Remember, rubrică de ANNIE MUSCĂ

george constantin portret annie musca remember revista teatrala radio

annie musca eterne reveniri in luna lui florar revista teatrala radioAstăzi, 3 mai 2014, ne amintim de actorul George Constantin (3 mai 1933–26 aprilie 1994).

Își construia cu grijă personajul, studiindu-i toate fațetele psihologice. Îi analiza costumul pe care și-l dorea impecabil. Își stăpânea rolul cu o monumentalitate greu de descris, iar regizorul îl admira pentru imprevizibilitatea cu care ducea spre apogeu orice splendoare sentimentală. Până și reversul sentimentelor înălțătoare – ura și înverșunarea erau trăite paroxistic. Era un actor cerubrica remember annie musca revista teatrala radio revărsa forță, ce stârnea trăiri, incertitudini și reflecții, un actor care smulgea valuri de aplauze râvnite de oricare erou din scenă, făcându-și spectatorul să devină dependent de jocul său. Carismatic și natural, George Constantin și-a desăvârșit arta în fața publicului pe care l-a prețuit, pe micul și marele ecran sau dincolo de microfonul din studioul radiofonic.

george constantin

George Constantin

Întoarceri în timp…

George s-a născut într-o zi de debut de Florar a anului 1933, într-o casă din cartierul Regie al Bucureștilor.

Anul de apogeu al crizei economice mondiale îmi va aminti mereu de oameni dragi născuți atunci, care, peste ani, aveau să se întrupeze într-un uriaș mănunchi de puternice personalități ale lumii artistice românești. De la celebrii Gheorghe Cozorici și Victor Rebengiuc, Ion Dichiseanu și Gheorghe Dinică, pe care Personajul nostru îi va întâlni pe scenă sau pe platourile de filmare, până la regizorul Lucian Pintilie și regizorul de teatru radiofonic, Dan Puican, colegul său de promoție, sau Dan Mihăescu, scriitorul umorist și regizorul de televiziune care i-a iubit necondiționat pe actori, pe toți îi simt aproape în orice moment și în fiecare rând pe care îl scriu.

Tatăl lui George, Tănase, era șofer la Fabrica de Țigarete, iar mama, Elena, casnică. Locuiau împreună cu cei doi copii ai lor, George și Maria, într-o casă „de serviciu”. Moartea timpurie a tatălui îi va forța pe copii să părăsească, alături de mamă, locul acela purtat de George în suflet până la sfârșitul zilelor. Strămutați în Cartierul Ghencea, băiatul familiei Constantin va trăi alături de sora sa spaima bombardamentelor din aprilie 1944, dar și foametea, sărăcia acelor ani și, mai ales, absența tatălui.

george constantin evocare 20 de ani de la moarte

Bine te-am găsit, Teatru!

Pe la vârsta de 10 ani, George trăiește metamorfoza sufletească a primei lui întâlniri cu teatrul. Spectacolul din Cinematograful „Muncă și Lumină” din cartierul Uranus avea să-l urmărească ani de-a rândul până să-și croiască drumul. N-ar fi crezut că acolo, în aceeași sală, care va deveni una dintre sălile Teatrului Armatei, va vedea Volpone de Ben Jonson și îl va juca peste ani pe Niculae Teodoroiu din piesa Ecaterina Teodoroiu de Nicolae Tăutu, în regia fostei sale colege de institut, Sanda Manu.

Anii de școală

La 15 ani, George se înscrie la o școală profesională de pe lângă Întreprinderea de Construcții de Avioane (ICAR) din București, la specializarea „ajustaj”. Sosirea la ICAR a profesoarei Ella Butffy de la fostul „Pension Elena Doamna”, în primăvara lui ’49, în căutarea unor tineri talentați pentru o trupă de teatru de amatori, a fost o șansă pentru George Constantin. Talentul său l-a transformat pe dată în Ștefan Tipătescu din Scrisoarea pierdută a lui Caragiale. Bucuria „debutului” actoricesc l-a determinat să se gândească serios la teatru. După eșecul din 1951 susține examen și la Teatru și la Cinematografie, la fel ca viitorul lui coleg, Gheorghe Cozorici. Cei doi reușesc la ambele specialități, dar aleg Teatrul pentru că acesta le „picase” la „datul cu banul” în Piața Națiunii.

Așadar, la 19 ani, George își începea anii de studenție la clasa maestrului Nicolae Bălțățeanu, care îi va deveni model. Asistenți i-au fost Ion Cojar și Vlad Mugur. În 1956 termina Institutul de Teatru alături de alți viitori mari actori ai Promoției de Aur a Teatrului Românesc.

george constantin annie musca promotia de aur

„Promoția de aur” a teatrului românesc, la Brașov, după 25 de ani de la terminarea IATC. Fotografie din volumul Dan Puican – „Radioul este viața mea” de Annie Muscă, București, Editura Adevărul Holding, 2013

Debut propriu-zis

În 1954, când încă era student, Vlad Mugur îl distribuia într-un spectacol, în rol principal: Alexe din Drumul soarelui de Virgil Stoenescu, a cărui premieră avea loc la 26 septembrie la Teatrul din Bacău. În 1956, în ultimul său an de studii, era protagonist al spectacolului de absolvire, Tragedia optimistă, într-un rol de ofițer împreună cu Dumitru Rucăreanu, sub îndrumarea preparatorului său, Ion Cojar. De atunci începea George Constantin să-și dezlănțuie tăcerea pe scenă, să vibreze în personajul jucat și să cucerească din rol în rol scena teatrului românesc.

carte despre promotia de aur iatc 1956 alta victoria dobre

Nottara, Teatrul Mic, Teatrul Național…

Imediat după absolvirea Institutului de Teatru în 1956, George Constantin este repartizat la Teatrul Armatei (viitorul Teatru Nottara). Primul său rol de actor „cu acte” a fost Serghei din Mama și copiii ei de A. N. Afinoghenov, în regia lui Gheorghe Jora, din a cărei distribuție făcea parte și profesoara Sandina Stan. Au urmat Secretarul din Împricinații lui Racine, Tranio din Femeia îndărătnică de W. Shakespeare, în regia lui George Rafael, și Soldatul din Invazia de Lev Savin, în regia marelui Ion Șahighian. Sub bagheta aceluiași regizor îl va întruchipa și pe Sava din spectacolul Din noapte spre zori de Mircea Mohor, apoi pe Andrieș din Stânca miresii de Ion Dragomir.

Cu regizoarea Sanda Manu va colabora încă de la începuturi. Unul dintre primele roluri remarcabile pe care le va interpreta George Constantin sub îndrumarea fostei sale colege de institut va fi cel al profesorului Henry Higgins din Pygmalion-ul (1959) lui G. B. Shaw, pentru care a primit Premiul I pentru Tineri Actori. Parteneră de scenă i-a fost Liliana Tomescu. A urmat El din piesa Acest animal ciudat de Gabriel Arout după A. P. Cehov, cu Gilda Marinescu; Anchetatorul Porfiri din Crimă și pedeapsă (1970) de Gabriel Arout după F. M. Dostoievski, cu Ștefan Iordache, în rolul lui Raskolnikov, apoi Meșterul din Pentru lacrimi de Viktor Rozov.

Marii regizori de teatru au intuit în actorul George Constantin imensa forță de expresie, de manifestare pe scenă, de pătrundere a personajului jucat în toate nuanțele sale. George Teodorescu a fost unul dintre aceștia. L-a ales pentru jocul lui Sextus Pompeius din Antoniu și Cleopatra (1961) de W. Shakespeare, cu alți doi june-primi ai scenei românești, Cristea Avram și Ion Dichiseanu; și pentru cel al lui Dmitri Karamazov din Frații Karamazov (1962) după F. M. Dostoievski, alături de Liliana Tomescu.

George Constantin a fost actorul acela grav, cu imense înclinații spre dramă și tragism, căruia rolurile cehoviene i s-au potrivit de minune. De două ori a fost Ivan Petrovici Voinițki din Unchiul Vania. O dată în anii ’70, în regia lui Ion Olteanu, pe scenă la Nottara, și a doua oară în 1985, în regia lui Alexa Visarion, pe scenă la Bulandra, alături de Ion Besoiu și Victor Rebengiuc, de Rodica Tapalagă și Beate Fredanov.

Tot actorul nostru a fost și Leonid Andreevici Gaev din Livada de vișini (1988) la Teatrul Nottara, în regia lui Dominic Dembinski, alături de Lucia Mureșan, Ștefan Radof, Alexandru Repan și Ruxandra Sireteanu.

george constantin in tiganov din barbarii de maxim gorki

George Constantin în rolul lui Țiganov din Barbarii de Maxim Gorki (1976)

Cu imensitatea și complexitatea personajelor lui Gorki s-a asemuit întru totul, recunoscând în fiecare interviu că a iubit realismul personajelor dramaturgilor ruși. Serghei Nikolaevici Țiganov din Barbarii (1976) de Maxim Gorki la Teatrul Nottara, în regia lui Alexa Visarion, alături de Victor Rebengiuc, Ioana Manolescu, Liliana Tomescu, Valeria Seciu și Sandu Sticlaru; Prohor Borisovici Hrapov din Vassa Jeleznova (1989) la Teatrul Național, cu Tamara Crețulescu și Florina Cercel, în regia lui Ion Cojar.

Actorul a atins toate dimensiunile lui Fiodor Pavlovici Karamazov, răspândind pe scenă întreaga paletă de sentimente și stări, de tentații și frământări ale personajului său în Karamazovii (1981) după F. M. Dostoievski la Teatrul Nottara, în regia lui Dan Micu, alături de Ștefan Sileanu.

george constantin fratii karamazov dostoievski

În Frații Karamazov (1981) după F. M. Dostoievski, Teatrul Nottara din București

A existat și o perioadă în care nici teatrul nu era „scutit” de un repertoriu propagandistic. Regizorul Radu Penciulescu l-a „văzut” în activistul Pavel Proca din Steaua polară de Sergiu Farcășan, pentru care a și primit Premiul I pentru Tineri Actori, și în Nicolae Roșca din Oricât ar părea de ciudat de Dorel Dorian, la Teatrul Mic, un alt rol răsplătit cu Premiul pentru cel mai bun rol într-o piesă românească. Același regizor a montat la Teatrul Mic piesa Tango (1967) de Slavomir Mrożek, în care George Constantin a excelat în rolul lui Stomil, alături de actori inegalabili: Victor Rebengiuc, Octavian Cotescu, Olga Tudorache, Eliza Plopeanu; apoi pe scena Naționalului îl va distribui în rolul titular din Regele Lear (1970), împreună cu alți colegi de generație sau mai tineri: Gheorghe Cozorici, Constantin Rauțchi, Silvia Popovici, Traian Stănescu, Matei Gheorghiu, Ovidiu Iuliu Moldovan, Valeria Seciu.

george constantin roluri in teatru

Manole în Omul care și-a pierdut omenia (1965) 

Actorul George Constantin a avut o relație extraordinară și cu opera lui Horia Lovinescu, mai ales în perioada 1964–1983, când dramaturgul s-a aflat la direcția Teatrului Nottara. Lovinescu însuși mărturisea sincer de câte ori avea ocazia subiectivismul pentru marele actor și faptul că atunci când scria o piesă îl vedea pe George Constantin printre eroii săi. În regia marelui Dan Nasta îl întruchipează pe Manole din Omul care și-a pierdut omenia (1965), alături de Ștefan Iordache, iar în regia Soranei Coroamă, pe Petru Rareș din Locțiitorul (1967), cu Dorin Varga, rol pentru care primește Premiul pentru Interpretare. George Constantin a fost și Poetul din Paradisul lui Horia Lovinescu, dar și Tatăl din Jocul vieții și al morții în deșertul de cenușă, ambele în regia regretatului Dan Micu, ultima piesă fiind adaptată și pentru teatrul radiofonic.

petru rares george constantin

În rolul lui Petru Rareș

Cele două săli ale Teatrului Nottara poartă astăzi numele celor doi – dramaturgul și actorul – care și-au pus amprenta asupra teatrului.

Și cu personajele lui Camil Petrescu, frământate de idealuri, actorul a creat o simbioză aproape de perfecțiune. Neînțelesul Pietro Gralla din Act venețian la Teatrul Nottara, în regia lui Emil Mandric, sau cinicul ministru Șerban Saru-Sinești din Jocul ielelor (1965) la Teatrul Mic, în regia lui Crin Teodorescu, o piesă de o mare profunzime montată și la Teatrul Radiofonic de Silviu Jicman în 1984, cu actorul nostru și Marcel Iureş. Cu același regizor colaborase tot în Radio, cu un an înainte la piesa Eu, moştenitorul de Eduardo de Filippo.

serban saru sinesti jocul ielelor

Șerban Saru-Sinești în Jocul ielelor de Camil Petrescu 

Dacă după zece ani de la absolvire, George Constantin făcea un pas uriaș în cariera artistică prin rolul titular din Henric al IV-lea de Pirandello, în regia lui Lucian Giurchescu, peste alți zece, își atrăgea și mai mult publicul în veșmintele lui Sir John Falstaff din Henric al IV-lea de W. Shakespeare, sub îndrumarea aceluiași regizor. Actorul a întruchipat și alți eroi shakespearieni. Pe Fortinbras, regele Norvegiei, din Hamlet, și pe Timon din Timon din Atena (1978) pentru care a primit Premiul Criticii A. T. M., ambele pe scenă la Nottara, în regia lui Dinu Cernescu; pe vrăjitorul Prospero din Furtuna (1979), spectacol montat la Teatrul Bulandra de Liviu Ciulei, în care Caliban era jucat de actorul Victor Rebengiuc.

pirandello henric IV george constantin

În Henric al IV-lea de Luigi Pirandello

Cine nu i-a citit lăuntrurile lui Grigore Bucșan din Ultima oră (1975) de Mihail Sebastian la Teatrul Nottara, în regia lui Valeriu Moisescu, sau grimasele Domnului Jourdain din Burghezul gentilom (1989) de Molière, în regia lui Alexandru Dabija?

Ultimul rol întruchipat de „actorul cel mai bun de după Război” – cum îl numea colegul și bunul său prieten, regizorul Dan Puican – a fost Harpagon din Avarul de Molière, în regia lui Mircea Cornișteanu, a cărui premieră a avut loc pe 6 aprilie 1994, parteneri de scenă fiindu-i George Alexandru, Cerasela Iosifescu, Sorin Cociș, Clara Voda, Petrică Popa, Ruxandra Sireteanu, Ion Porsila, Stelian Nistor, Ion Haiduc, Rareș Stoica, Iulius Liptac și Bogdan Vodă.

george constantin in falstaff

În rolul lui Falstaff

Revenind la sfârșitul anilor ’60, publicul de atunci și-l amintește în straiele pescarului Iona din parabola cu același nume a dramaturgului Marin Sorescu, montată în aprilie 1969 la Teatrul Mic de Andrei Șerban, într-un ambient scenografic semnat de Florica Mălureanu, care îi aducea actorului pe lângă marele succes și Premiul Revistei TEATRU, binemeritat, de altfel, de cel care își jucase personajul cu o creativitate de nebănuit, în toate frământările lui cu destinul implacabil, într-un dialog uimitor dintre el și dublul lui.

Marin Sorescu, creator al Ionei, impresionat de monumentalitatea lui George Constantin, afirma după premieră: „Un actor atât de mare ca George Constantin poate scoate din sân trei regi Lear. Cel care se vede pe scenă e seducător şi va rămâne fără îndoială ca o creaţie neobişnuită. O imensă bunătate degajă această creaţie.”

george constantin in iona de marin sorescu annie musca biografie

În Iona de Marin Sorescu

După 23 de ani, Dan Puican, regizorul care îl convinsese că vocea lui este ideală pentru teatrul la microfon, montează în Radio creația lui Marin Sorescu cu același Iona.

iulia buciuceanu

Incursiuni în viața actorului

În anii ’60, actorul s-a căsătorit cu mezzosoprana Iulia Buciuceanu, personalitate remarcabilă a liricii românești. Crescută alături de sora sa, actrița Tamara Buciuceanu, într-o familie în care arta era pe deplin socotită, Iulia Buciuceanu a transmis, alături de soțul ei, George, talentul și prețuirea pentru artă unicului lor fiu, Mihai, născut la 30 septembrie 1964, căruia nu-i lipsea vreun spectacol la Operă, în care eroina era mama sa, așa cum nu rata premierele la teatru, unde forța de pe scenă era tatăl său. Privindu-l astăzi pe actorul Mihai Constantin, nu poți infirma ipoteza că talentul se moștenește. Cert este că Mihai a primit în dar acea unicitate pe care o avea și tatăl lui, care, atunci când intra în scenă sau apărea pe ecran, se detașa clar de celelalte personaje. Așa este și Mihai. Se distinge prin har și statornicie, prin profunzime și sinceritate. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică în 1989 la clasa profesoarei Sanda Manu, fosta colegă de Institut a tatălui, iar din 1990, îl vedem seară de seară pe scena Teatrului Bulandra, pe care urcase la doar 21 de ani în Dimineață pierdută de Gabriela Adameșteanu, în regia Cătălinei Buzoianu, lângă mari actori, colegi ai tatălui său: Gina Patrichi și Victor Rebengiuc, mătușa sa, Tamara Buciuceanu, Rodica Tapalagă și Marcel Iureş.

mihai constantin pusa roth moartea lui ivan ilici

Mihai Constantin alături de Pușa Roth, în Studioul „Mihai Zirra” al Radiodifuziunii, la înregistrarea piesei Moartea lui Ivan Ilici, 2006

Când vine vorba de tata, ochii lui capătă o anume strălucire. Își amintește de fiecare dată cum venea la spectacolele sale și cum se înțelegeau simplu, doar din priviri. Nu de puține ori, aflat în scenă, Mihai îți dă senzația pentru câteva clipe că de două decenii poartă tacit un dialog cu actorul-tată, care pare a-l veghea de undeva dintr-un colț tainic al sălii. Regretă dispariția lui și neșansa de a-și strânge nepoții în brațe.

Apariții pe micul ecran

Actorul George Constantin a fost distribuit în 34 de producții pentru televiziune: seriale și teatre tv.

Urmărirea, în regia lui Radu Gabrea, sau August în flăcări de Alexandru Tatos și Dan Pița, Războiul Independenței de Gheorghe Vitanidis, Sergiu Nicolaescu și Doru Năstase; Racheta albă, un serial de aventuri, pentru copii, în care îl joacă pe Profesorul Axinte.

Pietro Gralla din Act venețian de Camil Petrescu, Petru Rareș din piesa lui Horia Lovinescu, Porfiri din Crimă și pedeapsă de F. M. Dostoievski, sau Bucșan din Ultima oră de M. Sebastian, și Falstaff din Henric al IV-lea de W. Shakespeare; Hrapov din Vassa Jeleznova de Gorki și Saru-Sinești din Jocul ielelor de Camil Petrescu, Henric al IV-lea din piesa omonimă a lui Pirandello, iată câteva personaje preluate din jocul lor scenic de la Nottara sau de la Teatrul Mic și aduse în fața telespectatorilor.

Cunoscuți regizori de teatru pentru televiziune i-au oferit actorului George Constantin câteva roluri importante din dramaturgia universală. A fost Andrei din Trei surori de A. P. Cehov, în regia lui Ion Barna, și Lopahin din Livada de vișini de A. P. Cehov, în regia lui Cornel Todea. A jucat apoi în Invitație la castel de J. Anouilh, sub îndrumarea aceluiași regizor, apoi în multe piese regizate de cunoscutul Petre Sava Băleanu, printre care, Corupție la Palatul de Justiție de Ugo Betty și Rața sălbatică de Henrik Ibsen. Un rol remarcabil la TVR a fost Menelau din Troienele lui Euripide, în versiunea lui Jean-Paul Sartre, jucat în 1967 alături de Hecuba, Andromaca și Casandra, trei figuri feminine emblematice interpretate de Olga Tudorache, Gina Patrichi și Valeria Seciu.

George Constantin în Livada de vișini de A. P. Cehov, TVR, regia: Cornel Todea, 1975 – fragment

Pe marele ecran

A debutat pe Marele Ecran în filmul lui Savel Stiopul, Aproape de soare (1960), alături de Florin Piersic și Vasilica Tastaman. Au urmat aproape 60 de producții cinematografice sub bagheta unor importanți regizori români de film. De la Un surâs în plină vară (1963), cu Sebastian Papaiani, și La porțile pământului (1965), ambele în regia lui Geo Saizescu, până la Procesul alb (1965) de Iulian Mihu, unde îl juca pe Inspectorul de Siguranță, Măstăcan, și Diminețile unui băiat cuminte (1967) de Andrei Blaier, alături de Dan Nuțu și Irina Petrescu, George Constantin a interpretat roluri preponderent negative.

Regizorul Dinu Cocea l-a găsit potrivit pentru Pazvanoglu-pașă de Vidin din Răpirea fecioarelor (1968) și Răzbunarea haiducilor (1968), alături de Emanoil Petruț, Marga Barbu și Olga Tudorache, apoi pentru cele două producții: Iancu Jianu zapciul (1980) și Iancu Jianu, haiducul (1981), în interpretarea de excepție a lui Adrian Pintea.

Dacă anii ’60 se vor încheia cu Reconstituirea (1969) de Lucian Pintilie, un film de succes, în care George Constantin joacă rolul Procurorului alături de tinerii George Mihăiță și Vladimir Găitan, anii ’70 vor fi și mai prolifici pentru cinematografia românească, implicit pentru actorul nostru. Chiar în rol secundar, el are harul de a se distinge în distribuție. Lui Sergiu Nicolaescu i-a fost imposibil să-l ocolească în filmul Cu mâinile curate (1972) sau în Ultimul cartuș (1973), în care îi oferea rolul unui puternic contrabandist local, pe nume „dom’ Semaca” (o perioadă, trecătorii pe stradă l-au asociat cu acel personaj) sau în filmul istoric Pentru Patrie (1977), în rolul istoricului Mihail Kogălniceanu, în Duelul (1981), în rolul Prefectului de Poliție, și în Începutul adevărului – Oglinda (1993), în rolul ambasadorului sovietic Andrei Vîșinski, alături de Ion Siminie, Adrian Vâlcu, Ștefan Radof, Colea Răutu, Gheorghe Dinică și alți mari actori.

George Constantin în filmul Reconstituirea, regia: Lucian Pintilie, 1969 – filmul integral

Personaj negativ sau pozitiv, principal sau secundar, figura sa impunătoare și vocea timbrată l-au făcut întotdeauna să treacă dincolo de ecranul alb al sălii de cinema și să ajungă printre spectatori. Așa a reușit George Constantin să rămână în memoria cinefililor și în cele câteva pelicule istorice. Dimitrie Cantemir de Gheorghe Vitanidis, cu Alexandru Repan în rol principal, sau Vlad Țepeș (1978) de Doru Tănase, în care îl întruchipează pe Mitropolitul Munteniei alături de Ștefan Sileanu în rolul titular, culminând în anii ’80, în filmul Burebista (1980), o producție în regia lui Gheorghe Vitanidis, în care actorul nostru „recreează” un extraordinar rege al geto-dacilor.

Dincolo de nisipuri (1973) de Radu Gabrea, cu Emil Botta, Gina Patrichi și Dan Nuțu, o ecranizare a nuvelei omonime a lui Fănuș Neagu, Filip cel Bun (1974) de Dan Pița, cu Mircea Diaconu, Ileana Popovici și Gheorghe Dinică, sau Muntele ascuns (1974) de Andrei Băleanu, cu Octavian Cotescu și Ștefan Tapalagă, sau Orașul văzut de sus (1975) de Lucian Bratu sunt tot atâtea producții ale anilor ’70, ca și Singurătatea florilor (1975) de Mihai Constantinescu, în care joacă rolul însinguratului Doctor Dănilă, ocazie de a-i întâlni în platou pe Radu Beligan și Toma Caragiu.

Anii ’70 se încheie pentru actorul nostru cu filmul lui Mircea Veroiu, Între oglinzi paralele (1978), o poveste inspirată din romanul lui Camil Petrescu, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, și cu rolul lui Aman din filmul de debut al lui Nicolae Mărgineanu, Un om în loden (1979), cu Victor Rebengiuc și Ovidiu Iuliu Moldovan, după romanul poliţist scris de Haralamb Zincă, Moartea vine pe bandă de magnetofon.

Anii ’80 debutează cu Ștefan Luchian (1981), un film biografic regizat de Nicolae Mărgineanu, cu Ion Caramitru în rol principal, urmat de alte trei filme: Înghițitorul de săbii (1981) de Alexa Visarion, cu Mircea Albulescu, apoi Saltimbancii (1981) de Elisabeta Bostan, ecranizare a nuvelei Fram, ursul polar de Cezar Petrescu, cu Octavian Cotescu, Gina Patrichi și Carmen Galin, și Orgolii (1981) de Manole Marcus, cu Victor Rebengiuc în rol principal.

Maria Callas Dinescu și Malvina Urșianu sunt două regizoare care l-au ales pentru unele dintre filmele lor. Prima i-a oferit un dificil rol de tată în pelicula Prea cald pentru luna mai (1983), alături de Adrian Păduraru, în rol de fiu, iar a doua l-a găsit potrivit pentru Boierul Costi din filmul Pe malul stâng al Dunării albastre (1983), dar și pentru polițistul din Figuranții (1987), cu Gheorghe Dinică și Gina Patrichi, pe care o revăzuse în Sezonul pescărușilor (1985) de Nicolae Oprițescu, un film interzis până în 1990. Cu Mircea Daneliuc și Florin Piersic, George Constantin juca în 1983 în filmul fantastic semnat de Ion Popescu Gopo, intitulat Galax, omul păpușă, iar cu Ion Caramitru în drama Întunecare (1985) de Alexandru Tatos. A fost veritabilul Unchi Michel din Cuibul de viespi (1986) de Horia Popescu, o ecranizare formidabilă a Gaițelor lui Kirițescu, și Golfalone, împătimitul de jocuri de cărți din Totul se plătește (1987), în regia lui Mircea Moldovan.

George Constantin în filmul Pe malul stâng al Dunării albastre, regia: Malvina Urșianu, 1983 – fragment

Anii ’90 i-au adus noi roluri, printre care și unul într-un film american: Jock din Getting Lucky (1990) în regia lui Michael P. Girard; apoi cel al Doctorului din Domnișoara Christina de Viorel Sergovici, un film fantastic pentru televiziune după nuvela lui Mircea Eliade, cu Adrian Pintea, Mariana Buruiană, Dragoș Pâslaru și Julieta Strâmbeanu. Un an mai târziu devenea protagonist al unui film de referință pentru cinematografia românească, Cel mai iubit dintre pământeni de Șerban Marinescu, cu Ștefan Iordache în rolul titular, iar în 1993 filma pentru o coproducție în regia lui Lucian Pintilie, O vară de neuitat, cu Claudiu Bleonț și englezoaica Kristin Scott Thomas. Surpriza acestui film o constituie întâlnirea pe platouri cu fiul său, actorul Mihai Constantin.

george constantin ion dichiseanu timon din atena teatrul nottara

George Constantin în Timon din Atena de W. Shakespeare, împreună cu Ion Dichiseanu, regia: Dinu Cernescu, Teatrul Nottara, 1978

Timbru special și rafinament în Teatrul Radiofonic

Vocea actorului George Constantin a rămas alături de alte voci excepționale în Fonoteca de Aur a Radioului românesc, în cele peste 500 de piese înregistrate sub bagheta unor importanți regizori artistici și a unor pricepuți regizori tehnici sau muzicali din redacția Teatrului Național Radiofonic. Oamenii de radio care au avut șansa să-l cunoască, și-l amintesc ca pe unul dintre cei mai punctuali actori. Era printre puținii care sosea dis-de-dimineață în instituția de pe Berthelot pentru înregistrarea unei piese.

Despre misterul teatrului la microfon și despre unicitatea propriei voci i-a vorbit fostul său coleg, regizorul Dan Puican, care, cu tact și prețuire, l-a convins să facă cunoștință cu lumea fascinantă din studiourile radiofonice.

Sub bagheta regizorului Dan Puican, actorul a înregistrat zeci și zeci de piese, fiind distribuit nu doar în roluri principale, deoarece unul din secretele fostului său coleg de institut era să aleagă mari actori și pentru rolurile mici. Regizorul Dan Puican este omul de radio care a dat importanța cuvenită unui timbru vocal de excepție așa cum a fost cel al actorului George Constantin, care, grație fostului său coleg de Institut, n-a mai părăsit Radioul până la marea plecare. De aici numărul impresionant de roluri.

george constantin silviu stanculescu dan puican mircea albulescu la radio annie musca

George Constantin, Silviu Stănculescu, Dan Puican, Mircea Albulescu, Gh. Pufulete în Studioul „Mihai Zirra”

Piese ale unor autori români ca Apostol (1981) de Cezar Petrescu, cu o distribuție generoasă din care n-au lipsit Radu Beligan și Dina Cocea, Mariana Mihuţ și Rodica Mandache sau Virgil Ogăşanu și Florin Zamfirescu; Capul de răţoi de George Ciprian, cu Radu Beligan și Marin Moraru; Casa de la miezul nopţii de Fănuş Neagu, cu Irina Mazanitis și Ovidiu Iuliu Moldovan, cu Şerban Cellea și Dana Dogaru; Ultima oră (1988) de Mihail Sebastian, apoi Europolis după Jean Bart, cu Octavian Cotescu în rol de amfitrion, cu Gina Patrichi, Valeria Seciu și Tamara Buciuceanu. A doua tinereţe (1991) sau Patima roşie (1992), ambele semnate de Mihai Sorbul, cu parteneri deosebiți ca Adrian Pintea și Maia Morgenstern, s-au numărat printre ultimele piese în care a fost distribuit de bunul său prieten.

Nu au lipsit din repertoriul radiofonic al lui George Constantin nici piesele istorice, printre care Apus de soare (1984) de Barbu Ştefănescu Delavrancea, în care actorul și-a întâlnit colegul de institut, Gheorghe Cozorici, sau Fraţii Jderi de Mihail Sadoveanu, cu Adrian Pintea.

Cu Irina Răchiţeanu-Şirianu s-a întâlnit în Nunta însângerată (1989) de Federico García Lorca, iar cu Mitică Popescu în celebra piesă Pentru cine bat clopotele, dramatizare după Ernest Hemingway; pe Irina Mazanitis, Virgil Ogăşanu și Valentin Teodosiu îi va revedea în piesa lui Marcel Achard, Acela care îşi trăia moartea (1992).

Personaj cehovian prin structura lui artistică, George Constantin nu a lipsit din faimoasa Integrală Cehov a anilor ’80 realizată de Dan Puican, care vorbește de fiecare dată cu admirație și dor despre fostul său coleg și despre minunata Gina Patrichi, prezență permanentă a creațiilor scriitorului rus: Pescăruşul (1980), Trei surori (1981), Livada de vișini (1983) și Unchiul Vanea (1984).

George Constantin în Unchiul Vanea de A. P. Cehov, regia artistică: Dan Puican. Data difuzării în premieră: 9 iulie 1984 – fragment

George Constantin a jucat și în Nunta lui Figaro de Beaumarchais, cu Florian Pittiș, Stela Popescu și Eugen Cristea, și în Pygmalion-ul lui George Bernard Shaw, cu Ion Caramitru și Dana Dogaru, cu Silvia Popovici și Cristian Şofron, apoi în piesa lui Paul Valéry, Din memoriile nescrise ale doctorului Faust, în care a excelat alături de Fory Etterle, și în clasicul Decameron (1993) al lui Boccaccio, unde s-a întâlnit cu George Oancea, Irina Petrescu și Adrian Pintea.

Un regal radiofonic a fost piesa Război cu Troia nu se face (1982) de Jean Giraudoux, în care vocea actorului nostru, în chip de Priam, s-a armonizat a nu știu câta oară cu cea a lui Ştefan Iordache (Hector) și a Ginei Patrichi (Andromaca).

George Constantin s-a aflat în spatele microfonului și în montarea a două creații shakespeariene: Romeo şi Julieta, cu mai tinerii Adrian Pintea, Mariana Buruiană și Florian Pittiş, și Scorpia îmblânzită (1989) cu Dana Dogaru și Ion Caramitru.

Din creațiile lui Gogol a fost ales pentru Suflete moarte, alături de Marin Moraru, iar din cele ale lui Schiller pentru Wilhelm Tell, alături de Costel Constantin.

Dan Puican a regizat și piese pentru copii, alegându-l pe bunul său prieten pentru Aventurile lui Huckleberry Finn (1984) de Mark Twain, alături de Alexandrina Halic, Virgil Ogăşanu și Mitică Popescu, de Tamara Buciuceanu, Paula Rădulescu și Jeanine Stavarache.

george constantin inregistrare radio

Înregistrare la Radio, alături de Dan Puican și Mariana Mihuț

Sub îndrumarea regizorului Constantin Dinischiotu a jucat în Daria de Lucian Blaga, cu Maia Morgenstern și Constantin Codrescu, cu Ovidiu Iuliu Moldovan și Julieta Strâmbeanu, în Concert din muzică de Bach (1981) de Hortensia Papadat-Bengescu, cu Ileana Predescu și Adela Mărculescu, dar și în Mioriţa lui Valeriu Anania, cu Leopoldina Bălănuţă și Sanda Toma, apoi în Arca bunei speranţe de Ion Desideriu Sîrbu, cu Valeria Seciu și Florian Pittiş.

Actorul s-a întâlnit în studioul radiofonic și cu eroi din literatura universală: cu medicul din Citadela lui Cronin, interpretat de Ion Caramitru, sau cu rolul Grandet din Eugénie Grandet de Balzac, alături de actrița Margareta Pogonat, dar și cu disperarea din sufletul marinarului Martin Eden (1981) din romanul omonim semnat de Jack London.

Cu regizorul Titel Constantinescu a colaborat la Ines de Castro (1980) de Alejandro Casona, o adaptare de Eugenia Țundrea, cu Violeta Andrei, apoi la cehoviana Dramă la vânătoare (1983) alături de Ştefan Radof și Alexandru Repan, nu înainte de a parcurge celebrul roman al lui Gustave Flaubert, Doamna Bovary (1981), cu Valeria Seciu, sau Peer Gynt de Henrik Ibsen, cu Ion Caramitru. A interpretat roluri titulare în Iulius Cezar (1971) de William Shakespeare, în Ghepardul (1985) de Giuseppe Tomasi di Lampedusa și în Cezar şi Cleopatra de George Bernard Shaw. În Dansul morţii, cunoscuta piesă a suedezului August Strindberg, vocea lui George Constantin transfera ascultătorilor în 1978 stări memorabile în tandem cu cea a Ginei Patrichi sau cu cea a lui Victor Rebengiuc, iar în Viața este prea scurtă (1984) de André Roussin, multiple emoții alături de Ileana Predescu.

George Constantin în Ghepardul, dramatizare de Titel Constantinescu după romanul lui Giuseppe Tomasi di Lampedusa. Regia: Titel Constantinescu. Data difuzării în premieră: 16 decembrie 1985 – fragment

Pe strada Mântuleasa de Mircea Eliade, vocea lui s-a întâlnit cu cea a Danei Dogaru, iar în Turnul de fildeş de Camil Petrescu, cu cea a Adelei Mărculescu și a lui Dan Condurache. Dacă în Al optulea păcat de Tudor Muşatescu, comedia a culminat prin vocea lui și a altor două voci distincte: cea a lui Mircea Şeptilici și a lui Cornel Vulpe, în Cruciada copiilor de Lucian Blaga, George Constantin se bucură de revederea cu Gina Patrichi, Alexandrina Halic și Mirela Gorea.

Ultimele piese în colaborare cu Titel Constantinescu, rămase în Fonoteca de Aur sunt Regina moartă (1991) de Henry de Montherlant, un prilej de reîntâlnire cu Adrian Pintea, și Salomeea (1992) de Oscar Wilde.

În regia lui Cristian Munteanu, a înregistrat zeci de piese, cu distribuții uimitoare. De la Brand (1979) de Henrik Ibsen, cu Gina Patrichi în rolul Cerșetoarei, la Un om neînsemnat (1981) de John Galsworthy, alături de Virgil Ogăşanu, Octavian Cotescu și Victor Rebengiuc, și Furtuna (1982) de Yu Cao, cu Silvia Popovici și Irina Răchiţeanu-Şirianu. În Tristan cu Ion Caramitru și Valeria Seciu, sau în Lotte la Weimar (1988) cu Gina Patrichi și Constantin Dinulescu în rolurile principale, ambele piese, dramatizări după de Thomas Mann. Apoi în celebre creații shakespeariene. De la Cymbeline (1978), în care Regina este întruchipată de Gina Patrichi, sau Furtuna cu Ion Besoiu, Mariana Mihuţ și Victor Rebengiuc, la Troilus şi Cresida, cu Adrian Pintea și Mariana Buruiană, Othello cu Mircea Albulescu și Dana Dogaru și la Henric al IV-lea (1984).

Cu Ștefan Iordache și cu superba Gina Patrichi se reîntâlnește în piesa lui de Eugene O’Neill, Din jale se întrupează Electra (1985), apoi în Doctor fără voie de Molière…

Vocea lui George Constantin a pătruns pentru totdeauna și în registrul dramaturgiei românești prin piese ca Prometeu (1984) și Cocoşul negru (1990) de Victor Eftimiu, sau Tinereţea lui Moromete (1981) de Marin Preda; Paracliserul de Marin Sorescu sau Ifigenia de Mircea Eliade, și Cheile oraşului Breda de Ştefan Berceanu, Culoarul cu şoareci (1990) de Nicolae Breban. A urmat Bufniţa roşie (1993) de Dumitru Radu Popescu, prilej de întâlnire cu Maia Morgenstern și Ovidiu Iuliu Moldovan.

În 1983, vocea lui George Constantin a fost auzită în Cezara după Mihai Eminescu, apoi în Candida de George Bernard Shaw, în regia Elenei Negreanu, și în La Musica de Marguerite Duras, în regia Olimpiei Arghir.

George Constantin și Gina Patrichi în La Musica de Marguerite Duras, regia: Olimpia Arghir. Data difuzării în premieră: 18 septembrie 1983 – fragment

Actorul care nu primea indicații regizorale în timpul repetițiilor sau al înregistrărilor și evita să stea cu fața la ciclop, alegând să-și privească partenerii doar ca să se poată concentra pe text, a interpretat peste 500 de roluri în teatrul radiofonic, un record neegalat.

george constantin portret de annie musca

În rolul lui Stomil din Tango de Slavomir Mrożek, 1967

Interdicție la Uitare

Întoarcerile în timp pot fi ca un paloș, cu două tăișuri. Pot face bine, pot face rău…

Scriu despre oameni asemenea lui George Constantin, cu certitudinea că aceste incursiuni în trecut, în viața și cariera unui personaj ca el, au forța de a reașeza unele lucruri și tăria de a păstra memoria celui plecat.

Numele marelui actor este purtat astăzi de una dintre sălile Teatrului Nottara, pe scena căruia a creat personaje și personaje, dar și de Studioul T2 al Teatrului Radiofonic, unul dintre cele două studiouri în care a dat viață eroilor săi doar prin puterea glasului.

studioul T2 george constantin teatru radiofonic

În 19 mai 2004, Studioul de teatru T2, al Radiodifuziunii, a primit numele George Constantin

În memoria actorului, fiul său, Mihai Constantin, a creat Fundația Culturală „George Constantin” care se ocupă de susținerea și promovarea activităților teatrale, cu precădere în rândul tinerilor, inițiind și Festivalul Național de Teatru pentru Elevi.

În 1994, regizorul Alexandru Darie realiza un documentar pentru televiziune, intitulat Magistre, fără seamăn, slavă!, după prima replică a lui Ariel (interpretat de Florian Pittiș) din Furtuna lui Liviu Ciulei, cu George Constantin înveșmântat în cămașa lui Prospero; iar în 1999, criticul de teatru Florica Ichim îi dedica un volum de mărturii ale unor parteneri de scenă excepționali și regizori celebri, intitulat George Constantin și comedia sa umană, apărut la Editura Gramar din București și reeditat în 2004 de către Fundația Culturală „Camil Petrescu”.

cd george constantin 1999 magistre fara seaman mihai constantin

În același an, 1999, sub îngrijirea lui Mihai Constantin, a apărut la Editura Casa Radio, în colaborare cu Fundația „George Constantin”, compact-discul George Constantin – „Magistre fără seamăn, slavă…” , care cuprinde 10 fragmente din spectacole radiofonice:  Ghepardul după G. Tomasi di Lampedusa (2 fragmente), Paracliserul de Marin Sorescu, Bătrâna actriță în rolul soției lui Dostoievski de Eduard Radzinki, Unchiul Vanea de A. P. Cehov, Doctor fără voie de Molière,  Echilibru fragil de Edward Albee, Jocul vieții și al morții în deșertul de cenușă de Horia Lovinescu, Henric al IV-lea și Furtuna de William Shakespeare. 

Dispariția actorului George Constantin într-o zi de 26 aprilie, la doar 61 de ani, a fost echivalentul unei mari absențe în universul teatral românesc. Dar pentru iubitorii de teatru și cinema, cât și pentru împătimiții de teatru radiofonic, George Constantin nu a plecat niciodată. Chipul său a rămas să grăiască dincolo de numeroasele pelicule, iar vocea lui să răzbată din fonoteca radioului, așa cum vibrațiile artistului complet dăinuie încă în spiritul celor care mergeau seară de seară la teatru să-i urmărească inconfundabilu-i joc.

George Constantin în Henric al IV-lea de William Shakespeare, regia: Cristian Munteanu. Data difuzării în premieră (2 părți): 21 și 28 mai 1984 – fragment

George Constantin în Cymbeline de William Shakespeare, regia: Cristian Munteanu. Data difuzării în premieră: 11 decembrie 1978 – fragment

George Constantin în Furtuna de William Shakespeare, regia: Liviu Ciulei. Regia spectacolului radiofonic: Cristian Munteanu. Data difuzării în premieră: 20 noiembrie 1987 – fragment

Grafică, ilustrații și editare multimedia: Costin Tuchilă.

Fotografiile din spectacole provin din arhiva familiei. Sursa:  www.georgeconstantin.ro

Reamintim că Revista Teatrală Radio a dedicat luna mai 2014 actorului

GEORGE CONSTANTIN

evocare mari actori romani george constantin mai 2014 revista teatrala radio

Vezi și: 20 de ani de la plecarea lui George Constantin de Costin Tuchilă

Luna mai, dedicată actorului George Constantin

rubrica remember annie musca revista teatrala radioLa rubrica Remember de Annie Muscă mai puteți citi: 

 Ovidiu Iuliu Moldovan

Rodica Tapalagă

Cornel Coman

Grigore Vasiliu Birlic

annie musca pe urmele marilor voci studioul mihai zirra teatru radiofonic

Annie Muscă – pe urmele marilor voci în Studioul „Mihai Zirra” al Radiodifuziunii

logo revista teatrala radioSilviu Stănculescu

Emil Hossu

Marian Hudac

Lucia Mureșan

Ștefan Iordache

Ștefan Mihăilescu-Brăila

Emanoil Petruț

Octavian Cotescu

Marcel Anghelescu

Ștefan Tapalagă 

Gina Patrichi

George Vraca

Ion Lucian

 

costintuchilaREMEMBERanca ledunca,annie muscă,annie muscă despre george constantin,biografii annie muscă,biografii de annie muscă,cymbeline,dan micu,dinu cernescu,falstaff cu george constantin,filme cu george constantin,filmografie george constantin,george constantin,george constantin in rolul lui prospero,george constantin roluri in teatru,george constantin roluri shakespeariene,henric al IV-lea,il gattopardo,iulia buciuceanu,lampedusa ghepardul,liceenii,liviu ciulei,luigi pirandello,malvina urșianu,marile voci ale teatrului radiofonic,mihai constantin,monografie george constantin,mrozek tango,reconstiutirea integral,sergiu nicolaescu,studioul mihai zirra foto,timon din atena
Remember, rubrică de ANNIE MUSCĂ Astăzi, 3 mai 2014, ne amintim de actorul George Constantin (3 mai 1933–26 aprilie 1994). Își construia cu grijă personajul, studiindu-i toate fațetele psihologice. Îi analiza costumul pe care și-l dorea impecabil. Își stăpânea rolul cu o monumentalitate greu de descris, iar regizorul îl admira pentru...