Gala Tânărului Actor HOP în primele zile
Reportaj de MARIANA CIOLAN
Mai întâi au venit la Costinești concurenții, iar la o întâlnire cu directorul artistic al Galei , Radu Afrim, atent și implicat în tot ce poate să determine bunul mers al Galei și dincolo de selecția participanților, cu coregraful Florin Fieroiu și cu echipa UNITER, s-au statuat regulile „tehnice” de amănunt și a fost comunicat programul. Patru zile pline. De la orele dimineții când, în grupe prestabilite și atent integrate unei planificări generale, are loc atelierul de mișcare preconizat a se finaliza cu un spectacol ce va încheia Gala, continuând cu repetițiile, egal acordate fiecărui interpret la „individual” și „grupurilor”, în chiar spațiul de concurs, în paralel cu febra montării luminilor și sunetului, până după amiaza, când începe concursul, și târziu în noapte când publicului i se oferă bonusul prinosului de ardere și fantezie scenică, adică mici momente artistice la care, în primele două zile, au participat unii concurenți deja scăpați de emoția competiției alături de foști participanți/laureați la Gală. Și pentru că vorbim de o „lume tânără”, cum nu contenea să ne amintească artizanul principal al acestei reuniuni în configurația ei postdecembristă, regretatul Cornel Todea, energia și elanul s-au dovedit suficiente pentru ca aproape toată lumea să participe, mai apoi, până spre miezul nopții, la o amuzantă întrecere de play back-uri, unde alături de tinerii actori aspiranti la trofeul HOP s-au grăbit deopotrivă, la fel de pline de elan precum le știam, actrițele Maia Morgenstern și Dorina Chiriac, membre în juriul galei. Exemplu urmat în a doua seară și de o numeroasă parte a publicului, care a trăit clipe de reală și puternică bucurie prilejuită de competiția aceasta, hors concours, probă de studiu în unele instituții artistice de învățământ superior de pe alte meleaguri, tocmai pentru că ajută la dezvăluirea și cultivarea unor aptitudini esențiale în meserie.
Întâmpinați din start de întreaga echipă a UNITER, în frunte cu Aura Corbeanu, director executiv, Doina Lupu, coordonatoare de proiect, Carmen Marinescu, coordonator economic, echipă discret dar neîncetat prezentă în toate momentele zilei și serii în miezul palpitant al evenimentelor, cu expresia bucuriei revederii, dar și a unor întâlniri în premieră, invitații ne-am integrat rapid ritmului și… campusului. Întregind o lume generos găzduită în spațiul complexului Vox Maris, mângâiat de ultimele raze ale soarelui din această vară, pe care unii reușesc, pe fugă, pe furate aproape, să le întâmpine chiar la malul mării, eludând, spre a nu-și provoca stări rele, aspectul stațiunii unde se demontează vertiginos aproape tot ce a fost element estival. Aici însă, în campus, cum ziceam, este un spațiu care s-a constituit într-un domeniu privilegiat, aidoma formidabilei abații Thélème visate de Rabelais, unde libertatea spiritului nu cunoștea opreliști. Un spațiu închis prin el însuși într-un fel, despre care o interlocutoare a mea la o ediție precedentă, actriță invitată, îmi mărturisea că i-ar fi teamă să joace acolo, tocmai pentru că publicul este format exclusiv din oameni de teatru sau foarte legați de artele scenei. Un spațiu care, iată, la această ediție se deschide însă către universul tuturor iubitorilor de teatru grație site-ului unde Gala HOP poate fi urmărită live și unde concurenții pot primi voturi pentru un premiu al publicului. Noutate care le configurează probabil diferit emoția. Cu atât mai mult cu cât transmisia live impune când să poarte, când să renunțe la microfoane sau lavaliere. O transmisie care nu merge chiar unsă de la început, spre mâhnirea organizatorilor, dar lucrurile se remediază din mers.
Anul acesta întâlnirea de la Costinești a fost așteptată poate cu și mai multă nerăbdare ca în alte dăți. Și de către tinerii concurenți, și de către invitații acestui atât de important program al UNITER, în primul rând directori de teatru, cum este firesc pentru țelul acestei manifestări unice în teatrul românesc, și cu valoarea unei ipotetice burse de talente. Atât cât permite legea să nască speranța că acești tineri ar ajunge în marile teatre ale țării. De altfel, în scurtul și neconvenționalul său cuvânt de întâmpinare a Galei, președintele UNITER, domnul Ion Caramitru, a vorbit tocmai de împlinirea unui asemenea deziderat. Pentru această a optsprezecea ediție, Gala HOP aduce câteva incitante provocări, începând chiar de la temele supuse atenției concurenților spre a-și alcătui, având ca suport o lucrare literară, o operă de artă, un film, exercițiile (termen asupra căruia insistă directorul galei cu acribia-i și lingvistică și profesională, opunându-l conceptului de spectacol). Iar aceste teme sunt vacanță la mare și dada, cea de-a doua, în semn de omagiu la adresa acestui curent artistic complex, care împlinește anul viitor o sută de ani de la lansarea manifestului programatic. În pofida seriozității evidente cu care toți tinerii actori au primit această provocare, a unor reale, chiar remarcabile reușite în cazul unora, tema dada (preferată de majoritatea concurenților din primele două zile, în dauna celeilalte, aparent mai accesibile) s-a dovedit până acum un teritoriu pe care alții abia dacă l-au survolat. Mai sunt încă două zile și Gala de la Costinești ne rezervă cu siguranță, în continuare, surprize. Atât aici la această probă la alegere cât și în direcția probei obligatorii care anul acesta constă în crearea unui moment interpretativ plecând de la o piesă muzicală fără a fi cântată. Spre a nu mai vorbi de acele bonusuri, unde i-am descoperit pe mulți dintre tinerii actori reușind să își pună în valoare (mai bine decât la cele două probe impuse) cu frenezie, cu dăruire contagioasă, cu poftă ludică pilduitoare înzestrările lor evidente. Spun în continuare, căci deja am remarcat câteva benefice schimbări pentru țelul acestei întâlniri din lumea teatrului închinată actorului, schimbări menite să egalizeze șansele concurenților și să restabilească o armonie care a existat inițial. Așa ar fi, bunăoară, dispariția de pe scena Galei a acelor spectacolelor din secțiunea „grup” care erau de fapt pregătite în cadrul procesului de învățământ și care mutau subiacent accentul de pe competența/ înzestrările tinerilor actori într-o zonă a orgoliilor care țin de mediul universitar și de conceptul regizoral. Aceasta și toate prilejurile suplimentare de a se manifesta sub variate formule estetice incluse cu generozitate în noua structură a Galei, un spirit ludic formidabil care domină competiția de anul acesta, un credit aproape necondiționat ce le este acordat tinerilor actori ca să se exprime cum știu mai bine, fac ca atmosfera să fie destinsă și foarte plăcută la Costinești. Iar inspirația de a fi desemnat un prezentator-animator care a fost una dintre marile revelații de până acum ale Galei de anul acesta, Alex Bogdan, actor de un comic inteligent, actor inventiv, mereu surprinzător, proaspăt, autentic, cu uluitoare prezență de spirit și uriașă capacitate de a relaționa cu publicul, aduce un evident plus ambianței tinerești de o debordantă energie căreia el reușește să îi imprime un ritm și modulații cuceritoare.
9 septembrie 2015
Programul și imagini video de la Gala HOP 2015, pe site-ul UNITER și pe Facebook
Vezi: Arhiva Gala HOP 2015
Cronici, reportaje și interviuri de Mariana Ciolan:
„Solitaritate”, un strigăt contemporan
Teatrul Tineretului în turneu la Bucureşti
„Titanic Vals” deschide anul teatral la „Odeon”
„Construim poduri, trecem graniţe”…
Sincronism european, cronică la spectacolul O poveste ciudată cu un câine la miezul nopţii
Strălucire și sens, cronică la spectacolul Cabaret
Lucian Vărșăndan: „Creșterea trupei Teatrului German din Timișoara este principalul nostru obiectiv”
Annie Muscă: „O lună dedicată unei actrițe inconfundabile”
FITS 2014. Flash – Orașul pe scenă
FITS 2014. Flash – Omul-spectacol
FITS 2014. Flash. Bursa de spectacole – construind viitorul
Amintiri cu actori, amintiri despre actori: George Constantin
Annie Muscă – biograful și personajele sale
Eveniment: „Rinocerii” la Teatrul Naţional din Craiova
Saviana Stănescu pe scena Teatrului Odeon – interviu
Festivalul Internaţional de Teatru de la Oradea se deschide cu „Muzicanţii din Bremen”
Premieră la Întâlnirile Internaționale de la Cluj-Napoca
Moartea pentru patrie sau râsu-plânsu… la bloc
Aniversare Ștefan Mihăilescu-Brăila
Aniversarea a 10 de ani de audiții la Majestic
Bocsárdi László: „Dacă un spectacol de astăzi este și poetic, nu se strică teatrul”, interviu
„Adunarea păsărilor” la Teatrul „Țăndărică”
La Teatrul Excelsior, in focus: tinerii, cronică de teatru
Lucian Vărșăndan: „«Bremen», un spectacol în viziune ludică”, interviu
Constantin Chiriac: „Noi suntem aici pentru dialog”, reportaj
Școlile și academiile de teatru împreună, cronică de festival
Un spectacol-eveniment: „Dialog imaginar cu Anton Pann” de Pușa Roth
Ecouri FITS 2015, cronică de festival
Spectacolul-lectură la Teatrul „Nottara” – interviu cu Mădălina Negrea
Doina Lupu: „Gala Tânărului Actor – HOP 2015, o ediție cu multe noutăți”, interviu
Mircea M. Ionescu: „Există dramaturgie română. Trebuie doar să fie citită”, interviu
Luminița Puiuleț despre „Antisocial” și alte proiecte teatrale ale studenților sibieni
Alexandru Darie: „«The Bach Files», o poveste despre iubire și căutarea de sine”, interviu
http://revistateatrala.radioromaniacultural.ro/gala-tanarului-actor-hop-in-primele-zile/REPORTAJgala hop 2015,mariana ciolna,radu afrim,tineri actori,UNITER,vox maris