Remember, rubrică de ANNIE MUSCĂ

florian pittis annie musca rubrica remember revista teatrala radio

eterne reveniri in luna octombrie annie musca rtrAstăzi, 4 octombrie 2014, ne amintim de actorul Florian Pittiș  (4 octombrie 1943–5 august 2007).

Seducător, spontan și generos, nu cunoștea sensurile ranchiunei, iar numele Domnului suna nemuritor de tandru în graiul lui. Perfecționist, exersa totul, citea, studia. Făcea gimnastică, iar alimentația îi era echilibrată înaintea fiecărui spectacol. A adus pe scenă zeci și zeci de eterne ipostaze, chiar dacă lumea teatrului pare o lume efemeră, de-o seară.

Trăia clipa, iar pasul îi era iute. Mereu în ritm cu noul. Te cântărea din ochi, fuma Carpați, iar luxul nu era targetul lui, așa cum nu-i păsa de raiting. Rebel, dar profund în sensul real al cuvântului, Florian Pittiș a iubit enorm teatrul, muzica și poezia. Prin ele, a rămas în noi.  

portrete florian pittis arhiva anda pittis

Florian Pittiș. Fotografii din arhiva Anda Pittiș

Parfumul copilăriei rubrica remember annie musca revista teatrala radio

Florian s-a născut la 4 octombrie 1943, în București, într-o familie aleasă, cu adorație și respect pentru cultură, muzică și literatură. Mama, pe nume Ana, era secretară de școală, iar tatăl, Nicolae Pitiș, născut la 1900 era aviator, şef de școală de pilotaj, comandant de escadrilă. Un străbun de-al lui Florian era preotul Bonifachie Pitiș din Șcheii Brașovului, figură istorică interesantă. Pentru cel care a purtat numele unei sărbători creștinești de bucurie, anii de maturitate păstraseră amprenta educației primite în familie.

Numele „Moțu” s-a născut din alintul bunicii paterne, iar dublul „t” din numele de familie, care a făcut furori în mintea noastră, ca nume de scenă, se „datorează” unei greșeli de înregistrare la starea civilă.

A urmat cursurile Liceului „Gheorghe Lazăr” din București, fiind coleg de clasă cu viitoarea actriță Jeanine Stavarache, alături de care intrase în cercul de teatru coordonat de actorul Petre Gheorghiu, și tot lângă ea își va susține lecția de absolvire. 

florian pittis foto tinerete

Fotografie din arhiva Anda Pittiș

De unde dragostea pentru teatru? 

Poate de la primul său rol, monologul lui Ciuculeţ, jucat la 4 ani, în Congresul puştilor de Saşa Georgescu şi I. Avian, unde îi avusese parteneri pe Ileana Cotrubaş, Flavia Buref și Alexandru Lulescu…

Sau poate de la pleiada de cărți despre teatru găsite în casa părinților…

Poate de la mersul la teatru încă din școala primară, când văzuse de peste 20 de ori Scrisoarea pierdută regizată de Sică Alexandrescu…

Cert este că dragostea pentru teatru l-a cuprins în familie. 

florian pittis portret monografic de annie musca

Studentul-actor 

Încă licean, prin 1958, Florian făcea figurație la Teatrul Național, în spectacolul Omul cu mârțoaga de George Ciprian. Ajunsese acolo sfătuit de tată care, având nevoie de bani după pensionarea timpurie, făcea și el figurație. Cine ar fi crezut că peste 10 ani, Florian va reveni aici în postura de actor, în rolul George Webb din Orașul nostru (1968) de Th. Wilder, în regia lui Mihai Berechet, alături de Coca Andronescu, Mihai Fotino, Draga Olteanu și Constantin Rauțchi?!

coca-andronescu-florian-pittis-rev-teatrul-12-1968

Coca Andronescu și Florian Pittiș în Orașul nostru, Teatrul Național din București, 1968. Fotografii din revista „Teatrul”, nr. 12, decembrie 1968

În 1961, după absolvirea liceului, își încearcă norocul la IATC, odată cu Andrei Șerban, dar la prima examinare, tânărul Florian, cu teatrul în sânge și cu inima deschisă, a căzut din cauza graseiatului. Ardoarea de a ajunge actor îl determină să ia lecții de dicție, iar între timp, până să devină student, ca să fie mai aproape de pulsul scenei, se angajează voluntar electrician la Teatrul „Bulandra”, lucrând cu „reflectorul de urmărire” de pe la 9 dimineața până la miezul nopții, inclusiv duminica. Astfel, are șansa să vadă de zeci și zeci de ori spectacole, dar și repetiții, să urmărească jocul marilor actori. Recordul de vizionare fusese premonitoriu parcă, spectacolul Cum vă place, în regia lui Liviu Ciulei. Îl văzuse de 236 de ori. Șansa lui a fost regizorul piesei shakespeariene care a avut nevoie de el într-o seară. Trebuia să înlocuiască un actor din piesă, pe scena teatrului unde se lăsase atâtea seri în voia fascinației…

Așadar, debutul anilor ’60 îi oferea scena prestigiosului teatru, un univers cu regizori consacrați și colegi pe măsură. Jules Cazaban, Ștefan Ciubotărașu, Willy Ronea sau George Măruță erau nume rostite cu pioșenia cuvenită de fiecare dată, ca și cele ale profesorilor săi, printre care Ovidiu Drîmbă, Mircea Mancaş, Octavian Gheorghiu, Andrei Strihan și Ion Toboşaru.

Moțu va fi sufletul Cabinei 16 din Teatrul „Bulandra”, unde trăiau clipe teatrale Cornel Coman, Mihai Mereuță, Petre Gheorghiu, Virgil Ogășanu, Mircea Diaconu…

Rolul său de novice a fost Pajul din Cum vă place? (1961) de W. Shakespeare, în regia maestrului Liviu Ciulei, alături de nume mari: Clody Bertola – care îl va iubi toată viața, și Liviu Ciulei, care îl juca între clipe de regie pe Jaques Melancolicul, Victor Rebengiuc și Octavian Cotescu, Petre Gheorghiu și Ileana Predescu; un spectacol pe muzica lui Theodor Grigoriu și coregrafia carismaticului Oleg Danovski.

Între timp, Florian Pittiș, care va termina IATC-ul în 1966, la clasa profesorilor Elena Negreanu și Radu Beligan, juca la A.T. F. alături de colegi de institut.

Slugă la doi stăpâni (1965) de Carlo Goldoni, în regia Elenei Negreanu, pe o mișcare scenică coordonată de Angelo Pellegrini. El, Trufaldino, iar colega sa de liceu, Jeanine Stavarache, Smeraldina. A urmat rolul mecanicului din Jocul de-a vacanța (1966) de Mihail Sebastian, în regia lui Gelu Carabin, cu Daniela Anencov (Agnes) și Constantin Cojocaru (Jeff), apoi pe aceeași scenă, sub îndrumarea rafinatului regizor George Rafael, va fi regele Undinelor din Ondine (1966) de Jean Giraudoux, iar în regia Eugeniei Ionescu, Catrone din Uriașul munților (1968) de Luigi Pirandello. Cu regizorul Alexandru Tatos, pe care îl va întâlni mai târziu în Nebunia lui Pantalone (1971), va colabora la Gemenii (1969) de Plaut, pentru rolurile Menaechmus I, II.

florian pittis roluri in teatru

„Vă rog să-mi dați ascultare!”

Iată prima replică de pe scena Teatrului „Bulandra” căruia îi va rămâne fidel Florian Pittiș.

Și spectatorii i-au dat ascultare pentru că, atunci când urca pe scenă, aveai impresia că unele dintre rolurile shakespeariene păreau a fi fost croite anume pentru el. L-a întruchipat pe Lucius din Iulius Cezar (1968), în regia lui Andrei Șerban, alături de mari actori: Ion Caramitru în rol titular, Gina Patrichi (Portia), Victor  Rebengiuc (Brutus), Cornel Coman, Ștefan Iordache (Casius); pe Laertes din Hamlet (1985), sub bagheta lui Alexandru Tocilescu, un rol despre care spunea limpede că nu i-a ieșit. L-a jucat pe Fleance din Macbeth (1968), alături de Octavian Cotescu în rol titular și Clody Bertola în Lady Macbeth; pe Feste, tristul bufon din A douăsprezecea noapte (1973) și pe Ariel, spiritul din Furtuna (1978), întâlnire de zile mari cu George Constantin în Prospero, toate trei în regia lui Liviu Ciulei. Sfaturile faimosului regizor vizionar vor fi preluate de actorul Florian Pittiș și în alte extraordinare spectacole și roluri. Contele d’Aubigny din Elisabeta I (1974) de Paul Foster, alături de Irina Petrescu, Toma Caragiu, Dan Nuțu și Ion Caramitru, un spectacol cu un consum enorm de energie, în câteva sute de reprezentații, din care actorul Pittiș considera că și-a spus bine monologul doar de trei ori. 

Florian Pititis Mariana Mihuț Ion Caramitru Liviu Ciulei

Florian Pittiș, Mariana Mihuț, Ion Caramitru, Liviu Ciulei – Furtuna

florian pittis george constantin furtuna

Cu George Constantin în Furtuna

„Am vrut teatru, îl am…”, mărturisea el cândva.

A jucat Alioșka din Azilul de noapte (1975) de Maxim Gorki, cu Tamara Buciuceanu-Botez, Cornel Coman, Victor Rebengiuc, Gina Patrichi, Rodica Tapalagă, Virgil Ogășanu, culminând cu Edmund din Lungul drum al zilei către noapte (1976) de Eugene O’Neill, cu Clody Bertola și Toma Caragiu, cu Mariana Mihuț și Victor Rebengiuc, un spectacol care îi provoca insomnii și care îi va încânta și pe iubitorii teatrului radiofonic cu varianta pentru microfon semnată de Cristian Munteanu, cu o distribuție ușor modificată: George Constantin (James Tyrone), Ileana Predescu (Mary), Alexandru Repan (Jamie) și Florian Pittiș (Edmund).

toma-caragiu-cu-victor-rebengiuc-si-florian-pittis-Lungul-drum-al-zilei-catre-noapte-1976

Victor Rebengiuc, Toma Caragiu, Florian Pittiș în Lungul drum al zilei către noapte, 1976

florian pittis victor rebengiuc ion besoiu

Victor Rebengiuc, Ion Besoiu, Florian Pittiș. Fotografie din arhiva Anda Pittiș

Peste ani, în 1991, actorul nostru a fost Sonnenstich din Deșteptarea primăverii (1991) de Frank Wedekind, alături de Ion Besoiu și Mihai Constantin.

Revenind la anii ’60, Pittiș a fost Aurel din Sfârșitul pământului (1968) de Victor Eftimiu, în regia lui Zoe Stanca-Anghel, muzica de scenă semnată de Elly Roman, apoi Băiatul din Transplantarea inimii necunoscute (1969) de Alexandru Mirodan, sub bagheta maestrului Moni Ghelerter, alături de Valeria Ogășanu, Radu Beligan și Marin Moraru. Regizorul Emil Mandric l-a distribuit în piesa lui Georges Feydeau, Puricele în ureche (1969), în rolul lui Camille, alături de Ion Besoiu și Octavian Cotescu, apoi în Iubire pentru iubire (1970) de William Congreve, în rolul Jeremy, alături de Petre Gheorghiu, Fory Etterle, Carmen Stănescu, și în Acești nebuni fățarnici (1970) de Teodor Mazilu, îl alegea pentru Licheaua.

În același an, regizorul Crin Teodorescu îi oferă șansa întâlnirii pe scenă cu actorul Emil Botta, în Harfa de iarbă de Truman Capote.

Alte spectacole, noi roluri… 

Arlecchino din Mincinosul (1971) de Carlo Goldoni, regia Sanda Manu, un spectacol preluat și de de televiziune; Valentin din Valentin și Valentina (1972) de Mihail Roșcin, regia Adrian Georgescu, cu Mariana Mihuț. A avut norocul să-l întâlnească pe marele Toma Caragiu nu doar ca partener de scenă, dar și ca regizor al piesei Titanic Vals (1975) de Tudor Mușatescu. A fost Radu cel Frumos (1977) din Răceala de Marin Sorescu, în regia lui Dan Micu; Piotr din Micii burghezi (1978) de Maxim Gorki, în regia lui Ioan Taub, alături de Gina Patrichi, Victor Rebengiuc și Luminița Gheorghiu.

roluri florian pittis in teatru

Fotografii din arhiva Anda Pittiș

În regia lui Petre Popescu, l-a interpretat pe Patriciu din Anchetă asupra unui tânăr care nu a făcut nimic (1980) de Adrian Dohotaru, o întâlnire de neuitat cu actorul Cornel Coman, în rolul Reporterului, ultima apariție a vrânceanului pe scenă, iar în regia lui Cristian Munteanu, pe Dumitrel din Orașul viitorului (1981) de Horia Lovinescu.

Anii ’80 îi vor aduce actorului colaborări cu Alexandru Tocilescu la piesa Cabala bigoților  (1982) de Mihail Bulgakov, unde este distribuit în rolul Regelui-Soare, și în spectacolul Tartuffe (1982) de Molière în straiele Domnului Loyal, iar la 11 ani distanță, în Tiresias din Antigona (1993) de Sofocle.

Regizorul Valeriu Moisescu l-a ales încă din 1967, pentru Poetul și Revoluția de Maiakovski, pentru ca în 1983 să îi încredințeze rolul Olcica din Rezervația de pelicani de D. R. Popescu, apoi Philinte din Mizantropul (1989) de Molière.

În 1991, actorul devenea Mortimer Brewster din Arsenic și dantelă veche de Joseph Otto Kesselring, în regia lui Grigore Gonța, alături de Emilia Popescu (Elaine Harper), iar în 1997, Jack din Totul în grădină de Edward Albee, în regia lui Tudor Mărăscu, cu Maia Morgenstern, Daniela Nane, Rodica Tapalagă și Mihai Bisericanu. Acesta a fost, de altfel, ultimul său rol în teatru.

stefan iordache fl pitiis nottara buna seara d le wilde

Cu Ștefan Iordache în Bună seara, domnule Wilde!

În trecere pe la „Nottara” 

Fantasticul rol Algernon din Bună seara, domnule Wilde! (1971), în regia lui Alexandru  Bocăneț, un spectacol impresionant alături de Ștefan Iordache, pe muzica lui Henry Mălineanu și mișcarea scenică semnată de Cornel Patrichi. Cu același regizor, un an mai târziu, a făcut Superestival (1972). În acest gen de spectacole, Pittiș aplica toate cunoștințele de la lecțiile de pantomimă pe care le luase la Paris de la Marcel Marceau. În 1979, la invitația lui Dan Nasta, Pittiș îl interpreta tot la Nottara pe Mihai din Scoica de lemn de Fănuș Neagu, alături de Anda Caropol și Ștefan Radof.

Ce însemnase teatrul pentru el? Iată crezul lui artistic!

„Teatrul e pentru mine un loc în care exist la altă intensitate decât în viața obișnuită. Niște ore de cercetare a rosturilor mele pe acest pământ…” (Actorul despre el însuși de Irina Coroiu, Gong 84 – Almanahul revistei „Teatrul”). 

Regizorul 

Florian Pittiș a fost și actor în „atipicele” spectacole concepute și regizate de el însuși.

Față în față cu lumea (1979), un spectacol-duet cu prietenul lui, Mircea Vintilă, care a avut libertatea de a se juca doar un an. Apoi Poezia muzicii tinere (1981), un spectacol de muzică și poezie, numit pe bună dreptate de actrița Rodica Mandache, „ritual”, în care erau prezentate marile succese ale trupei Beatles din anii ‘62–’66. A fost însă interzis după cinci ani. Spectacolul acela care aduna 1000 de oameni în jurul lui Moțu și al echipei sale, la Grădina Icoanei în ierni rigide…

Pittiș a fost Leonard Brazil, un DJ din Cum se numeau cei patru Beatles (1980) de Stephen Poliakoff, un spectacol în propria traducere, cu muzică rară, în care l-a „implicat” și pe Gelu Colgeac, fostul său coleg de la regie.

Apoi a fost El însuși din Cântec despre mine însumi (1985), spectacol de muzică şi poezie pe versurile lui Walt Whitman; Teodoro, personajul central din Câinele grădinarului (1988) de Lope de Vega, cu Emilia Popescu, studentă pe atunci la teatru, Răzvan Ionescu, Oana Pellea și Marcel Iureș; Dr. Frank Bryant din Meditațiile Ritei (1989) de Keith Waterhouse și Willy Russell, cu Emilia Popescu, o piesă adorată de publicul spectator de care s-au bucurat și iubitorii teatrului radiofonic, Pittiș adaptând-o și pentru microfon.

În 1997, cu patru tineri actori – Daniela Nane, Mihai Constantin,  Manuela Ciucur și Ștefan Bănică Jr. – Florian Pittiș traduce și montează Black and White de Keith Waterhouse și Willis Hall, cu mare succes la public.

În 1990 ar fi putut să joace la Național, la invitația regizorului Andrei Şerban care monta Trilogia, dar a rămas fidel Teatrului Bulandra până la ieșirea din scenă.

De Andrei Șerban fusese foarte aproape în studenție, în piesa Şeful sectorului suflete de Alexandru Mirodan, în care el era Costica, iar Dan Nuţu, Gore, și în Nu sunt Turnul Eiffel de Ecaterina Oproiu, în care Florian era El, Cornelia Hâncu, Ea, iar Andrei, regizorul, două spectacole premiate la Festivalul Internaţional al Teatrelor Studenţeşti de la Zagreb în 1965 și 1966. Se vor revedea și peste 30 de ani în televiziune pentru Hitler al 17-lea de Adrian Dohotaru.

Cât de limpede exprima speranțele actorului său în 1984 într-un interviu acordat Magdalenei Boiangiu în revista „Teatrul”!

„Dar visez la momentul când actorul se va putea exprima integral pe scenă, suplinindu-i prin gândirea şi arta sa pe ceilalţi. Probabil că peste două sute de ani, când sigur ne vom întâlni din nou, vom discuta despre acest tip de actor, meorenascentist, care nu va mai fi doar eroul din linia întâi, ci şi propriul său stat major.” 

frumoasele vacante 1968 florian pittis

În filmul Frumoasele vacanțe, 1968

La cinema 

Celui care făcuse o pasiune nebună pentru film în anii tinereții, cu precădere pentru Serenada străzii, un film al anului 1953 cu Vico Torriani, şi Vagabondul (1951) cu arhicunoscutul Raj Kapoor, i se oferea în 1967 un rol, o apariție fugară, dar memorabilă în Gioconda fără surâs, filmul Malvinei Urșianu. În compania actorilor Silvia Popovici, Ion Marinescu și Gheorghe Cozorici, Florian Pittiş a interpretat rolul unui fost elev al Irinei, sobra profesoară jucată de Silvia Popovici. Apariția tânărului la brațul fostei sale profesoare căreia îndrăznise să-i ofere o lecție de dans nu a fost uitată de cineaști.

Un an mai târziu, primește rolul Puiu în Frumoasele vacanțe o coproducție româno-maghiară de Károly Makk, cu Ion Dichiseanu în rol principal.

Tânărul din Adio, dragă Nela (1972), un film de Cornel Todea, interzis până în 1990, cu Ștefan Iordache (Costică) și Mircea Diaconu (Bibi), în rolul unor tineri fără ocupație și Nela, iubita lui Bibi, interpretată de Vasilica Tastaman.

veronica se intoarce 1973 florian pittis

Alături de Margareta Pâslaru în filmul Veronica se întoarce

A îmbrăcat straiele Greierelui din Veronica se întoarce (1973) și pe cele ale Papagalului din Ma-ma (1977), două filme muzicale pentru copii ale Elisabetei Bostan, prilej de întâlnire cu Lulu Mihăescu și Margareta Pâslaru, cu Vasilica Tastaman și Dem Rădulescu, în coloratele costume realizate de Nely Grigoriu și Florina Tomescu, pe ritmurile muzicii lui Temistocle Popa și în decorurile fastuoase semnate de Ioana Cantuniari și Zoltan Szabo.

Vocea actorului a fost extrem de îndrăgită și ușor de recunoscut, asociindu-se cu cea a ursulețului Winnie în seria de desene animate marca Disney: Aventurile ursulețului de pluș (1977) și Marea aventură a porcușorului, vocea în original aparținându-i lui Jeff Bennet.

Ce putea fi mai potrivit pentru iubitorul muzicii rock decât rolul motociclistului Radu din Serenadă pentru etajul XII (1976), un film de Carol Corfanta cu mari actori, printre care colegul său de la „Bulandra”, Toma Caragiu. Apoi rolul unui bișnițar din filmul de spionaj Rețeaua „S” (1980) de Virgil Calotescu, în compania actorilor Radu Beligan și Gheorghe Dinică, a actriței Cezara Dafinescu și chiar a fotografului Aurel Mihailopol.

Pentru timbrul ei impecabil, vocea lui Pittiș a fost solicitată și de regizorul Sergiu Nicolaescu în filmul Ultima noapte de dragoste (1980), pentru graiul locotenentului Tudor Gheorghiu interpretat de Vladimir Găitan.

După 1990, Florian Pittiș a fost protagonist al peliculei Înnebunesc și-mi pare rău (1992), în regia lui Ion Gostin, alături de Magda Catone, și erou de animație în filmul Cars (2006) de John Lasseter, într-o traducere semnată de Cristian Șofron și o regie a variantei românești care aparține regizorei Ana Mărgineanu, fiica celebrei actrițe Maria Ploae și a regizorului Nicolae Mărgineanu.

remember florian pittiș

Vocea „Teleenciclopediei” 

Vocea lui Florian Pittiş și-a pus amprenta asupra interesantelor documentare difuzate în cadrul „Teleenciclopediei”, una dintre cele mai longevive emisiuni din România, a cărei prime emisii a avut loc în mai 1965. Cu accente naturale și frecvență joasă, glasul lui aducea un soi de echilibru în casele telespectatorilor. Ultimele două texte înregistrate pentru „Teleenciclopedia”, în lectura lui Florian Pittiș au fost Titanicul şi Lumea într-o picătură de apă.

florian pittis fotografii anii 70_80

Apariții pe micul ecran 

În lumea divertismentului de televiziune, la sfârșitul anilor ’60, Moțu Pittiș, dinamica Anda Călugăreanu și soțul ei, actorul Dan Tufaru, formau un trio de excepție creat de regizorul Alexandru Bocăneț. Cântau și dansau în celebrul serial Profil pe 625 linii, pe texte scrise de Ovidiu Dumitru, într-un decor creat de soția lui Andu Bocăneț, Doina Levința, și pe o mișcare coordonată de Oleg Danovski și Cornel Patrichi.

Tot producții ale micului ecran au fost și câteva spectacole de teatru tv:  Michelangelo (1968) după Alexandru Kirițescu, în regia Sandei Manu, cu Gheorghe Cozorici (Papa) și Petrică Gheorghiu (Michelangelo Buonarotti), Emil Hossu, Ioana Bulcă și Ion Caramitru; Răpirea prea frumoaselor sabine (1970) de Adrian Georgescu și Dan Damian, cu Dorina Lazăr și Gina Patrichi, cu Marian Hudac, o adaptare pentru televiziune a piese lui Leonid Andreev. Vocea actorului a rămas în arhiva televiziunii naționale și în documentarul regizat de Doina Anastasiu după un scenariu de Camelia Stănescu, intitulat Panait Istrati – pelerin al inimii (1992), dar și în  Sighișoara Medievală (2007). 

Radio-3Net

Radio 3Net, un radio în culori 

Aflu că într-o zi de 16 noiembrie 2004, Societatea Română de Radiodifuziune lansa oficial postul de radio pe internet, Radio 3Net, condus de Florian Pittiş, directorul fostului Radio România Tineret. E și mai bine, n-am să uit data. Aniversăm împreună. Neîndoielnic, el mai tânăr mult decât mine…

Colegi de radio, sceptici la început la ideile lui Moțu, nu peste mult timp, aveau să realizeze impactul postului de radio asupra internauți-ascultătorilor.

„Este cel mai bun lucru pe care l-am făcut în viaţa mea”, mărturisea el despre primul radio care transmitea exclusiv pe Internet, On-Line, On-Net, On-Air. Întemeietorul lui s-a conformat cu originalitate tradiției tăierii panglicii, tăindu-și o şuviţă din păr, iar la cererea publicului, Ducu Bertzi, prezent în sală, l-a lăsat pe Pittiş să-i taie şi lui o şuviţă de păr pentru succesul noului post.

Privind retrospectiv, putem afirma că Florian Pittiș a fost un important și neobosit om de radio. A fost chiar vizionar, pomenit și regretat astăzi de foștii colegi. În 1973, Florian Pittiş devenea prezentatorul emisiunii Clubului Curioşilor, de la fostul Program 3. În timp, a realizat Pittiş Show, iar după ’90, alături de Camelia Stănescu, a realizat Declaraţie de iubire la Radio România Cultural, un regal pentru fidelii ascultători. Între 1998 şi 2004 a fost directorul Radio România Tineret.

cristina chirvasie si florian pittis povesti

Cristina Chirvasie, Florian Pittiș 

A iubit copiii, așa cum i-a iubit pe tineri de soarta cărora se simțea răspunzător. Responsabil se considera și de ceea ce vor auzi când vor deschide radioul. O dovadă rămân poveștile regizoarei și criticului de teatru, Cristina Chirvasie, care aveau să ajungă pe neașteptate la Radio România Tineret:

„El voia povești noi. Spunea că nepoții ascultă poveștile pe care le ascultau părinții lor. Voia să revigoreze fondul de povești, ceea ce s-a și întâmplat.

Prin 2000, am fost rugată de PS Varsanufie să scriu câteva povești creștine, pentru a fi publicate inițial de Editura Așezământul Vasiliada. Le-am scris, dar după ce a vorbit cu Florian Pittiș, împreună au ajuns la concluzia că ar fi mai potrivite pentru varianta audio. Astfel au ajuns poveștile mele să fie puse pe două suporturi audio, sub titlurile Casa cu mireasmă de brad și De ce nu cântă florile, în lectura actorului Florian Pittiș, în preajma Crăciunului 2006.”

Din generozitatea actorului și a autoarei, banii de pe povești au ajuns drept ajutor la Așezământul Vasiliada din București.

amintiri din buzunarul inimii 14 iunie 2012 annie musca madalina ion

14 iunie 2012. Amintiri din buzunarul inimii, invitată: Annie Muscă, realizator: Mădălina Ion,  Radio 3Net „Florian Pittiș”

iulie 2013 annie musca Madalina Ion, producator si realizator la Radio 3 Net

Iulie 2013. Annie Muscă și Mădălina Ion, producător și realizator la Radio 3Net „Florian Pittiș”

Nu o dată actorul fusese invitat la Teatrul Național Radiofonic pentru Copii să se transforme în personaj de poveste. Cristian Munteanu l-a invitat în piesa Mary Popins (1981) de Pamela Travers, alături de Rodica Tapalagă, iar Cristian Pepino l-a ales în 1994 pentru piesa Micul prinț de Antoine de Saint-Exupéry.

În 2004, audiobookul era deja la modă pe piața cărții prin aparițiile de la Humanitas Multimedia, editură care îl provoacă pe Florian Pittiș la o lectură de fragmente din cărțile lui Paolo Coelho: Alchimistul, Zahir, Unsprezece minute și din cele semnate de Eric-Emmanuel Schmitt: Milarepa, Oscar și Tanti Roz sau Domnul Ibrahim și florile din Coran.

Cu un an înainte de a ne părăsi, Florian Pittiș este invitat în studioul teatrului radiofonic alături de George Ivașcu, Valentin Teodosiu, Adela Mărculescu, Julieta Strâmbeanu, Jeanine Stavarache, Isabela Neamțu, Eugen Cristea, Andrei Tardea, Gheorghe Pufulete și Violeta Berbiuc, de către regizorul Mihai Lungeanu să dea viață unui nou personaj fantastic în De ce a rămas în urmă ceasul lui Făt-Frumos? (2006), un scenariu radiofonic de Emil Lungeanu după basmul Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte de Petre Ispirescu.

Revenind la echipa Radio 3Net „Florian Pittiș”, putem spune că urmează lucrarea începută de cel pe care ei îl numesc mentor. Grație lor, spiritul tânăr din basmul românesc domnește în studiourile radioului.

pittis alături de soția sa, Anda, la Paris, in aprilie 2007, pentru un concert Bob Dylan

Florian Pittiș și Anda Pittiș la Paris, în aprilie 2007, pentru un concert Bob Dylan

Anda, femeia visurilor 

„Iubito, poți fugi cât vrei/ În gând vei auzi pașii mei…”

O cunoscuse pe vremea când era căsătorită cu Nicu Vladimir, cântărețul de rock dispărut prematur. Anda îl văzuse pe Florian în câteva spectacole doar, apoi ea și soțul ei fuseseră invitați de acesta prin 1977, în casa părinților lui, la masa de Paști, după Slujba de Înviere.

În 1995, Anda a rămas singură. Nicu Vladimir murea la nici 45 de ani. În această amărăciune a Andei, Florian a fost omul care s-a arătat adevărat suflet pereche după ce ea și-a pierdut soțul. A sprijinit-o și a căutat-o, exact așa cum fac oamenii adevărați. Se înțelegeau foarte bine, aveau subiecte comune, el chiar i se confesa. Anda urmase Școala Pedagogică din București și profesa ca educatoare într-o grădiniță, iar Moțu cunoștea absolut toți copiii din grupă.

Au hotărât să se căsătorească într-o zi de Mărțișor a anului 1999. Ea a aflat despre dragostea lui pentru papagali, iar el a împărtășit cu ea dragostea Mașei, splendida pisică a Andei căreia îi oferea flori ca și stăpânei, și îi încredința libertatea de a se plimba printre mese la cafeneaua „Blues Café”, unde își savurau cei doi îndrăgostiți cafeaua.

Fiecare întâlnire cu Anda te face să înțelegi de ce Florian Pittiș o numea „Dar de la Dumnezeu”.

Almanah _Flacăra_ 75 florian pittis adrian paunescu

Almanahul „Flacăra” 1975

Pasiunea pentru muzică. Începuturi la Cenaclul Flacăra și Pasărea Colibri 

„Nu contează cât de lung am părul, important e cât și cum gândesc!”

Iată unul dintre motto-urile-imn ale creatorului și promotorului de muzică tânără în România.

La început a iubit muzica pur și simplu, ritmurile ei. Mai târziu a căzut în patima rockului, după ce, prin ’56, ajunsese prima oară la restaurantul „Ceahlăul”, aproape de strada unde locuia, unde formația de acolo cânta Rock Around the Clock al lui Bill Haley, la acordeon, ţambal şi nai. Frecventând cinematografele, primele discuri cumpărate au fost Avaramu! Aaaa-a! Avaramuuu! şi Arrivederci Roma, acestea atrăgând o imensă colecție la care apelau prietenii deseori în anii cenușii ai cenzurii. Cu rockul în sânge, și purtător de păr lung din 1971, a promovat acest gen muzical prin emisiuni de radio, cronici în diverse publicații și apariții în celebrul Club A, înființat într-o perioadă de maximă răspândire a fenomenului Flower Power.

Aici a cântat începând din 1974 câtorva generaţii de tineri. Un an mai târziu, la o aniversarea a clubului, Pittiș îndrăznise să citească Declaraţia universală a drepturilor omului de la Helsinki, ceea ce i-a determinat pe cei din asociația studenților bucureșteni să nu-l mai cheme la întrunirile lor.

foto de epoca presa florian pittis

Ca interpret de muzică folk a apărut în 1973 în cadrul Cenaclului Flacăra, al cărui membru fondator a fost alături de poeți, actori, cântăreți și de liderul lor, Adrian Păunescu, care îl admirase pentru spectacolele lui, „mai altfel” de la Bulandra. A debutat în septembrie 1973 cu Problema spinoasă a nopţilor de Geo Dumitrescu, ajungând rapid la inima tinerilor care umpleau Sala Polivalentă din Capitală. Nu de puține ori, Pittiș le cânta și celor de afară care nu mai încăpeau în sală. Aici îl întâlnea în anii ’70 pe Nicu Alifantis, care debuta un an după el la Flacăra, căruia îi votase împotrivă intrarea în cenaclu, ceea ce le va întări și mai mult legătura de prietenie după patru ani. În noiembrie 1980, la Electrecord apărea discul lor, intitulat Florian Pittiș & Nicu Alifantis.

discuri florian pittis

În 1992, împreuna cu Mircea Baniciu, Mircea Vintilă și Vlady Cnejevici, a fondat trupa Pasărea Colibri, nume inventat de el însuși, într-o seară de iarnă pe scenă, la sfârșitul unui spectacol. Au urmat patru albume: Nu trântiţi uşa (1992), În căutarea cuibului pierdut (1996), Ciripituri (1998) şi Cântece de bivuac (1999) și postumul Sunt tânăr, Doamnă (2008), album apărut la Casa de Discuri Roton, cu sprijinul Andei Pittiș, Radio 3Net și Radio Romania, 16 înregistrări de cântece și poezii din care nu lipsesc Vis de primăvară, Viaţă complicată, Vinovaţii fără vină, Ultima scrisoare, Toţi suntem puţin luaţi…, Cântecul bufonului, Ploaia care va veni sau Sfârşitul nu-i aici. Pittiș a rămas în formaţia Pasărea Colibri până în anul 2000.

florian pittis mircea baniciu

Cel care îi iubise necondiționat pe Bob Dylan şi John Lennon, traducând în română cântecele celui născut cu doi ani înaintea sa în Minnesota, și lansând, alături de Mircea Vintilă, Cântec pentru John Lennon, a urcat pe scenă până în clipele din urmă. Ultima sa apariție a fost alături de Ducu Bertzi şi Marius Baţu pe scena Festivalului Medieval de la Mediaş, în 14 iulie 2007. Ducu Bertzi nu l-a uitat o clipă pe bunul lui prieten, iar în 2010 a reușit să scoată un DVD la Roton, intitulat Ducu Bertzi şi Florian Pittiş în concert, 36 de piese şi poezii în interpretarea lui Ducu Bertzi şi Florian Pittiş.

Cu muzica pe care o studiase până în cele mai tainice unghere, Pittiș, alături de colegii lui de scenă care îi spuneau „Domn Profesor”, văzuse lumea…

Florian Pittis - Moment poetic

Cel mai recent album al artistului, intitulat Florian Pittiș – Moment poetic a apărut la  Editura Casa Radio și a fost lansat ieri, 3 octombrie 2014. Versuri de Mihai Eminescu, Alexandru Macedonski, Ion Barbu, Gherasim Luca, Nicolae Labiş, Ştefan Aug. Doinaş, Mircea Cărtărescu rostite la Radio între 1989–2004. Ediția este prezentată de Titus Vîjeu, iar evocarea semnată de Andrei Şerban:

„…îl recunosc neschimbat: Moţu, tânărul neastâmpărat etern. Fie că declamă versurile lui Eminescu sau Gherasim Luca, ale lui Labiş, Macedonski sau Ion Barbu, e tot timpul el, îi aduce pe poeţi la el, cu spiritul lui ghiduş, Puck sau Ariel făcând giumbuşlucuri, uneori melancolic şi sentimental, alteori descoperind subtexte hazlii unde nu te aştepţi, alteori identificându-se cu un stil de declamaţie retoric, ce arată respectul lui faţă de marii recitatori ai trecutului.” (Fragment din Era prietenul tinerilor…, evocare de Andrei Şerban în booklet-ul discului).

Dar ce n-a iubit artistul? Și pentru sport avea drag. În tinerețe sărise la trambulină. Câștigase chiar niște premii cu care nu se lăuda, nestându-i în obicei. Era admirator al cicliștilor și se documenta asupra vieții sportive a celor din Turul Franței. Tocmai de aceea citea „Miroir Sprint”. A fost și membru şi preşedinte al Senatului Clubului Aristocratic Rapid, fiind susţinător al echipei de fotbal din încă din 1967, când trăise bucuria câștigării campionatului. 

florian pittis arhiva tnr

O voce incontestabilă  în arhiva Teatrului Național Radiofonic 

Ca regizor de teatru radiofonic, cum să nu chemi în spatele microfonului o astfel de voce cu timbru pregnant și generoziate în cele mai diverse nuanțe?!

„Pe Florian Pittiş l-am adus la Radio în anul II de studenţie. Erau anii ’64-’65 și făceam un serial, «Cosma», adaptare după romanul lui Panait Istrati, cu regretaţii Ion Marinescu şi Eugenia Dragomirescu şi-mi trebuia un puşti. La recomandarea profesoarei Elena Negreanu l-am luat pe Pittiş. Îmi amintesc că l-am aşteptat în faţa Radioului şi de atunci, timp de câteva decenii, am avut o colaborare extraordinară cu Moţu.” (Annie Muscă, Dan Puican – Radioul este viața mea, București, Editura Adevărul Holding, 2013).

Cu același regizor va colabora și la tripticul umoristic Un scos din pepeni (1972) de Gh. Brăescu, o dramatizare de Valentin Silvestru, Moș Teacă și epizootia (1972) de Anton Bacalbașa, și Călătorului îi șade bine cu drumul de I. Al. Brătescu-Voinești, alături de cu Alexandru Giugaru, Toma Caragiu și Mihai Mereuță. Apoi la Neguțătorul din Veneția (1974) de W. Shakespeare, cu Octavian Cotescu, Madona (1983) de Tudor Muşatescu, alături de Irina Petrescu și Rodica Mandache. Au urmat Nunta lui Figaro (1987) de Beaumarchais, cu Dana Dogaru, Alexandru Repan, Irina Mazanitis, Stela Popescu, George Constantin, Mircea Albulescu, Eugen Cristea, și Mizantropul (1987) de Molière, iar mai târziu Dulcea pasăre a tinereții (1992) de Tennesse Williams, alături de Adrian Pintea și Carmen Stănescu.

Florian Pittiș în Nunta lui Figaro de Beaumarchais, adaptare radiofonică de Eugenia Țundrea, regia artistică: Dan Puican. Data difuzării în premieră: 23 februarie 1987 – fragment

La microfon încă un rol în piesa Barajul (1965) de Ion Mărgineanu, în regia lui Mihai Pascal, cu Boris Ciornei, Dan Damian și Val Săndulescu, apoi un altul în Celuloid (1969) de Iosif Naghiu, teatru scurt în regia lui Gh. Miletineanu, cu Nineta Gusti, Toma Caragiu, Octavian Cotescu, Coca Andronescu și Arcadie Donos, și Comedia zorilor (1974) de Mircea Ştefănescu, în regia lui Paul Stratilat, cu Valeria Gagealov, Emil Hossu, și George Bănică; Cărţile de lut (Epopeea lui Ghilghameş), regia Mihai Lungeanu, și Zadarnice necazuri de iubire (1987) de W. Shakespeare, traducere și adaptare de Dan A. Lăzărescu, în regia lui Leonard Popovici, alături de Alexandru Repan, Irina Mazanitis, Ştefan Radof, Virgil Ogăşanu, Jorj Voicu ș. a.

Ion Vova îi încredințează rolul principal din Un păstrăv neobișnuit de Jerome K. Jerome, alături de Victor Rebengiuc, Toma Caragiu, Sandu Sticlaru, și un alt rol în Iubita lui… (1968), teatru scurt de George Călinescu, apoi în Cerul umblă pe pământ (1971) de Dan Adrian, cu Nineta Gusti, Vasilica Tastaman, Ștefan Mihăilescu-Brăila.

Constantin Moruzan îl distribuie în Femeile țâfnoase (1971) de Carlo Goldoni, alături de Nicolae Neamţu-Ottonel, Vasilica Tastaman, Ion Caramitru, Coca Andronescu, Carmen Stănescu, Valeria Gagealov, Gh. Oprina și Damian Crâşmaru, apoi în autohtona Pădure a spânzuraților (1971) de Liviu Rebreanu, prilej de întâlnire pentru tânărul actor cu Fory Etterle, Ion Marinescu Clody Bertola și Rodica Tapalagă ; Titel Constantinescu înregistrează Pogoară iarna (1971) de M. Anderson, și Constantin Dinischiotu un spectacol de zile mari, Paul şi Virginia (1990), după romanul lui Jacques-Henri Bernardin de Saint-Pierre.

florian pitiis mitica popescu

Împreună cu Mitică Popescu

Regizorul Cristian Munteanu l-a distribuit în mai multe piese, printre care: Dor necuprins (1971) de Mihai Stoian, un documentar cu Olga Tudorache, Ion Marinescu, Tatiana Iekel și Corado Negreanu, celebra comedie Broaștele (1976) a anticului Aristofan, în care i-a oferit rolul  Xanthias, lângă Toma Caragiu (Dionysos), Ion Marinescu (Eschil) și Constantin Codrescu (Euripide); Ospătăria La regina Pédauque  (1982) de Anatole France, cu Pittiș în rolul principal, apoi Othello (1983) de Shakespeare, alături de Mircea Albulescu și Castelul (1983) lui Kafka împreună cu Gina Patrichi.

În  Faust (1985) de J. W. von Goethe, vocea lui Pittiș devine cea a lui Wagner, armonizându-se până la perfecțiune cu cea a lui Ştefan Iordache, în rolul damnatului savant. Accentele vocii-unicat le vom găsi în Fonoteca de Aur și în Tragica istorie a doctorului Faust (1994) de Christopher Marlowe, cu Ovidiu Iuliu Moldovan, într-o  adaptare radiofonică de Doina Papp. Au urmat Ciulinii Bărăganului (1989) de Panait Istrati, o dramatizare radiofonică de Camelia Stănescu, cu Florian Pittiş în rol principal alături de Valentin Uritescu, Luminiţa Gheorghiu, Mihai Mereuţă ș. a.; apoi Aelita (1992) de Alexei Tolstoi și Sonata Kreuzer (1992) de Lev Tolstoi, alături de Adrian Pintea, Raluca Penu, Dina Cocea, Gheorghe Cozorici, Adina Popescu, Julieta Strâmbeanu și Ion Pavlescu. În același an se întâlnea cu Adrian Pintea și în Procesul lui Kafka. Au urmat Furtuna (1997) de William Shakespeare, o adaptare radiofonică de Florian Pittiş, avându-i în distribuție și pe: George Constantin, Ion Besoiu, Mariana Mihuţ, Victor Rebengiuc, Marcel Iureş, Ion Caramitru, Mircea Diaconu ș. a.; Oreste în străinătate (1997) de Ștefan Zicher, cu Victor Rebengiuc, și Nouăsprezece trandafiri (1997) de Mircea Eliade.

Este imposibil ca ascultătorilor fideli ai teatrului radiofonic să nu le fi rămas în memorie vocea povestitorului din seria de 15 episoade dedicate Zeilor din Olimp, în regia lui Vasile Manta, după scenarii radiofonice semnate de Sanda Socoliuc, în regia muzicală a lui George Marcu: Înainte de Olimpieni,  Olimpienii, Lupta cu Titanii, Zeus, Prometeu, oamenii…, Potopul, Iubirile lui Zeus, Hera, Artemis, Apollo, Hefaistos, Afrodita, Hermes, Poseidon, Hades și Dionysos.

Una dintre ultimele sale apariții în teatrul radiofonic rămâne rolul Povestitorului din Levantul (2003) lui Mircea Cărtărescu, în regia lui Gavriil Pinte.

motu pittis   

Debut de august fără Moțu 

Pe 5 august 2007, cu două luni înainte de a împlini 65 de ani, Florian Pittiș pleca discret din această lume spre tărâmuri astrale cântate de zeci de ori în versurile sale.

În lungul drum al zilei către noapte, pleca fără să îndeplinească dorința „mamei” din drama lui O’Neill, de a-i citi la căpătâi când moartea va fi să apară. Clody Bertola a asistat neputincioasă la plecarea celui pe care îl admirase enorm. I-a supraviețuit două luni, iar testamentul sufletesc i-a fost pe jumătate îndeplinit în ultima zi a anului 2007.

Pe Aleea Artiștilor din Cimitirul Bellu, sub privirea împietrită de durere a însinguratei sale soții și sub blazonul Marii Loje, Florian Pittiș era plâns, aplaudat și petrecut spre nemurire.

Cel care purtase o viață blugi și păr lung, și pe care nu-l părăsise spiritul tânărului de 20 de ani, a rămas în inima fiecăruia dintre noi cu aerul lui de libertate turnat în înțelepciunea omului matur. Cutele vârstei nu i s-au citit niciodată pe chip și nici nu i s-au deslușit în ființă. Ritmurile tinereții încremeniseră în el devenind mai puternice decât timpul.

De câte ori artistul nu ne cântase:

„Când s-adună norii negri/ Ploaia cade ca un brici./ Ține minte, sfârșitul nu-i aici.”

Pe 7 august 2007, ni le reamintea în fața Radioului, în trecerea cortegiului spre cimitir. În ciuda ploii, intrarea din Berthelot era plină de umbrele colorote, de suspin și aplauze.

La o zi după sărbătoarea Schimbării la Față a Mântuitorului, sub un cer plumburiu și o tulburătoare ploaie, Florian Pittiș își începea veșnica trăire alături de Amza Pellea, în imediata apropiere a Ginei Patrichi… 

Memoria numelor

Festivalul „Folk You” inițiat de jurnalistul Marius Tucă alături de echipa „Jurnalului Național” în 2005, poartă din 2007 numele lui Pittiș, cel care vibrase la unison cu spectatorii nonconformistului regal muzical de la malul mării.

Imediat după dispariția artistului, Consiliul Elevilor Colegiului Naţional „Gheorghe Lazăr” din Bucureşti şi Trupa de teatru AS, în parteneriat cu Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra” din Bucureşti au inițiat un festivalul naţional de arte pentru liceeni pe care l-au botezat cu numele artistului. Concursul dedicat exclusiv trupelor de liceeni care iubesc teatrul şi muzica, ajuns în mai 2014 la ediția a șaptea în care președinte de onoare a fost Anda Pittiș, soția artistului.

Imaginea lui Florian Pittiș este atât de vie într-unul dintre studiourile postului de radio căruia i-a dat viață. Spiritul lui sălășluiește acolo și n-ai cum să nu-l percepi. Ai senzația că se uită la moderator cu o privire de profesor din alte vremi, cu un simț al dăruirii rar întâlnit, iar la invitat cu bucuria venirii în acel loc. Și, culmea, ce îți dă aripi aici, făcându-te să întorci capul, e vocea lui. Fără final…

Florian Pittiș, Moment poetic



Florian Pititș, Nu-i nimic, asta e

Florian Pittiș, Sunt tânăr, Doamnă

Florian Pittiș, Ploaia care va veni

annie musca

 Annie Muscă

Grafică, ilustrații și editare multimedia: Costin Tuchilă.

Vezi: arhiva rubricii Remember

costintuchilaREMEMBERadrian dohotaru,algernon,annie muscă,aristofan,avaramu,biografie florian pittiș,casa cu mireasma de brad,cenaclul flacăra,cristian munteanu,cristina chirvasie,edward albee,familia lui florian pittis,florian pittiș,mircea baniciu,online,pasarea colibri,pittiș show,portrete monografice de annie muscă,radio romania tineret,radio3net,rock,roluri in teatru florian pittis,ștefan iordache
Remember, rubrică de ANNIE MUSCĂ Astăzi, 4 octombrie 2014, ne amintim de actorul Florian Pittiș  (4 octombrie 1943–5 august 2007). Seducător, spontan și generos, nu cunoștea sensurile ranchiunei, iar numele Domnului suna nemuritor de tandru în graiul lui. Perfecționist, exersa totul, citea, studia. Făcea gimnastică, iar alimentația îi era echilibrată înaintea...