru foc, însoțitorul călugărilor, părându-i-se ciudată interdicția exprimată de aceasta ca să nu intre nimeni în dormitorul ei, o nesocotește. Descoperind acolo o mulțime de cadravre, cu toții înțeleg că au ajuns la „demonul care trăiește în Kurotsuka”. Se pornește o luptă care și prin dramatismul încleștării și prin deznodământul care aduce înfrângerea răului, trimite cu gândul la un basm românesc, adică la un teritoriu mental specific unui timp trecut al omenirii din care se hrănesc și aceste texte scrise în epoca medievală – piesa datează de la începutul secolului al XV-lea, se precizează într-o succintă dar foarte cuprinzătoare prezentare datorată unei specialiste redutabile, Stanca Scholz-Cionca. Povestea curge lin, ca un fluviu de șes în care se simte totuși acumularea energiei unduitoare a pârâurilor, sau mai bine zis se încheagă din imagini și pulsații complexe, poartă cu ea spectatorul care urmărește fascinat alternanța între partea cântată susținută de interpretul principal (shite) și partitura rostită ca o incantație care îi este rezervată omului simplu, între sugestiile tobei și ale flautului și fragmentele corului, plasat la vedere, în fundal, ca și instrumentiștii (hayashi). Costumele purtate de interpretul principal (shite), și în ipostaza femeii sărace, dar mai ales când apare ca demon sunt de o bogăție cuceritoare de culori și desigur încărcate de semnificații care celor prea puțin cunoscători ai acestui veritabil cod teatral ne scapă în mare parte, ca și aluziile din jocul complicat cu masca al aceluiași personaj principal, dar nu poți să nu te lași cucerit de rigurozitatea desenului descris de actori în scenă, de energia extraordinară care se naște în acest spațiu aproape gol din împletirea elementelor unui spectacol aparent static, dar dătător de adânci vibrații sufletești. Sunt convinsă că multor spectatori, asemenea mie, spectacolul prin ambientul lui sonor și cromatic insolit le-a stimulat într-un fel greu de uitat imaginația.

teatru noh demonul muntelui

Demonul muntelui a fost văzut mai întâi la Teatrul Național din București, unde a fost prezentat cu aceeași disponibilitate de a oferi un dar cultural special, însoțit de ce este necesar pentru o cât mai corectă receptare a lui, fiind precedat chiar de invitarea presei la reședința Ambasadorul Japoniei în țara noastră, și unde, desigur, s-a bucurat de aprecierile cuvenite cu prisosință. Dar în memoria festivalului sibian a avut un ecou aparte. Și spun asta gândindu-mă la întreg parcursul celor mai bine de două decenii de colaborare a acestuia cu spațiul culturii și spiritualității japoneze, colaborare extrem de fructuoasă, încununată anul trecut cu decernarea Premiului Japan Foundation Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.

masca demonul muntelui

Cele mai bine de șaptezeci de piese de teatru japoneze aduse de-a lungul anilor la Sibiu au fost înfățișate în spectacole de excepțională esență coregrafică, în altele de teatru creat de oameni interesați de raportul cu dimensiunea europeană, prin teme și tratare scenică, de exemplu, nu pot să uit o reprezentație cu o piesă de Matei Vișniec a Teatrului Kaze din Tokio, cu autorul în mijlocul publicului sibian, ori încântătorul Scapin ieșit de sub pana lui Molière care anul trecut era întruchipat pe scena acestui festival de faimosul Kazuyoshi Kushida. Acesta din urmă, semnatar în același an pe afișul Teatrului Național „Radu Stanca” al regiei spectacolului cu Fantoma e aici, de Kōbō Abe, reprezintă desigur un caz simptomatic pentru varietatea și subtilitatea relațiilor teatrale româno-japoneze. Ca și acela al lui Masahio Yasuda, un regizor ale cărui puternice spectacole prezentate în festivalul sibian, cu Titus Andronicus și Oedip, dezvăluie un limbaj modern hrănit din tradiție, un regizor care de asemenea a lucrat cu trupa sibiană adaptând limbajul său teatral pentru acea încântătoare Poveste japoneză. Iar acum, această bijuterie de teatru Noh, Demonul muntelui, completează în ansamblul festivalului imaginea artei teatrale japoneze legată de începuturile ei.

demonul muntelui 1

Imagini din spectacolul Demonul muntelui

După acel formidabil spectacol kabuki prezentat în 2008 în câteva seri succesive, intitulat O oglindă a Osakăi, cu fabulosul Nakamura Kanzaburo XVIII, după o altă seară și mai de demult, când publicul sibian și-a descrețit copios frunțile cu savuroase demonstrații de kyogen, mici producții care aidoma farselor medievale europene reprezintă un contrapunct comic necesar destinderii în suita apăsătoare a reprezentațiilor noh, iată acest spectacol reprezentativ pentru cel mai vechi teatru din Japonia, care întregește memoria festivalului în acest domeniu al tradiției artistice nipone. Desigur, din fericire, există reversul, anume prezența Teatrului Național „Radu Stanca” în onoranta și responsabila postură de ambasador al spiritualității românești în Japonia, un exemplu recent, turneul din primăvara trecută. Și deja aflăm că foarte curând se va scrie o nouă filă în această carte de aur a unei prietenii prin teatru: cu regizorul-maestru Silviu Purcărete în prim plan și un spectacol… kabuki pe care îl va face la Sibiu.

Vezi și: FITS 2016. Flash 1: O alegere dătătoare de bucurie pentru spectator, cronică de festival

FITS 2016. Flash 2: Lituanienii intră în… scenă, cronică de festival

FITS 2016. Flash 3: Shakespeare trăiește frumos la Sibiu, cronică de festival

FITS 2016. Flash 4: Accente, cronică de festival

LOGO RT CU CHENAR

Cronici, reportaje și interviuri de Mariana Ciolan:

 Pălăria florentină

„Solitaritate”, un strigăt contemporan

„Blackbird” la UnTeatrumariana ciolan

Teatrul Tineretului în turneu la Bucureşti

„Titanic Vals” deschide anul teatral la „Odeon”

„Construim poduri, trecem graniţe”…

Sincronism european, cronică la spectacolul O poveste ciudată cu un câine la miezul nopţii

Strălucire și sens, cronică la spectacolul Cabaret

Lucian Vărșăndan: „Creșterea trupei Teatrului German din Timișoara este principalul nostru obiectiv”

Annie Muscă: „O lună dedicată unei actrițe inconfundabile”

Spre lumea largă… 

Shakespeare al tuturor

Cei doi Richard…

FITS 2014. Flash – Începutul

FITS 2014. Flash – Orașul pe scenă

FITS 2014. Flash – Omul-spectacol

FITS 2014. Flash. Bursa de spectacole – construind viitorul

Amintiri cu actori, amintiri despre actori: George Constantin

Annie Muscă – biograful și personajele sale

Mircea Cornișteanu: „Robert Wilson vorbește o altă limbă teatrală, pe care nici noi, nici alții nu o cunoaștem”

Eveniment: „Rinocerii” la Teatrul Naţional din Craiova

Saviana Stănescu pe scena Teatrului Odeon – interviu

Festivalul Internaţional de Teatru de la Oradea se deschide cu „Muzicanţii din Bremen”

Orădenii în festival

Premieră la Întâlnirile Internaționale de la Cluj-Napoca

Moartea pentru patrie sau râsu-plânsu… la bloc

Pledoarie pentru teatru

Aniversare Ștefan Mihăilescu-Brăila

Aniversarea a 10 de ani de audiții la Majestic

Bocsárdi László: „Dacă un spectacol de astăzi este și poetic, nu se strică teatrul”, interviu

Aura Corbeanu: „«Clipe de viață», un omagiu adus de artiști importanți din România colegilor lor”, interviu

„Adunarea păsărilor” la Teatrul „Țăndărică”

La Teatrul Excelsior, in focus: tinerii, cronică de teatru

Lucian Vărșăndan: „«Bremen», un spectacol în viziune ludică”, interviu

Constantin Chiriac: „Noi suntem aici pentru dialog”, reportaj

Școlile și academiile de teatru împreună, cronică de festival

Un spectacol-eveniment: „Dialog imaginar cu Anton Pann” de Pușa Roth

Ecouri FITS 2015, cronică de festival

Spectacolul-lectură la Teatrul „Nottara” – interviu cu Mădălina Negrea

Doina Lupu: „Gala Tânărului Actor – HOP 2015, o ediție cu multe noutăți”, interviu

Mircea M. Ionescu: „Există dramaturgie română. Trebuie doar să fie citită”, interviu

Luminița Puiuleț despre „Antisocial” și alte proiecte teatrale ale studenților sibieni

Alexandru Darie: „«The Bach Files», o poveste despre iubire și căutarea de sine”, interviu

Gala Tânărului Actor HOP în primele zile, reportaj

În căutarea actoriei în stare pură…, cronică de teatru

Festivalul de Teatru Scurt 2015, o ediție atipică, cronică de teatru

„Mai tare decât moartea e iubirea”, recital Emil Boroghină la Tel Aviv, interviu

Lucian Vărșăndan despre „Fuchsiada”, interviu

Petru Hadârcă: „Ne propunem să continuăm proiectul de teatru românesc pe ambele maluri ale Prutului”, interviu

„Omul din La Mancha” – celebrare pe scena FITO, interviu cu actorul Daniel Vulcu

Tragos – „un festival al iubirii de teatru”, interviu cu criticul de teatru Doru Mareș

Festivalul Tânăr de la Sibiu, interviu cu Adrian Tibu

Festivalul Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași își onorează titlul de festival european, interviu cu Oltița Cîntec

 

Tudor Lucanu: „Îmi plac poveștile care să mă emoționeze mai întâi pe mine”, interviu

Liviu Timuș: „Teatrul a prins din nou viață, interviu

Festivalul Național de Teatru – în jurul scenei, cronică de teatru

La Teatrul „Nottara”, plăcerea lecturii continuă, cronică de teatru

Trupa Arcadia – două spectacole, două festivaluri, cronică de teatru

„Omul care mânca lumea” la Teatrul de Artă, cronică de teatru

George Albert Costea: „Un gen inedit deocamdată pentru Craiova”, interviu

Claudiu Goga: „«Dansând în noapte» este un spectacol care propune un stil”

Teatrul „Sică Alexandrescu” din Brașov – scenă a dramaturgiei contemporane, cronică de festival

Aplauze pentru Lena… la București, cronică de teatru

Trupa românească permanentă din Oradea a împlinit 60 de ani!, cronică de teatru

Lucian Vărșăndan: „Spectacolul «De fapt e frumos» aduce în prim-plan o realitate specifică oamenilor tineri, dar nu numai lor”, interviu

Alexandru Gherman: Proiecte de film și teatru, interviu

Trupa Osonó încheie anul 2015 cu două reprezentaţii la Sfântu Gheorghe, interviu cu actorul și regizorul Fazakas Misi

În căutarea… anului dispărut, cronică de teatru

Vlad Cristache: „Învăluite în umor, problemele grave capătă o valoare mult mai mare”, interviu

Teatrul „Nottara” deschide anul teatral cu un spectacol de Alexander Hausvater, reportaj

„Să fim atenți cum construim prezentul!”, cronică de teatru

Turneul Teatrului Național din Chișinău la București, cronică de teatru

Matei Vișniec: „Fiecare fapt divers are un fel de etaj metafizic”, interviu

Sânziana Stoican: „Caut locul și oamenii cu care să spunem ceva prin spectacolele noastre”, interviu

Teatrul Național din București – între Centenarul Dada și Anul Shakespeare

În retortele trăirii: „Respiră” la Teatrul „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea, cronică de teatru

Teatru la Arhiepiscopia Râmnicului – interviu cu Doina Migleczi

Lucian Sabados: „Am adus întotdeauna la București spectacolele pe care le consider reprezentative”, interviu

Curajul de a-ţi asuma alteritatea: „Eu, Oblio” la Teatrul „Ţăndărică”, cronică de teatru

În căutarea „Omului aproximativ”, cronică de teatru

Teatrul la Gala Premiilor Radio România Cultural

Debutul în teatru al regizorului Radu Jude, cronică de teatru

Concursul New Drama prinde contur scenic: „Umbre” la Teatrul Excelsior, cronică de teatru

Doru Mareș despre Festivalul Internațional al Recitalurilor Dramatice „Valentin Silvestru”, interviu

Laura Vlad: „Din dorința de schimbare, putem deveni avizi de putere”, interviu

Deschiderea Festivalului Internațional Shakespeare Craiova, 2016, reportaj

Agenda Festivalului Shakespeare (1) 

Agenda Festivalului Shakespeare (2) 

Agenda Festivalului Shakespeare (3) 

Agenda Festivalului Shakespeare (4)

La Teatrul Național din Timișoara – o stagiune sub semnul diversității

Ada Lupu: „Teatrul este cea mai bună formă de a intra repede în hainele timpului”, interviu

Trupa de teatru școlar NIL la 20 de ani de existență, interviu cu Lucian Vărșăndan

„Oameni obișnuiți” deschide seria premierelor de primăvară la Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu, interviu cu actrița Ofelia Popii

Sub zodie orădeană: Gala UNITER în 2016

Liceenii au dat… relief pasiunii pentru teatru, cronică de festival

Călin Mocanu: „Festivalul «Teatru, stradă și copil» – puncte forte pe harta culturală a Capitalei, interviu

Actorul Bálasz Attila despre Festivalul Euroregional de Teatru Timișoara, interviu

Mc Ranin: „Tema Festivalului «Babel» 2016 este corpul”, interviu

Sfârşit de partidă pentru un strălucit… început, cronică de teatru

logo revista teatrala radioVezi și: arhiva rubricii Cronică de festival

costintuchilaCRONICĂ DE FESTIVALcronica de festival rtr,demonul muntelui,festivalul internațional de la sibiu,Hiroko Miyajima Tsuka,kabuki,masca teatru japonez,osaka,Țara Soarelui Răsare,teatru noh,tetru japonez,Yamamoto Akihiro
Cronică de festival de MARIANA CIOLAN În ultima zi de festival, am trăit la modul foarte intens ceva definitoriu pentru contextul festivalier al Sibiului: spectacolul de teatru Noh intitulat Demonul muntelui. Spun am trăit, iar nu am văzut, pentru că într-adevăr experiența a fost mult peste simpla prezență în sala...