Interviu realizat de OANA MARIA CIONTU

interviu gigi caciuleanu oana maria ciontu revista teatrala radio

În exclusivitate pentru Revista Teatrală Radio

Oana Maria Ciontu: Anul trecut am sărbătorit centenarul Dada peste tot în lume, de la Zürich la Paris, Londra, Singapore şi New York. Bucureştiul a fost de asemena pus pe harta evenimentelor cu expoziții de artă plastică, piese de teatru radiofonic şi simpozioane dedicate. Aportul dumneavoastră este un spectacol nou, L’Om DAdA cu fragmente din textul L‘homme approximatif de Tristan Tzara. Cum s-a născut această idee şi de ce tocmai acest poem?

Gigi Căciuleanu: Întotdeauna m-a frapat faptul că electronica (nu numai teoriile, dar mai ales punerea lor în practică, faptul că ne-a umplut viaţa cu ecrane cât se poate de precise) este bazată pe ceva care se numeşte “principiul incertitudinii”. Tot aşa şi maşinăria umană nu ar mai funcţiona cred eu, progresând şi ameliorându-se dacă omul nu ar fi… “aproximativ”. Exactitatea ne-ar condamna la stagnare aşa cum s-ar fi oprit şi orice altă evoluţie (sau involuţie!) în univers. Aproximaţia înseamnă pentru mine dinamică, mişcare. Deci Dans. Acel dans formator al cosmosului nostru: Dansul lui Shiva. Dar şi imperceptibilul şi “aproximativul” atom de mişcare al fluturelui din teoria zisă a “haosului”… Oricum,  “Πάντα ε” (panta rhei), “toate curg”, aşa cum deja gândea Heraclit.

Toate acestea, pentru a spune că ideea spectacolului L’Om DAdA s-a copt de multă vreme, din aproximaţie în aproximaţie, (din apropiere în apropiere!) din inconştient spre subconştient ajungând de abia apoi până la conştient… din mici acumulări cantitative întâmplătoare sau parcă predestinate; şi cu neaşteptat de rapide salturi calitative (parcă de aceste acumulări şi salturi pomenea Marx în a sa dialectică non- sau, mai bine zis, anti-hegeliană…).

Gigi Căciuleanu

Gigi Căciuleanu

O. M. C.: Credeţi în conceptul de “om aproximativ”, este, oare, statutul său contestabil?

G. C.: Cred în aproximativul din om. În acea dimensiune a ambiguităţii care este şi o calitate a artistului…

Da, Incontestabil! Îmi place ideea de a tinde spre ceva, de “a se apropia” cu paşi poate nu mari, poate ezitanţi, de acea nebuloasă noţiune a adevărului. Nici o fiinţă umană nu posedă adevărul absolut, însă fiecare din noi avem dreptul (eu aş zice: chiar datoria) de a avea propriul său adevăr. Și să ne luptăm chiar şi cu morile de vânt pentru a-l apăra… Cred că fiinţă umană este entitatea cea mai “cu probleme” a naturii. Și prin urmare şi cea mai interesantă. Zonele de umbră şi lumină  sunt accentuate până la contradicţia cea mai “nebună”. Nebună, dar nu în sensul că acea contradicţie nu ar fi bună…

“Dialectics is the logic of contradiction” – îl citez din memorie pe filozoful-fizician englez David Bohm.

imagini-l-om-dada-tnb-1

Imagini din spectacolul ”L’Om DAdA”. Fotografii de Florin Ghioca. Sursa foto: TNB

O. M. C.: Aţi creat o atmosferă de libertate şi dezinvoltură şi aţi transpus spectatorul în universul Cabaretului Voltaire. Totodată, citirea poemului văzut ca manifest dadaist pare a transmite un mesaj, poate pentru contemplarea omului ca fiinţă în acest secol. Sau poate pentru a ne aminti că arta transcende timpul şi că poate fi mereu actuală?

G. C.: Trăim într-o eră de “clip”-uri şi “zapping”-uri. Poate că epoca este cea care are dreptate şi viaţa noastră este până la urmă alcătuită din fragmente, nu ale unui aceluiaşi tot, ci a mai multor, diverse, “toturi”.

De fapt în L’Om DAdA i-am făcut lui Tristan Tzara, adică textului său, ceea ce el preconiza să i se facă unui ziar pentru a se extrage din el, prin jocul hazardului, un poem. Am desfăcut prima parte a textului L’om approximatif în cuvinte disparate, de multe ori chiar în silabe şi chiar sunete, pentru a “făptui” un “puzzle” care să-mi aparţină mie şi până la urmă şi lui Lari Giorgescu, mai mult decât lui Tristan… Cu alte cuvinte, mi-am permis să fiu liber.

O. M. C.: Ați lucrat în România şi în toate colţurile lumii. Știm că artele vizuale și artele spectacolului din spațiul cultural românesc nu se bucură de aceeași prezență socială ca în alte țări ale Europei. Cum îi percepeți pe spectatorii noștri? Dar artiștii? Credeți că aici există suficient potențial pentru o evoluție a artelor?

G. C.: Trăim în plină mondializare. Planeta devine din ce în ce mai mică. Spectatorii, dar şi artiştii din România mi se par “la fel” cu cei din Franţa, Chile, Brazilia, Japonia, Italia, Germania etc, etc.

Publicul, oriunde şi de oriunde ar fi el, este, prin definiţie şi datorită diferenţei dintre noi, o entitate eteroclită, oricum mai inteligentă şi mai informată decât cei care se produc în faţa lui. În sala de spectacol sunt reunite mai multe creiere, mai multe inimi şi mai multe priviri decât ar putea fi pe scenă. Or, indiferent de culoarea pielii sau a provenienţei geografice, privirea, creierul şi inima oricăruia dintre locuitorii pământului sunt organic şi funcţional “la fel”. De ce atunci ar trebui ca grupurile de oameni să fie diferite? Oamenii sunt diferiţi şi “aproximativi” în cadrul oricărui grup din lume. Grupul de spectatori cât şi cel al creatorilor şi/sau al interpreţilor de artă sunt, după experienţa mea, “la fel”…

Vivaldi și anotimpurile, spectacol de Gigi Căciuleanu

”Vivaldi și anotimpurile”, spectacol de Gigi Căciuleanu

O. M. C.: Cultura este vitală pentru identitatea socială. Ce credeți că trebuie făcut ca românii să fie mai activi în relația cu propria cultură?

G. C.: Ceea ar trebui să facă nu numai românii, ci toţi cetăţenii planetei pentru cultură. Din păcate, cei de la putere fac incomparabil mai mult pentru subcultură decât pentru adevărata cultură. Asta pentru că aceştia sunt nevoiţi să gândească pe termen scurt, de la o alegere la alta, iar arta se întinde un termen cât se poate de lung, pe ani şi secole…

Pe de altă parte este foarte adevărat că în România prevalează spiritul mioritic, ceea ce ar explica poate faptul că această ţară nu se poate mândri cu niciun Premiu Nobel obţinut de vreun locuitor al ei…foto gigi caciuleanu

O. M. C.: Ați avut ocazia de a vă perfecţiona ca artist şi de a lucra alături de Miriam Răducanu, Maia Pliseţkaia, Pina Bausch, Rosella Hightower, Ruxandra Racoviţă, Carla Fracci, George Iancu şi mulţi alţii.

G. C.: În afară de Miriam care m-a format, persoana de la care am învăţat cele mai multe este Dan Mastacan: talentat şi inteligent actor, regizor, scenograf şi chiar… administrator, format, ca şi mine, în România şi afirmat apoi în Europa şi prin lume, pe unde am tot umblat cu compania pe care am dirijat-o ani de-a rândul împreună.

De la personalităţile cu care mi-a fost dat să mă întânesc sau să colaborez m-am molipsit în primul rând de… curaj! Ceea ce am învăţat cu aceşti oameni foarte singulari (şi deci singuri!) a fost să păstrez şi să cultiv îndrăzneala de a fi ceea ce sunt. Adică m-au întărit în convingerea că e preferabil să te înşeli pe limba ta decât să ai dreptate pe limba altora. O extraordinară lecţie de… atipism…

O. M. C.: Credeţi că pentru o formare artistică completă este nevoie de o perioadă de mobilitate continuă şi de cunoaştere a cât mai multor medii culturale?

G. C.: Nu am o reţetă general valabilă şi sunt încântat de aceasta. Asta nu mă împiedică să gândesc că unui artist – prin definiţie o singularitate – şi să spun că singulare ar trebui să-i fie şi căile artei. “Nebunia” personală mi se pare tot atât de necesară (dacă nu chiar mai dorită!) pe cât ar fi o cunoaştere enciclopedică vastă.

Un minut de dans sau Uff Foto Ciprian Zincă

”Un minut de dans sau Uff”. Foto: Ciprian Zincă

O. M. C.: Colaborarea dumneavoastră cu Miriam Răducanu se întinde peste zeci de ani, i-aţi dedicat chiar spectacolul Un minut de dans sau Uff în care aţi marcat momentul împlinirii a 50 de ani pe scenă, fiind prezentă aproape la fiecare reprezentaţie, ba chiar a fost şi un moment de dans cu Măiastra. La sfârşitul spectacolului i-aţi dăruit flori doamnei Răducanu şi recunosc ca m-a impresionat teribil afecţiunea care palpita între dumneavoastră. Continuă să vă fie mentor, prieten, încă vă îndrumă?

G. C.: Miriam Răducanu a ştiut întotdeauna să mă îndrume atât în mod direct cât şi (de cele mai multe ori) indirect. Chiar atunci când nu o am aproape, şi asta s-a întâmplat foarte mult tot timpul după care am părăsit România iar drumurile ni s-au despărţit, mă gândesc întotdeauna: “ce ar gândi Miriam” dacă ar vedea ce fac acum? Mă cunoaşte foarte bine, şi asta din prima zi de când i-am fost elev, fapt pentru care, de foarte multe ori, nu a fost şi nu este nevoie de cuvinte. Sau, atunci când vorbele există, acestea sunt foarte puţine, dar merg drept la ţintă. Miriam Răducanu are o forţă extraordinară de a transmite mesaje şi “printre rânduri”.

Cîteva cuvinte despre dumneaei:

“Măiastra” Miriam Răducanu este nu numai un pedagog extraordinar, dar şi o mare novatoare în domeniul dansului. O superbă interpretă şi o creatoare fără seamăn. Tehnica specifică dumneaei, cea de tratare prin dans a folclorului, a vocii cântate, a muzicii clasice în general şi a jazz-ului, o tot şlefuieşte până în ziua de azi. De exemplu: în ceea ce priveşte jazz-ul, lucrându-l nu cu aparenţe ci cu esenţa sa, nu numai ca muzică dar şi ca mod de gândire, unde improvizaţia savantă şi dirijată deţine un rol atât de frumos şi inteligent. Uitaţi-vă numai la Fata cântând pe muzica de Bach (prelucrată de Swingle Singers), la al dumneaei Take Five pe muzica lui Dave Brubeck, la Păsări în noapte, unde dansează acompaniată de vocea senzuală şi atât de specială a lui Sarah Vaughan. Găsiţi aceste momente pe YouTube. Ca şi dansuri pe Le mal de vivre cântată de Barbara, sau pe Cine iubeşte şi lasă al incomparabilei Mariei Tănase. Și câte şi mai câte!… Vizionaţi neapărat filmul Concerto grosso realizat de Mirel Ilieşu în anii ’60, ca să vă daţi seama cât de în avans faţă de vremea sa era Miriam Răducanu chiar şi atunci. Și va rămâne în avans încă multă vreme de acum încolo! Și pe ce drum frumos şi original a apucat-o faţă de mult mediatizaţii creatori din Occident…

gigi-caciuleanu-si-miriam-raducanu

Miriam Răducanu și Gigi Căciuleanu

O. M. C.: Aş vrea să aflu ce artişti preferaţi aveți, dar realizez că este aproape imposibil de răspuns, pentru că lista ar fi extrem de lungă. Însă, aţi menţionat de mai multe ori pe Pablo Picasso şi Wolfgang Amadeus Mozart, a cărui muzică aţi folosit-o în Mozart steps şi Un minut de dans

G. C.: Mi-ar trebui volume întregi ca să vă răspund la întrebarea aceasta. Da: Armstrong, Mozart, Maria Tănase, Vivaldi, Brâncuşi, Paul Klee, Nina Simone sau Sarah Vaugham sau, şi mai şi: Ella Fitzgerald…

Artiştii pe care îi consider ca pe cei mai interesanţi “coregrafi” întâlniţi de mine sunt… Walt Disney, Henry Moore, Brâncuşi, Giacometti, Liviu Ciulei, Giorgio Strehler, Michelangelo, Escher, Saul Steinberg…! Am învăţat enorm de mult dans prin… muzee!

Din lumea dansului, Miriam Răducanu este singura pe care o admir şi o iubesc fără nici o rezervă şi care îmi inspiră existenţa ca dansator şi ca plăsmuitor de dans.

Cum Dumnezeu să pot rezuma aceste lucruri în câteva cuvinte sau în cuvinte în general?… Cred că răspunsul la întrebarea dumneavoastră îl găsiţi în piesele pe care le fac…

Foto Adrian Cuba AGERPRES

Foto: © Adrian Cuba AGERPRES

O. M. C.: Cu ce curent artistic rezonaţi cel mai mult?

G. C.: Nu cred că un curent sau altul “îl duce” pe artist, ci invers!

O. M. C.: Dacă aţi putea să călătoriţi într-un alt timp în care să vă reîncepeţi cariera artistică, care ar fi acesta?

G. C.: Aş dori să călătoresc în viitor. În nici un caz în trecut. Și nici măcar în prezent!

O. M. C.: În încheiere, spuneţi-mi, vă rog, ce reprezintă pentru dumneavoastră dansul?

G. C.: Dansul pentru mine este, înainte de a deveni mişcare: metaforă, verb, inducţie, energie, emoţie… De fapt Poezie. Spusă şi trasată în carne de vis şi văzduh. Și, bineînteles, cu toată complexitatea minţii şi a trupului. Deci o artă prin excelenţă a “umanului”, a omenescului. Un vis cu ochii deschişi… şi mă refer atât la privirea dansatorului, cât şi la cea a spectatorului. Cum să descrii un vis în cuvinte?

Revista Teatrală Radio îi urează La mulți ani! maestrului Gigi Căciuleanu


Oana Maria Ciontu

logo revista teatrala radioVezi și: La aniversară, Gigi Căciuleanu de Oana Maria Ciontu

Arhiva Gigi Căciuleanu
Arhiva rubricii Interviu

Arhiva rubricii Aniversare

Arhiva rubricii Teatru coregrafic

costintuchilaINTERVIUaproximaţie,Armstrong,brancuși,cabaret voltaire,Carla Fracci,coregrafie,dadaism,Dan Mastacan,dans,David Bohm,ella fitzgerald,emoţie,energie,Escher,George Iancu,Giacometti,gigi căciuleanu,giorgio strehler,Henry Moore,inducţie,interviu rtr,lari giorgescu,liviu ciulei,L‘homme approximatif,l’Om DadA,Maia Pliseţkaia,maria tanase,metaforă,michelangelo,miriam răducanu,mozart,Nina Simone,Oana Maria Ciontu,panta rhei,Păsări în noapte,paul klee,Pina Bausch,Rosella Hightower,Ruxandra Racoviță,Saul Steinberg,tristan tzara,Un minut de dans sau Uff,văzduh,verb,vivaldi,vivaldi si anotimpurile,Walt Disney
Interviu realizat de OANA MARIA CIONTU În exclusivitate pentru Revista Teatrală Radio Oana Maria Ciontu: Anul trecut am sărbătorit centenarul Dada peste tot în lume, de la Zürich la Paris, Londra, Singapore şi New York. Bucureştiul a fost de asemena pus pe harta evenimentelor cu expoziții de artă plastică, piese de...