Roma caput culturae, rubrică de RALUCA NIȚĂ

festivalul fuori programma roma raluca nita

În perioada 5–14 iulie 2016, la Teatrul Vascello din Roma îşi va deschide porţile Festivalul de teatru-dans intitulat „Fuori Programma”.

afis fuori programma

Teatrul-gazdă prezintă spectacolul Sopra di me il diluvio (5 și 6 iulie), câştigător al premiului Danza&Danza la categoria cea mai bună producţie a anului 2014 şi al premiului acordat artistei Paola Lattanzi pentru cel mai bun interpret într-un rol feminin contemporan.

Sopra di me il diluvio

Sopra di me il diluvio

Tot o producţie a teatrului Vascello este şi spectacolul Fear party (7 și 8 iulie), realizat anul trecut, primul episod din trilogia intitulată Sulla passione dell’anima, creată de coregraful Enzo Cosimi.

Cosimi pleacă de la Welcome to my world, unde analiza tema sfârşitului lumii, a unei noi apocalipse, punând accentul pe raportul dureros dintre Om şi Natură în societatea contemporană. Ne aflăm într-un spaţiu şi un timp magic în care certitudinile nu există şi relaţiile cu locurile înconjurătoare trăiesc şi se modifică prin intermediul simţurilor. După sfârşitul postmodernismului, spectacolul imaginează apariţia unui OM NOU într-un peisaj arhaic, tribal, african. Un continent disperat, suferind, terfelit dar care reuşeşte să nu îşi piardă speranţa.

Spectacolul este realizat cu sprijinul Fundaţiei Teatro Comunale Città di Vicenza, Arteven, Milano Teatro Scuola Paolo Grassi şi Abruzzo Circuito Spettacolo.

Fear Party

Fear Party

În Fear Party, Enzo Cosimi explorează teritoriul fricii cu nuanţele sale psihologice şi particularităţile fiecărei situaţii şi individ în parte. Teama intimă a omului contemporan, angoasa injectată de virusurile nebănuite ale unui mecanism social dereglat şi care ne constrânge să ne adaptăm unui sistem de viaţă imposibil de controlat. Aflăm în cele din urmă că de-a lungul existenţei cu toţii experimentăm teama şi ştim să o recunoaştem pentru simplul fapt că ne naştem printr-o probă de curaj.

Spectacolul este produs de AMAT cu sprijinul Kilowatt Festival, ACS Abruzzo Circuito Spettacolo şi C.L.A.P. Spettacolodalvivo.

Per Inciso Borsotti

Per …inciso

Per …inciso este un spectacol care ne vorbeşte despre istoria Italiei anilor ’60 şi până astăzi prin intermediul muzicii pop. O nouă modalitate de a istorisi schimbările, revoluţiile culturale, reformele, întoarcerea la trecut şi dorinţa de a se autodepăşi a unei ţări, cu ajutorul melodiilor scrise de cei mai mai cântăreţi şi compozitori italieni: de la Domenico Modugno, la Guccini, Gaber, Celentano sau De André.

Interpreţii acestei provocări teatrale sunt Maria de Virgiliis, Francesco Di Luzio, Andrea Ferrarini, Federica Galimberti, Eleonora Lippi şi Silvia Pinna. Coregrafia spectacolului este semnată de Mattia de Virgiliis, Francesco Di Luzio şi Federica Galimberti.

PASSION, LOVE, LIFE...

Passion, Love, Life…, baletul  Teatrului de Operă din Budapesta, coregrafia: Mark Biocca și Fernando Duarte

rubrica roma caput culturae logo micInformaţii despre toate spectacolele prezente la Festivalul „Fuori Programma” aflaţi pe site-ul: 

http://www.teatrovascello.it/2015_2016/cartellone_2015_2016.htm#fuori-programma.

Corespondenţă de la Roma

Promo Per …inciso

raluca-nita

Raluca Niță

logo revista teatrala radio

Vezi: arhiva rubricii Roma caput culturae de Raluca Niță

Alte articole de Raluca Niță: Compania Ricci/Forte: doi Stanislavski ai anilor 2000

„Dirty Dancing” devine musical la Milano 

Romeo Castellucci, un regizor care provoacă „în dulcele stil clasic”

Când Falstaff citează din Nietzsche, Kafka şi Orson Welles

Cine sunt noii dramaturgi italieni?

Viaţa lui Aung San Suu Kyi pe scena Teatrului din Ravenna

Peter Brook explorează nuanţele necunoscute ale minţii

Roman Polanski, regizor de musical la Paris

Eduardo De Filippo, 30 de ani de la moarte

Dario Fo se întoarce în televiziune cu povestea Sfântului Ambrozie

Filmul „Casablanca”, un mit născut dintr-o piesă de teatru

Jeroen Verbruggen, un coregraf pop care urăşte comparaţiile

Cazul Lehman Brothers la Piccolo Teatro din Milano

„Antigona” africană în interpretarea tinerilor actori din Senegal la Prato

Lindsay Kemp: 76 de ani fără un pas greşit

S-a stins din viaţă Luca Ronconi, ultimul regizor vizionar din teatrul contemporan

„Segreti d’autore”, Festivalul Mediului, Ştiinţelor şi Artelor de la Cilento (Salerno) 

Marcidofilm!, un nou teatru la Torino

Nouvelle Vague pe scena Teatrului Carignano din Torino

Globe Theatre prezintă „Hamlet” în 197 de teatre din lume

Shakespeare: un spectacol, o epocă, un afiş

„Numele trandafirului”, ultimul text teatral gândit de Umberto Eco

Pacienţii în sală, medicii pe scenă!

Daţi-i un teatru şi vă construieşte o lume – povestea unui dramaturg de succes

costintuchilaROMA CAPUT CULTURAEEnzo Cosimi,fear party,fuori programma,per inciso,raluca niță,sopre di me il diluvio,teatro vascello roma,teatru dans
Roma caput culturae, rubrică de RALUCA NIȚĂ În perioada 5–14 iulie 2016, la Teatrul Vascello din Roma îşi va deschide porţile Festivalul de teatru-dans intitulat „Fuori Programma”. Teatrul-gazdă prezintă spectacolul Sopra di me il diluvio (5 și 6 iulie), câştigător al premiului Danza&Danza la categoria cea mai bună producţie a anului 2014...