george constantin portret revista teatrală radio

Când catalogul promoţiei de teatru din anul 1956 este strigat astăzi, puţini sunt cei care mai pot răspunde „Prezent”. Unul dintre cei care care ne-au părăsit, plecând, sperăm noi, spre o lume mai bună, este şi cel mai mare actor pe care România l-a avut, George Constantin. A plecat pentru că a fost dorit şi pe scena de Sus… Luna mai a fost dedicată acestui mare actor de către Revista Teatrală Radio, nu numai pentru că s-au împlinit 20 de ani de când suntem mai săraci fără el, ci şi pentru că în Fonoteca de aur au rămas peste 500 de piese înregistrate sub bagheta unor importanţi regizori, performanţă greu de egalat.

george constantin interviuri reflectii despre teatru

George Constantin

A fost iarăşi luni şi a fost, ca întotdeauna, sărbătoare la Majestic. Luni, 19 mai 2014 au fost prezenţi la comemorarea celui care a fost George Constantin regizorul Dan Puican, Annie Muscă, Vasile Manta, Costin Tuchilă şi echipa Teatrului Naţional Radiofonic, Oana Anagnoste, fiica Ginei Patrichi, şi fireşte, fiul lui George Constantin, Mihai, însoţit de soţia şi de fiul său. Glasul imprimat pe banda de magnetofon, pelicula cinematografică şi martorii interpretărilor sale memorabile nu ne dau voie să-l uităm. A fost audiată piesa Iona de Marin Sorescu, strălucit interpretată de actorul George Constantin.

costin tuchila annie musca mihai constantin medalion george constantin

Costin Tuchilă, Annie Muscă, Mihai Constantin – Evocare George Constantin, Majestic, 19 mai 2014

A simţit farmecul pe care scena îl poate exercita asupra spectatorilor la vârsta de 10 ani. Spectacolul pe care l-a văzut la „Muncă şi Lumină”, teatrul de pe Uranus, se numea Volpone. Într-unul din interviurile pe care le-a acordat, actorul spunea referitor la această piesă că „a fost fantastic şi tulburător”. Pe scenă trăia o lume diferită de cea din cartierul său. Oameni cu haine strălucitoare trăiau omeneşte şi totuşi altfel decât trăiau ai săi de acasă sau prietenii de joacă. Totul era nemaivăzut de colorat. Nu a revenit curând la teatru, dar chemarea stăruitoare, insinuantă, nu l-a părăsit o clipă. Era însă obligat să se gândească la meserie. A fost călăuzit spre domeniul tehnicii. S-a străduit să se adapteze, să deprindă meşteşugul. Într-o zi nu a mai putut rezista ispitei. A alergat iar spre scena din Uranus. O dată… Şi încă o dată… A văzut Nevasta pantofarului. Oamenii erau şi mai luminoşi decât în Volupe, şi mai vii în mişcări, în gesturi. Pe drumul spre casă a simţit că lumea de pe scena din deal se lipea mult mai mult de el decât cea din atelierul tehnic. Şi că n-ar fi cinstit, n-ar fi corect să mai rămână într-o muncă pentru care nu avea vocaţie.

iona marin sorescu george constantin coperta cd

Credea în vocaţie. „Fiecare om este făcut pentru un anumit lucru, pentru o anumită muncă…”, spunea mereu. Însă nu este suficient. „Îţi mai trebuie şi şansă…”. Aşa cum credea în vocaţie, credea şi în şansă. Şansa lui George Constantin a fost profesoara de limba română. Aceasta l-a îndrumat spre teatrul de amatori, un teatru de amatori foarte serios. Contactul cu acest teatru l-a ajutat să dezlege „enigma” din el. „În dezlegarea acestei «enigme» nu te poate ajuta nimeni din afară… Doar tu… Eram acum sigur că vocaţia mea nu putea fi decât scena.” Tot această profesoară l-a împins să se prezinte la Conservator. În 1951. A recitat o poezie, Albatrosul de Gorki. A fost respins. Amabil, preşedintele comisiei, poetul Marcel Breslaşu, l-a întrebat: „Dumneata nu şti să reciţi şi ceva mai vesel?” La care George, vexat, a replicat: „Bine, dar eu sunt actor de dramă!” Breslaşu a zâmbit, şi-a scos pipa şi l-a… picat! Printre membrii comisiei se mai aflau Aura Buzescu, N. Bălţăţeanu, Gh. Storin, Ion Finteşteanu, Mihai Popescu…

Nu s-a descurajat. A dat din nou concurs, la secţia „Cinematografie”, unde a reuşit din prima. Numai că patima sa a rămas teatrul. Peste un an a înfruntat din nou privirile „uriaşilor” din comisia secţiei „Teatru”. De data asta s-a prezentat cu poezia Cetatea Neamţului de Coşbuc. „Titanii” l-au acceptat. La distanţă de ani, a devenit titan la rândul său.

A ales teatrul, drumul vocaţiei şi al pasiunii. Descoperit că nu şi-a satisfăcut serviciul militar, a fost salvat de o cunoscută actriţă, singura condiţie fiind să joace la Teatrul Armatei. A găsit acolo o echipă formată din Costache Ramadan, George Vraca, Aurel Athanasescu, Nineta Gusti… S-a ajutat singur „furând” de la ei. La şlefuirea sa au mai lucrat şi regizorii care l-au distribuit: Ion Şahighian, Sanda Manu, Pintilie, Ciulei. Pe scena Armatei a debutat cu un rolişor în Mama şi copiii ei de Afinoghenov. A urmat Higgins din Pygmalion. A învăţat două lucruri atunci: „Ce înseamnă să faci o mare creaţie dintr-o apariţie oarecare. Vorbesc de jocul subtilei, rafinatei Lili Popovici în rolul doamna Pearce. Al doilea – cum se lucrează cu un rol. Cum ajungi să intri într-un personaj şi în viaţa lui. Întâi am încercat să-l dibui pe acest Higgins. Să dibui eventualele asemănări cu mine. Asemănări, n-am prea descoperit. Am pornit, atunci, la depistarea esenţialelor deosebiri. «Nepotrivirile».”

george constantin timon din atena shakespeare

În Timon din Atena de William Shakespeare

Tot cercetându-l pe Higgins, tot analizându-l în comparaţie cu el, a avut revelaţia propriei sale persoane. S-a descoperit pe sine. După ce a stabilit cu precizie cine e Higgins, cine e el, Higgins a început să-l însoţească tot timpul şi pretutindeni. Pe stradă, acasă. Dezvăluindu-i în continuare din tainele sale. Abia după această perioadă a început să caute mijloacele prin care ar putea renunţa la caracteristicile sale pentru a le lua pe cele ale poersonajului, „adică să-mi pierd propria personalitate, să-mi pierd gesturile obişnuite, felul de a ţine capul, de a păşi, de a surâde… Şi pe fondul acestei depersonalizări să-mi inoculez personalitatea celuilalt. Să am alte atitudini, alte gesturi, alt zâmbet. Poate alt glas. Şi toate aceste «mijloace de expresie» să nu rămână exterioare. Să nu fie două garnituri, detalii ornamentale. Dimpotrivă, ele să izbucnească organic, firesc, din noua personalitate, trăind-o, demascând-o. Când am înţeles taina asta, acest «secret profesional», a fost cumplit”, mărturisea actorul.

Țiganov din Barbarii de Maxim Gorki (1976) george constantin

Barbarii de Maxim Gorki, cu George Constantin în rolul lui Țiganov

„Să-ţi fac o mărturisire: sunt un mare timid” recunoştea marele actor unui reporter care i-a cerut un interviu. Era un timid şi un veşnic înspăimântat. Îi era teamă pentru fiecare viaţă pe care trebuia să o trăiască pe scenă. I se părea că răspunde de ea. Şi ca să ajungă să-şi înfrângă timiditatea, să facă acest mare act de curaj de a se prezenta într-o haină strânsă şi să fi avut şi „aplomb”, s-a chinuit, a muncit enorm. Uneori, poate mai mult decât trebuia. În orice caz, mult mai mult decât se putea crede. Actorul spunea că pentru rolul Matache din piesa În noaptea asta nu doarme nimeni, a lui Florian Ponta, s-a chinuit enorm ca să-l construiască, mai întâi pe dinăuntru, apoi pe dinafară. „«Creaţie» este doar atunci când artistul reuşeşte să fie una, minte şi corp, cu personajul.” George Constantin credea că sunt destul de rare personajele cu adevărat „mănuşă”. „Cu un asemenea personaj te întâlneşti o dată. Şi atunci, asemănările sunt totale. Aşa încât, de la această întâlnire înainte, El sau Ea – actorul sau actriţa – îi vor purta, întreaga viaţă, numele”. Rolul care l-a consumat cel mai tare a fost Falstaff, din Henric al IV-lea, de Shakespeare. Acest personaj cu zeci de feţe, cu hazul lui robust, cu viaţa lui plină de culoare violentă, de nebunie şi poezie era cât pe ce să-l coste viaţa. Despre doctorul din comedia Floarea de cactus, actorul spunea că l-a interpretat deoarece a simţit nevoia să intre într-un asemenea personaj. Să fie implicat într-o serie de întâmplări amuzante. Să încrucişeze cu partenerii replici de spirit. Varietatea de tipuri, de genuri, de stiluri este indispensabilă în viaţa unui comedian. Îl fereşte de cantonare.

george constantin in falstaff

George Constantin în rolul lui Falstaff

Sunt nenumărate rolurile acestui titan al teatrului românesc, nu ne-ar ajunge spaţiul doar cu simpla enumerare a acestora, dar important este că nimic din ce a făcut nu a trecut neobservat. Una dintre sălile Teatrului Nottara îi poartă numele, la fel şi Studioul T2 al teatrului radiofonic, dar şi un festival de teatru dedicat liceenilor. În memoria tatălui său, Mihai Constantin a înfiinţat Fundaţia Culturală „George Constantin”, care se ocupă de susţinerea şi promovarea talentelor teatrale. Omul şi actorul George Constantin a lăsat o amprentă puternică în cinematografie, teatru, televiziune şi radio. Greu, foarte greu de şters din sufletul nostru… Dacă nu chiar imposibil…

Loreta Popa

Reamintim că Revista Teatrală Radio a dedicat luna mai 2014 actorului

GEORGE CONSTANTIN

george constantin comemorare 20 ani revista teatrala radio

Vezi: Revista Teatrului Național Radiofonic, 18–25 mai 2014, realizator: Domnica Țundrea

Evocare George Constantin la Majestic

George Constantin în „Candida” de G. B. Shaw de Costin Tuchilă

George Constantin în „Iona” de Marin Sorescu

George Constantin la rubrica „Remember” de Annie Muscă

20 de ani de la plecarea lui George Constantin de Costin Tuchilă

Luna mai, dedicată actorului George Constantin


costintuchilaPROFIL TEATRALannie muscă,aura buzescu,barbarii maxim gorki,florian porta,gh storin,În noaptea asta nu doarme nimeni,iona,mihai constantin,mihai popescu,munca si lumină,nottara,portet george constantin,profil teatral,vasile manta
Când catalogul promoţiei de teatru din anul 1956 este strigat astăzi, puţini sunt cei care mai pot răspunde „Prezent”. Unul dintre cei care care ne-au părăsit, plecând, sperăm noi, spre o lume mai bună, este şi cel mai mare actor pe care România l-a avut, George Constantin. A plecat...