Cronica rolului, rubrică de ION PARHON

sabrina iaschevici cronica rolului de ion parhon

cronica rolului de ion parhon rubrica revista teatrala radioExistă în viaţa cronicarului (şi spectatorului) de teatru momente când ai sentimentul întâlnirii cu harul dumnezeiesc şi cu darul pe care însăşi ingenuitatea acestei arte ţi-l face, în clipele sale de graţie celestă. Aşa s-a întâmplat şi în ziua când am urmărit-o pe Sabrina Iaşchevici în Winnie din Ce zile frumoase!, rol providenţial şi pentru întâlnirea ei cu „fenomenul” UnTeatru, patronat de regizorii Andrei şi Andreea Grosu, ctitorii cu nume ce parcă… sfinţeşte şi el izbutinţele acestei scene.

Sabrina Iașchevici în Winnie din Ce zile frumoase de Samuel Beckett

Sabrina Iașchevici în Winnie din Ce zile frumoase! de Samuel Beckett, regia: Sânziana Stoican, UnTeatru din București

Mă întrebam: cine o fi tânăra aceasta abia ieşită de pe băncile şcolii care are cutezanţa, dacă nu tupeul să redescopere adâncimile abisale ale eroinei lui Beckett? Timpul a trecut, destul de repede şi cu folos pentru ea, căci am revăzut-o nu o dată, fie în Gena, infirma înnobilată de o tulburătoare invulnerabilitate, din Titanic vals, alături de valoroşi interpreţi cuprinşi în distribuţia spectacolului de la „Odeon”, fie mai aproape de ziua în care scriu despre ea, în Trădare, acel „triunghi” de personaje greu de dat uitării de la UnTeatru, spectacol în regia Sânzianei Stoican.

Sabrina Iaschevici

Sabrina Iașchevici

În miez de vară toridă, când acest teatru tânăr atât prin „buletin”, cât şi prin spirit, a împlinit şase ani de existenţă şi a socotit că este potrivit să onoreze evenimentul printr-o „microstagiune” cu câteva spectacole reprezentative, am reîntâlnit-o pe Sabrina Iaşchevici în prima sa reprezentaţie cu Liliom, piesa dramaturgului maghiar Molnár Ferenc, în regia semnată de Kovács Zsuzsána şi scenografia lui Cristian Stănoiu. Înconjurată de colegi şi ei tineri, dar foarte talentaţi, ca Ionuţ Vişan, Silviu Debu (partenerii din Trădare), Corina Moise, Florina Gleznea, Andrei Seuşan şi Liviu Pintileasa, actorul brăilean deja consacrat pe scenă şi ecran, Sabrina Iaşchevici mi-a confirmat faptul că mă aflam în faţa unui destin artistic ieşit din comun, ale cărei începuturi îmi aminteau de excepţionalele interprete Andreea Bibiri şi Ofelia Popii.

sabrina iaschevici corina moise liliom

Ivită într-un univers uman populat de aspre derapaje de la frumos şi normalitate, cu un strivitor mecanism al banului şi al lipsurilor ce cuprind nu numai viaţa materială dar şi nevoile sufletului, cu abuzuri şi crize de violenţă din partea celor chemaţi să asigure ordinea şi cu plăpândele licăriri de nevinovăţie ale celor care încearcă în mod timid să îşi facă loc sub soarele destul de zgârcit pentru ei, Julika, tânăra întrupată de Sabrina Iaşchevici, este cuprinsă pentru prima dată de fiorul iubirii faţă de Liliom, vedeta inconstestabilă a „divertismentului” popular oferit de căluşeii ce îşi mai fac şi astăzi apariţia lor vetustă prin târgurile de la noi şi de aiurea. Între chipeşul şi uşor misteriosul Liliom, cel care trezeşte instincte pasionale chiar şi în apriga patroană a jobului său menit să-l ferească de sărăcie, şi neprihănita Julika se naşte o relaţie „perturbată” de mărunte provocări şi temeri de o parte şi de alta, nelipsite de haz, până la căsătoria lor nefericită, datorită privaţiunilor şi frântă brutal prin uciderea tânărului de către un comisar şi adjunctul acestuia.

liliom unteatru

Imagini din spectacolul Liliom de Molnár Ferenc, regia: Kovács Zsuzsána, UnTeatru

Într-o suită de evoluţii actoriceşti remarcabile, în care virtuţile jocului unor interpreţi cu un bogat palmares, ca Ionuţ Vişan (Liliom), Liviu Pintileasa (comisarul, apoi mătuşa lui Liliom) se însoţesc cu expresivitatea şi vioiciunea construcţiilor caracterologice semnate de Florina Gleznea (patroana, apoi mama Julikăi), Andrei Seuşan (soldatul evreu, adjunctul comisarului), Silviu Debu (trişor la cărţi, autorul moral al jafului şi al crimei încredinţate lui Liliom) şi mai ales Corina Moise (Marika, naiva şi exaltata prietenă a Julikăi), partitura împlinită de Sabrina Iaşchevici cred că este cea mai complexă,  mai profundă, mai subtil nuanţată şi, totodată,  mai convingătoare. Tânăra îndrăgostită de libertinul şi imprevizibilul Liliom îi declară prietenei sale că nu se va mărita niciodată. Poţi s-o crezi ? Căci nu în ce spune, ci mai ales în modul cum o spune se află acel farmec al îndoielii sau al mariajului dintre teama de „nu ştiu ce” şi pofta inefabilă de o viaţă trăită altfel. Urmăriţi-o şi dumneavoastră, cei care veţi vedea spectacolul, în scena când, împreună cu Marika, încearcă să desluşească ce fel de soldat este prietenul şi viitorul logodnic al acesteia. Este o scenă antologică de teatru tânăr şi exploziv, plin de sangvinitate şi de umor, de bucurie şi tandreţe sau de neîncredere şi protest furtunos, o scenă de teatru adevărat, cu două interprete care ne oferă pe loc câteva clipe edificatoare pentru ceea ce înseamnă nu numai talentul, dar şi savoarea empatiei profesionale. Nu mai puţin convingătoare este Julika în acea efigie a demnităţii pusă la grea încercare fie prin confruntarea cu aroganţa patroanei, fie cu apariţiile abil otrăvite ori strident violente ale comisarului şi chiar cu reacţiile capricioase şi nu tocmai blânde ale soţului. O scenă de mare fineţe interpretativă este şi aceea în care  Julika se împotriveşte plecării lui Liliom împreună cu prietenul său pus pe rele, prin acele gesturi de precipitare, de frică, de nemulţumire, încheiate cu violenta îmbrăţişare a acestuia, gest nu numai disperat, dar chiar şi premoniţial,  urmat apoi de aerul aproape absent cu care îi primeşte în casă pe Marika şi logodnicul ei, aer contrastând cu febrila căutare a cuţitului de „curăţat cartofi”, căci acel cuţit va da un nou şi tragic chip existenţei sale. O regăsim apoi în priveghiul la căpătâiul soţului ei, maturizată grabnic prin suferinţă şi totodată împietrită de chinul neputinţei. Aplecată asupra lumânărilor, ni se dezvăluie lăuntric fie prin încuviinţări laconice, banale, descărnate de simţire, dar potrivite situaţiei şi condoleanţelor exprimate de Marika şi soţul ei, sau, dimpotrivă, revărsându-şi încă o dată puterile ei nebănuite, împreună cu acel har al simplităţii şi al invulnerabilităţii, atunci când refuză banii oferiţi de patroană şi încercarea acesteia de a-şi exprima tardiv sentimentele faţă de Liliom şi regretul pentru moartea lui. Este nu numai un moment de bogăţie a creaţiei interpretative restituită cu preţul tăcerii şi al acelei siluete îndoliate amintind emblematic de tragicul eroinelor teatrului antic, dar şi o emoţionantă lecţie a confruntării demne cu moartea care îşi ajunge sieşi, cu moartea care face şi ea parte din viaţă, încât nu poate şi nu trebuie să-şi adauge alt „spectacol”. Şi nu peste multe clipe, Sabrina Iaşchevici revine sub luminile rampei, de această dată ca fiică a Julikăi, dar cu aceeaşi francheţe, inocenţă şi grabă a mamei sale de a se bucra sau de a da glas mâniei, la neaşteptata sosire în casa lor a „fantomei” tatălui, cel care, spre mirarea ei, dar şi spre năucitoarea emoţie a mamei, va face gestul lui obişnuit, de a-i da câteva bobârnace repetate peste nas, semn că „misteriosul vizitator” ar putea fi chiar…

sabrina-iaschevici

Sabrina Iașchevici

O rară concentrare a simţurilor şi o foarte expresivă mimică particularizează toate momentele când actriţa ascultă (de fapt trăieşte) replicile partenerilor ei. Acelaşi adevăr al jocului îl observăm şi în dialogul cu prietena ei, inundat în chip fermecător de  sensibilitate şi sinceritate adolescentină, dar şi în presimţirile funeste, în gesturile curăţatului cartofilor, transformate şi ele într-un „ritual” populat parcă de nelinişte şi de aceste presimţiri, continuate apoi violent prin căutarea nervoasă a cuţitului. Frazarea atentă şi firească, dar cu modulaţii cât mai discrete ale intonaţiei, cu izbucniri spontane ale unor  reacţii ivite din adâncul fiinţei sale ori cu tăceri ce se insinuează puternic în sufletul celor care o privesc, din scenă şi din sală, este şi ea o expresie a jocului bine stăpânit şi opus cu bună ştiinţă acelei previzibilităţi care adeseori ucide şi misterul şi bucuria spectacolului de teatru. Nu o poţi surprinde niciodată „în civil” atâta vreme cât este pe scenă, chiar dacă în ansamblul ei, reprezentaţia mai lasă loc şi unor ezitări sau pierderi de ritm. Doar că la final, când reuşita ei şi a tuturor celor implicaţi în realizarea acestui spectacol  a declanşat  aplauze şi chemări repetate la rampă, am desluşit parcă şi chipul onest al bucuriei pământene sub pielea aceleia care până atunci ne-a spus atât de multe nu numai despre personajul ei, ci şi despre actriţa chemată să îi dea viaţă.

Ion Parhon

Ion Parhon

logo revista teatrala radio

Vezi: Arhiva rubricii Cronica rolului

Alte articole de Ion Parhon:

Comedia într-o confruntare naţională, cronică de festival

Personaje și măști

Teatrul „impur” în stare de grație

Un loc binecuvântat de pasiune

Antieroine celebre în spectacolul cărţii

O sărbătoare onorată de puterea artei spectacolului

Gânduri la aniversare             

costintuchilaCRONICA ROLULUIcorina moise,cronica rolului revista teatrala radio,florin gleznea,happy daus samuel beckett,ion parhon,ionu visan,liliom,Molnár Ferenc,sabrina iașchevici cronica,sânziana stoican,titanic vals,unteatru
Cronica rolului, rubrică de ION PARHON Există în viaţa cronicarului (şi spectatorului) de teatru momente când ai sentimentul întâlnirii cu harul dumnezeiesc şi cu darul pe care însăşi ingenuitatea acestei arte ţi-l face, în clipele sale de graţie celestă. Aşa s-a întâmplat şi în ziua când am urmărit-o pe Sabrina...