Cronică de teatru radiofonic de CRISTINA CHIRVASIE

george banu biografii memorii cronica de cristina chirvasie

sigla cronica de teatru radiofonicL-am întâlnit pe un platou de televiziune. I-am citit cărțile, mai bine spus, le-am parcurs. Cărțile sale se citesc în mai multe trepte. Eu am trecut doar de cea dintâi. Am avut senzația aceea stranie ca atunci când te întâlnești cu cineva pe care simți că îl cunoști atât de bine din cele pe care le scrie sau le rostește, un cineva pe care l-ai văzut și ascultat de-atâtea ori, un cineva despre care ți s-a vorbit în nenumărate rânduri, și cu toate acestea acest cineva, la întinderea mâinii, nu te cunoaște. Te-ai aștepta ca odată întâlnindu-i opera, să te recunoască. Așa, ca la o întâlnire între cuvinte. I-am întins mâna cu condescendența pe care o are admiratorul când întâlnește un maestru. Mi-a răspuns cu un zâmbet delicat, o privire limpede și o strângere de mână plină de gentilețe și, în același timp, fermă. Se spune că pentru a-ți da seama de caracterul unui om e suficient să rostească doar șapte cuvinte. Primele. Eu cred că e suficientă o strângere de mână. A urmat transmisia în direct. Îl priveam și ascultam din regie și mă gândeam cum se poate ca un astfel de om, după mine, cel mai mare nume al criticii teatrale contemporane, profesor la Sorbonne Nouvelle din Paris, distins în Franța, în mai multe rânduri, cu Premiul pentru cea mai bună carte de teatru, fost director artistic al Academiei Experimentale a Teatrelor și președinte de onoare al Asociației Internaționale a Criticilor, Doctor Honoris Causa al mai multor universități europene și, de curând, laureat al Marelui Premiu al Francofoniei, acordat de Academia Franceză, ale cărui cărți au făcut înconjurul lumii, ei bine, un astfel de om poate purta virtutea unei smerite cugetări, privind franc în față toate cele care au venit spre el, mai cu seamă impertinența unui regim politic inept care l-a determinat să aleagă exilul. Mi se pare nedrept, dar cu siguranță rânduiala era alta, iar drumul potrivit pentru sine era unul aflat la 2300 de kilometri de țară.

L-am condus apoi cu mașina. Am convorbit simplu, ca și cum ne-am fi știut de-o viață. Despre teatru, evident. Pentru că pentru George Banu a fi înseamnă teatrul.

george banu monologuri retrospective tnr

Anul acesta n-am ajuns la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu. M-am bucurat însă să aud că în cadrul unui eveniment special, s-a prezentat, în premieră, excelenta mini-serie produsă de Teatrul Național Radiofonic și difuzată, nu de mult, sub genericul deja cunoscut „Biografii, memorii”. Cele patru episoade, reunite sub titlul Teatrul: neîmpliniri solitare, împlinire comună sau Monologuri retrospective, îl au ca autor și protagonist pe nimeni altul decât pe eseistul și criticul de teatru George Banu. Un spectacol-document a cărui valoare se va fi dovedind de neprețuit pentru Fonoteca de Aur a Radioului.

George-Banu

George Banu

George Banu iubește afirmațiile. Aș spune că este unul dintre cele mai afirmative prezențe în peisajul criticii teatrale internaționale. Acesta este unul dintre punctele esențiale ale esteticii sale. Perspectiva afirmativă, optimistă, din care scrutează operele  regizorilor secolului scurt, cum numesc istoricii secolul XX, este ea în sine spectaculară. Aș spune mai degrabă că George Banu nu este numai un critic, ci și un cronograf al marilor spectacole de teatru, el descifrând partiturile regizorale in opera și nu în afara operei, cu o putere de analiză și discernământ cerebral care îl detașează de cronica moderată. După cum mărturisea într-un interviu televizat, el își croiește interpretările holistic, într-un soi de expectație proprie, nu din prudență, nu dintr-o incapacitate prezumtivă de a lua cu asalt un spectacol sau altul, ci, pur și simplu, dintr-o căutare pertinentă care modelează imperios arta scenică. George Banu nu este un critic care privește teatrul, ci el îl trăiește, este parte direct implicată în laboratorul de creație al regizorului. Unii ar putea spune că această viziune particulară este lipsită de obiectivitate. George Banu știe însă să privească vertical orizontul, împingând pereții teatrului dincolo de o limitare comodă și funcționând, precum bine spune, ca o cutie de rezonanță a spectacolului.

george banu foto mihaela marin

Fotografie de Mihaela Marin

Spuneam că George Banu iubește afirmațiile.  Ei bine, paradoxal, cele patru episoade ale acestui spectacol-document, a cărui adaptare radiofonică și regie sunt semnate de Gavriil Pinte, conțin în subtitlu câte un semn de întrebare: De ce nu am devenit actor? De ce nu am devenit scriitor? De ce nu am devenit profesor? Cine devine regizor? O tetralogie a clipei, echivalentă cu actele unui text teatral. Spun clipă pentru că a avea puterea și, de ce nu, știința de a te confesa este o capacitate a intelectului care presupune să-ți evaluezi impecabil clipele trecute și prezente. Cele viitoare sunt netrăiri și deci, neclipe.

Probabil aceste interogări sunt formulate astfel pentru mundana noastră curiozitate. Întotdeauna întrebarea vinde mai bine, ar spune specialiștii în branding. George Banu n-a formulat titlurile monologurilor în mod gratuit și, nicidecum, comercial, ci prin aceste semne de interogație ne plasează direct în fotoliul de spectator. Confesiunile sale devin un spectacol în sine care ne poartă într-o întâlnire despre teatru în teatru cu teatrul. Neîmplinirile sale solitare sunt trepte care duc spre vârful unei vieți împlinite pentru care arta este o formulă ființială. Teatrul, ca artă care poate fi un substitut al vieții, cere un tribut total pe care George Banu a știut și știe să-l gestioneze fără digresiuni sau agresiuni inutile. Gentil, fragil și ferm, asemeni strângerii sale de mână.

george-banu teatru radiofonic

Teatrul: neîmpliniri solitare, împlinire comună sau Monologuri retrospective este, așadar, un spectacol despre bucuria unui artist eliberat, o bucurie de-a vedea teatrul ca o îmbrățișare perpetuă dintre a fi și a nu fi, dintre aievea și ireal, dintre identitate și visare, trăită într-o Livadă de vișini invandabilă, o livadă a clipelor care trebuie să se împlinească.

„Biografii, memorii”: Teatrul: neîmpliniri solitare, împlinire comună sau Monologuri retrospective de George Banu, cu participarea extraordinară a autorului, însoțit de Gavriil Pinte. Adaptarea radiofonică și regia artistică: Gavriil Pinte. Regia de montaj: Radu Verdeș. Regia de studio: Milica Creiniceanu. Regia muzicală: Stelică Muscalu. Regia tehnică: Mirela Georgescu. Redactor și producător: Magda Duțu. Difuzate în premieră la Radio România Cultural, în perioada 22–25 iunie 2015, ora 21.30.

Teatrul: neîmpliniri solitare, împlinire comună sau Monologuri retrospective de George Banu. Fragment din ultimul episod, Cine devine regizor?

cronica de teatru radiofonic in revista teatrala radio

logo revista teatrala radioAlte cronici de Cristina Chirvasie:

Trei legende într-un singur spectacol

Un funt pentru datorie sau Moneda lui Puican

Lanţurile uriicristina chirvasie

Liftul societăţii sau liftingul sentimental

Lecţiile lui Mary Poppins

Livada ca vis

Moștenirea Cehov

Pura lentilă a lumii

Multiviziunile unui titan

Revolta absurdului sau Gingaşa balanţă a echilibrului

„A fost odată…” revine!

Scala și escalele puterii

„Cymbeline” sau strania poveste a unui romance

Iona sau Răzbirea spre lumină

Insomniile lui Gregor sau Metamorfoza închipuirii

Jocul cu fantasme sau Imponderabila senectute

Aparent… o comedie despre dragoste

Lăuntrul exemplar

Râs oficial. Suflet absent

Monodrama unei despărţiri anunţate

La sud de copilărie sau metafora lui Harper Lee

Seducătorul din Sevilla sau Comedia cu gust de dramă

Tandrul Clemenceau

Când istoria devine doină

Shakespeare festiv

Caragiale înainte de… Caragiale

Oximoronul conjugal e… cool

O cvintă teatrală sau Contrastele lui Albulescu

Rendez-vous cu finul lui Pepelea

Călătorie pe harta cerului

Ciorapul… platonic

logo revista teatrala radioVezi și: Efectul Cristian Munteanu

Un prieten up-to-date

costintuchilaCRONICA DE TEATRU RADIOFONICbiografii memorii,cristina chirvasie,cronica de teatru radiofonic,gavriil pinte,george banu,teatrul national radiofonic,Teatrul neîmpliniri solitare împlinire comună sau Monologuri retrospective de George Banu
Cronică de teatru radiofonic de CRISTINA CHIRVASIE L-am întâlnit pe un platou de televiziune. I-am citit cărțile, mai bine spus, le-am parcurs. Cărțile sale se citesc în mai multe trepte. Eu am trecut doar de cea dintâi. Am avut senzația aceea stranie ca atunci când te întâlnești cu cineva pe...