Remember, rubrică de ANNIE MUSCĂ

remember gina patrichi

eterne reveniri in luna martisor annie musca portrete mari actoriAstăzi, 8 martie 2014, ne amintim de actrița Gina Patrichi (8 martie 1936–18 martie 1994).

Forță de seducție, magnetism, privire de un verde pătrunzător în superbul melanj de gheață și căldură, dar și de tăcere grăitoare.

Fascinată de teatru încă din copilărie, Gina Patrichi punea în fiecare femeie pe care o întruchipa, ceva din ființa ei, astfel încât, oricât de negativ ar fi fost personajul, actrița avea forța de a aduce în fața spectatorului picul acela de „ceva bun” ce răzbătea din el.

Cine mai știe că Gina își studia îndelung personajele și trudea aproape singură larubrica remember annie musca revista teatrala radio costumele sale?! Sau cui îi mai răsună dincolo de cuvinte vocea aceea timbrată împrumutată eroinelor sale ale căror vieți le trăia până la paroxism?!

Să ne amintim de minunata actriță în Luna lui Mărțișor, iar pe 18 martie, să nu pierdeți întâlnirea cu fiica sa, Oana Anagnoste, într-un interviu inedit despre mama și soția Gina Patrichi, despre minunata femeie și pasiunile ei…

gina patrichi

Gina Patrichi

Gina

1936. Martie. 8.

În casa din Strada Cazărmii, la nr. 56, a familiei lui Grigore Patrichi, Conu Guță, cum i se spunea, un bărbat bine care de-abia trecuse de 36 de ani, venea pe lume către zorii unei zile capricioase de martie cel de-al doilea copil, o fetiță. Nu prea își imagina el, Grigore, șef de laborator la Facultatea de Chimie Industrială din cadrul Institutului Politehnic, cum ar fi să fie și tată de fată, că de băiat era. Îl avea deja pe Mircea, un băiețel adorabil, care, în noaptea de 7 spre 8 martie a anului 1936, percepuse din camera alăturată tot chinul mamei Elena, Puica, cum era alintată. O auzise și pe moașa Vetuța, vrednică și curajoasă, dar îi simțise și frământările viitorului tată…

Părinții au botezat-o Eugenia-Margareta-Elena, dar i-au spus Gina, după dorința lui Mircea, în ființa căruia sălășluise fata morarului (Gina) din povestea spusă de tata cu o zi înainte.

Gina era o fire băiețoasă și tonică, deși firavă, după cum o descrie fratele ei, Mircea, în cartea pe care i-a dedicat-o în 1996. Din copilărie a dat semne că ar fi fascinată de ce se petrece la teatru. Împreună cu fratele ei și cu alți colegi își crea scene de joc, își confecționa costume și cortine, făcea distribuții…

gina patrichi anii 50 galati fotografie inedita

Gina Patrichi la sfârşitul anilor ’50, la Galaţi. Fotografie inedită din arhiva familiei

Gina a trăit lipsurile vremurilor și ale războiului, dar i-a înțeles întotdeauna pe cei mari cu o incredibilă maturitate. Pentru ea și pentru fratele ei, în acele vremuri ostile, cinematograful era o atracție. Acolo, la Omnia, Aida, Paris sau Alcazar, soseau trupe de Revistă care își susțineau câte o reprezentație la sfârșitul filmului. După spectacolele la care, de cele mai multe ori, se furișau, cei doi reveneau acasă și repetau ce au văzut acolo, sub ochiul atent al mamei. La fel se întâmpla și prin culisele Operei, unde se ascundeau printre mașiniști și decoruri doar ca să soarbă din jocul actorilor. Gina devine una dintre cele mai strălucitoare actrițe din România, iar Mircea rămâne un mare pasionat de teatru. Jucase în tinerețe chiar în trupele de amatori, cu dorința de a deveni actor, dar împrejurările istorice vitrege l-au împiedicat să-și împlinească visul. A rămas însă mereu aproape de sora sa împărtășind o fericire comună a fascinantului ei joc…

Anii de școală și fascinația teatrului

A urmat Școala „Ion Creangă”, apoi Liceul de fete „Domnița Ileana”. La serbările școlare recita poezii și era distribuită în diferite piese de teatru. Devenise o cunoscătoare pentru că în fiecare zi, în drum spre școală, trecea prin fața Teatrului Armatei care își anunța premierele. Așa ajunsese Gina să vadă opereta Pericola de vreo 35 de ori, apoi să o joace cu Mircea acasă. Ea, Pericola, el Pichillo. Afișele tuturor teatrelor bucureștene o fascinau. I-a văzut pe Botta și Irina Răchițeanu-Șirianu, pe Mihai Popescu, pe Calboreanu și Vraca, pe Maria Filotti și Sonia gina patrichi rev teatrala radio rubrica rememberCluceru, pe Bulandra, Ciubotărașu și Jules Cazaban, pe Alexandru Critico și Iancovescu…

Cu o ținută deosebit de grațioasă, Gina ia la un moment dat și lecții de balet la școala condusă de Floria Capsali.

În anii ’50, când reforma din învățământ transformase majoritatea liceelor în școli tehnice medii, tatăl Ginei începe să se gândească la ceva concret pentru viitorul fiicei sale. O îndrumă spre chimie.

Institutul de Teatru

Deși studia chimia din dorința părinților, când împlinește 16 ani, Gina simte nevoia luării unei decizii. În loc să învețe formule la chimie, ea citea din Coșbuc și Eminescu, recitând în fața oglinzii. Personalitatea ei era atât de puternică încât nici măcar părinții nu i s-au putut împotrivi. Privea cu jind când trecea pe lângă Institutul de Teatru sau pe lângă Teatrul Municipal. A simțit nevoia unei păreri avizate, nefiind convinsă că ar fi potrivită pentru scenă, deși în interiorul ei simțea pe deplin acest lucru. Actrița Emma Romano a fost cea care i-a dat câteva lecții și a încurajat-o.

Fără să spună nimic părinților, Gina se înscrie în 1952 la probele de la Institutul de Teatru. Îmbracă cea mai frumoasă rochiță și, cu Mama lui Coșbuc, se prezintă în fața comisiei formate din: Aura Buzescu, Al. Șahighian, George Dem. Loghin și A. Pop Marțian. La sfârșitul probei, comisia îi spune că este prea tânără pentru o studentă la teatru. Gina pleacă tristă, dar nu vrea să trăiască dezamăgirea cu nimeni.

gina patrichi si irina petrescu

Gina Patrichi şi Irina Petrescu

După trei zile, vede în fața institutului o mulțime de tineri care se înghesuiau să vadă rezultatele.

Tânăra de 16 ani trăia bucuria imensă de a se vedea pe lista celor admiși, în dreptul literei P. Va studia la clasa profesoarei Aura Buzescu, dar, cum studenții începuseră șă-și petreacă timpul la celebra terasă Mon Jardin, împrietenindu-se cu trupa de acolo formată din: Gabi Mezei, Johnny Răducanu, Geo Reininger și Micki Ampoițan, începeau să întârzie la primele cursuri din zi. Acest lucru i s-a întâmplat și Ginei, iar în anul III, Aura Buzescu a fost foarte aspră cu una dintre cele mai deosebite studente ale sale, în privința frecventării cursurilor, astfel încât i-a prezentat direct hotărârea consiliului profesoral – exmatricularea.

Dezorientată, dar cu încredere, Gina se îndreaptă spre echipele de amatori ale Caselor de Cultură. A trecut prin teatrele de amatori, chiar și pe la circ, pe care îl iubea cel mai mult. I-ar fi plăcut să fie trapezistă. A dorit să se angajeze chiar și la o fabrică de tricotaje, dar șeful de cadre i-a spus că n-are nevoie de artiști, acolo fiind vorba de „plan de muncă”. A fost sfătuită să se „califice” pe scenă. A fost și bibliotecară la fostul Cazino din Stațiunea Mamaia în vara lui 1956, un an norocos în care s-a trezit acasă cu fostul ei coleg de institut, Grigore Pogonat, care i-a dat vestea că Teatrul de Stat din Galați avea nevoie de actori pricepuți. Ba mai mult, acolo fusese repartizat ca regizor Valeriu Moisescu, un alt fost coleg de institut de care o va lega o trainică prietenie.

Debut la Teatrul de Stat din Galați

A fost angajată la nou înfiinţatul teatru din Galaţi, unde a debutat în spectacolul Nota zero la purtare de Octavian Sava şi Virgil Stoenescu, în regia lui Valeriu Moisescu, într-o zi de 21 octombrie 1956. Nu se aștepta ca în sala de repetiții să revadă o pleiadă de colegi de institut. De la Ștefan Bănică și Sebastian Radovici până la Valeriu Grama și Grigore Pogonat sau Florian Predună.

Colega lor, Gina Patrichi, în rolul elevei Mariana Pleșoianu, îmbrăcată în uniformă și expresivă cum numai ea putea fi, s-a așezat la inima publicului de pe malul Dunării încă de la prima reprezentație. Aplauze și flori…

gina patrichi zerbinette vicleniile lui scapin moliere glalati

În rolul Zerbinette din Vicleniile lui Scapin de Molière

Sub îndrumarea aceluiași regizor, care i-a acordat încrederea cuvenită, o va întruchipa pe Mița Baston în D’ale carnavalului (1957) de I. L. Caragiale, pe Lucietta din Gâlcevile din Ghioggia (1957) de Goldoni, pe Gena din Titanic Vals (1958) de Tudor Mușatescu, apoi pe Varvara din Furtuna lui Ostrovski și pe Zerbinette din Vicleniile lui Scapin (1959) de Molière.

Cu Valeriu Moisescu se va reîntâlni pe scenă la Bulandra, în debutul ei bucureștean din Jocul de-a vacanța, într-o zi de 29 ianuarie a anului 1964, în rolul Corinei, alături de George Oancea, Marcel Anghelescu și Victor Rebengiuc.

gina patrichi roluri in teatru

Gina Patrichi a colaborat la Galați cu mai mulți regizori, printre care cu Virgil Sacerdoțeanu la Gaițele lui Kirițescu, fiind nemaipomenită în rolul Wandei, apoi cu regizorul Crin Teodorescu, la Don Gil de Ciorap Verde de Tirso de Molina, în chipul Doñei Clara; cu celebrul Vlad Mugur a lucrat la piesa Tânăra gardă, după Fadeev, în noiembrie 1960, apoi la Celebrul 702 de Al. Mirodan un an mai târziu, în rolul lui Miss Pope, alături de Eugen Todoran ; în spectacolul Mi se pare romantic (1962) de Radu Cosașu, o juca pe Lilly Gigea, apoi pe Valia în Poveste din Irkutsk de A. Arbuzov.

La teatrul de pe Strada Domnească, astăzi Teatrul Dramatic „Fani Tardini”, unde avea să rămână timp de 8 ani, Gina Patrichi lucrase și cu Ariana Kuner. A fost Tatiana din piesa În căutarea bucuriei (1958) de Victor Rozov, iar un an mai târziu a atins apogeul în prima etapă a carierei, cu rolul Nora din piesa omonimă a lui Ibsen. Nu cred să fi fost cineva să nu fi afirmat cu admirație că Gina a fost cea mai veritabilă Noră din toate timpurile… Sub bagheta aceleași regizoare, Gina avea să-și amintească de eroii lui Dickens pe care îi jucase pe la 12 ani. Acum avea 23 de ani și o juca pe Fanny din Micuța Dorrit după Ch. Dickens și pe Niura din Orașul visurilor noastre de Alexei Arbuzov.

Pentru Gina, ultima stagiune gălățeană a fost 1963–1964, iar ultimul spectacol în orașul în care îl cunoscuse și pe Victor, marea ei dragoste, a fost Taina de Horia Stancu, în regia lui Gheorghe Jora, în care o interpreta pe Femeia de stradă. Era 20 septembrie 1963.

Despre soțul ei, celebrul avocat Victor Anagnoste, căruia îi va deveni mireasă într-o zi de iulie a anului 1959, ne vom aminti într-un alt material ce va fi publicat tot în luna martie.

remember gina patrichi annie musca

Scena de la Bulandra – universul Ginei…

În 1964, descoperită de Liviu Ciulei, Gina Patrichi devine actriţă a Teatrului „Lucia Sturdza Bulandra”, iar debutul bucureștean este impresionant. Grație lui Valeriu Moisescu, Gina dă lumină și forță Corinei din Jocul de-a vacanţa de Mihail Sebastian, alături de Mircea Anghelescu, un Bogoiu interpretat cu finețe de marele actor. Spectatorii o iubesc de la prima apariție, din ziua de 29 ianuarie a anului 1964, iar fosta sa profesoară, Aura Buzescu, îi aduce flori la cabină. Nimic mai înduioșător.

La sfârșitul anului, în Ajun de Crăciun, avea loc premiera spectacolului Clipe de viață de William Saroyan. Regizorul Liviu Ciulei, nou director al teatrului, o invită să joace în rolul lui Kitty Duval, alături de el, de Petre Gheorghiu și Sandu Sticlaru, de Fory Etterle și Mircea Albulescu. După trei stagiuni, șirul celor peste 140 de reprezentații a fost întrerupt de minunea ce se întâmpla în viața actriței care o întruchipa pe Kitty. Venea pe lume unica sa fiică, Oana. Era o zi de april, 15, a anului 1966, când Gina Patrichi își începea provocatoarea aventură maternă. Cu o lună înainte împlinise 30 de ani.

gina patrichi si victor rebengiuc

Gina Patrichi şi Victor Rebengiuc

Tot în regia lui Liviu Ciulei, Gina Patrichi va străluci și în rolul vrăjitoarei din Macbeth (1968) de W. Shakespeare, sau în cel al Caterinei de Medicis din Elisabeta I (1974) de Paul Foster, alături de alte două prezențe feminine de excepție: Clody Bertola și Irina Petrescu, dar și în rolul Nastiei din Azilul de noapte (1975) de Maxim Gorki, alături de Rodica Tapalagă, Victor Rebengiuc, Ion Caramitru și Virgil Ogășanu. Multiple roluri oferite Ginei Patrichi vor fi antologice de-a lungul carierei sale. O altă Miţa Baston, la limita dintre comic și tragic, în D’ale carnavalului (1966) de I. L. Caragiale, în regia lui Lucian Pintilie, avându-i ca parteneri de scenă pe: Octavian Cotescu, Toma Caragiu, Dumitru Furdui, Marin Moraru, Rodica Tapalagă, Ștefan Bănică Senior. Piesa cu aproape 300 de reprezentații aducea actorilor privilegiul de a călători peste hotare: Franța, Italia, Olanda, URSS, Germania sau Iugoslavia, Ungaria și chiar Marea Britanie. Cronici favorabile în „The Times” și „Evening News”.

Săli pline de spectatori cu admirație pentru Helena din Privește înapoi cu mânie (1967) de John Osborne, în regia lui Andrei Blaier, pentru Madeleine din Victimele datoriei (1968) de Eugen Ionescu, în regia lui Crin Teodorescu, pentru Julia Luccani din Vicarul (1972) de Rolf Hochhut, în regia lui Radu Penciulescu, piesă în care Gina se întâlnea pe scenă cu Victor Rebengiuc, Cornel Coman și Jean Reder.

Bucureștenii și cronicarii de teatru o iubeau și pe Liubova Ghiorghievna din Amintiri (1982) de Alexei Arbuzov, în regia lui Ion Caramitru, când apărea pe scenă alături de Vladimir, soțul ei, celebru astronom, interpretat de actorul Ion Besoiu, sau alături de Mariana Mihuț și Victor Rebengiuc în piesa O lume pe scenă (1984) semnată de Miriam Răducanu.

o lume pe scena regia mirian raducanu gina patrichi

O lume pe scenă

Gina Patrichi nu a putut fi uitată în rolul titular din Hedda Gabler (1975) de Henrik Ibsen sau în Reportera din Interviul (1976) Ecaterinei Oproiu, unde Reporterul era jucat fenomenal de Octavian Cotescu; nici în Ivona din Dimineaţă pierdută (1986) de Gabriela Adameşteanu, toate în regia Cătălinei Buzoianu, așa cum nu a fost uitată în dramele lui Shakespeare: în Portia din Iulius Cezar (1968), în regia lui Andrei Șerban, alături de Ștefan Iordache, Victor Rebengiuc, Ion Caramitru și Florian Pittiș; în Gertruda din Hamlet (1990), în regia lui Alexandru Tocilescu sau în Cleopatra din Antoniu şi Cleopatra, în regia lui Mihai Măniuţiu, montat la Teatrul Naţional din Cluj, în 1988, cu remarcabilul Anton Tauf în rolul lui Antoniu. Pentru rolul Cleopatrei, Gina Patrichi a primit în acel an Premiul special ATM pentru creație scenică, iar președinte al juriului a fost artista emerită Dina Cocea.

diploma premiu special atm 1988 gina patrichi

Ultima piesă în care a jucat pe scena teatrului pe care îl slujise cu dăruire a fost Forma mesei de David Edgar, a cărei premieră a avut loc pe 3 decembrie 1991, în regia artistică a lui Ion Caramitru. Gina dădea viață Verei Rousova. Ultima premieră a fost cea a spectacolului Teatrul comic de Carlo Goldoni, în regia lui Silviu Purcărete, pe 22 noiembrie 1992.

Stea de Cinema…

Pe Marele Ecran a avut șansa să apară în compania unor actori extraordinari de-a lungul celor 20 de ani de cinema. Emil Botta și Liviu Ciulei, Gheorghe Dinică, Ștefan Iordache și Toma Caragiu, Amza Pellea, Ștefan Mihăilescu-Brăila și George Constantin, Violeta Andrei, Tora Vasilescu, Draga Olteanu Matei, Silvia Popovici, Victor Rebengiuc și Dorel Vișan, George Mihăiță, Valentin Uritescu, Florin Zamfirescu…

A debutat în 1964 în rolul femeii însingurate, Roza Ianoși, din filmul Pădurea spânzuraţilor, în regia lui Liviu Ciulei, ecranizare a romanului lui Liviu Rebreanu, alături de Victor Rebengiuc, în rolul lui Apostol Bologa, și de Liviu Ciulei, în rolul căpitanului Klapka. Spre satisfacția cinefililor, primul ei film devenea în scurt timp o capodoperă cinematografică grație creatorilor ei, printre care regizorul Ciulei și directorul de imagine, Ovidiu Gologan. Începea să fie premiat, chiar la Festivalul de la Cannes, un an mai târziu.

Gina Patrichi venise în Capitală de pe scena teatrului gălățean cu dorința de a juca și în filme, de a se descoperi pe ecranul alb al cinematografului. Visa la roluri mari, dar cenzura din perioada comunistă a defavorizat pe alocuri spațiul cinematografic românesc. Și totuși în cei 20 de ani, Gina Patrichi va întruchipa personaje diverse în cele peste 20 de pelicule.

gina patrichi roluri in filme

Fotografii din arhiva familiei

De la veșnic nemulțumita Olimpia din Felix şi Otilia (1972) de Iulian Mihu și aspra Vetina din povestirea lui Fănuș Neagu, transpusă pe ecran de Radu Gabrea sub titlul Dincolo de nisipuri (1974) până la strania Ioana din Nemuritorii (1974) lui Sergiu Nicolaescu și perfecționista Hanna din Trecătoarele iubiri (1973) de Malvina Urșianu, care va deschide seria rolurilor din filmele regizoarei: Liniștea din adâncuri (1982), Pe malul stâng al Dunării albastre (1987) și Figuranții (1987). Gina Patrichi și-a pus în timp amprenta și asupra altor personaje, transferându-le o parte din misterul ei. De la Margareta din comedia Nu filmăm să ne-amuzăm (1974) de Iulian Mihu, sau Delia din Rătăcire (1978) de Alexandru Tatos, până la Luiza din Probă de microfon (1980) de Mircea Daneliuc, Lisette din Saltimbancii (1981) de Elisabeta Bostan, sau veninoasa Guica din Moromeţii (1986) lui Stere Gulea.

Gina Patrichi în filmul Liniștea din adâncuri, regia: Malvina Urșianu, 1982 – fragment

Ultimele ei roluri de film au fost Pensionara din Duminica în familie (1988) de Francisc Munteanu și Aspasia din drama Hanul dintre dealuri de Cristiana Nicolae, unde se întâlnise cu Dana Dogaru, Alexandru Repan, Mariana Buruiană, Teofil Vâlcu…

Vocea Ginei Patrichi în Fonoteca de Aur a Radioului românesc

Posesoare a unei voci minunate, această prezență artistică de excepție, care fusese înzestrată cu puterea de a da viață și personajelor aflate dincolo de microfon, nu a trecut neobservată în rafinatul teatru radiofonic. Ba mai mult, a interpretat peste 160 de roluri.

Debuta în radio în anul venirii ei la București, sub bagheta regizorului Mihai Zirra, în rolul Rozana din piesa Eugeniei Busuioceanu, În căutarea adevărului. Au urmat alte piese, alți regizori și parteneri extraordinari în studiourile din Radio.

gina patrichi in vocea umana de jean cocteau teatru radiofonic

În regia lui Cristian Munteanu a jucat în nenumărate piese, printre care: Învățătoarea (1966) de Ștefan Bănulescu, Iată femeia pe care o iubesc (1975) de Camil Petrescu, sau Casa Bernardei Alba de Federico García Lorca, alături de figuri feminine de excepție: Olga Tudorache, Eugenia Popovici, Adela Mărculescu, Lucia Maier, Valeria Seciu și Mariana Mihuţ. În rolul Reginei din Cymbeline (1978) de Shakespeare, sau în cel al Cerșetoarei din Brand (1979) de Ibsen; în Frieda din Castelul (1983) lui Kafka, și în piesa Din jale se întrupează Electra de Eugene O’Neill, în 1984, Gina Patrichi și-a surprins auditoriul prin originalitate și naturalețe. A fost și Lotte în 1988, din Lotte la Weimar de Thomas Mann, apoi Martine din Doctor fără voie de Molière și Epancina din Inocența iubirii de Dostoievski.

Vocea sa cucerea inimile ascultătorilor din zi în zi, din piesă în piesă, șoapta vibrației trecând dincolo de cuvinte, iar regizori ca Titel Constantinescu, Mihai Pascal, Constantin Dinischiotu, Paul Stratilat sau Dan Puican mizau pe această putere magică a actriței.

Sub bagheta lui Titel Constantinescu, a jucat în Colonia cea nouă de Luigi Pirandello, în Iulius Cezar de W. Shakespeare, în Vocea umană (1982) de Jean Cocteau, traducere și adaptare radiofonică de Manase Radnev, regia tehnică aparținând lui Vasile Manta; în Dansul morții de Strindberg era Alice, iar în Britannicus de Racine, era Agrippina. Această adaptare radiofonică de Elena Negreanu, avându-i în distribuție pe Dan Condurache, Adrian Pintea, Ileana Predescu, Mirela Gorea, Mircea Albulescu și Ion Marinescu, a fost înregistrată în 1987. Regia de studio – Rodica Leu, regia muzicală – Nicolae Neagoe, regia tehnică – ing. Tatiana Andreicic.

Gina Patrichi în Vocea umană de Jean Cocteau, regia: Titel Constantinescu. Data difuzării în premieră: 12 decembrie 1982 – fragment

Cu Dan Puican a început colaborarea în 1967, la piesa Și dacă-i o minciună de Ionel Hristea, apoi a continuat în zeci de piese. Casa inimilor sfărâmate (1973) de G. B. Shaw o bucura în rolul Addie, iar Licuricii (1975) de Tudor Mușatescu în cel al Vandei; Europolis-ul lui Jean Bart i-o aducea pe Penelopa, iar Colonelul Chabert (1980) de Balzac pe Contesa Ferraud. Minunata Gina este și Mary din Fericirea (1980) de Mihail Sorbul, dar și Maria Ventura din Enescu (1981) de Mihail Davidoglu; este Andromaca din Război cu Troia nu se face (1982) de Jean Giraudoux, dar și Ducesa din Mănăstirea din Parma (1985) de Stendhal. Pentru Integrala Cehov, același regizor a ales-o tot pe Gina; doar ea putea întruchipa cu dăruire eroinele cehoviene: Mașa din Trei surori (1981), Arcadina din Pescărușul (1982) și Liubov Andreievna din Livada de vișini (1983), alături de George Constantin, Mircea Albulescu, Ion Caramitru, Mariana Mihuţ, Mariana Buruiană, Dana Dogaru, Mitică Popescu, Mihai Fotino, Ileana Stana Ionescu și N. Luchian-Botez. Ultima înregistrare a Ginei într-un studio de teatru radiofonic a fost tot în regia lui Dan Puican, în 1991, pentru piesa Tango. Vocea Eleonorei din piesa lui Slavomir Mrożek a rămas mult timp impregnată în acele încăperi fascinante unde se nășteau adevăratele spectacole.

Pe micul ecran

25 de apariții tv începând cu anul 1965. O prezență consecventă la Televiziunea Română, grație talentului și profesionalismului, Gina Patrichi apare frecvent la rubrica de Teatru TV. Colaborează cu regizori importanți: Petre Sava Băleanu, Letiția Popa, Petre Bokor, Cornel Popa sau Constantin Dicu și Dan Necșulea, care o distribuia în 1988 în Stâlpii societății de H. Ibsen, împreună cu Silvia Popovici, Irina Petrescu, Gheorghe Cozorici, Victor Rebengiuc și Traian Stănescu.

Regizorul Petre Sava Băleanu a distribuit-o alături de mari actori – Olga Tudorache, Victor Rebengiuc, Valeria Seciu, Cornel Coman, Octavian Cotescu, Dan Nuțu – în multe piese. De la Rața sălbatică și Micul Eyolf de Ibsen, Troienele lui Euripide sau Ifigenia în Taurida de Paul Everac, până la Surorile Boga de Horia Lovinescu și Pescărușul de Cehov.

Cu Petre Bokor a colaborat la Cavalerul tristei figuri de Cervantes, iar cu Eugen Todoran la piesa lui Dan Tărchilă, intitulată Să umplem pământul de visuri și la Capcana lui J. P. Miller.

În regia lui Cornel Popa a jucat în Cadavrul viu de Tolstoi, cu Amza Pellea, Clody Bertola, Mariana Mihuț, iar în regia lui Constantin Dicu în Uitarea de Valentin Munteanu. Regizorul Cornel Todea a distribuit-o în Livada cu vișini de Cehov, alături de George Constantin.

Gina Patrichi în Cadavrul viu de L. N. Tolstoi, teatru TV, regia: Cornel Popa, 1975 – fragment

Plecare în Luna lui Mărțișor

„Noi suntem plămada din care sunt făcute visele. Și scurta noastră viață o întregește un somn.”

Acestea sunt cuvintele din monologul lui Prospero prin care Gina Patrichi își încheia discursul la răsplata pentru întreaga activitate. Sensibilitatea actriței pătrundea definitiv în sufletele și spiritele celor care asistau la Gala UNITER din seara de 31 ianuarie 1994. I se decerna Premiul de Excelenţă pentru întreaga activitate, iar directorul Teatrului Național din Londra, Richard Eyre, pe care îl fascinase încă din 1971, îi adresa felicitări.

Era al doilea mare premiu al actriței primit după Premiul ATM din 1988. De altfel, se poate lesne constata că Gina Patrichi nu a muncit pentru a-și număra premiile, ci a jucat cu o incredibilă dăruire pentru publicul ei, iar astăzi, după 20 de ani de aparentă absență, orice apreciere din partea publicului pe care l-a adorat poate însemna un veritabil premiu pentru actrița Gina Patrichi.

Paradoxal, din 18 martie 1994, de când și-a început călătoria spre alte sfere, Gina Patrichi este mai prezentă ca oricând. Rămâne doar să o căutați, să o priviți și să o ascultați, să-i studiați jocul atât de profund, să o pomeniți…

Iar dacă primăvara vă trimite prin Cimitirul Bellu, fără îndoială, veți fi frapați de un monument din marmură, ce reprezintă scoica și perla, realizat de cunoscutul pictor și sculptor, Ion Alin Gheorghiu. Rămâneți o clipă de viață acolo, în locul acela, unde, printre actori și poeți, sălășluiește Gina pentru care veșnicia singurătății nu există.

gina patrichi biografie artistica de annie musca

Nu departe, undeva pe aleea academicienilor, veghează și autorul acestei simbolice sculpturi, de la care fiica actriței păstrează astăzi, printre alte pânze, tabloul cu chipul mamei, așa cum îl intuia peste timp autorul lui, după ce o urmărise într-un spectacol la Bulandra.

Și pentru că Gina a crezut în iubirea adevărată, în iubirea de oameni, de păsări, de arbori și de cer, de flori și poieni, de dreptate și pietre, se întoarce către noi de fiecare dată cu zâmbetul ei fără de saț, cu cristalul din voce, cu claritatea și siguranța din priviri, dar și cu rătăcirea prin alte timpuri, așa cum le e dat oamenilor cu spirit înalt.

Să o primim cum se cuvine, măcar în zi de Mărțișor !

Pentru posteritate

Despre Gina Patrichi și despre inconfundabilu-i joc pe scenă sau pe micul și marele ecran, s-ar fi putut scrie multe cărți, dar puțini sunt cei care s-au încumetat să o facă.

Primul care a adus-o pe actrița Gina Patrichi în fața cititorului, cu amănuntemircea patrichi gina patrichi clipe de viata unitext impresionante despre copilărie și tinerețe, despre studenție și debuturi actoricești, a fost chiar fratele ei, jurnalistul Mircea Patrichi, în cartea Gina Patrichi. Clipe de viață, publicată în 1996 la Editura UNITEXT. Autorul primei biografii a actriței, care locuiește de 40 de ani la Lausanne, fost redactor artistic la ziarul „Sportul” în anii ’60–’70, apoi grafistul principal al celebrei publicații elvețiene, „L’illustré”, a rămas mereu cu sufletul către teatrul de acasă.

Al doilea autor este criticul de teatru Mircea Morariu, care face o amplă și veridică, admirabilă chiar, cronică teatrală despre aparițiile actriței pe scenă. Volumul intitulat Carte cu Gina Patrichi a fost publicat în 2008 la Editura Fundaţiei Culturale „Camil Petrescu”.

La 10 ani de la moartea Ginei Patrichi, autoritățile au acceptat ca strada Orlando, pe care locuise cândva actrița, să poarte numele acesteia.

Încă o stradă cu amintiri și cu parfum special…

P. S. Revederile cu actrița Gina Patrichi parcă au fost dirijate de undeva din alte sfere. Pe 8, pe 18 și pe 28. Iată, din 10 în 10 zile, vom prelua câte ceva din arta ei actoricească, din arta de a simți, de a trăi și de a-i trata pe ceilalți. Însumând rapid cifrele din datele apariției articolelor noastre în Revista Teatrală Radio, constatăm că avem de-a face cu 8, 9, 10, numere consecutive care ne „impun” să ne amintim de minunata actriță în fiecare zi. (A.M.)

Gina Patrichi în Britannicus de Jean Racine, regia: Titel Constantinescu. Data difuzării în premieră: 18 mai 1987 – fragment

Gina Patrichi în piesa Din jale se întrupează Electra de Eugene O’Neill, regia: Cristian Munteanu. Data difuzării în premieră: 6 aprilie 1985 – fragment

Gina Patrichi în Lotte la Weimar, dramatizare de Antoaneta Tănăsescu după romanul lui Thomas Mann, teatru radiofonic serial. Data difuzării în premieră: 6 februarie 1988 – fragment

Grafică și ilustrații de Costin Tuchilă. Editare multimedia: Maria Andronache.

Revista Teatrală Radio a dedicat luna martie 2014 actriței

GINA PATRICHI

Vezi: Gina Patrichi – 20

rubrica remember annie musca revista teatrala radioLa rubrica Remember de Annie Muscă mai puteți citi:

 Ovidiu Iuliu Moldovan

Rodica Tapalagă

Cornel Coman

Grigore Vasiliu Birlic

Silviu Stănculescu

Emil Hossu

Marian Hudac

Lucia Mureșan

Ștefan Iordache

Ștefan Mihăilescu-Brăila

Emanoil Petruț

Octavian Cotescu

Marcel Anghelescu

 

 

costintuchilaREMEMBERactori români gina patrichi,agrippina,annie muscă,azilul de noapte gina patrichi,biografie gina patrichi de annie muscă,biografii annie muscă,britannicus de jean racine,clipe de viață,cristian munteanu,eugene o neill lavinia din jale se intrupează electra,gina patrichi,gina patrichi biografie,gina patrichi roluri in filme,goethe thomas mann,inedit gina patrichi,ion caramitru,lotte la weimar,mari actori români,mircea patrichi,nero gina patrichi filmografie,portret monografic gina patrichi,remember mari actori români,roluri in teatru gina patrichi,rubrica de annie muscă,teatru tv,titel constantinescu,tolstoi
Remember, rubrică de ANNIE MUSCĂ Astăzi, 8 martie 2014, ne amintim de actrița Gina Patrichi (8 martie 1936–18 martie 1994). Forță de seducție, magnetism, privire de un verde pătrunzător în superbul melanj de gheață și căldură, dar și de tăcere grăitoare. Fascinată de teatru încă din copilărie, Gina Patrichi punea în fiecare...