de RALUCA NIȚĂ

gianfranco-de-bosio-aniversare-rtr

Anii ca partizan în Rezistenţa armată împotriva regimului fascist, filmele la care a lucrat cu actori de calibrul lui Gian Maria Volonte şi Burt Lancaster, prietenia cu soţia lui Bertolt Brecht care „obişnuia” să nu îşi plătească taxele… Regizorul Gianfranco de Bosio se mărturiseşte într-o carte autobiografică de mare profunzime şi real interes.

De Bosio nu are nimic teatral în înfăţişare sau ca mod de exprimare, nu trădează nici măcar o urmă de histronism, este elegant şi educat, într-un cuvânt: aristocrat.

gianfranco-de-bosio-foto-di-franco-deriu

Gianfranco de Bosio. Foto: Franco Deriu

Casa sa din centrul orașului Milano ar putea fi cea a unui medic. Pe pereţi se văd din loc în loc afişe, premii, diplome, librete de operă. Maestrul Gianfranco de Bosio, care împlineşte 92 de ani astăzi, 16 septembrie 2016, este una dintre personalităţile centrale ale teatrului italian de după război.

imagini-din-filmul-il-terrorista

Imagini din filmul Il terrorista, regia: Gianfranco de Bosio, 1963

La sfârşitul conflictului mondial, fondează Teatro dell’Università la Padova. A avut un rol esenţial în descoperirea operelor scrise de Angelo Beolco zis Ruzzante sau Ruzante (dramaturg, actor şi scriitor italian care a trăit în timpul Republicii veneţiene). A fost directorul Teatrului Naţional din Torino, unde l-a făcut cunoscut pe Brecht în Italia, colaborează şi cu Piccolo Teatro din Milano unde predă şi azi, scrie şi realizează filme şi seriale tv (Il terrorista cu Gian Maria Volonte în 1963, La Betia cu Nino Manfredi în 1971 şi, în 1974, serialul Mose cu Burt Lancaster, după scenariul scris de Anthony Burgess, autorul romanului Portocala mecanică, devenit apoi film în regia lui Stanley Kubrick). Va fi director şi la Arenele din Verona unde va monta Aida, cel mai vizionat spectacol din istoria operei (2 milioane şi jumătate de spectatori), urmând cu sfinţenie indicaţiile de regie originale ale lui Giuseppe Verdi.

scena-da-i-quatro-rusteghi-di-ermanno-wolf-ferrari-regia-di-de-bosio-teatro-la-fenice

Scenă din opera I quatro rusteghi de Eramnno Wolf Ferrari, regia: Gianfranco de Bosio, Teatrul La Fenice, Veneția 

Primul lucru surprinzător în această carte autobiografică intitulată La piu bella regia. La mia vita, este prietenia care exista între tinerii care aveau 30 de ani atunci: Gianfranco de Bosio, Giorgio Strehler şi Paolo Grassi. Toţi ocupau deja poziţii de răspundere extrem de importante. Astăzi nu ar mai fi posibil. Povesteşte regizorul: „Cei din generaţia mea care supravieţuiseră războiului, la 20 de ani aveau deja o experienţă imposibil de comparat cu cea a tinerilor de azi. Luptasem, ne riscaserăm viaţa şi văzuserăm oameni murind. Eu am intrat în rândurile celor din Rezistenţă la vârsta de 19 ani. Comandantul meu era Otello Pighin, căruia mai târziu i-am dedicat filmul Il terrorista cu Gian Maria Volonte, poate cel mai iubit film al meu. Să nu uităm că în Italia am trăit un război civil ca în Spania. Doar foarte puţine minorităţi intelectuale erau împotriva fascismului. Să vezi entuziasmul italienilor la intrarea ţării lor în război şi uşurinţa cu care şi-au schimbat convingerile mai târziu, era cutremurător.”

gianfranco-de-bosio

Italia de după război este mereu descrisă ca o ţară profund dezbinată, între comunişti şi creştin-democraţi, intelectuali angajaţi activ în viaţa politică a cetăţii şi clasele de jos sărace, distruse de război şi analfabete. De Bosio mărturiseşte în carte că avea o relaţie de prietenie sinceră cu Giulio Andreotti dar realiza şi spectacole pe textele lui Ruzante sau Brecht, aproape excomunicaţi de biserica catolică. Televiziunea de stat îi cere lui de Bosio, considerat un regizor de teatru de stânga, să realizeze serialul Mose despre viaţa lui Moise. Scrie regizorul: „Pe mine m-a convins întotdeauna dorinţa de a experimenta noi forme artistice. Nu sunt credincios, dar ştiu că Biblia este una dintre capodoperele lumii, ca Odiseea sau Eneida. Era o altă perioadă istorică, amintirile războiului civil erau încă proaspete în minţile tuturor, iar povestea lui Moise se încadra perfect în starea de spirit de atunci a naţiunii. A avut 94% share (existau doar două posturi de televiziune).

În timpul filmărilor izbucneşte Războiul de Yom Kippur în Israel. Mă sună Burt Lancaster şi îmi spune: „Gianfranco, the war!” RAI s-a înspăimântat şi ne-a cerut să schimbăm locaţiile în Spania, dar eu şi producătorul englez ne-am opus. Atunci am retrăit atmosfera anilor 1943–1945, o experienţă incredibilă care te formează şi te schimbă. Mi-a rămas pentru toată viaţa.”

La întrebarea: „Dumneavoastră, în timp, aţi înţeles ce anume ne împinge de-o parte sau de alta a istoriei?”, de Bosio răspunde astfel: „Conformismul a dat naştere fascismului. Conformismul este o formă nealterată a istoriei. Conformismul e etern. Lucrând cu tinerii la şcoala de la Piccolo Teatro, am impresia că nu ştiu ce înseamnă cultura istorică, însă chiar dacă sunt ignoranţi, vor să afle, să cunoască. Nu sunt un pesimist şi deci nu aş şti să spun dacă sunt conformişti sau nu. Dar un om care a cunoscut tragedia unei ţări la vârsta adolescenţei, a trăit o nenorocire care l-a educat. Să cunoşti cruzimea oamenilor este important pentru că o vei regăsi mereu, în vremea lui Moise ca şi azi în Siria.”

gianfranco-de-bosio-rev-teatrala-radio

Gianfranco de Bosio

În carte, regizorul povesteşte şi despre o călătorie pe care a făcut-o în anul 1961 în Germania de Est: „Se respira un aer de o tensiune incredibilă, ne simţeam urmăriţi în permanenţă, mult mai mult şi mai atent ca în Ungaria, Cehoslovacia sau URSS. M-am întâlnit cu Helene Weigel, văduva lui Brecht, în vederea pregătirii spectacolului Arturo Ui de la Torino. Era o actriţă magnifică dar nu ştiu de ce, poate pentru că era constrânsă, credea că viitorul este numai comunismul. Nostim, însă, încasările din spectacol trebuiau trimise editorului Suhrkamp din Frankfurt care i le transfera într-un cont deschis în Suedia, altfel Partidul i-ar fi oprit 80% din sumă”.

Senzaţia fermă pe care o ai la terminarea cărţii autobiografice este că în ciuda vârstei înaintate, Gianfranco de Bosio mai are încă multe de povestit şi de inventat pe scenă spre bucuria tinerilor actori.

Corespondenţă de la Roma

raluca-nita

Raluca Niță

logo revista teatrala radio

Vezi: arhiva rubricii Roma caput culturae de Raluca Niță

Alte articole de Raluca Niță: Compania Ricci/Forte: doi Stanislavski ai anilor 2000

„Dirty Dancing” devine musical la Milano 

Romeo Castellucci, un regizor care provoacă „în dulcele stil clasic”

Când Falstaff citează din Nietzsche, Kafka şi Orson Welles

Cine sunt noii dramaturgi italieni?

Viaţa lui Aung San Suu Kyi pe scena Teatrului din Ravenna

Peter Brook explorează nuanţele necunoscute ale minţii

Roman Polanski, regizor de musical la Paris

Eduardo De Filippo, 30 de ani de la moarte

Dario Fo se întoarce în televiziune cu povestea Sfântului Ambrozie

Filmul „Casablanca”, un mit născut dintr-o piesă de teatru

Jeroen Verbruggen, un coregraf pop care urăşte comparaţiile

Cazul Lehman Brothers la Piccolo Teatro din Milano

„Antigona” africană în interpretarea tinerilor actori din Senegal la Prato

Lindsay Kemp: 76 de ani fără un pas greşit

S-a stins din viaţă Luca Ronconi, ultimul regizor vizionar din teatrul contemporan

„Segreti d’autore”, Festivalul Mediului, Ştiinţelor şi Artelor de la Cilento (Salerno) 

Marcidofilm!, un nou teatru la Torino

Nouvelle Vague pe scena Teatrului Carignano din Torino

Globe Theatre prezintă „Hamlet” în 197 de teatre din lume

Shakespeare: un spectacol, o epocă, un afiş

„Numele trandafirului”, ultimul text teatral gândit de Umberto Eco

Pacienţii în sală, medicii pe scenă!

Daţi-i un teatru şi vă construieşte o lume – povestea unui dramaturg de succes

La Milano, „Regele Lear” se joacă în piscină

Într-o cetate medievală se face teatru sărac din idei bogate

logo-revista-teatrala-radioVezi și: Arhiva rubricii Aniversare

costintuchilaANIVERSAREaida,arene di verona,brecht in italia,gianfranco de bosio,il terrorista,piccolo teatro milano,raluca niță,regizori italieni,wolf ferrari badaranii
de RALUCA NIȚĂ Anii ca partizan în Rezistenţa armată împotriva regimului fascist, filmele la care a lucrat cu actori de calibrul lui Gian Maria Volonte şi Burt Lancaster, prietenia cu soţia lui Bertolt Brecht care „obişnuia” să nu îşi plătească taxele... Regizorul Gianfranco de Bosio se mărturiseşte într-o carte autobiografică...