Cronică de teatru de DINU GRIGORESCU

”Noii infractori” de Edna Mazia la Teatrul Național din București, regia: Ion Caramitru

Când spui Hamlet, spui Caramitru. Când spui Caramitru, spui UNITER. Caramitru a încetat de mult să mai fie o persoană fizică. El este o firmă, un brand! E un McDonald’s în variantă teatrală!  Tinereţea lui pare veşnică. Noul Teatru Naţional este tot Caramitru, la care se adaugă şi figura celebrului arhitect Belea (care este un Caramitru al arhitecturii). Totul e bijuterie! Intrarea, foaierele, holurile, traversările, garderoba, librăria, bufetul, luminile, înaltul cerului din interior şi stelele în piese. Dar starurile TNB sunt atât de multe şi de strălucitoare, încât, dacă nu te orbesc cu talentul lor, te uimesc în fiecare piesă care poartă marca Caramitru şi a trupei sale de regizori extraordinari (dinastia Visarion, Cornişteanu, Horaţiu Mălăele), de scenografi teribili (Dragoş Buhagiar), de sunetişti, luminişti, doamna de la Direcţia de Comunicare, secretarul literar etc.

Un titlu cenuşiu (penal) adăposteşte o piesă scrisă cu fervoare, inteligenţă, abilitate psihologică, îndemânare dramaturgică, cu suspans, sex, familie, poliţie, adevăr de viaţă, parfum contemporan din Israelul zilelor noastre, de o scriitoare prodigioasă şi prestigioasă, Edna Mazia. O piesă despre Israelul de azi, bântuit nu de fantomele trecutului, ci de problema economiei de piaţă care nu se poate lipsi de infracţiuni şi de inculpaţi. La vremuri noi, infracţiuni noi!

Autoarea dezvoltă metodic, pas cu pas, o intrigă tradiţională, îmbinând tenta absurdă cu cea realistă, psihologică. O femeie, căsătorită de mulţi ani cu un fost bogătaş adus în faliment, forţată de spectrul sărăciei, acceptă inacceptabilul şi preia marketingul unei mici case de toleranţă (bordel), unde se ataşează sufleteşte de fetele sexy. Toate au o motivaţie, o traumă, un destin nefast. Suferinţa leagă sufletele mai mult decât bucuriile. Personajele sunt profund conturate şi abil dezvoltate: o mamă a doi copii adulţi, fiecare cu viaţa lui, soţul autoritar şi tiranic (în limitele domesticului), o bunică obligată să nu vadă ceea ce vede şi să accepte că nu are încotro şi clienţii stabilimentului ad-hoc, care se succed comic, cu repeziciune şi care au un fond uman.

Virginia Mirea

Virginia Mirea

Actorii strălucesc. În rolul Dorinei (matroana), Virginia Mirea realizează un tur de forţă. Cu inflexiuni de glas speciale, cu mişcări pe multe planuri sufleteşti, care o pun mereu în centrul atenţiei. Dedicată spre comedie, actriţa joacă emoţionant şi drama, paradoxul situaţiei, momentele hilare care abundă şi dau ritm drăcesc piesei.

Sunt trei dive ale aşternutului clientelar. Ileana Olteanu (Naomi) deschide balul fetelor năzdrăvane care susţin businessul erotic. Mişcările unduitoare ale corpului, siguranţa cu care navighează pe tocuri şi din client în client îi oferă posibilitatea de a-şi etala farmecul feminin şi coregrafic în multe scene fără pic de vulgaritate. Multe momente extrem de reuşite. În rolul lui Sigal o vedem pe senzuala brunetă Diana Sar. Irezistibilă. Contrastul dintre ea şi Naomi este contrapunctic. Una blondă, alta brunetă. Cuplul are o anumită nobleţe erotică, eleganţă indiscutabilă. Ambele actriţe susţin comedia de situaţii în multe scene de mare virtuozitate. Cosmina Olariu (Miki) aduce o notă de gravitate frivolă, din timidă, virgină profesional, devine sadică, masochistă.

În rolul nurorii Sarit, Afrodita Androne joacă nervos, energic cearta cu soţul ei compozitor, care nu doreşte să scrie reclame, ci artă pentru artă, şi împăcarea cu el în timpul unei excursii la Paris pusă la cale, diplomatic, de soacră, când devine tandră şi pozitivă. Acest cuplu relevă schimbările de situaţie care se petrec frecvent în viaţa cea de toate zilele.

În rolul lui Bambi, fiica plecată în Ţara de Foc, Teodora Mareş interpretează cu farmec drama fetei care mimează prosperitatea acolo unde se află, în străinătate, dar care cere bani de acasă. Odată ce revine acasă pe nepusă masă, ia act cu indignare de derapajul moral al mamei sale, de ceea ce se petrece acasă. Ulterior, va înţelege situaţia şi, scriitoare fiind, se va inspira din acest bordel. Autoarea piesei se teleportează, fictiv, ca observatoare a relaţiilor dintre personaje.

În nonagenara senilă Anca o revedem pe fetiţa minune de odinioară, pe vedeta copilăriei noastre, pe mica de stat, dar marea artistă a teatrului românesc, Alexandrina Halic, care forjează mini-universuri din mici gesturi şi atitudini ce încântă spectatorii. Pică mereu ca musca în lapte şi iese din scenă pentru a reveni iar când nu trebuie să apară. Ce comic duios!

Silviu Biriș în rolul lui Ilay, soţul lui Sarit, compune un bărbat cu personalitate, intransigent cu principiile sale artistice (e compozitor), refuză comercialul pentru a-l accepta în final. Nu se poate altfel!

11.Noii infractori

Fotografii din spectacol de Florin Ghioca, TNB

În rolul lui Arie, soţul matroanei, Andrei Finţi realizează o compoziţie deosebită prin care portretizează caracterul său de fost stâlp al familiei, prăbuşit în ignoranţa realităţii dure în care se complace; e un pater familias detronat, ce şi-a pierdut tinereţea, şi bogăţia, şi dreptul de a decide în familie, fiind fantoma celui care a fost cândva.

Clienţii, care aduc sarea şi piperul, amuzamentul, banii şi şarmul aventurierilor maturi, conturează cu precizie fiecare tip masculin, în ipostaza de la bordel: veteranul Alexandru Hasnaş (Şlomo), George Piştereanu (Haim), Mihai Verbiţchi (un client căzut ca din lună), Viorel Florea (Roy).

Daniel Badale (Şimşon) completează cu haz dulce o comedie lungă ca o tragedie, dar la care se râde copios. Se remarcă şi un tânăr talent (Aris Bănuţoiu), iar poliţiştii Tel Avivului fac senzaţie; deşi intransigenţi, sunt umani, capabili să sesizeze în profunzime ce ascunde fiecare infracţiune, dar legea e lege: Alexandru Popescu e cel care arestează şi Nicoleta Tase e cea care pune cătuşele.

Viziunea regizorală a lui Caramitru pune accentul pe clasicitate fără frivolitate, deşi el montează frivolitatea! Regizorul nu fuge de lungimea piesei, scurtând-o, ci şi-o asumă şi-o face dinamică prin ritmuri alerte. Jocul actorilor e regizat la detaliu şi amănunte picante ne vorbesc despre tipologie. Există un haz rafinat. Nimic nu este prea mult; este exact cât trebuie. Autoarea scenografiei, Florilena Popescu Fărcăşanu, are mână sigură în desenarea interiorului şi a exteriorului sugerat. Desfăşurarea poveştii e dezvoltată pe coordonate cât se poate de naturaliste, totul este ceea ce este. Uşile sunt uşi, dar, în anumite momente, cele erotice, nu sunt lipsite de inimioare roşii, de ridicol; este lumea sugerată. Coregrafia lui Florin Fieroiu este decentă, inventivă, superlativă, nu doar cu momente foarte expresive de dans, ci şi în acelea unde sexul este elegant sugerat. Ilustraţia muzicală săltăreaţă (Călin Ţopa), evreiască şi modernă, contribuie la întreţinerea unui standard de bună dispoziţie şi asumare a dramei tuturor. Costumele (Florilena Popescu Fărcăşanu) demonstrează că la TNB există şi o casă de modă, aşa de frumoase sunt! Chris Jaeger, adevărat maestru de lumini, adaugă modernitate şi accente speciale, de culoare, dar şi dramatice (umbrele gratiilor, de exemplu!) în anumite momente ale spectacolului.

Piesa şi spectacolul sunt condamnate la succes! 

Dinu Grigorescu

Dinu Grigorescu

Alte articole de Dinu Grigorescu: Teodor Mazilu și păcălirea cenzurii, la rubrica Portrete

Dinu Kivu, un „Crai de Curtea-Veche“ autentic, la rubrica Portrete

Satira totalitarismului crepuscular: Tudor Popescu, cel mai jucat și important comediograf al anilor ’80, la rubrica Portrete

Valentin Silvestru: Interferenţe, divergenţe şi reverenţe, la rubrica Portrete

Radu F. Alexandru, harul dramaturgului de cursă lungă, la rubrica Portrete

Poveste incredibilă. Cum am rămas pe scena vieții de Dinu Grigorescu, la rubrica Amintiri picante

Febra autografelor, la rubrica Amintiri picante

Horia Gârbea, dramaturg, poet, romancier, publicist și traducător al pieselor lui William Shakespeare, la rubrica Portrete

Marin Sorescu: ultima întâlnire, la rubrica Evocări

Iosif Naghiu, la rubrica Portrete

Naufragiul unor destine, cronică de teatru

Strălucirea unui eveniment, cronică de teatru

”Exemplară deschidere de stagiune la Teatrul Național din București”, cronică de teatru

Un nou spectacol de succes la Teatrul Național din București: ”A fost odată în România”, cronică de teatru

Satira geloziei burleşti, cronică de teatru

logo revista teatrala radio

Vezi și: Arhiva rubricii Cronica de teatru 

costintuchilaCRONICA DE TEATRUcronică de teatru rtr,teatrul național bucurești
Cronică de teatru de DINU GRIGORESCU ”Noii infractori” de Edna Mazia la Teatrul Național din București, regia: Ion Caramitru Când spui Hamlet, spui Caramitru. Când spui Caramitru, spui UNITER. Caramitru a încetat de mult să mai fie o persoană fizică. El este o firmă, un brand! E un McDonald’s în variantă...