premiera galcevile din chioggia goldoni nottara bucuresti

sigla-nottaraNu mi-am imaginat niciodată că femeile pot fi atât de gâlcevitoare sau mai bine zis nu am dat eu peste astfel de specimene niciodată, ceea ce nu poate decât să mă bucure. Dar Carlo Goldoni, care a slujit Lumea şi Teatrul atât de mult timp şi atât de firesc, n-a avut şansa mea. Pe vremea lui femeile căutau gâlceava, nu glumă. Aceste Gâlcevi din Chioggia au avut premiera la 9 decembrie 2013, în Sala „Horia Lovinescu” a Teatrului „Nottara”, iar spectatorii ce au aplaudat fără să le pese că palmele lor pot lua foc ne-au dat de înţeles că a fost un succes.

galcevile din chioggia teatrul nottara cronica de loreta popa

Prin tot ce a spus şi a creat, Goldoni a fost cel mai bun critic, dar şi cel mai bun interpret al propriei sale opere. Lansând la mijlocul secolului al XVIII-lea o nouă formulă de teatru, reinventându-l cu hotărâre într-o perioadă foarte grea, dramaturgul veneţian a profitat de lumea în care a trait, căci aceasta i-a oferit şansa de a întâlni caractere dintre cele mai diferite, subiecte generoase pentru piesele sale. Comediile sale au devenit astfel instructive, căci ele aduc la cunoştinţă moravurile, păcatele omeneşti şi cusururile cele mai obişnuite ale acelui veac şi evident deloc departe de cele pe care le întâlnim şi noi astăzi, căci ţaţe cu mâinile în şolduri găsim la fiecare colţ de stradă. Piesa Gâlcevile din Chioggia a lui Goldoni are o intrigă interesantă. Facem cunoştinţă cu pescari, anonimi şi umili, care invadează pur şi simplu scena la un moment dat. Lumea „oamenilor mării” de la malul Adriaticii aduce cu sine aerul încărcat de sare şi miros de alge, atunci când se descarcă peştele, în timp ce pânzele corăbiilor, ce se pregătesc să intre în port, aproape că ne trag de mânecă să le vedem. Piesa este scrisă în dialect, ceea ce trădează fascinaţia trăită de Goldoni în faţa reprezentărilor celor mai vii şi mai sincere ale naturii umane. Bârfe, flecăreli, gâlcevi, nebunia unor gesturi şi a unor vorbe care te ameţesc în cel mai pur spirit italian. Lumea este o piaţă imensă, cam asta spune piesa lui Carlo Goldoni.

carlo-goldoni de alessandro longhi

Carlo Goldoni, portret de Alessandro Longhi

Avem de-a face cu 13 personaje în jurul cărora se ţese o întreagă pânză de păianjen, iar iubirea, invidia, ura, gelozia și neputința ies la lumină pe măsură ce povestea se complică. Bagheta magică i-a aparținut regizorului Daniel Niţoi, care s-a folosit de povestea personajelor lui Carlo Goldoni atât de captivantă ca să ţină cu sufletul la gură spectatorii. Gâlcevile din Chioggia încă trezesc hohote de râs, căci rețeta folosită este una infailibilă. Orașul Chioggia, locul unde se petrece acțiunea, se află la malul mării, aici având loc evenimente generatoare de gânduri, nelinişti, frământări sufleteşti de neimaginat. În acelaşi timp povestitor, dar şi personaj activ în piesă, Eugen Cristea şi-a asumat un rol dinamizator în acţiune. De la gestul mărunt de a vinde dovleac copt, real, pe care l-a dăruit cu generozitate şi publicului, până la cel semnificativ în care îşi pune la punct soţia şi cumnatele din piesă, cu un zâmbet şugubăţ pe chip, parcă e mereu pus pe glume. Niciodată nu ştii la ce să te aştepţi din partea lui. Modul în care îmbracă hainele personajului său te uluieşte, pentru că se foloseşte de harul primit de Sus ca la carte. Este imposibil să nu zâmbeşti când observi cum vorbeşte în dialectul altui oraş decât cel în care are loc acţiunea, este imposibil să nu remarci clasa pe care acesta o dă reamintind tuturor că fără vocaţie meseria de actor nu se poate face.

galcevile din chioggia carlo goldoni

Gâlcevile din Chioggia. Fotografii din spectacol de Loreta Popa

Tudorel Filimon impresionează prin rolurile sale trudite, atât de atent şlefuite. Neastâmpărul este unul dintre atributele actorului de comedie, iar Tudorel Filimon îşi poartă această etichetă cu mândrie. Ce înseamnă actor de comedie din punctul său de vedere? Să citeşti, să cunoşti toate rolurile, să iei lecţii de dans şi muzică, pentru a dobândi simţul melodic, ca să te aperi de tonurile false, să păstrezi măsura şi să ai bun gust. În comedie chiar şi atunci când duci tava trebuie să o faci la modul perfect.

Am înţeles însă, văzând această piesă, că teatrul stă mai mult ca oricând pe umerii celor tineri, pe care Eugen Cristea chiar îi susţine şi-i scoate în faţă. La fel a procedat şi Cristina Deleanu, care pur şi simplu, cu generozitate, le ajută pe tinerele actriţe din distribuţie să se simtă în siguranţă pe scenă, le ocroteşte părinteşte şi le arată că a fi actriţă înseamnă mai înainte de toate să fii om. Teatrul este o respiraţie. Una care cuprinde îndrăznelile creatoare, cumpătarea fiecărui pas, drumul călăuzit de înţelepciune. Teatrul e însăşi viaţa pe care oamenii o descoperă transfiguraţi pe scenă, cu urâtul ei, dar mai ales cu frumosul, cu liniştile ei, dar mai ales cu zborul ei înalt. Ce mi s-a părut însă cel mai demn de remarcat a fost faptul că actorii din această distribuţie au lăsat la latitudinea publicului judecata. De asemenea, au lăsat scenografia să iasă în evidenţă, la fel şi costumele. Şi mai este ceva, au lăsat din iubirea lor o amprentă, căci fără iubire teatrul unei epoci se oglindeşte fără culoare şi fără adevăratele sensuri. Le-am admirat firescul, modestia şi dragul de muncă. Au reuşit aceşti tineri actori minunaţi să redea credibil viața comunității de pescari din Chioggia, preocupările nevestelor acestora, aducându-le la viaţă pe scena Teatrului „Nottara”. Bătaia dintre fete e atât de reală încât îţi vine să mergi să le desparţi. Certurile lor sunt atât de asemănătoare cu cele pe care este imposibil să nu le fi văzut dacă ai păşit măcar o dată pe pământ italian, încât ai sentimentul că te afli pe străzile Chioggiei cu adevărat. Din distribuţie fac parte cum spuneam Eugen Cristea, Cristina Deleanu, Tudorel Filimon, Anne Marie Zaharia, Vasile Filipescu, de care mi-era tare dor, căci rar l-am mai văzut pe scenă, Cornel Mihalache, Mariangela Coldea, Mirela Hurjui, Oana Gabriela Drăghici, Jean Lemne, Daniel Niţoi şi Puiu Iordăchescu. Scenografia și design costume aparţin lui Puiu Iordăchescu, costumele au fost realizate de Nicu Băncilă, coregrafia este semnată Izabela Bostan-Kevorkian şi Mădălina Mechenici, iar muzica aparţine lui Eugen Cristea, care de altfel şi-a adus prietena sa de-o viaţă, chitara, pe scenă.

Ettore Tito Chioggia 1898

Ettore Tito, Chioggia, 1898

Fără doar şi poate, Gâlcevile din Chioggia vă pot determina să luaţi pulsul teatrului, aşa cum era el înţeles acum câteva veacuri, şi dacă aveţi puţină vreme la dispoziţie pentru a vă relaxa, ar fi bine să vedeţi această piesă a lui Carlo Goldoni.

Loreta Popa

Cronică de Loreta Popa: Dan Puican – „Radioul este viața mea”

 

costintuchilaCRONICA DE TEATRUactor de comedie,anne marie zaharia,carlo goldoni,chioggia,cristina deleanu,cronica galcevile din chioggia,daiel nițoi,de ettore tito,eugen critea,galceava in stil italian,galcevile din chioggia,horia lovinescu,loreta popa,lumea si teatrul carlo goldoni,muzica de eugen cristea gâlcevile din chioggia,portret goldoni,teatrul nottara,tudorel filimon
Nu mi-am imaginat niciodată că femeile pot fi atât de gâlcevitoare sau mai bine zis nu am dat eu peste astfel de specimene niciodată, ceea ce nu poate decât să mă bucure. Dar Carlo Goldoni, care a slujit Lumea şi Teatrul atât de mult timp şi atât de firesc,...