Remember, rubrică de ANNIE MUSCĂ

george vraca biografie annie musca remember

eterne reveniri in luna lui april annie musca portrete actori romani remember rtrAstăzi, 17 aprilie 2014 ne amintim de actorul George Vraca (26 noiembrie 1896–17 aprilie 1964).

Nume de rezonanță al scenei românești, George Vraca se distingea prin eleganța împrumutată personajului pe care îl interpreta cu o dicție rar întâlnită, chiar în lumea actorilor. A strălucit pe scena Teatrului Național, dar și a altor teatre bucureștene pe care le-a slujit cu pasiune. A fost și conducător de colective artistice, și director de teatru, și profesor de dicție la Institutul de Cinematografie, iar în adolescență, un îndrăgostit de flori și de rugby. A străbătut marile capitale europene, avid de a-și perfecționa arta teatrală, cunoscând staruri și regizori celebri de la care nu a contenit să-și însușească tainele profesiei de actor.rubrica remember annie musca revista teatrala radio

Acest bărbat seducător, cu privirea tăioasă dată de arcuirea sprâncenelor de sub care se înfățișau ochii parcă de un albastru nedefinit sticlos, aparent rece, trăise războiul și visase în patul rănitului, poate fără să știe, la Arta Thaliei.

Acest „boier al teatrului românesc” – cum îl numea regizorul Dan Puican, care îl văzuse în timpul studenției la Ateneu recitând din Scrisoarea a III-a de Mihai Eminescu, cu gestul său inimitabil de a-și scoate batista din buzunarul de la piept, a trăit intens pe scenă, rămânând în memoria afectivă a spectatorului.

semicentenar george vraca

26 noiembrie 1896

Actorul s-a născut într-o familie de aromâni admiratori și cunoscători ai teatrului, în noaptea dinspre 26 noiembrie 1896, când iarna se instalase deja cu zăpadă și viscol pe strada Sf. Ștefan din București. Mama, Maria, se afla în chinurile facerii, iar tata, Ion, funcționar, se întorcea cu emoție de la spectacolul de operă Faust de Gounod, reprezentat atunci pe scena Teatrului Național. Fiul își va ferici cei doi părinți cu un Faust, la fel de zbuciumat, pe 18 decembrie 1925 pe aceeași vestită scenă. Despre Faust și alte creații spectaculoase interpretate de George Vraca, despre frământările și visele de tinerețe, despre anii războiului și întâlnirile providențiale va scrie Valeria Vraca alături de Dinu Bondi, prozator și traducător, în singura biografie autorizată a actorului apărută la Editura Meridiane în 1967.

Studii

Școala primară a urmat-o undeva pe strada Lucaci, iar figura învățătorului cu nuiaua nelipsită din trusa materialelor didactice nu a uitat-o. Aspecte din prima copilărie a împărtășit cititorilor într-un interviu acordat în 23 septembrie 1929 lui Tudor Mușatescu, în revista „Rampa”, sub titlul: George Vraca despre el și despre alții, lucru marcat și în biografia sa apărută în 1967 la Editura Meridiane.

George era un copil căruia îi plăcea să exploreze împrejurimile, bătând străzile în lung și-n lat chiar dacă părinților nu le era ușor să accepte acest lucru. Peste ani, tânărul care-și dorise cândva să urmeze agronomia, se trezește în Linia Întâi a Frontului și asistă cum războiul îi schimbă pe nebănuite destinul. Sublocotenentul Vraca trăia ororile Primul Război Mondial pe frontul de la Oituz și Mărășești, unde în clipele tulburi își amintea de străbunicul său, Petre Vraca, cel care la doar 37 de ani devenise maria venturaeroul familiei. Întâlnirea la cei 20 de ani ai săi, într-o baracă-spital din Iași, cu actrița Maria Ventura, înscrisă în „Crucea Roșie”, compozitorul George Enescu și Constantin Nottara, sosiți să aline prin arta lor durerile răniților, l-a dirijat pe Vraca dintr-o dată spre actorie. Nici prin gând nu i-ar fi trecut că actorul C. I. Nottara îi va deveni profesor și diriginte la Conservator și nici că în perioada dintre cele două războaie va juca alături de celebra Maria Ventura în mai multe piese, prima apariție împreună fiind în 1926 în Ioana d’Arc (Sfânta Ioana).

Serile de la Naționalul ieșean unde urmărea jocul actriței îi estompaseră amintirile triste trăite în tranșee și pe patul de spital. Revine la București cu gândul să își adune cele necesare și să plece la Grignon, în Franța, să-și continue studiile la școala națională de agronomie de acolo. Întâlnirile din București cu unii prieteni, printre care și actori, îl vor determina pe Vraca să se gândească în mod serios la o carieră actoricească. Pătrunderea în sala de spectacol, luminile rampei, decorul, trăirile celor de pe scenă, toate acestea l-au determinat să rămână acasă și să se înscrie la Conservatorul de Artă Dramatică, ale cărui cursuri le finalizează în vara anului 1921, cu media 9,67, obținând Premiul I din întreaga promoție, la clasa profesorului Nicolae Soreanu, în timp ce „omologul” său de la clasa profesoarei Lucia Sturdza Bulandra era Ion Finteșteanu. Dintre colegii de Conservator îi amintim pe Al. Finți, I. Niculescu-Brună, I. Focșeneanu.

Primele roluri la Compania Bulandra

Stagiunea 1920–1921

Pentru a se întreține, în perioada conservatorului ocupă un post de institutor suplinitor la Școala Primară Tabacu, unde se pare că era foarte iubit de elevi, apoi se angajează la Compania Bulandra, unde își face și debutul în stagiunea 1920–1921 în rolul Paznicului bătrân din piesa Cocoșul negru de Victor Eftimiu, ca după două săptămâni să treacă în rolul Voievodului Nenoroc din aceeași piesă, în care Diavolul era jucat de Tony Bulandra.

Victor Eftimiu va fi un autor jucat de multe ori de Vraca. Anul 1923 i-l aduce pe Crainicul din Înșir-te, mărgărite, iar doi ani mai târziu, pe Polinikes din Thebaida, continuând cu Întâiul cavaler din Meșterul Manole și culminând cu Prometeu din piesa omonimă, care îi amintea de ultimul an de Conservator când îl interpretase alături de colega lui, Valentina Spirescu.

La Compania Bulandra a primit și alte roluri, printre care Andrei Streja din Păianjenul de A. D. Hertz sau Roller din Hoții de Schiller. Dacă în 1921, Vraca era studentul Roller, iar Karl Moore era jucat de Tony Bulandra, peste cinci ani, apărea el însuși în rolul principal într-o montare a regizorului Soare Z. Soare.

george vraca la început de cariera portret monografie annie musca revista teatrala radio

Actor la Național

După absolvirea Conservatorului, George Vraca este admis ca stagiar la Teatrul Național din București, unde va interpreta zeci de roluri din repertoriul clasic și modern, universal și național. Dacă la început, în rolul lui Marcus Scaurus din Moartea Cleopatrei de M. Pașcanu, sau în Ghiță Cuțui din Tudor Vladimirescu de Nicolae Iorga, tânărul Vraca nu este luat în seamă de critici, în Regele Lear de Shakespeare, în care joacă rolul principal, este remarcat de cronicarii vremii, chiar dacă i se reproșează o oarecare nesiguranță a rolului.

Dacă în rolul lui Florin din O noapte la Mircești de A. Moșoiu, și în cel al lui Mircea Damian din Inelul lui Ticu Arhip, începe să-i fie remarcat timbrul sonor al vocii și naturalețea cu care trece în scenă de la o stare la alta, în Glauco (1922) de Ercole Luigi Morselli, i se observă adevărata zestre a talentului pe scenă. De-abia în această tragedie, Vraca simte că rolul oferit de regizorul Victor Bumbești i se potrivește și că-și poate manifesta pe deplin capacitățile. Combinația de lirism și pasiune din spectacol sunt două coordonate care îl aduc pe Vraca și mai aproape de atenția și de admirația publicului. Din distribuție făceau parte Maria Giurgea, în rolul frumoasei Scylla, Maria Filotti în Circe, și Ion Sîrbu în Phorchis, tatăl Scyllei.

Tot în stagiunea 1921–1922, Teatrul Național organiza Festivalul Molière, ocazie pentru Vraca de a fi distribuit în rolul tânărului cavaler din piesa lui Nicolae Iorga, Molière se răzbună, în care rolul titular este jucat de C. I. Nottara. Urmează Berthier din Serenada din trecut de Mircea Rădulescu, apoi Guildenstern, un rolișor în Hamlet de W. Shakespeare, culminând cu Montazgo din Ruy Blas de Victor Hugo, rol în care îl înlocuia pe Ion Finteșteanu, plecat în turneu.

turandot kalaf george vraca annie musca biografie

Prințul Kalaf din Turandot de Carlo Gozzi, Teatrul Național din București, 1928

annie musca semicentenar george vraca revista teatrala radioCu opera dramaturgului englez, Vraca se va reîntâlni în stagiunile semicentenar george vraca revista teatrala radio rememberurmătoare, lucru favorabil pentru cariera sa. Urcă pe scenă în rolul unuia dintre seniorii scoțieni din Macbeth (1946), în regia lui Ion Sava, apoi în cel al lui Lysander din Visul unei nopți de vară, avându-i parteneri de scenă pe Brezeanu, Morțun și Bulfinsky; îl joacă pe Lorenzo din Shylock (Neguțătorul din Veneția), unde rolul titular era interpretat de Barbu Brezeanu, ca în noiembrie 1925 să-l interpreteze la Teatrul Ventura pe Fenton, tânărul gentilom din Nevestele vesele din Windsor, și pe melancolicul filozof Jacques din Cum vă place? (1934); urmează rolul șarmantului Prinț Kalaf din Turandot de Carlo Gozzi, apoi Romeo și Julieta (1928), piesă tradusă de Șt. O. Iosif, în care Vraca apare în rolul îndrăgostitului din Verona alături de Aura Buzescu, una din cele mai adevărate Juliete. În Stagiunea 1935–1936, îl va întruchipa pe Henric de Walles din Henric IV, în regia lui Soare Z. Soare, alături de Marietta Sadova, iar în stagiunea următoare pe Troilus din Troilus și Cresida, ca în 22 octombrie 1941 să-l întruchipeze pe fascinantul Hamlet. Ultimul rol va fi tot unul shakesperian, care îi va aduce succesul binemeritat. Înainte de moarte, Vraca l-a adus în scena Teatrului Nottara pe Richard al III-lea din celebra piesă omonimă, un spectacol greu, dar uluitor, în regia lui Ion Șahighian, cu premiera în seara de 8 ianuarie 1964.

Revenind la anii ’20, poate primul mare succes înregistrat de George Vraca a fost prilejuit de distribuirea lui în 1925 în Faust după exact cinci ani de actorie, în care interpretase deja 30 de personaje. În tragedia lui Goethe, pusă în scenă de Soare Z. Soare, care va avea nu mai puțin de 70 de reprezentații, va apărea alături de două nume mari: Aura Buzescu (Margareta) și Romald Bulfinski (Mefisto). Monologul lui Vraca, rostit într-un decor superb semnat de Traian Cornescu, va fi apreciat de criticii de teatru. Printre ei, A. D. Hertz nota în publicația „Dimineața” din 21 septembrie 1925: „Cu creația sa în Faust, domnul Vraca marchează un început de carieră. Jocul său concentrat, liniștit, pătruns în bătrânețea lui Faust, este remarcabil.”

Despre rolul lui Faust și despre celelalte roluri ale sale există un amplu și interesant articol semnat de actor în revista „Teatrul”:

„O dată cu interpretarea lui Faust, lungul monolog al îndoielilor, care a însemnat pentru sensibilitatea mea prima confruntare – de unul singur cu publicul, mi-a dat sentimentul unei prezențe străine, masive puternice, care mă supune unei aspre judecăți.” (George Vraca, Rolurile mele, Revista „Teatrul” nr. 11/1963).

În decembrie 1925, Vraca primea un rol care putea fi interpretat ca o piatră de încercare având în vedere jocul impecabil al predecesorului său, Ion Manolescu. Era Oswald din Strigoii lui Ibsen pe care l-a reușit, alături de strălucitoarea Agatha Bârsescu, actrița care primise ovații în Europa și în America.

Anul următor îi aducea prilejul întâlnirii pe scenă cu „sora de caritate” pe care o cunoscuse în vremuri de război. Era 3 februarie 1926 și avea loc premiera piesei Sfânta Ioana de G. B. Shaw. Cap de afiș Maria Ventura, cunoscută mai mult la Paris decât la București, apoi Aristide Demetriade, Bulfinski, Valentineanu, Bălțățeanu, iar Vraca, tânărul călugăr dominican. Din repertoriul irlandezului, care primea Premiul Nobel pentru Literatură în 1925, îl va juca și pe Leonard Charters din Cuceritorul, apoi pe Colonelul Pickering din Pygmalion, la Teatrul Victoria pe care îl va conduce o scurtă perioadă.

george vraca rol taifun

Machiindu-se pentru rolul Doctorului Nitobe Tokeramo din Taifun de Melchior Lenghyel, Teatrul Comedia, 1940

Liniștea căminului

Între timp, mai exact în 1926, cu puțin înainte de premiera piesei Coțofana de Th. Solacolu, George Vraca se căsătorește cu Maria Voiculescu. Avea aproape 30 de ani. Alături de Maria va cunoaște liniștea de cuplu și de familie timp de 28 de ani.

Aici își găsea echilibrul după serile de teatru sau după extenuantele zile de repetiție. Aici simțea că „se lepăda” de personajele pe care le întruchipa pe scenă și rămânea doar el, cel căruia nu-i plăceau pierderile de timp, ci studiul artei actorului în desăvîrșita liniște a căminului. După spectacole îi era drag să revină acasă, în universul propriu înțesat de cărți și suveniruri, unde era așteptat pe scară de Gri-Gri, adorabilul motan.

Ultimii zece ani i-a petrecut alături de cea de-a doua soție, Iulia, o femeie frumoasă, care a jucat în câteva filme artistice ale anilor 60. Alături de Iulia a trăit și clipe minunate, dar și frământări și temeri specifice vremurilor și oricărui cămin, în casa de pe strada care astăzi îi poartă numele.

Se pare că Iulia este autoarea cărții despre soțul ei, pe care ar fi semnat-o alături de Dinu Bondi cu numele „Valeria”.

George Vraca si Jules Cazaban în fata Teatrului Maria Ventura -aprilie 1932

George Vraca și Jules Cazaban în fața Teatrului Maria Ventura, aprilie 1932

Teatrul Maria Ventura

Cu Hypolit din Fedra de Racine, George Vraca își încheie o perioadă de 8 ani la Teatrul Național. Era luna martie a anului 1929, iar partenera sa de scenă era Maria Ventura, pe care o întâlnise în aceeași stagiune în piesa Trecutul de Porto-Riche. Pe 1 august demisiona din postul de actor al Teatrului Național și se angaja la teatrul nou înființat de admirabila actriță, unde va juca în decursul a cinci stagiuni, alături de Aura Buzescu, de G. Timică, A. Pop Marțian, Jules Cazaban…

Primul rol la teatrul botezat cu numele celebrei actrițe a fost Prizonierul din Lupii de aramă de Adrian Maniu, în care Maria Ventura era Domnița. Muzică de scenă a fost scrisă de Sabin Drăgoi, iar regia a aparținut lui V. I. Popa, cel care se ocupa de fapt de conducerea teatrului, când Maria Ventura era chemată la Comedia Franceză.

Una dintre piesele de succes, cu titlu parcă predestinat, a fost Amintirea lui Denys Amiel, în martie 1931, o comedie lirică în care spectatorul trăia inevitabil exuberanța celor doi eroi.

Viața Teatrului Ventura se va încheia după cinci ani, la fel și colaborarea lui Vraca. Ultimul său rol aici va fi Raskolnikov din Crimă și pedeapsă de Gaston Baty după Dostoievski, în regia lui Sică Alexandrescu.

Reveniri la Național cu Hamlet pe timp de război

Vraca revine la Național în 1935, în Henric IV, unde va rămâne doar 3 ani, ca între 1937–1939 să-i urmărim jocul din nou la Compania Bulandra, unde avea două roluri antologice: Dmitri din Frații Karamazov, după Dostoievski, alături de Clody Bertola, și Vaska Pepel din Azilul de noapte de Gorki.

Tot în această perioadă începe și colaborarea cu Teatrul Comedia, unde va fi admirabil în Visul unei nopți de vară de Tudor Mușatescu.

În stagiunea 1941–1942, pe timp de război, sub directoratul lui Liviu Rebreanu, George Vraca revine la Național în Hamlet de W. Shakespeare, un rol impunător, râvnit de oricare actor; apoi în Iphigenia la Delphi de Hauptmann, chiar și în D-ale carnavalului de I. L. Caragiale, unde îl joacă pe Nae Girimea, deși nu doar criticii au afirmat că rolul nu era potrivit pentru el.

După Hamlet au tânjit mulți actori români de-a lungul carierei lor, iar unii chiar îmbrăcaseră haina prințului încă din secolul XIX. Iată unul dintre motivele frământărilor lui Vraca în pregătirea marelui rol.

Mihail Pascaly, Grigore Manolescu, Constantin Nottara, Ion Manolescu, Aristide Demetriade, Tony Bulandra…

george vraca in rolul lui hamlet teatrul national bucuresti

George Vraca în rolul lui Hamlet la Teatrul Național din București, 1941

Într-o vineri, 19 septembrie 1941, Liviu Rebreanu acorda un interviu la Radio ziaristului Dem Theodorescu, despre noua stagiune a Naţionalului, care începea sâmbătă 20 septembrie. Este singura înregistrare cu vocea lui Liviu Rebreanu păstrată în Fonoteca de Aur, în care acesta vorbea şi despre ceea ce s-a numit în istoria teatrului românesc „bătălia celor trei Hamleţi”: trei mari actori îl vor juca succesiv pe nefericitul prinț al Danemarcei, sub îndrumarea regizorului Soare Z. Soare: George Vraca – premiera la 22 octombrie 1941 (30 spectacole), George Calboreanu – premiera la 6 noiembrie 1941 (12 spectacole) și Valeriu Valentineanu – premiera la 28 ianuarie 1942 (24 spectacole). În acest periplul al „Hamleților”, se cuvine să-i amintim și pe cei de după Vraca, apariții scenice emblematice. La Teatrul Național din Craiova, Gheorghe Cozorici în 1958, în regia lui Vlad Mugur, și Adrian Pintea în 1996, în regia lui Tompa Gábor. La Teatrul „Nottara”, Ștefan Iordache în 1974, în regia lui Dinu Cernescu; la Teatrul „Bulandra”, Ion Caramitru în 1985, în regia lui Alexandru Tocilescu, și Marcel Iureș în anul 2000, în regia lui Liviu Ciulei.

Fragment din interviul cu Liviu Rebreanu, directorul Teatrului Național din București, despre stagiunea 1941–1942, realizat de Dem Theodorescu, vineri, 19 septembrie 1941. Interviul a fost înregistrat pe disc odată cu difuzarea în direct

George Vraca despre rolul Hamlet, înregistrare difuzată în 1963 în emisiunea Medalion Shakespeare, prezentată de Mihnea Gheorghiu. Reluată în emisiunea „Fonoteca de aur” – Liviu Rebreanu, realizator: Iulius Țundrea, data difuzării: 14 septembrie 1974, ora 17.40, programul II

George Vraca, monologul lui Hamlet (actul III, scena I), fragment, înregistrare din 1963

george vraca in hamlet teatrul national bucuresti

În 28 aprilie 2002 se difuza la Radio România Actualități emisiunea Istoria unui vis. Interpreți români ai lui Hamlet, realizată de Costin Tuchilă și avându-l ca invitat pe istoricul de teatru Ionuț Niculescu, directorul Muzeului Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București. Această emisiune reface documentar istoria interpretării rolului Hamlet în teatrul românesc, de la 1861 până în anul 2000.

Despre cea mai renumită creație shakesperiană și despre istoricul montărilor în teatrul românesc, criticul de teatru Ion Parhon și redactorul Mariana Ciolan au realizat în 2010 un ciclu de emisiuni, Hamlet după Hamlet, difuzate de Radio România Cultural şi transpuse pe compact-discuri.

Din jale se intrupeaza Electra de o neill george vraca trei roluri 1943

George Vraca în cele trei roluri din piesa Din jale se întrupează Electra de Eugene O’Neill, Teatrul Național din București, 1943

După premiera din 22 octombrie 1941, au început să curgă cronicile elogioase la adresa interpretării lui Vraca, apoi a urmat un alt imens succes, Din jale se întrupează Electra (1943) de Eugene O’Neill, ultima piesă pe care o mai joacă actorul în clădirea de pe Calea Victoriei înainte ca aceasta să fie bombardată în ziua de 4 aprilie 1944. Vraca deţinea trei roluri – trei destine, în acest spectacol-maraton de 13 ore, cu doar două pauze scurte.

La sfârșitul războiului îl interpretează pe Oedip din tragedia lui Sofocle în sala fostului Cinematograf „Aro” (azi Cinematograful „Patria”), avându-i ca parteneri pe Ion Manolescu și Marioara Voiculescu.

Urmează demisia lui în care nu a subliniat motive de conflict pentru că nu existau. Își dorea un teatru în care să joace constant. Așa ajunge la Teatrul Victoria pe care îl va și conduce, unde vor fi reluate unele piese, fără să piardă contactul cu Naționalul.

George Vraca in Vlaicu-Voda la Teatrul Armatei-ianuarie 1954

George Vraca în Vlaicu-Vodă de Al. Davila, Teatrul Armatei, ianuarie 1954

Pe scenă la Teatrul „Nottara” (fost Teatrul Armatei)

 În perioada maturității sale artistice îl găsim și la Teatrul Armatei, viitorul Teatru „Nottara”, unde va fi și director, din 1960.

Anii ’50, cu influența lor politică, îi „furnizaseră” și roluri cu iz propagandistic. Unul dintre acestea, de altfel greoi, a fost cel al muncitorului Pehlevanov din Trenul blindat de V. Ivanov. În 1952 va primi răsplata activității sale: titlul de „Artist Emerit al Republicii Populare Române”, an în care Teatrul Național unde jucase își sărbătorea centenarul și primea numele dramaturgului Caragiale. Mai târziu i se va conferi titlul de „Artist al Poporului”.

george vraca roluri in piese istorice anii 50 vlaicu voda davila mesterul manole

A avut și câteva roluri istorice din dramaturgia națională în care s-a remarcat: Vlaicu din Vlaicu-Vodă (1954) de Al. Davila, Horațiu din Fântâna Blanduziei (1955) de V. Alecsandri, în regia bunului său prieten, Ion Șahighian, și Manole din Meșterul Manole de Laurențiu Fulga. În aceeași perioadă, dar la Național, a mai avut un rol clasic, Ovidiu, din piesa cu același nume a lui Alecsandri, în regia Mariettei Sadova, jucată cu Maria (Mimi) Botta și Toma Dimitriu.

Vraja rostirii la microfon

Radioul păstrează în Fonoteca de Aur zeci și zeci de voci de actori care de-a lungul anilor au animat serile radioascultătorilor. Cu timbru special, calde sau aspre, reci ca de gheață, dar clare ca izvoarele de munte, toate aceste ilustre voci s-au lăsat dirijate de vreun maestru regizor care a desprins din ele tot ce a fost mai bun „proiectându-le” pe unde spre a fi ascultate și înregistrate definitiv de memoria noastră auditivă, dar mai ales afectivă. Una din prețioasele voci este și cea a lui George Vraca: dezinvoltă, pregnantă, temperamentală.

Din analele Radioului reiese că primul contact al actorului cu Radioul a fost chiar de la începutul existenței acestei instituții. Actori de talia lui erau chemați de la teatre pentru emisiuni de poezie, pentru „Ora veselă” sau pentru „Ora copiilor”. Vraca s-a aflat pentru prima oară într-un studio de radio din sediul de pe Berthelot în ziua de 31 martie 1929 pentru un recital de versuri. Au urmat prezențe la microfonul teatrului radiofonic în anii ’30–’40 (un exemplu, din datele păstrate din perioada transmisiilor în direct, este Henric al IV-lea de Pirandello, în 29 octombrie 1941) și, după bombardarea clădirii din str. G-ral Berthelot (în dimineața zilei de 24 august 1944), în studioul de teatru amenajat într-o aripă a Liceului „Sf. Sava” din București, apoi la primele înregistrări pe bandă magnetică la începutul anilor ’50. Vraca a fost o voce frecventă și la Teatrul radiofonic pentru copii și tineret.

george vraca la 50 de ani

George Vraca la 50 de ani

Rostiri la Teatrul Radiofonic sub bagheta lui Mihai Zirra

La cele mai multe piese a lucrat cu regizorul Mihai Zirra, care înainte de a ajunge la Radio, fusese chiar actor și asistent de regie la Teatrul Maria Ventura, unde învăța meserie de la marele regizor Soare Z. Soare.

Maestrului Zirra i-a fost dat prin ’46 să „comprime” Hamletul la microfon în 60 de minute, în direct, ceea ce l-a supus unui trac extraordinar, având în vedere că la microfoane se aflau George Vraca și Aura Buzescu.

Au urmat peste 10 piese cu distribuții de excepție, cu roluri titulare, în special. De la Leonardo da Vinci (1952) unde Vraca se întâlnea cu N. Bălțățeanu și Constantin Codrescu, sau Regele petrece (1952) cu el în rolul regelui, cu Ion Manolescu în cel al bufonului Triboulet, cu Valeriu Valentineanu, cu Emil Botta în rolul lui Marot, cu Florin Scărlătescu și alții, până la Romeo și Julieta (1953), alături de Alfred Demetriu și Gina Petrini. Don Carlos (1955) de Friedrich Schiller, în traducerea lui Alexandru Philippide, rămâne o capodoperă a anilor ’50 în Radio, în regia marelui Mihai Zirra, cu o distribuție extraordinară: Constantin Codrescu (Don Carlos), George Vraca (Regele Filip al II-lea), Nicolae Brancomir (Marchizul de Posa), Aurel Rogalski, Gina Petrini (Regina), Nicu Dimitriu, Tanţi Cocea (Eboli), George Demetru, Gheorghe Ciprian, Cleo Pan-Cernăţeanu.

George Vraca în Don Carlos de Friedrich Schiller, regia artistică: Mihai Zirra. Data difuzării în premieră:  10 aprilie 1955 – fragment

Din spatele microfonului, prin Vraca răzbătuse și vocea lui Vronski din Anna Karenina (1953) cu Clody Berthola, Ion Manolescu și Valeriu Valentineanu, cu Dina Cocea, Mircea Anghelescu, Willy Ronea și Eugenia Zaharia, dar și cea a Povestitorului din Învierea (1953) cu Clody Berthola, Forry Etterle, Nicolae Gărdescu, Ion Manolescu, Sonia Cluceru, Olga Tudorache, Liviu Ciulei, Ion Manta.

Au urmat Azilul de noapte (1955) cu Gheorghe Ciprian, Sandina Stan, cu Aura Buzescu și Maria Filotti și Ovidiu (1956) cu Fory Etterle, Ileana Predescu, G. Ionescu Sion, Valeria Gagealov și Silvia Chicoș, apoi Michelangelo (1957) cu Ion Manolescu și Tanți Cocea și, tot în regia lui Zirra, o evocare Caragiale în vremea lui (1958) cu Vraca în rol titular alături de Jules Cazaban, Radu Beligan, Al. Giugaru, Nicky Atanasiu și George Măruță..

Alți regizori, alte voci

În 1962 vocea lui Vraca a fost auzită la Radio, împreună cu cea a Lilianei Tomescu și a lui Forry Etterle, în regia Elenei Negreanu, în Prometeu încătușat de Eschil, adaptare după piesa pe care o jucase pe scena Naționalului la sfârșitul anilor ’20.

George Vraca în Prometeu încătușat, regia artistică: Elena Negreanu. Data difuzării în premieră: 18 martie 1962 –fragment

Cu Paul Stratilat a înregistrat Înșir-te, mărgărite (1953) alături de George Calboreanu și Agespina Macri-Eftimiu, de Ion Manu și Nicolae Brancomir, de Giugaru și Birlic, amintindu-și de anii de la Național când îl jucase pe Crainicul din basmul lui Eftimiu.

Un an mai târziu, regizorul Val Moldoveanu punea în undă Prinț și cerșetor de Mark Twain cu actorul nostru alături de Silvia Chicoș, Nicolae Gărdescu, Ion Lucian, Jules Cazaban și Gheorghe Ciprian.

Colaborarea cu regizorul Constantin Moruzan i-a adus noi roluri în Dincolo de zare (1957) cu George Calboreanu, Marietta Sadova, Constantin Codrescu, Maria Botta, Aura Buzescu și Mircea Constantinescu și în Despot-Vodă (1963) cu Ion Manta și Carmen Stănescu.

Cu bunul său prieten de la Național, Ion Șahighian sau Șahul, cum i se spunea la repetiții, a înregistrat în 1955 piesa Fântâna Blanduziei, alături de V. Maximilian și Nicolae Gărdescu.

Fonoteca de Aur a Radioului păstrează vocea lui Vraca și într-un Medalion Eminescu, în care ascultătorii se pot regala cu rostiri din capodopera „Luceafărul”, apoi în câteva documentare radiofonice dedicate oamenilor de teatru: Medalion Maria Fillotti (1958), în regia lui Mihai Zirra, cu Maria Filotti (partenera lui de scenă de la Național în Dama cu camelii din 1927), cu Clody Bertola, Silvia Dumitrescu-Timică, Ion Talianu, Emil Botta, Constantin Nottara și Nicolae Soreanu, profesorii săi de la Conservator; Medalion Gheorghe Ciprian (1965), în regia lui Paul Stratilat, cu Irina Răchițeanu-Șirianu; Medalion George Vraca, în regia lui Paul Stratilat, cu George Calboreanu, Gh. Ciprian, Irina Răchițeanu-Șirianu, Fory Etterle, Leopoldina Bălănuță și George Demetru.

Filmografie

„Este o artă pe care mișcarea universală a aparatului o eliberează de convenție.” (George Vraca în Revista „Cinema”, nr. 2 /1963).

filmare george vraca perioada interbelica

La o filmare, alături de regizorul Jean Mihail și operatorul I. Bertok, în anii ’20

Începuturile cinematografiei în România l-au ispitit și pe George Vraca, actorul care nu se ferea să vorbească în favoarea celei de-a șaptea arte. Acest tânăr carismatic, aristocrat seducător și, mai ales, fotogenic, era foarte potrivit pentru ecran. În călătoriile lui peste hotare cunoscuse staruri de cinema și regizori celebri. I-a iubit nespus pe Rex Ingram, René Clair și Ernst Lubitsch.

Prima apariție pe ecran a avut-o în Datorie și sacrificiu (1925), un film mut al tinereților sale, turnat cu mijloace modeste, în regia lui Ion Șahighian, novice și el în arta cinematografică. Un film de dragoste pe timp de război, undeva într-un sat de pe malul Siretului, în care Vraca era personajul principal, un erou pozitiv, Ion Străjeru, unul dintre flăcăii îndrăgostiți de aceeași fată. Cu același regizor va lucra și la melodrama Se aprind făcliile (1939), în rolul aventurierului Noureanu, alături de Aura Fotino, Emil Botta și Costache Antoniu.

george vraca roluri in filme

A urmat Lia (1927), o melodramă de Jean Mihail, cu Lilly Flohr de la Teatrul Reinhardt din Berlin. Se pare că a fost un film propus de Georg Bauer venit cu afaceri în Romania, care și-a dorit ca soția sa, Lilly Flohr să joace un rol principal după ce jucase câteva secundare în filme germane ale companiei lui Max Reinhardt. Vraca a participat la premiera de la Cinematograful „Capitol”, amestecându-se în rândul cinefililor, doar ca să le afle părerea.

Televiziune (1931), o producție sonoră de astă dată, în regia lui Jack Salvatori, cu dialoguri semnate de Ion Marin Sadoveanu, într-o versiune în limba română. Intrigă sentimentală într-un film de anticipație despre un tânăr inventator, pe nume Jack Taylor (interpretat de George Vraca), care construiește un aparat de televiziune. Din distribuție mai fac parte Gheorghe Storin, Jean Georgescu, Polla Illéry (Paula Iliescu) și Ion Iancovescu. Filmările au avut loc la Joinville, prilej cu care a cunoscut câteva staruri internaționale : Marlene Dietrich și Marcelle Chantal, pe Jacques Catelain și Jean Angelo, pe regizorul Rex Ingram…

Al Doilea Război Mondial va vitregi și cinematograful. Astfel, Visul unei nopți de iarnă (1946), început de regizorul Jean Georgescu în 1943, o ecranizare după piesa lui Tudor Mușatescu, va fi terminat peste trei ani și îi va avea în distribuție pe lângă George Vraca pe George Demetru, Ana Colda, Maria Filotti, Gherase Dendrino, Florica Demion, Radu Beligan.

Anii ’50 vor aduce un „suflu nou” în lumea filmului, iar cineaștii se vor conforma inevitabil noului regim în unele din producțiile lor. Vraca va fi distribuit de regizorul Dinu Negreanu în rolul profesorului Dan Olteanu din Viața învinge (1951), după un scenariu semnat de Aurel Baranga, alături de Irina Răchițeanu, Forry Etterle, Ion Lucian, Jules Cazaban și Grigore Vasiliu Birlic; apoi în rolul industriașului Dobre Racoviceanu din Nepoții gornistului (1953), alături de Tatiana Iekel, Iurie Darie, Liviu Ciulei, și în Răsare soarele (1954), o continuare a filmului precedent avându-i în distribuție printre alții pe Marietta Sadova și Constantin Codrescu. Cele două producții obțineau o „Mențiune de onoare specială” la Festivalul de la Karlovy Vary din 1954, iar George Vraca era răsplătit cu Premiul de Stat pentru reușita interpretării.

george vraca in rolul banului brâncoveanu din filmul tudor 1963

George Vraca în rolul Banului Brâncoveanu din filmul Tudor, 1963

O apariție memorabilă a avut în ultimul său film, Tudor (1963) de Lucian Bratu, în rolul Banului Brâncoveanu, cu Emanoil Petruț și Lica Gheorghiu.

George Vraca în filmul Tudor, regia: Lucian Bratu, 1963 – filmul integral, la adresa:

http://www.trilulilu.ro/video-film/tudor-1962

sinaia pelisor george vraca 1963 richard III

La Pelișor, în 24 august 1963, cu textul tragediei Richard al III-lea de William Shakespeare

george vraca in ultimii ani de viata

Una dintre ultimele fotografii

Ultimul rol și ieșirea din scenă

20 februarie 1964

Seara

Sala Palatului Republicii

Vraca apărea pentru ultima oară în fața publicului, sfidându-și boala care îl ispitea parșiv pe dinăuntru și care avea să-l scoată definitiv din scenă peste aproape două luni. Richard al III-lea „murea” sub ochii spectatorilor și în aplauzele lor. Aveau să urmeze zile crunte de spitalizare, cu licăriri de viață și visare într-o absurdă neputință; aveau să-l invadeze noapte de noapte personajele cărora el le dăduse viață timp de 44 de ani. Încerca să le alunge pe toate, dar, paradoxal, Richard, cel căzut pe scenă, îi rămăsese. Poate că era cel mai tânăr dintre ele. Și cum tinerețe înseamnă îndrăzneală, iată că și actorul îndrăznea să se gândească, nu la viață, cum ar fi făcut-o mulți, ci la nedumerirea slujitorului scenei. Îl năpădeau tot felul de incertitudini: a făcut oare tot ce i-a stat în putință pentru publicul său?

george vraca în richard III shakespeare 1964 ultimul rol biografie annie musca

George Vraca în Richard al III-lea

Arcuirea sprâncenelor, ochii sticloși, ridurile adâncite, expresiile inconfundabile, toate măștile lui Richard săgetau universul apropiat. Apoi, coroana bătută cu pietre, pumnul strâns, inelul, aerul cinic, toate aceste permanențe ale eroului shakespearian parcă îi dădeau curaj să înfrunte moartea. Oare câte dintre acestea au aparținut tânărului duce?

În zorii zilei de 17 aprilie 1964, George Vraca își accepta benevol moartea. Avea doar 67 de ani.

Fotografii din vol. George Vraca de Dinu Bondi și Valeria Vraca, București, Editura Meridiane, 1967

George Vraca în Regele petrece de Victor Hugo, regia artistică: Mihai Zirra. Data difuzării în premieră: 24 februarie 1952 – fragment

Moment poetic: Eminesciana. George Vraca recită poemele: Și dacă…, Stelele-n cer, Luceafărul (fragment), înregistrare din Fonoteca de aur

Grafică și ilustrații de Costin Tuchilă. Editare multimedia: Maria Andronache.

Dintre sute de catarge de Mihai Eminescu. Recită George Vraca – la adresa: www. trilulilu.dintre sute de catarge

rubrica remember annie musca revista teatrala radioReamintim că la rubrica Remember a Revistei Teatrale Radio, Annie Muscă vă oferă în fiecare lună articole cu caracter monografic despre cei sosiți sau plecați în luna respectivă, chiar în ziua care marchează data nașterii sau a trecerii lor în neființă, ilustrate cu fragmente semnificative din spectacole de teatru și filme și grupaje de fotografii. Intenționăm astfel să păstrăm vie imaginea actorilor care au scris pagini de referință în istoria teatrului românesc.

logo revista teatrala radioLa rubrica Remember mai puteți citi:  Ovidiu Iuliu Moldovan

Rodica Tapalagăannie musca portrete mari actori biografii

Cornel Coman

Grigore Vasiliu Birlic

Silviu Stănculescu

Emil Hossu

Marian Hudac

Lucia Mureșan

Ștefan Iordache

Ștefan Mihăilescu-Brăila

Emanoil Petruț

Octavian Cotescu

Marcel Anghelescu

Ștefan Tapalagă 

Gina Patrichi

 

costintuchilaREMEMBERannie muscă,biografie george vraca,biografii annie muscă,cum va place de shakespeare,don carlos,don carlos cu vraca,eschil,fantana blanduziei,filmul tudor lucian bratu,george vraca roluri in teatre,hamlet cu george vraca,laurentiu fulga,maria ventura,marioara voiculescu,mesterul manole,monografie george vraca annie muscă,piese istorice româneşti,prometeu de eschil,remember george vraca,richard al III-lea cu george vraca,roluri in filme vraca,roluri shakespeariene george vraca,romald bulfinsky,schiller,taifun,teatre interbelice bucuresti,teatrul armatei,teatrul comedia,teatrul maria ventura,vlaicu vodă,vraca in prometeu,vraca monolog hamlet
Remember, rubrică de ANNIE MUSCĂ Astăzi, 17 aprilie 2014 ne amintim de actorul George Vraca (26 noiembrie 1896–17 aprilie 1964). Nume de rezonanță al scenei românești, George Vraca se distingea prin eleganța împrumutată personajului pe care îl interpreta cu o dicție rar întâlnită, chiar în lumea actorilor. A strălucit pe scena...