Cronică de teatru tv de ANI BRADEA

cronica de teatru tv matei visniec frumoasa calatorie ursilor panda ani bradea

cronica de teatru tv siglaÎn București, pe o străduță apropiată de Calea Victoriei, undeva în spatele clădirii CEC, o casă veche a fost transformată în anul 2010 în teatru de câțiva tineri entuziaști. Această companie teatrală, numită simplu unteatru, și-a ținut până anul trecut spectacolele în fosta sufragerie a casei, unde nu erau mai mult de treizeci de locuri pentru spectatorii care aveau la picioarele lor scenasigla unteatru improvizată, adică spațiul destinat jocului, pentru că nu se înălța acolo o scenă propriu-zisă. Spre sfârșitul anului 2015 unteatru s-a mutat pe str. Sf. Apostoli, nu departe de primul sediu, într-o clădire în care, până în 1989, era o fabrică de pielărie și blănărie.

frumoasa calatorie a a urşilor panda unteatru tvr ani bradea

Imagini din spectacolul Frumoasa călătorie a urşilor panda povestită de un saxofonist care avea o iubită la Frankfurt de Matei Vișniec, cu Iolanda Covaci și Marius Călugărița. Regia: Cătălina Buzoianu, unteatru București

A aduce arta în spații neconvenționale nu mai este azi o noutate, se organizează mari expoziții de pictură în foste clădiri industriale dezafectate, se joacă teatru în hale imense, vezi cazul genialului spectacol Faust al lui Purcărete, de la Sibiu etc. Poate că unteatru s-a individualizat tocmai prin situarea la celălalt pol al exemplelor anterioare, adică prin reducerea spațiului destinat actului artistic într-atât încât se creează o intimitate între actori și spectatori, uneori aceștia din urmă fiind integrați în spectacol, cum a fost și în cazul celui preluat de TVR 2 și difuzat luni, 1 februarie 2015, Frumoasa călătorie a urşilor panda povestită de un saxofonist care avea o iubită la Frankfurt,  după piesa cu același titlu a lui Matei Vișniec.

Piesa regizată de Cătălina Buzoianu și montată la unteatru în 2011 s-a bucurat de succes. În anul premierei, precum și în următorii, a obținut numeroase premii la concursuri și festivaluri. Amintesc aici doar Premiul pentru cel mai bun spectacol la Festivalul de Teatru Studio, Pitești, 2011 și Bursa de Creație acordată de ICR Paris în 2012.

frumoasa calatorie m visniec unteatru marius calugarita iolanda covaci

Iolanda Covaci și Marius Călugărița sunt cei doi actori din rolurile principale, de fapt singurele roluri ale piesei. Jocul lor a fost, aproape pe tot parcursul spectacolului, o demonstrație de virtuozitate actoricească. În special în realizarea momentelor de pantomimă, de care este responsabil Adrian Nour, unde gestica lor a suplinit perfect absența obiectelor. Desfăcând sticle de vin imaginare, bând din cești invizibile, vorbind la telefoane care nu există, deschizând uși, mâncând din farfurii, fumând, toate sugerate de gesturi, actorii nu transmit spectatorilor doar informații clare despre elementele de decor a căror imaterialitate nici măcar nu mai este resimțită, ci aduc și jocul acolo unde este locul lui originar, în copilărie. De altfel aceasta este viziunea Cătălinei Buzoianu, gândită probabil pentru adaptarea la spațiul limitat, unde nu prea există loc pentru decor, dar cu siguranță este vorba și de o strategie regizorală care ajută spectacolul, îi aduce un plus de profunzime și deschide noi căi de percepere a piesei lui Matei Vișniec. Scena în care ea, personajul feminin, îl învață pe el, partenerul de scenă, să răspundă cu a diferitelor sale întrebări, în fiecare răspuns reflectându-se o altă stare, este nu numai emoționantă, dar se dovedește a fi și o adevărată probă de talent actoricesc. Inflexiunile vocii, rostind o singură vocală, dar de fiecare data însemnând altceva, completate cu gesturi și expresii faciale, sunt cel mai bun exemplu că limbajul nu este neapărat necesar pentru transmiterea informației, nici măcar în teatru. Este însă esențial talentul!   

matei visniec frumoasa calatorie unteatru bucuresti cronica

Fotografii de Oana Monica Nae

Decorul nu lipsește totuși cu desăvârșire. În mijlocul scenei este întinsă o saltea și niște cearșafuri care acoperă două trupuri. Este prima scenă, cu care se deschide spectacolul. Saltea care pare banală, dar ea poartă o încărcătură simbolistică teribilă: loc al dragostei la început – se presupune că cei doi și-au petrecut acolo aventura amoroasă, chiar dacă el nu-și mai amintește nimic – devine sarcofag în final, poartă spre „partea cealaltă”. Între aceste două momente de referință e visul, sau, mai bine zis, realitatea neverificabilă, nepalpabilă, puntea dintre cele două lumi: a noastră și ceea ce e dincolo de ea. Chiar replicile cu care începe și se sfârșește piesa sugerează acest lucru. În primele secvențe: „El: Visez sau sunt treaz?; Ea: Visezi!” Pentru ca în final să existe doar un schimb de roluri între ei: „Ea: Visezi?; El: Visez că îmi vorbești; Ea: Mă auzi?; El: Visez că te aud; Ea: Ți-e frică?; El: Da!; Ea: Frică de ce?; El: Frică de cel care ar putea veni să ne trezească.” Replicile fiind aproape identice, închid narațiunea ca într-un cerc. Dar să povestim puțin ce se întâmplă în această buclă atemporală.

iolanda covaci marius calugarita

Doi tineri, un bărbat și o femeie, se trezesc dimineața în același pat, în apartamentul în care locuia el. Se pare că petrecuseră undeva într-un bar, cu multă băutură și muzică la saxofon, interpretată de el, care mai recitase și din Bacovia, cel puțin așa afirma ea, pentru că el nu-și mai amintea absolut nimic. Nici măcar dacă făcuseră dragoste în patul răvășit, unde se treziseră aproape goi. Nu, nu făcuseră, îl asigura tot ea, cea care-i dădea detalii despre proprietarul barului, un prieten al cărui nume iar nu-i spunea, lui, nimic. Frumusețea femeii, misterul pe care-l răspândea în jur (nu dorea nici măcar să-și spună numele), ciudățeniile din comportamentul ei îl determină pe el să o convingă să se întoarcă în nopțile următoare, să înceapă un fel de relație, bizară și ea pentru că ajung, negociind, la un acord: nouă nopți, nici mai mult nici mai puțin. Scenariul e construit în continuare pe detalierea acestor nouă nopți, delimitate clar prin enunțul citit de actori direct din textul piesei: prima noapte; a doua noapte; etc. Între aceste titluri curge povestea de dragoste a celor doi cu toate ingredientele unei povești de acest fel. Timpul se dilată, personajele ies din încarcerarea orelor dinainte stabilite și trăiesc normal, ca orice cuplu care are o viață la dispoziție. Ei mănâncă, beau, sunt tandri unul cu celălalt, își bârfesc vecinii, vorbesc la telefon, ascultă zgomotele din apartamentele vecine (o secvență care sugerează intimitatea creată între ei odată cu trecerea timpului, un timp mult mai îndelungat decât cel real), se și ceartă spre final, toate acestea însă sub presiunea anunțului de trecere la următoarea noapte. Din cauza acestei resimțiri a sfârșitului iminent, ultima noapte e surprinzătoare. Știind, într-un fel, ce urmează, te aștepți să apară o despărțire furtunoasă, ori încărcată de tragism, sau pur și simplu acceptarea unui reguli dinainte stabilite: finalul jocului. Cu toate acestea ești invitat la o nuntă, și nu orice fel de nuntă. Spectatorii din mica sală sunt transformați în nuntași, conduși apoi printr-un hol îngust spre o scară pe care cei doi miri urcă până spre acoperiș. Acolo are loc cununia, la lumina lumânărilor împărțite spectatorilor, care sunt poftiți apoi din nou în sală, de data această în picioare, în jurul saltelei, pe care el se așează cu capul în brațele ei, cea care-i întinde deja pe chip masca mortuară. Nunta se transformă astfel într-o ceremonie funerară, iar dialogul celor doi iubiți dezvăluie sensul întregii povești. Ea: …acum hotărăște-te. Trecem de partea cealaltă, sau nu?; El: trecem! […] Ea: Care-i animalul pe care-l îndrăgeai cel mai mult când erai copil?; El: Ursul panda; Ea: Spune-mi numele unui oraș unde ți-ar fi plăcut să trăiești; El: Frankfurt. E acolo o frumoasă grădină zoologică; Ea: Bine. Atunci în viața ta viitoare vei fi un urs panda; El: Și tu?; Ea: Eu voi veni să te vizitez la Frankfurt.” Abia în acest moment, cu spectatorii în scenă, ținând lumânări aprinse în mâini, înconjurând patul nupțial devenit sicriu, începe adevărata Călătorie. Omologia nuntă-moarte ne duce cu gândul la balada Miorița.

În ultima scenă a piesei, intitulată Dimineața, se aud voci în fundal, dincolo de ușa presupusului apartament, întoarcerea la o acțiune sub lumina zilei sugerând de fapt întoarcerea în planul real, cel al materialității palpabile: „Nu simțiți mirosul? Eu nu cred că-i un miros normal! Sunt cel puțin zece zile de când nu mai răspunde.”

foto oana monica nae unteatru m visniec

Textul lui Matei Vișniec e foarte generos, oferă multiple variante de interpretare, iar viziunea regizorală a Cătălinei Buzoianu sporește această ofertă. De pildă, în accepțiunea mea, nu consider întâmplătoare alegerea unui model de influență asiatică pentru rochia protagonistei, pentru că dialogul din final, mai sus citat, îmi sugerează o reîncarnare. Ori e bine știut că religiile asiatice, hinduismul, budismul etc., îmbrățișează această credință. De asemenea, alegerea numărului nouă pentru nopțile petrecute împreună de cei doi nu pare o simplă coincidență. Nici pentru Irninis Miricioiu, cea care a scris prefața volumului apărut la Editura Paralela 45, București, 2009, și care face o întreagă teorie numerologică a acestei alegeri a autorului, printre altele spunând că: „Există astfel credința celor nouă ceruri sau nouă etape pe care trebuie să le parcurgă sufletul pentru a dobândi viața veșnică.” Desigur această interpretare poate fi dezvoltată foarte mult, nouă însemnând și numărul de luni necesare pentru ca o nouă ființă umană să vină în lumea aceasta. Alți comentatori au făcut analogia dintre textul lui Matei Vișniec și La țigănci a lui Mircea Eliade. Cel puțin finalul este cât se poate de asemănător. Și acolo personajul masculin își explică întâmplările stranii prin posibilitatea existenței visului, iar răspunsul femeii este în același timp liniștitor și înfiorător: „Aşa începe. Ca într‑un vis…” 

matei-visniec-2

Matei Vișniec

Programarea spectacolului Frumoasa călătorie a urşilor panda povestită de un saxofonist care avea o iubită la Frankfurt la TVR în această perioadă nu este deloc întâmplătoare. Pe 29 ianuarie Matei Vișniec a împlinit 60 de ani, iar sărbătorirea sa la Televiziunea Română a inclus și un film realizat de către o echipă a TVR Iași, care, la invitația scriitorului, a filmat în vara lui 2015 pe străzile Avignonului, cu ocazia desfăşurării celui mai important festival european de teatru. Periplul alături de Matei Vișniec pe străzile încărcate de istorie, în piațetele unde se joacă în aer liber, sau unde artiștii recurg la tot felul de strategii pentru a convinge spectatorii să meargă la spectacolele lor, este întrerupt de actori și regizori care vorbesc despre succesul maestrului în Franța. Filmul a fost prezentat în premieră absolută pe 27 octombrie 2015 la Institutul Cultural din Paris.

Revenind la spectacolul de la unteatru, difuzat de TVR, se cuvine să menționăm și alte nume care au contribuit la reușita producției. Și anume: coregrafie: Galea Bobeicu; imagine: Cristian Glodeală; director de imagine: George Fustanelă, Florin Ioniţă; asistenţi imagine: Alexandru Zugravu, Stoica Grigoruţ; muzica: Mihai Prejban; sunet: Valentin Bartolomeu, Cătălin Putinianu; regia TV: Tudor Chirilă; organizatori de producţie: Sorin Cristea, Marius Flonta; producător: Diana Dumitru și producător coordonator: Demeter András István.

cronica de teatru tv rubrica revista teatrala radio

ani bradea

Ani Bradea

logo revista teatrala radio

Vezi: arhiva rubricii Cronica de teatru tv de Ani Bradea

Cetatea blestemată, cronică de teatru radiofonic de Ani Bradea

Cronica unei vieți irosite, cronică de teatru radiofonic de Ani Bradea 

Scena de sticlă

costintuchilaCRONICA DE TEATRU TVani bradea,cătălina buzoianu,cronica de teatru tv rtr,faust,Frumoasa călătorie a urşilor panda povestită de un saxofonist care avea o iubită la Frankfurt,gradina zoologica,iolanda covaci,Irninis Miricioiu,la tiganci,marius călugărița,miorița,mircea eliade,numerologie,simbolistica numarului 9,unteatru
Cronică de teatru tv de ANI BRADEA În București, pe o străduță apropiată de Calea Victoriei, undeva în spatele clădirii CEC, o casă veche a fost transformată în anul 2010 în teatru de câțiva tineri entuziaști. Această companie teatrală, numită simplu unteatru, și-a ținut până anul trecut spectacolele în fosta...