Remember, rubrică de ANNIE MUSCĂ

grigore vasiliu birlic portret de annie musca revista teatrala radio

eterne reveniri in luna lui ianuar annie muscaAstăzi, 24 ianuarie, ne amintim de actorul Grigore Vasiliu Birlic (24 ianuarie 1905–14 februarie 1970).

Geniu al comediei. Unic în peisajul teatral românesc. Om mărunt, dar cu o enormă expresivitate redată printr-un mozaic de grimase și gesturi care îi conduceau jocul pe scenă spre perfecțiune. Cu zeci de roluri în teatru și film, în haina câtorva personaje la microfon în Teatrul Radiofonic,rubrica remember annie musca revista teatrala radio adorabil pe scena companiilor teatrale bucureștene și fenomenal la Teatrul Național din Capitală, nu de puține ori își eclipsa colegul de scenă, indiferent de importanța rolului jucat. Cu vocea molcomă, uneori sugrumată și cu ochi rotunzi vorbitori, tonic și optimist în viața particulară, Grigore Vasiliu a rămas pentru totdeauna la inima prietenilor, colegilor din teatru și în conștiința publicului pe care îl cucerea aproape involuntar, doar prin simpla prezență. Primise zestrea spiritului ludic, iar lumea venea de multe ori la teatru doar pentru că era Birlic pe afiș. Restul aproape că nu mai conta. Unii își aduceau chiar scaune de acasă…

mari actori romani grigore vasiliu birlic biografie artistica

Grigore Vasiliu Birlic

Răspândea în jur bună dispoziție, era spontan, scotea vorbe de duh, dar nu era prea comod cu colegii de scenă. Pasionat de automobile, de cazino și de curse de cai, nu de puține ori se întorcea lefter acasă. Afectuos și generos cu familia sa, Grigore Vasiliu, care pe veci se va numi Birlic, își va răsfăța nepoții poate din dorul necuprins pentru copiii pe care nu i-a avut.

Pagini biografice

Născut la început de secol XX în familia unui negustoraș din Fălticeni, Grigore Vasiliu a avut un frate și trei surori. Din copilărie aspira la cariera de clovn, lucru de care tatăl său nici nu voia să audă. După absolvirea în 1924 a Liceului „Nicu Gane” din Fălticeni, Grigore se înscrie, din dorința părinților, la Facultatea de Drept din Cernăuți, dar, în paralel, începe să facă figurație la Teatrul Național din Cernăuți pentru 50 de lei pe seară, ajutat de concitadinul Jules Cazaban, angajat al teatrului, cu doi ani mai mare decât el. Aici este remarcat de directorul Dragoș Protopopescu și recomandat regizorului Aurel Maican. Acesta încearcă să găsească o piesă potrivită pentru el. Așa ajunge Grigore Vasiliu, încă student la Drept, să joace în Musca spaniolă, o comedie de Arnold și Bach, în care așa de tare se fâstâcește din cauza emoției, încât place enorm publicului. Succesul i-a adus angajarea cu 6000 lei pe lună. Spectatorii îl vor îndrăgi și aplauda în piesele Să nu te miri de nimic de Perlinsky și Amanetul de Holberg, ambele sub îndrumarea regizorală a noului director al Teatrului din Cernăuți, Victor Ion Popa. Îl va întruchipa și pe Agamiță Dandanache din piesa O scrisoare pierdută de I. L. Caragiale, sub directoratul lui Mișu Fotino.

Debuturi și popularitate

Defectul de vorbire, care avea să devină un atu, i-a pricinuit dificultăți în a fi admis la Conservatorul de Artă Dramatică din Cernăuți. După mai multe nereușite, ajunge, în sfârșit, elevul lui Petre Sturdza și al Ginei Sandri, dar și bun coleg al lui Jules Cazaban.

Se pare că mai mulți regizori au mizat pe calitățile lui Grigore Vasiliu și i-au înlesnit drumul către București, unde a început colaborarea cu Ion Iancovescu, apoi cu Sică Alexandrescu.

birlic

Peltic și cu duioase și iertătoare grimase, Grigore va juca timp de un deceniu pe scenele diverselor companii particulare, fiind vedetă cu precădere la „Teatrul Vesel”, înființat de regizorul Sică Alexandrescu împreună cu dramaturgul Tudor Mușatescu. Perioada de început la București îi va atașa numele după care va fi identificat în istoria teatrului românesc: Birlic. Era titlul unei piese adaptate special pentru el de Tudor Mușatescu și Sică Alexandrescu, după Arnold și Bach. Ba mai mult, personajul principal, Costache Perjoiu, zis Birlic, era un funcționar din Fălticeni. Peste ani, povestesc cunoscuții, când simțise probabil că i s-a apropiat sfârșitul, Birlic cere impresarului său, Gaby Michăilescu, să reia pentru public piesa care l-a consacrat: Birlic. Distribuția a fost uluitoare: Silvia Dumitrescu-Timică, Alexandru Giugaru, Petre Ștefănescu-Goangă, N. Gărdescu, Vasilica Tastaman, Antonescu-Cărăbuș. A fost un triumf.

Micul Weber sau Otto Elefantul de Arnold și Bach, Arde nevastă-mea de A. Vercourt și Jean Bever sau Prostul din baie de Ernest Fiese și Karl Fellman, Așternutul de mătase de A. Birabeau și G. Dolley; Fustele de la Minister de Henneuin și Weber, sau Părintele cățeilor de Glinger și Taussig, iată doar câteva titluri de piese în care a fost distribuit tânărul de la Fălticeni, aproape toate, farse de alcov sau comedii de salon scrise de bulevardieri.

Picături din viața lui Birlic…

Prima soție, actrița Angela Mateescu, ajunsă în București de la Teatrul Național din Craiova, era o femeie înaltă și subțire, iubitoare și îngăduitoare la toate pasiunile lumești ale soțului. Dar l-a părăsit prea devreme. Iar Grigore a suferit enorm la dispariția ei în anii ’60. O adorase. Prietenii apropiați povestesc cum mergea la cimitir să-i citească ziarul Angelei, un obicei pe care l-ar fi avut și când aceasta grigore vasiliu birlictrăia.

Într-un turneu la Timișoara a cunoscut-o pe mai tânăra actriță cu rădăcini germane, Valeria Nanci. Ea 24, el 60. Ea dornică de afirmare, el dornic de o a doua tinerețe, poate… „Nepotrivirea” vârstelor a stârnit, se pare, rumori până la nivel de minister, că doar Birlic devenise „un bun național”. Dar îndrăzneața jună îl va cere imediat în căsătorie pe actorul care îi uimise pe toți regizorii cu popularitatea lui. Doamna Valeria Vasiliu Birlic va juca alături de soțul ei în filmul Titanic vals în 1964 și la Teatrul Național în piesa Topaze (1968) de Marcel Pagnol, în rolul lui Suzi Courtois, sub bagheta regizorală a lui Constantin Dinischiotu. Frumoasa Valeria părăsea scena vieții în 2006 într-un oraș din Germania. Avea doar 65 de ani.

Birlic era afectuos și cu surorile și fratele său, Vasile, care îi semăna leit, dar și cu nepoții, el neavând copii. Era pasionat de automobile și conducea impecabil. A avut câteva modele ravisante la volanul cărora se plimba în văzul lumii prin Bucureștii de altădată. Era ispitit de hazard, de aceea revenea lefter uneori de la Sinaia sau paria pătimaș pe vreun cal la celebrele curse de cai. Era într-un neastâmpăr permanent și avea faimă de bărbat curtenitor și romantic.

La Naționalul bucureștean

În 1948, după naționalizarea teatrelor particulare, foarte mulți actori și pricepuți regizori ajung la Teatrul Național. Printre ei și Birlic. Aici va rămâne până la final.

Pancrace din Căsătorie silită de Molière sau Raspluiev din Nunta lui Krecinski, de Suhovo-Kobîlin, unde fusese distribuit de Ion Finteșteanu; Spiridon Biserică din Mielul turbat de Baranga sau Acarul Ichim din Steaua fără nume de Mihail Sebastian, Bobcinski din Revizorul de Gogol și Jupân Canciano din Bădăranii de Goldoni, ca să nu mai spunem de Harpagon din Avarul de Molière, unde joacă alături de actrița Eugenia Popovici; Varlam din Omul cu mârțoaga, Pasquale din Blestematele fantome de Eduardo de Filippo, toate sunt roluri antologice în strălucita carieră a lui Birlic, cel care umplea sălile și buzunarele negustorilor de teatre din București. Nici în Coana Efimița din Conu Leonida față cu reacțiunea și nici în Rică Venturiano din piesa O noapte furtunoasă nu-i șade rău.

Birlic recunoștea în interviuri că cele 13 roluri preluate din opera lui Caragiale i-au constituit solida carieră artistică și l-au ajutat să-și desăvârșească jocul pe scenă.

Ultima dată a urcat pe scenă la Cluj. Era Dandanache din Scrisoarea pierdută a lui Nenea Iancu.

Debut în cinematografie

Primul contact al actorului cu filmul a fost în 1934, la debutul său în Bing-Bang, cu Stroe și Vasilache – autori și interpreți, apoi în 1937, în melodrama Doamna de la etajul II, în regia lui Dezideriu Major. Dacă în 1951 juca în pelicula lui Dinu Negreanu, Viața învinge, cu Irina Răchițeanu și George Vraca, un film de propagandă, un an mai târziu, regizorul Jean Georgescu are ideea de a-l distribui pe Birlic în câteva schițe după Caragiale, dacă tot fusese însărcinat să facă un film la Studioul de producție cinematografică, recent înființat. De aici avea să-nceapă pentru actor maratonul personajelor caragialeene.

bubico i l caragiale film grigore vasiliu birlicCine nu l-a îndrăgit pe bietul mosafir din Vizită…, sau cine nu și-l amintește pe domnul din tren timorat de lătrăturile lui Bùbico? Celebrul regizor îl va aduce pe Birlic și în pelicula Lanțul slăbiciunilor (1952), și în Arendașul român (1954), iar peste alți zece ani, în Mofturi 1900 (1964), în care Birlic, alături de Vasile Tomazian, Geo Braton, Cella Dima, Radu Zaharescu și Ion Lucian, continuă întruchiparea personajelor din opera lui Caragiale.

Grigore Vasiliu Birlic fusese la fel de surprinzător și cuceritor și pentru spectatorul din sala de cinema (iar mai târziu pentru telespectator), în Doi băieți ca pâinea caldă (1951), de Andrei Călărașu, cu Nineta Gusti, Flavia Buref și Giugaru sau în O scrisoare pierdută (1953), în regia lui Sică Alexandrescu și a lui Victor Iliu, un film-spectacol preluat după reprezentația de pe scena Teatrului Național, iar Birlic îl întruchipează pe Brânzovenescu alături de Elvira Godeanu, Niky Atanasiu și alți monștri sacri ai ecranului.

Rămâne genial în Jupân Canciano din Bădăranii (1960), o adaptare cinematografică semnată de Sică Alexandrescu și Gheorghe Naghi după piesa lui Goldoni, montată la Național (premiera: 24 iulie 1957) și jucată cu un succes răsunător în vara aceluiași an la Festivalului Goldoni de la Veneția, când se împlineau 250 de ani de la nașterea dramaturgului. Frumoasa Felice, soția lui Jupîna Canciano, este magistral interpretată de actrița Carmen Stănescu. Și pe una din aleile Cimitirului Bellu bustul lui Signor Canciano ne răsare dintre morminte. Sculptura a fost realizată de bunul său frate, sculptorul Vasiliu-Folti.

birlic goldoni jupan canciano sica alexandrescu

Jupân Canciano din Bădăranii de Carlo Goldoni

În 1955 juca în Directorul nostru, de Jean Georgescu, alături de Al. Giugaru, Radu Beligan și H. Nicolaide, apoi îl juca extrem de original pe Lefter Popescu în Două lozuri (1957), în regia lui Gheorghe Naghi și Aurel Miheleș. Aceiași regizori îl atrag pentru rolul lui Crăcănel din D’ale carnavalului (1958) și pentru cel al lui Costăchel Gudurău din Telegrame (1959), în compania lui Jules Cazaban și Costache Antoniu.

Grigore Vasiliu Birlic în Telegrame după I. L. Caragiale, regia: Gheorghe Naghi și Aurel Miheleș, 1959

Cinefilii l-au adorat pe Birlic și în comedia Post restant (1961) de Gheorghe Vitanidis, cu Florentina Mosora, Iurie Darie și Ion Dichiseanu, dar și în drama lui Savel Stiopul, Aproape de soare, în care filmează cu Vasilica Tastaman și Florin Piersic. Au urmat Pași spre lună (1963), o comedie SF de Ion Popescu Gopo, cu Radu Beligan și Florin Piersic, în care el, Birlic, îl interpretează pe Mercur, un personaj mitologic, apoi Titanic vals (1964) de Tudor Mușatescu, în regia lui Paul Călinescu, unde este inconfundabil și fără cusur în pielea lui Spirache Necșulescu. Tot în anii ’60, Birlic a jucat în parodia Les fêtes galantes de Rene Claire, o coproducție francezo-română, alături de Jean Pierre Cassel, Marie Dubois, Melania Cîrje, Dem Rădulescu și Mihai Mereuță. Prin 1965 fenomenalul Birlic l-a cucerit și pe regizorul francez Henri Colpi pe platourile de filmare pentru Steaua fără nume (1966), colegi de platou fiindu-i Marina Vlady, Claude Rich și Cristea Avram. Cu Steaua fără nume și Corigența domnului profesor (1966), în regia lui Haralambie Boroș – un film din care nu au lipsit Dem Rădulescu și Puiu Călinescu, Mircea Crișan și Ion Manu – se încheie fișa filmografică a celebrului actor.

cracanel birlic d ale carnavalului

Mache Răzăchescu, ce-i mai zice şi „Crăcănel” – alias Birlic

Trecere prin Teatrul Radiofonic

În redacția Teatrului Radiofonic este invitat prima oară de către regizorul Ion Vova care jucase vreo două stagiuni la compania de teatru „Colorado”, al cărei patron era Birlic. Nuanțele și inflexiunile vocii îl recomandau imediat și pentru teatrul la microfon. După rolurile din D’ale carnavalului (Crăcănel) și O scrisoare pierdută (Brânzovenescu) de Caragiale, montate de Sică Alexandrescu (decembrie 1951– ianuarie 1952), a jucat rolul principal în Familia anticarului de Carlo Goldoni, în Peripețiile bravului soldat Švejk după Hašek, alături de Ion Lucian și Silvia Dumitrescu-Timică. A jucat și în Femeia îndărătnică, cu Al. Giugaru și Ștefan Mihăilescu-Brăila, în regia lui Grigore Gonța, apoi în Bărbierul din Sevilla, în regia lui Mihai Zirrra, în Prețioasele ridicole, cu Nineta Gusti și Radu Beligan, în regia lui Constantin Moruzan. Pentru rolul din Nastratin Hogea îl invitase regizorul Mihai Pascal în compania Tamarei Buciuceanu și a lui Ion Lucian, apoi în Unchiul Vania de Cehov, în care avea să joace cu N. Bălțățeanu și Emil Botta. A jucat și în regia lui Dan Puican în 1966, în Comedia celui care și-a luat de nevastă o femeie mută, de Anatole France. Cei care l-au cunoscut mărturisesc că nici în Studiourile Teatrului Radiofonic, Birlic nu avea stare. Pentru că voia perfecțiune, cerea să fie reluate înregistrările ori de câte ori era nevoie.

birlic roluri in teatru si film

Despre posteritate

 „Birlic și-a asumat posteritatea”, ar fi spus celebrul umorist Dan Mihăescu, despre cel care ne-a părăsit la 14 februarie 1970, rămânându-ne doar șansa de a-l revedea grație peliculei cinematografice.

În 1953, Grigore Vasiliu Birlic primea titlul de Artist Emerit al Republicii Populare Romîne „pentru merite deosebite, pentru realizări valoroase în artă și pentru activitate merituoasă”, apoi titlul de Artist al Poporului. În 1967 era distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa I „pentru activitate îndelungată în teatru și merite deosebite în domeniul artei dramatice”.

Figura lui Birlic, care stârnea râsul, indiferent de tristețea care uneori îi acapara sufletul, nu a putut fi uitată de cei care l-au cunoscut pe viu sau pe micul ecran. În 2005, cu ocazia centenarului a fost emisă o monedă omagială cu chipul actorului.

De posteritatea lui s-au îngrijit ani de-a rândul unii actori, oameni de bine, iubitori de artă și, mai ales, descendenții săi, nepoții. Au creat o asociație cu scopuri nobile pe care au botezat-o cu numele unchiului, apoi au creat la Fălticeni în 2010 un festival internațional de teatru care poartă tot numele actorului. Tot în 2010, Carmen Olaru, realizatoare de televiziune la TVR Iași, a lansat un documentar despre viața lui Grigore Vasiliu Birlic, intitulat Măria Sa, Birlic!

Au fost ani în care s-au scris pagini întregi despre Birlic. Numai dacă mă gândesc la jurnalista Dana Andronie, care povestește cu haz despre pelerinajul ei pe timp nefavorabil la Fălticenii simpaticului Birlic…

Nu-mi amintesc să-mi fi apărut în fața ochilor prea multe cărți despre înzestratul actor, deși ar fi meritat câteva biografii. Dar mi-o amintesc pe cea semnată de Valentin Silvestru, Birlic – o viață trăită pe scenă, apărută în 1991 la Editura Rampa și Ecranul, în colecția „Monștri sacri”. Am așteptat apoi un timp, cu nerăbdare, o carte promisă de celebrul impresar Gaby Michăilescu, dar nu a apărut… Sau poate n-am cercetat destul!

Fie gândul nostru astăzi către el, actorul care ne-a fericit de atâtea ori, copii fiind, maturi sau la vârsta senectuții!

 Grigore Vasiliu Birlic (Crăcănel) și Alexandru-Ionescu Ghibericon (Iancu Pampon) în D’ale carnavalului de I. L. Caragiale, regia: Sică Alexandrescu, data difuzării în premieră: 28 decembrie 1951

Grigore Vasiliu Birlic (Jupân Canciano), Alexandru Giugaru (Lunardo), George Calboreanu (Simon) în Bădăranii de Carlo Goldoni, regia: Sică Alexandrescu, data difuzării în premieră: 5 ianuarie 1958


Grafică și ilustrații: Costin Tuchilă. Editare multimedia: Maria Andronache.

Galerie foto

programul tip teatrului colorado birlic

Programul-tip al Teatrului „Colorado

caragiale birlic doua lozuri

În Două lozuri după I. L. Caragiale, regia: Gheorghe Naghi și Aurel Miheleș, 1957

birlic titanic vals

spirache necsulescu titanic vals musatescu

birlic si porumbita mari actori de comedie

grigore vasiliu birlic filmografie

În Titanic vals după Tudor Mușatescu, regia: Paul Călinescu, 1964

rubrica remember annie musca revista teatrala radioLa rubrica Remember de Annie Muscă

Ovidiu Iuliu Moldovan

Rodica Tapalagă

Cornel Coman

Vezi și: Dan Puican – „Radioul este viața mea”, cronică de Loreta Popa

costintuchilaREMEMBERannie muscă,arnold si bach,badaranii carlo goldoni,biografie grigore vasiliu birlic,birlic,birlic de annie muscă,birlic și caragiale,canciano,comedie,familia anticarului,filmografie birlic,grimase a la birlic,mișu fotinp,molire,remember de annie muscă revista teatrală radio,sică alexandrescu,spirache necșulescu,teatrul național bucurești,telegrame cu birlic,titanic vals birlic,tudor musatescu
Remember, rubrică de ANNIE MUSCĂ Astăzi, 24 ianuarie, ne amintim de actorul Grigore Vasiliu Birlic (24 ianuarie 1905–14 februarie 1970). Geniu al comediei. Unic în peisajul teatral românesc. Om mărunt, dar cu o enormă expresivitate redată printr-un mozaic de grimase și gesturi care îi conduceau jocul pe scenă spre perfecțiune. Cu...